22.2.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 52/23
Ordonanța Curții (Camera a opta) din 12 decembrie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunale ordinario di Aosta — Italia) — Rocco Papalia/Comune di Aosta
(Cauza C-50/13) (1)
(Trimitere preliminară - Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții - Politica socială - Directiva 1999/70/CE - Clauza 5 din acordul-cadru privind munca pe durată determinată - Sectorul public - Contracte succesive - Abuz - Repararea prejudiciului - Condiții de despăgubire în cazul stabilirii în mod nelegal a încetării contractului de muncă - Principiile echivalenței și efectivității)
2014/C 52/39
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Tribunale ordinario di Aosta
Părțile din procedura principală
Reclamant: Rocco Papalia
Pârâtă: Comune di Aosta
Obiectul
Cerere de decizie preliminară — Tribunale ordinario di Aosta — Interpretarea clauzei 5 din Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP (JO L 175, p. 43, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 129) — Administrație publică — Despăgubire în cazul stabilirii în mod nelegal a încetării contractului de muncă — Condiții — Proba prejudiciului suferit — Necesitatea dovedirii unei renunțări la oferte de muncă mai bune
Dispozitivul
Acordul-cadru privind munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP trebuie interpretat în sensul că se opune măsurilor prevăzute de o reglementare națională, precum cea în discuție în litigiul principal, care, în cazul utilizării abuzive de către un angajator din sectorul public a unor contracte de muncă pe durată determinată succesive, prevede doar dreptul lucrătorului în cauză de a obține repararea prejudiciului pe care el consideră că l-a suferit ca urmare a acestui fapt, fiind exclusă orice transformare a raportului de muncă pe durată determinată într-un raport de muncă pe durată nedeterminată, atunci când dreptul la această reparare a prejudiciului este condiționată de obligația lucrătorului menționat de a furniza dovada că a trebuit să renunțe la oferte mai bune de încadrare în muncă, dacă această obligație are drept efect să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea de către lucrătorul respectiv a drepturilor conferite de dreptul Uniunii.
Revine instanței de trimitere sarcina de a stabili măsura în care dispozițiile de drept intern prin care se urmărește sancționarea utilizării abuzive de către administrația publică a unor contracte sau a unor raporturi de muncă pe durată determinată succesive sunt conforme acestor principii.
(1) JO C 147, 25.5.2013.
Full & Egal Universal Law Academy