10.11.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 395/15
Hotărârea Curții (Camera a treia) din 4 septembrie 2014 – Comisia Europeană/Republica Federală Germania
(Cauza C-211/13) (1)
((„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Articolul 63 TFUE - Libera circulație a capitalurilor - Impozit pe donații și pe succesiuni - Legislație națională care prevede o reducere mai mare în cazul în care defunctul, la momentul decesului său, donatorul sau beneficiarul își aveau reședința pe teritoriul statului membru - Obiectul acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor - Restricție - Justificare”))
2014/C 395/18
Limba de procedură: germana
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: W. Mölls și W. Roels, agenți)
Pârâtă: Republica Federală Germania (reprezentanți: T. Henze și A. Wiedmann, agenți)
Intervenient în susținerea pârâtei: Regatul Spaniei (reprezentant: A. Rubio González, agent)
Dispozitivul
1)
Prin adoptarea și menținerea în vigoare a dispozițiilor legislative potrivit cărora, la aplicarea taxelor pe succesiune și pe donație în privința unui bun imobil situat în Germania, se acordă doar o reducere într-un cuantum mai scăzut în cazul în care defunctul, la data decesului său, sau donatorul, la data la care efectuează donația, și beneficiarul, la data faptului generator al impozitului, își aveau reședința într-un alt stat membru, în timp ce o reducere considerabil mai ridicată se acordă în cazul în care cel puțin una dintre cele două părți își avea reședința în Germania la datele menționate, Republica Federală Germania nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 63 TFUE.
2)
Obligă Republica Federală Germania la plata cheltuielilor de judecată.
3)
Regatul Spaniei suportă propriile cheltuieli de judecată.
(1) JO C 171, 15.6.2013.
Full & Egal Universal Law Academy