17.11.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 409/10
Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 11 septembrie 2014 (cerere de decizie preliminară formulată de Oberster Gerichtshof – Austria) – A/B și alții
(Cauza C-112/13) (1)
((Articolul 267 TFUE - Constituție națională - Procedură incidentală obligatorie de control al constituționalității - Examinarea conformității unei legi naționale atât cu dreptul Uniunii, cât și cu Constituția națională - Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială - Lipsa domiciliului sau a unei reședințe cunoscute a pârâtului pe teritoriul unui stat membru - Prorogare de competență în cazul înfățișării pârâtului - Curatorul pârâtului absent))
2014/C 409/14
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Oberster Gerichtshof
Părțile din procedura principală
Reclamant: A
Pârâți: B, C, D, E, F, G, H
Dispozitivul
1)
Dreptul Uniunii, în special articolul 267 TFUE, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, potrivit căreia instanțele ordinare de apel sau de ultim grad de jurisdicție sunt ținute, atunci când apreciază că o lege națională este contrară articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, să sesizeze, în cursul procedurii, Curtea Constituțională cu o cerere de anulare generală a legii, în loc să se limiteze să îi înlăture aplicarea în speță, în măsura în care caracterul prioritar al acestei proceduri are drept consecință, fie anterior introducerii unei astfel de cereri la instanța națională competentă să exercite controlul de constituționalitate a legilor, fie, după caz, ulterior deciziei acestei instanțe cu privire la cererea menționată, împiedicarea respectivelor instanțe ordinare să își exercite posibilitatea sau să își îndeplinească obligația de a sesiza Curtea cu întrebări preliminare. În schimb, dreptul Uniunii, în special articolul 267 TFUE, trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei astfel de reglementări naționale, cu condiția ca instanțele ordinare menționate să rămână libere:
—
să sesizeze Curtea, în orice stadiu al procedurii în care consideră necesar și chiar la capătul procedurii incidentale de control general al legilor, cu orice întrebare preliminară pe care o apreciază ca fiind necesară,
—
să adopte orice măsură necesară pentru asigurarea protecției jurisdicționale provizorii a drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii și
—
să înlăture aplicarea, la capătul unei asemenea proceduri incidentale, a respectivei dispoziții legislative naționale dacă o apreciază ca fiind contrară dreptului Uniunii.
Revine instanței de trimitere competența de a verifica dacă reglementarea națională în discuție în litigiul principal poate fi interpretată în conformitate cu aceste cerințe ale dreptului Uniunii.
2)
Articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, privit în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care o instanță națională numește, în conformitate cu legislația națională, un curator al pârâtului absent pentru un pârât căruia nu i a fost comunicată cererea introductivă, în lipsa unei reședințe cunoscute, înfățișarea acestui curator al pârâtului absent nu echivalează cu o înfățișare a pârâtului respectiv, în sensul articolului 24 din acest regulament, care să determine competența internațională a instanței menționate.
(1) JO C, 226, 3.8.2013.
Full & Egal Universal Law Academy