7.9.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 294/5
Hotărârea Curții (Camera întâi) din 2 iulie 2015 (cerere de decizie preliminară formulată de Vestre Landsret – Danemarca) – Johannes Demmer/Fødevareministeriets Klagecenter
(Cauza C-684/13) (1)
([Trimitere preliminară - Agricultură - Politica agricolă comună - Schemă de plată unică - Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 - Articolul 44 alineatul (2) - Regulamentul (CE) nr. 73/2009 - Articolul 34 alineatul (2) litera (a) - Noțiunea „hectar eligibil pentru ajutor” - Suprafețe situate de-a lungul pistelor, al căilor de rulare și de oprire - Utilizare pentru activități agricole - Admisibilitate - Recuperarea ajutoarelor agricole acordate în mod necuvenit])
(2015/C 294/06)
Limba de procedură: daneza
Instanța de trimitere
Vestre Landsret
Părțile din procedura principală
Reclamant: Johannes Demmer
Pârâtă: Fødevareministeriets Klagecenter
Dispozitivul
1)
Articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori și de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2019/93, (CE) nr. 1452/2001, (CE) nr. 1453/2001, (CE) nr. 1454/2001, (CE) nr. 1868/94, (CE) nr. 1251/1999, (CE) nr. 1254/1999, (CE) nr. 1673/2000, (CEE) nr. 2358/71 și (CE) nr. 2529/2001 și articolul 34 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului nr. 1782/2003 trebuie interpretate în sensul că o suprafață agricolă constând în suprafețe de siguranță situate pe un aeroport în jurul pistelor, al căilor de rulare și de oprire, care sunt supuse unor reguli și limitări speciale, constituie o suprafață eligibilă pentru ajutorul vizat cu condiția, pe de o parte, ca agricultorul care exploatează această suprafață să dispună de o autonomie suficientă în utilizarea acesteia, în vederea desfășurării activității sale agricole, și, pe de altă parte, să fie în măsură să exercite această activitate pe suprafața respectivă în pofida limitărilor care rezultă din desfășurarea unei activități neagricole pe aceeași suprafață.
2)
Articolul 137 din Regulamentul nr. 73/2009 trebuie interpretat în sensul că un agricultor care a fost informat anterior datei de 1 ianuarie 2010 în legătură cu acordarea necuvenită a drepturilor la plată, în ceea îl privește, nu are dreptul să invoce acest articol pentru a obține o regularizare a acestor drepturi.
Articolul 73 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a eco condiționării, a modulării și a sistemului integrat de gestionare și control, prevăzute de Regulamentul nr. 1782/2003, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2184/2005 al Comisiei din 23 decembrie 2005, trebuie interpretat în sensul că trebuie să se considere că în mod normal un agricultor a putut detecta caracterul neeligibil pentru ajutorul respectiv al suprafețelor pentru utilizarea cărora, pentru desfășurarea activității sale agricole, nu dispune de nicio marjă de manevră și/sau pe care nu poate exercita această activitate, în considerarea restricțiilor care rezultă din desfășurarea unei activități neagricole pe aceleași suprafețe. Pentru a se aprecia dacă în mod normal eroarea comisă putea fi detectată de acest agricultor, trebuie să ne situăm în momentul plății ajutorului. Aprecierea efectuată în temeiul articolului 73 alineatul (4) din Regulamentul nr. 796/2004 trebuie să fie efectuată în mod separat pentru fiecare dintre anii în cauză.
Articolul 73 alineatul (5) din Regulamentul nr. 796/2004, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2184/2005, trebuie interpretat în sensul că, în circumstanțe precum cele din litigiul principal, trebuie să se considere că un agricultor este de bună credință dacă avea în mod sincer convingerea că suprafețele respective erau eligibile pentru ajutor. Aprecierea bunei credințe a acestui agricultor, în sensul articolului 73 alineatul (5) din Regulamentul nr. 796/2004, trebuie să se efectueze în mod separat pentru fiecare dintre anii în cauză, iar această bună credință trebuie să persiste până la finalul celui de al patrulea an de la data plății ajutorului.
(1) JO C 85, 22.3.2014.
Full & Egal Universal Law Academy