23.2.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 65/9
Hotărârea Curții (Camera a patra) din 18 decembrie 2014 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal d'instance d'Orléans – Franța) – CA Consumer Finance/Ingrid Bakkaus, Charline Bonato, născută Savary, Florian Bonato
(Cauza C-449/13) (1)
((Trimitere preliminară - Protecția consumatorilor - Credit de consum - Directiva 2008/48/CE - Obligația de a furniza informații precontractuale - Obligația de verificare a bonității împrumutatului - Sarcina probei - Mijloace de probă))
(2015/C 065/13)
Limba de procedură: franceza
Instanța de trimitere
Tribunal d'instance d'Orléans
Părțile din procedura principală
Reclamantă: CA Consumer Finance
Pârâți: Ingrid Bakkaus, Charline Bonato, născută Savary, Florian Bonato
Dispozitivul
1)
Dispozițiile Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului trebuie interpretate în sensul că:
—
pe de o parte, se opun unei reglementări naționale potrivit căreia sarcina probei privind neexecutarea obligațiilor prevăzute la articolele 5 și 8 din Directiva 2008/48 revine consumatorului și,
—
pe de altă parte, se opun posibilității ca, din cauza unei clauze standard, instanța să fie obligată să considere că consumatorul a recunoscut deplina și corecta executare a obligațiilor precontractuale care îi incumbă creditorului, această clauză determinând astfel o răsturnare a sarcinii probei privind executarea obligațiilor menționate de natură să compromită efectivitatea drepturilor recunoscute de Directiva 2008/48.
2)
Articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat, pe de o parte, în sensul că nu se opune ca evaluarea bonității consumatorului să fie efectuată doar pe baza informațiilor furnizate de acesta din urmă, cu condiția ca informațiile respective să fie într-un volum suficient și ca simple declarații ale consumatorului să fie însoțite de înscrisuri justificative, și, pe de altă parte, în sensul că nu impune creditorului să efectueze controale sistematice ale informațiilor furnizate de consumator.
3)
Articolul 5 alineatul (6) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că, deși nu se opune ca creditorul să furnizeze explicații corespunzătoare consumatorului înainte de a fi evaluat situația financiară și nevoile acestuia din urmă, este posibil ca evaluarea bonității consumatorului să impună o adaptare a explicațiilor corespunzătoare furnizate, care trebuie comunicate consumatorului în timp util, anterior semnării contractului de credit, fără să dea însă naștere obligației de a întocmi un document specific.
(1) JO C 313, 26.10.2013.
Full & Egal Universal Law Academy