CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
YVES BOT
prezentate la 9 octombrie 2014 ( 1 )
Cauza C‑527/13
Lourdes Cachaldora Fernández
împotriva
Instituto Nacional de la Seguridad Social (INSS),
Tesorería General de la Seguridad Social (TGSS)
[cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Superior de Justicia de Galicia (Spania)]
„Trimitere preliminară — Directiva 79/7/CEE — Egalitate de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale — Calcularea drepturilor datorate pentru o pensie de invaliditate permanentă — Integrarea perioadelor în care persoana în cauză nu a contribuit la sistemul de securitate socială — Dispoziție specifică lucrătorilor cu fracțiune de normă — Discriminare indirectă în privința femeilor — Justificare obiectivă”
1.
Litigiul principal privește caracterul eventual discriminatoriu al modalităților de calcul al unei pensii de invaliditate permanentă în privința lucrătorilor care, în perioada imediat anterioară unei întreruperi a plății contribuțiilor lor la sistemul de securitate socială, au desfășurat o activitate pe fracțiune de normă și în special în privința femeilor.
2.
Tribunal Superior de Justicia de Galicia (Curtea Superioară de Justiție din Galicia, Spania) solicită, în consecință, Curții să aprecieze compatibilitatea unor astfel de modalități în raport, pe de o parte, cu normele de la articolul 4 din Directiva 79/7/CE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale ( 2 ) și, pe de altă parte, cu normele din clauza 5 punctul 1 litera (a) din Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP și CES ( 3 ).
3.
Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna Cachaldora Fernández, pe de o parte, și Instituto Nacional de la Seguridad Social (INSS) (Institutul Național pentru Securitate Socială) și Tesorería General de la Seguridad Social (TGSS) (Trezoreria Generală pentru Securitate Socială), pe de altă parte, cu privire la stabilirea bazei de calcul a pensiei sale plătite pentru o invaliditate permanentă totală.
4.
În vederea calculării acestei pensii, autoritățile naționale competente au integrat perioadele în care persoana în cauză nu a contribuit la sistemul de securitate socială, întemeindu‑se pe baze de cotizare reduse, aceasta desfășurând o activitate pe fracțiune de normă în perioada imediat anterioară întreruperii acestor cotizații. În prezenta cauză, persoana respectivă contestă o astfel de metodologie, în măsura în care aceasta determină reducerea cuantumului drepturilor datorate pentru pensia sa de invaliditate, acest lucru intervenind chiar în condițiile în care a desfășurat o activitate cu normă întreagă o foarte mare parte din cariera sa profesională și a contribuit în consecință la sistemul de securitate socială.
5.
În prezentele concluzii, vom indica motivele pentru care o astfel de reglementare introduce, în opinia noastră, o discriminare indirectă pe criterii de sex, contrară articolului 4 alineatul (1) din Directiva 79/7. Vom explica de asemenea de ce motivul invocat de autoritățile spaniole, întemeiat pe natura contributivă a sistemului de securitate socială și pe respectarea necesară a principiului proporționalității, nu poate justifica, în opinia noastră, o astfel de discriminare.
I – Cadrul juridic
A – Dreptul Uniunii
1. Directiva 79/7
6.
Potrivit articolului 2 din Directiva 79/7, aceasta se aplică populației active, inclusiv lucrătorilor independenți, lucrătorilor a căror activitate a fost întreruptă de boală, accident sau de șomaj involuntar, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, precum și lucrătorilor pensionați și lucrătorilor invalizi.
7.
În temeiul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 79/7, aceasta se aplică printre altele regimurilor juridice care asigură protecția împotriva invalidității.
8.
Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 79/7 are următorul cuprins:
„Principiul egalității de tratament presupune inexistența oricărei discriminări pe criterii de sex, în raport, direct sau indirect, în special cu starea civilă sau familială, îndeosebi în ceea ce privește:
—
domeniul de aplicare al regimurilor și condițiilor de acces la acestea;
—
obligația de a cotiza și calculul cotizațiilor;
—
calculul prestațiilor, inclusiv sporurile datorate celuilalt soț și persoanelor aflate în întreținere și condițiile care reglementează durata și menținerea dreptului la prestații.”
2. Directiva 97/81
9.
Articolul 1 din Directiva 97/81 prevede că scopul acesteia este punerea în aplicare a Acordului‑cadru privind munca pe fracțiune de normă, încheiat la 6 iunie 1997 între organizațiile interprofesionale cu vocație generală, și anume Uniunea Confederațiilor Industriale și Patronale din Europa (UCIPE), Centrul European al Întreprinderilor Publice (CEIP) și Confederația Europeană a Sindicatelor (CES), anexat la această directivă (denumit în continuare „acordul‑cadru”).
10.
Dispozițiile acordului‑cadru relevante în cadrul acțiunii principale sunt următoarele:
„Preambul
[…]
Prezentul acord se referă la condițiile de încadrare în muncă a lucrătorilor pe fracțiune de normă, recunoscând că problemele legate de sistemele obligatorii de asigurări sociale țin de decizia statelor membre. În contextul principiului nediscriminării, părțile semnatare ale prezentului acord au luat notă de Declarația cu privire la ocuparea forței de muncă a Consiliului European de la Dublin din decembrie 1996, în care Consiliul a subliniat, între altele, necesitatea de a face sistemele de securitate socială mai favorabile ocupării forței de muncă prin «dezvoltarea unor sisteme de protecție socială capabile să se adapteze la noile modele de muncă și să ofere o protecție corespunzătoare salariaților încadrați în aceste tipuri de muncă». Părțile semnatare ale prezentului acord consideră că această declarație ar trebui să fie pusă în aplicare.
[…]
Clauza 1: Obiectul
Obiectivul prezentului acord‑cadru este:
(a)
să asigure eliminarea discriminării împotriva lucrătorilor pe fracțiune de normă și de a îmbunătăți calitatea muncii pe fracțiune de normă;
[…]
Clauza 2: Domeniul de aplicare
1.
Prezentul acord‑cadru se aplică lucrătorilor care au un contract de muncă sau un raport de muncă, conform definiției date de legislația, de convenția colectivă sau de practica în vigoare în fiecare stat membru.
[…]
Clauza 4: Principiul nediscriminării
1.
În ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă, lucrătorii pe fracțiune de normă nu sunt tratați într‑un mod mai puțin favorabil decât lucrătorii cu normă întreagă comparabili numai din cauză că primii lucrează pe fracțiune de normă, cu excepția cazului în care tratamentul diferențiat este justificat de motive obiective.
[…]
Clauza 5: Posibilități de muncă pe fracțiune de normă
1.
În contextul clauzei 1 din prezentul acord și al principiului nediscriminării între lucrătorii pe fracțiune de normă și lucrătorii cu normă întreagă:
(a)
în urma consultării cu partenerii sociali în conformitate cu legislațiile sau practicile naționale, statele membre ar trebui să identifice și să analizeze obstacolele de natură juridică sau administrativă care pot restrânge posibilitățile de lucru pe fracțiune de normă și, acolo unde este adecvat, să le elimine;
[…]”
B – Legislația spaniolă
11.
Articolul 140 alineatul 1 litera a) din Legea generală privind securitatea socială (ley general de la seguridad social) ( 4 ) prevede că baza de calcul pentru pensiile de invaliditate permanentă care decurg dintr‑o boală, alta decât o boală profesională, se stabilește prin împărțirea la 112 a bazelor de cotizare ale persoanei interesate din ultimele 96 de luni dinaintea lunii anterioare faptului generator.
12.
Articolul 140 alineatul 4 din această lege prevede modalitățile de punere în aplicare a mecanismului corector care permite luarea în considerare, la calculul unei pensii de invaliditate, a perioadelor în care persoana în cauză nu a fost obligată să contribuie la sistemul de securitate socială. Această dispoziție are următorul cuprins:
„În cazul în care, în perioada care trebuie luată în considerare la calculul bazei de evaluare, sunt luni în care nu exista obligația de a plăti cotizații, primele 48 de plăți lunare sunt luate în considerare pe baza celei mai scăzute dintre bazele de cotizare aplicabile la un moment dat, iar restul plăților lunare la nivelul a 50 % din această bază minimă […]”
13.
A șaptea dispoziție adițională din LGSS prevede normele aplicabile lucrătorilor pe fracțiune de normă.
14.
Norma a treia prevede modalitățile de punere în aplicare a mecanismului corector care permite integrarea, în calculul cuantumului de bază al pensiei de invaliditate, a perioadelor în care persoana în cauză nu a contribuit. Dispoziția este redactată astfel:
„b)
În ceea ce privește pensiile pentru limită de vârstă, precum și pensiile de invaliditate permanentă care decurg dintr‑o boală obișnuită, integrarea perioadelor în care nu a existat obligația de cotizare se realizează pornind de la baza minimă de contribuție dintre cele aplicabile în această perioadă, corespunzătoare numărului de ore de încadrare în ultima perioadă.”
15.
Această dispoziție a fost pusă în aplicare la articolul 7 alineatul 2 din Decretul regal nr. 1131/2002 din 31 octombrie 2002 privind reglementarea securității sociale a lucrătorilor pe fracțiune de normă, precum și a pensionării parțiale ( 5 ). Aceasta din urmă prevede:
„În ceea ce privește pensiile pentru limită de vârstă, precum și pensiile de invaliditate permanentă care decurg dintr‑o boală obișnuită sau dintr‑un accident, altul decât un accident de muncă, integrarea perioadelor în care nu a existat obligația de cotizare se realizează pornind de la baza minimă de cotizare dintre cele aplicabile în această perioadă, corespunzătoare numărului de ore de încadrare la data întreruperii sau a încetării obligației de cotizare.”
II – Situația de fapt din litigiul principal și întrebările preliminare
16.
Din decizia de trimitere reiese că doamna Cachaldora Fernández a contribuit la sistemul de securitate socială spaniol în perioada cuprinsă între 15 septembrie 1971 și 25 aprilie 2010, respectiv un număr total de 5523 de zile în cursul cărora aceasta a exercitat o profesie cu normă întreagă, cu excepția perioadei cuprinse între 1 septembrie 1998 și 23 ianuarie 2002, în care aceasta a fost angajată pe fracțiune de normă. În schimb, doamna Cachaldora Fernández nu a desfășurat nicio activitate profesională în perioada cuprinsă între 23 ianuarie 2002 și 30 noiembrie 2005 și nu a plătit, așadar, nicio cotizație la sistemul de securitate socială în această perioadă.
17.
La 21 aprilie 2010, doamna Cachaldora Fernández a solicitat INSS acordarea unei pensii de invaliditate.
18.
Prin decizia din 29 aprilie 2010, această pensie i‑a fost acordată ca urmare a unei incapacități permanente totale de a‑și exercita profesia obișnuită. Persoana în cauză a obținut, așadar, o pensie de invaliditate permanentă în valoare de 55 % din cuantumul de bază lunar, care era de 347,03 euro.
19.
În conformitate cu reglementarea națională în discuție în cauza principală, cuantumul acestei pensii a fost calculat pe baza cotizațiilor pe care persoana în cauză le‑a plătit în cursul celor opt ani anteriori datei faptului generator, respectiv în perioada martie 2002-februarie 2010. Din decizia de trimitere reiese că, în ceea ce privește perioada cuprinsă între luna martie 2002 și luna noiembrie 2005, autoritățile competente au luat astfel în considerare bazele minime ale cotizațiilor plătite în perioada imediat anterioară întreruperii plății acestora, la care au aplicat coeficientul de timp parțial.
20.
Doamna Cachaldora Fernández a formulat o reclamație împotriva acestei decizii, arătând că, în vederea calculării pensiei sale, ar trebui să se ia în considerare, pentru perioada cuprinsă între luna martie 2002 și luna noiembrie 2005, cuantumul integral al bazelor minime de cotizare din fiecare an, iar nu cuantumul redus al acestora care rezultă din aplicarea coeficientului de timp parțial. Conform acestei metode de calcul, cuantumul de bază al pensiei sale – care nu ar fi contestat de INSS – s‑ar ridica la 763,76 euro.
21.
INSS a respins această reclamație pentru motivul că metoda de calcul propusă nu este conformă cu articolul 7 alineatul 2 din Decretul regal nr. 1131/2002. În consecință, doamna Cachaldora Fernández a introdus o acțiune împotriva acestei decizii la Juzgado de lo Social no 2 de Ourense. Prin hotărârea din 13 octombrie 2010, acesta a respins cererea sa și a confirmat decizia administrativă a INSS, întemeindu‑se pe textul celei de a șaptea dispoziții adiționale din LGSS, precum și pe articolul 7 alineatul 2 din Decretul regal nr. 1131/2002.
22.
Prin urmare, doamna Cachaldora Fernández a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Tribunal Superior de Justicia de Galicia. Având îndoieli în privința compatibilității legislației în discuție cu dreptul Uniunii, acesta a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1)
Este contrară articolului 4 din Directiva [79/7] o normă internă precum [cea de a șaptea dispoziție adițională alineatul 1 norma a treia litera b) din LGSS], care afectează un grup predominant feminin și potrivit căreia acoperirea întreruperilor de cotizare existente în cadrul perioadei de calcul al bazei de evaluare a unei pensii pentru incapacitate permanentă de cotizare, ulterioare unei încadrări în muncă cu fracțiune de normă, se realizează prin luarea în considerare a bazelor minime de cotizare aferente acestei perioade, reduse ținând seama de coeficientul de timp parțial al acestei încadrări în muncă anterioare întreruperii cotizării, în timp ce, în cazul încadrării în muncă cu normă întreagă, nu se aplică reducerea?
2)
Este contrară clauzei 5 punctul 1 litera (a) din Directiva [97/81] o normă internă precum [cea de a șaptea dispoziție adițională alineatul 1 norma a treia litera b) din LGSS], care afectează un grup predominant feminin și potrivit căreia acoperirea întreruperilor de cotizare existente în cadrul perioadei de calcul al bazei de evaluare a unei pensii pentru incapacitate permanentă de cotizare, ulterioare unei încadrări în muncă cu fracțiune de normă, se realizează prin luarea în considerare a bazelor minime de cotizare aferente acestei perioade, reduse ținând seama de coeficientul de timp parțial al acestei încadrări în muncă anterioare întreruperii cotizării, în timp ce, în cazul încadrării în muncă cu normă întreagă, nu se aplică reducerea?”
23.
Părțile din litigiul principal, precum și guvernul spaniol și Comisia Europeană au depus observații.
III – Observații introductive
24.
În prezenta cauză, instanța de trimitere solicită Curții să aprecieze compatibilitatea celei de a șaptea dispoziții adiționale alineatul 1 norma a treia litera b) din LGSS în raport, pe de o parte, cu articolul 4 din Directiva 79/7, ceea ce conduce la prima sa întrebare preliminară, și, pe de altă parte, cu clauza 5 punctul 1 litera (a) din Directiva 97/81, ceea ce face obiectul celei de a doua întrebări preliminare.
25.
Propunem Curții să răspundă numai la prima dintre aceste două întrebări.
26.
Astfel, la fel ca și părțile care au depus observații în această cauză, considerăm că o situație precum cea în discuție nu intră în domeniul de aplicare material al Directivei 97/81.
27.
Potrivit dispozițiilor clauzei 1 litera (a) din acordul‑cadru anexat la directiva menționată, acesta are printre altele drept obiectiv „să asigure eliminarea discriminării împotriva lucrătorilor pe fracțiune de normă și de a îmbunătăți calitatea muncii pe fracțiune de normă”. Clauza 4 punctul 1 din acesta urmărește astfel să garanteze respectarea principiului nediscriminării în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă a lucrătorilor pe fracțiune de normă, cadru al acestui acord ( 6 ).
28.
În ceea ce privește clauza 5 punctul 1 litera (a) din acordul‑cadru, aceasta invită statele membre să identifice și să analizeze obstacolele de natură juridică sau administrativă care pot restrânge posibilitățile de lucru pe fracțiune de normă și, acolo unde este adecvat, să le elimine. Astfel cum precizează în mod expres legiuitorul Uniunii, această clauză se inserează „[î]n contextul clauzei 1 [din acordul‑cadru] și al principiului nediscriminării între lucrătorii pe fracțiune de normă și lucrătorii cu normă întreagă” prevăzut în clauza 4 punctul 1 din acest acord. Astfel cum tocmai am subliniat, clauza 4 punctul 1 din acordul‑cadru are în vedere în special „condițiile de încadrare în muncă”.
29.
Or, în raport cu jurisprudența constantă a Curții, o dispoziție precum cea în discuție în cauza principală, care stabilește mecanismul corector aplicabil calculării drepturilor unei pensii de invaliditate permanentă, nu constituie o „condiție de încadrare în muncă” în sensul acestei clauze.
30.
Astfel, Curtea a considerat în Hotărârea Bruno și alții (C‑395/08 și C‑396/08, EU:C:2010:329) că „fac parte din noțiunea «condiții de încadrare în muncă» în sensul clauzei 4 punctul 1 din acordul‑cadru pensiile care depind de un raport de încadrare în muncă între lucrător și angajator, cu excepția pensiilor obligatorii de securitate socială, care depind mai puțin de un astfel de raport decât de considerente de ordin social” ( 7 ). Or, pensia în discuție în cauza principală, care este menită să acopere un risc determinat, și anume invaliditatea, se încadrează în regimul juridic de protecție spaniol.
31.
Pe de altă parte, nu trebuie să se piardă din vedere că, potrivit celui de al treilea paragraf al preambulului la acordul‑cadru, părțile au recunoscut că „problemele legate de sistemele obligatorii de asigurări sociale țin de decizia statelor membre”. Prin urmare, părțile au urmărit să excludă din domeniul de aplicare al acordului‑cadru probleme precum cea în discuție referitoare la calcularea drepturilor datorate pentru o pensie de invaliditate permanentă.
32.
Având în vedere aceste elemente, considerăm, în consecință, că dispoziția în discuție nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 97/81 și că, așadar, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare preliminară.
33.
În schimb, o astfel de pensie intră sub incidența Directivei 79/7 întrucât se înscrie în cadrul unui regim legal de protecție împotriva unuia dintre riscurile enumerate la articolul 3 alineatul (1) din această directivă, și anume invaliditatea, și este legată în mod direct și efectiv de protecția împotriva acestui risc ( 8 ). În consecință, compatibilitatea celei de a șaptea dispoziții adiționale alineatul 1 norma a treia litera b) din LGSS trebuie apreciată prin prisma acestui text.
IV – Cu privire la prima întrebare
34.
Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, Curții să stabilească dacă articolul 4 alineatul (1) din Directiva 79/7 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări precum cea în discuție în cauza principală, în măsura în care aceasta, în ceea ce privește lucrătorii care au desfășurat o activitate pe fracțiune de normă în perioada imediat anterioară întreruperii plății cotizațiilor lor de securitate socială, determină reducerea cuantumului drepturilor datorate pentru o pensie de invaliditate permanentă.
35.
Instanța de trimitere susține că această reglementare determină introducerea unei diferențe nejustificate în ceea ce privește cuantumul drepturilor datorate, între categoria lucrătorilor pe fracțiune de normă, care ar fi alcătuită predominant din femei, și cea a lucrătorilor cu normă întreagă.
36.
Trebuie să se examineze, în primul rând, dacă metodologia stabilită prin dispoziția în discuție poate efectiv să dezavantajeze, în împrejurări precum cele în discuție în cauza principală, categoria lucrătorilor pe fracțiune de normă.
A – Cu privire la existența unui dezavantaj în defavoarea lucrătorilor pe fracțiune de normă
37.
Potrivit articolului 140 alineatul 1 din LGSS, care prevede o normă aplicabilă unei categorii generale de lucrători, cuantumul pensiei de invaliditate permanentă se calculează prin luarea în considerare a bazelor de cotizare ( 9 ) care au fost plătite în cei opt ani anteriori apariției faptului generator (denumiți în continuare „perioada de referință”).
38.
Atunci când, în această perioadă de referință, există luni în care persoana în cauză nu a contribuit la sistemul de securitate socială, legiuitorul a prevăzut la articolul 140 alineatul 4 din LGSS un mecanism corector care permite integrarea acestor perioade în baza de calcul a pensiei de invaliditate. Autoritățile competente iau astfel în considerare bazele de cotizare numite „fictive”. Pentru categoria lucrătorilor cu normă întreagă, aceste baze corespund celei mai scăzute dintre bazele de cotizare aplicabile pentru primii patru ani și, în ceea ce privește ultimii patru ani, 50 % din această bază minimă.
39.
Această dispoziție nu este însă aplicabilă lucrătorilor pe fracțiune de normă.
40.
Astfel, legiuitorul a introdus un mecanism corector distinct și specific acestei categorii de lucrători în cadrul celei de a șaptea dispoziții adiționale alineatul 1 norma a treia litera b) din LGSS, a cărei compatibilitate cu dreptul Uniunii trebuie apreciată în cauză. Amintim că această dispoziție este pusă în aplicare prin articolul 7 alineatul 2 din Decretul regal nr. 1131/2002.
41.
Potrivit acestor dispoziții, în cazul în care există, în perioada de referință, perioade în care persoana în cauză nu a fost obligată să cotizeze, autoritățile competente integrează aceste perioade prin luarea în considerare a celei mai scăzute dintre bazele de cotizare, care corespund numărului de ore prevăzute prin contract la data la care obligația de cotizare a fost întreruptă sau s‑a stins.
42.
Astfel cum rezultă din decizia de trimitere, aplicarea dispozițiilor citate mai sus depinde, așadar, de natura ultimului contract care precedă întreruperea cotizațiilor.
43.
În același mod, după cum arată Comisia în observații, perioadele în care persoana în cauză nu a contribuit sunt luate în considerare și integrate în același mod ca și perioada imediat anterioară încetării activității profesionale.
44.
Cu alte cuvinte, atunci când persoana în cauză și‑a încetat activitatea profesională imediat după o perioadă de activitate cu normă întreagă, autoritățile competente vor ține seama de baza de cotizare aplicabilă perioadelor de muncă cu normă întreagă.
45.
În schimb, atunci când persoana în cauză a lucrat cu fracțiune de normă în perioada imediat anterioară întreruperii acestor cotizații, integrarea perioadelor în care aceasta nu a contribuit se calculează pornind de la o bază de cotizare redusă. Astfel, în măsura în care lucrătorul pe fracțiune de normă primește un salariu într‑un cuantum mai scăzut ca urmare a reducerii programului său de lucru, cotizațiile, care constituie un procent din salariu, sunt de asemenea reduse.
46.
În consecință, rezultă de aici o diferență în ceea ce privește cuantumul drepturilor la o pensie de invaliditate între lucrătorii care au desfășurat o activitate pe fracțiune de normă în perioada imediat anterioară întreruperii plății cotizațiilor și cei care au desfășurat o activitate cu normă întreagă și pentru care integrarea acestor perioade se calculează pornind de la o bază de cotizare completă.
47.
Astfel, în ceea ce privește integrarea perioadelor în care plata cotizațiilor doamnei Fernández a fost întreruptă, respectiv în perioada cuprinsă între luna martie 2002 și luna noiembrie 2005, autoritățile competente s‑au referit la baze de cotizare reduse, afectate de coeficientul de timp parțial ( 10 ), în măsura în care persoana în cauză ocupa un loc de muncă pe fracțiune de normă la data la care obligația de cotizare a fost întreruptă.
48.
Cu alte cuvinte, aplicarea dispoziției în discuție a condus la faptul ca perioada în care persoana în cauză a întrerupt plata cotizațiilor să fie integrată în calculul pensiei de invaliditate pornind de la bazele de cotizare reduse la o optime, chiar dacă, o foarte mare parte a carierei sale profesionale, aceasta a desfășurat o activitate cu normă întreagă și a contribuit în consecință la sistemul de securitate socială.
49.
În împrejurări precum cele în discuție în cauza principală, această metodă de calcul a determinat efectiv reducerea cuantumului drepturilor datorate pentru pensia de invaliditate a persoanei în cauză în mod disproporționat în raport cu contribuțiile plătite de aceasta în cursul carierei sale profesionale și a constituit, în privința acesteia, un dezavantaj.
50.
După cum a susținut în observațiile sale scrise și în ședință, Comisia nu este de acord cu această analiză.
51.
Aceasta susține că, în numeroase cazuri, metodologia stabilită de dispoziția în discuție se poate dovedi foarte favorabilă lucrătorilor pe fracțiune de normă atunci când ultimul contract care precedă o perioadă de inactivitate profesională este un contract cu normă întreagă.
52.
Comisia își întemeiază analiza pe exemplul unei femei care, în perioada de referință, ar fi lucrat timp de patru ani pe fracțiune de normă, apoi timp de șase luni cu normă întreagă, apoi și‑ar fi încetat activitatea profesională timp de trei ani și, în sfârșit, ar fi reluat o activitate cu normă întreagă timp de șase luni. În cursul acestor opt ani, persoana în cauză ar fi lucrat, așadar, patru ani pe fracțiune de normă și un an cu normă întreagă. În asemenea împrejurări, Comisia subliniază că perioada de inactivitate profesională va fi asimilată situației în care persoana în cauză a lucrat cu normă întreagă, autoritățile competente luând astfel în considerare patru ani potrivit unei baze de cotizare cu normă întreagă, în condițiile în care persoana în cauză ar fi lucrat numai un an cu acest tip de contract.
53.
Nu împărtășim opinia Comisiei.
54.
Astfel, am arătat, la punctele 42 și 43 din prezentele concluzii, că aplicarea dispozițiilor în discuție depinde de natura ultimului contract care precedă întreruperea cotizațiilor. În observații, Comisia însăși a arătat că perioadele de inactivitate profesională sunt asimilate perioadei imediat anterioare ca și cum ar fi fost cadrul unor prestații echivalente. În consecință, apreciem că, într‑o situație precum cea avută în vedere de Comisie, în care persoana în cauză a desfășurat o activitate cu normă întreagă în perioada imediat anterioară unei întreruperi a plății cotizațiilor sale, numai normele generale prevăzute la articolul 140 alineatele 1 și 4 din LGSS sunt aplicabile, cu excluderea normelor speciale prevăzute de dispoziția în discuție. Prin urmare, considerăm că este dificil să se susțină că aceasta se poate dovedi foarte favorabilă, în măsura în care nu ar fi aplicabilă.
55.
În acest stadiu al analizei, considerăm, așadar, că metoda de calcul prevăzută la cea de a șaptea dispoziție adițională alineatul 1 norma a treia litera b) din LGSS conduce la dezavantajarea acelor lucrători care au desfășurat o activitate pe fracțiune de normă în perioada imediat anterioară unei întreruperi a plății cotizațiilor la sistemul de securitate socială.
56.
Întrebarea la care trebuie să răspundem în prezent este dacă această metodă de calcul determină de asemenea introducerea unei discriminări în defavoarea femeilor, contrară articolului 4 alineatul (1) din Directiva 79/7.
B – Cu privire la caracterul discriminatoriu al dispoziției în discuție
57.
Constatăm că dispoziția în discuție se aplică fără a deosebi între lucrătorii de sex masculin și lucrătorii de sex feminin, astfel încât aceasta nu stabilește discriminări directe pe criterii de sex.
58.
Aceasta pare să introducă însă o discriminare indirectă contrară articolului 4 alineatul (1) din Directiva 79/7 în măsura în care, având în vedere datele statistice care caracterizează situația forței de muncă în Spania, aceasta poate dezavantaja în fapt un număr mult mai mare de femei decât de bărbați ( 11 ).
59.
Cu titlu introductiv, precizăm de la bun început că această concluzie nu afectează puterea de apreciere pe care Curtea o recunoaște doar instanței naționale. Rezultă astfel dintr‑o jurisprudență constantă că revine doar instanței de trimitere sarcina de a aprecia existența unei discriminări indirecte și de a examina dacă datele statistice pe care trebuie să se întemeieze sunt suficiente pentru soluționarea cauzei și sunt valabile ( 12 ). Acest lucru presupune, potrivit Curții, că aceste informații privesc un număr suficient de persoane, sunt generale, semnificative și nu reprezintă expresia unor fenomene pur fortuite sau conjuncturale.
60.
În speță, instanța de trimitere își întemeiază aprecierea pe datele statistice stabilite de Instituto Nacional de Estadistica (Institutul Național de Statistică). Potrivit acestor date, categoria lucrătorilor pe fracțiune de normă era alcătuită din peste 80 % femei la data faptului generator în discuție în cauza principală. Deși anul 2013 pare să marcheze o intrare importantă a lucrătorilor de sex masculin în această categorie, statisticile respective demonstrează că proporția lucrătorilor de sex feminin care se încadrează în această categorie ar fi rămas totuși la nivelul a 73 %.
61.
Aceste date arată că un procent considerabil mai ridicat de lucrători de sex feminin decât de lucrători de sex masculin poate fi vizat de aplicarea reglementării în discuție. Pe de altă parte, acestea demonstrează existența unui fenomen continuu și constant de‑a lungul a trei ani, care nu poate fi calificat, în opinia noastră, drept fortuit sau pur și simplu conjunctural, în sensul jurisprudenței Curții. Astfel, deși datele statistice din anul 2013 arată că decalajul se reduce între lucrătorii de sex masculin și lucrătorii de sex feminin care reprezintă categoria lucrătorilor pe fracțiune de normă, nu este mai puțin adevărat că acest decalaj între reprezentarea femeilor și a bărbaților rămâne, în mod evident, extrem de important. Pe de altă parte, astfel cum reiese din dezbaterile din ședință, este posibil ca la data faptului generator, la care Spania nu traversa criza economică pe care o cunoaște în prezent, proporția bărbaților care lucrează cu fracțiune de normă să fi fost cu mult mai mică.
62.
În opinia noastră, aceste date constituie un indiciu fiabil și semnificativ care permite justificarea concluziei – pe care o poate deduce însă numai instanța de trimitere – că punerea în aplicare a mecanismului corector în discuție poate efectiv să dezavantajeze un procent considerabil mai important de lucrători de sex feminin decât de lucrători de sex masculin.
63.
Guvernul spaniol nu este de acord cu acest punct de vedere și contestă existența unei discriminări indirecte referindu‑se la cifre comunicate de INSS ( 13 ).
64.
Aceste date ar demonstra că aplicarea mecanismului corector în discuție privește în realitate un număr de bărbați puțin peste numărul de femei. Astfel, în 2010, 5657 de bărbați ar fi fost vizați de punerea în aplicare a acestui mecanism, în timp ce 5237 de femei ar fi făcut obiectul acestuia; în 2011, cifrele ar fi de 5566 de bărbați și de 5129 de femei; în 2012, 5568 de bărbați și 4830 de femei și, în sfârșit, în 2013, 5935 de bărbați și 5066 de femei.
65.
Nu considerăm că aceste date pot repune în discuție statisticile pe care se întemeiază instanța de trimitere și concluziile pe care ne propunem să le deducem.
66.
Astfel, potrivit unei jurisprudențe consacrate, nu este suficient să se aibă în vedere doar numărul de lucrători de sex masculin și de sex feminin vizați de aplicarea reglementării în discuție ( 14 ). Este vorba despre o dată relativă care depinde de numărul de lucrători activi în statul membru și care nu permite aprecierea procentelor de bărbați și, respectiv, de femei care alcătuiesc categoria lucrătorilor pe fracțiune de normă.
67.
În consecință și în pofida datelor comunicate de guvernul spaniol în observații, continuăm să credem că dispoziția în discuție poate dezavantaja un număr mult mai ridicat de femei decât de bărbați, constituind astfel o discriminare indirectă contrară articolului 4 alineatul (1) din Directiva 79/7.
68.
Chestiunea care se ridică în prezent este dacă motivele invocate de autoritățile naționale competente pot justifica o astfel de discriminare.
C – Cu privire la existența unei justificări
69.
Curtea recunoaște în privința statelor membre o largă marjă de apreciere în alegerea măsurilor prin care se pot realiza obiectivele în materie de politică socială și de ocupare a forței de muncă. Și totuși, atunci când acestea instituie o reglementare considerată a fi discriminatorie, ele sunt obligate să demonstreze că aceasta poate fi justificată de factori obiectivi și străini de orice discriminare pe criterii de sex ( 15 ).
70.
Acestea trebuie să stabilească astfel că reglementarea în discuție răspunde unui scop legitim al politicii lor sociale. În plus, acestea trebuie să demonstreze că mijloacele alese în acest sens sunt apte să garanteze realizarea acestui obiectiv și sunt puse în aplicare în mod coerent și sistematic ( 16 ).
71.
În prezenta cauză, guvernul spaniol susține că reglementarea în discuție urmărește să garanteze, în conformitate cu articolul 41 din Constituția spaniolă, un sistem public de pensii just, echilibrat și solidar, asigurând viabilitatea și echilibrul financiar al sistemului de securitate socială.
72.
Astfel cum a susținut anterior INSS în fața instanței de trimitere, guvernul spaniol se întemeiază pe natura contributivă a sistemului și pe respectarea necesară a principiului proporționalității. Astfel, protecția oferită de acest sistem nu ar putea depăși niciodată contribuția adusă în prealabil la acesta, persoanele în cauză primind o pensie care trebuie să fie proporțională cu contribuția lor la sistem. Chiar conform acestui principiu, ar exista o diferență justificată între cuantumul prestațiilor acordate unui lucrător cu normă întreagă și cele acordate unui lucrător care desfășoară o activitate pe fracțiune de normă.
73.
Tot potrivit acestui principiu, autoritățile competente ar trebui să integreze perioadele în care persoana în cauză a întrerupt plata acestor cotizații imediat după încetarea unei activități pe fracțiune de normă. Astfel, guvernul spaniol consideră că, din momentul în care persoana în cauză plătește o cotizație proporțională cu timpul lucrat, corespunzătoare unei perioade de activitate pe fracțiune de normă, respectarea principiului proporționalității impune ca autoritățile competente să ia în considerare, în vederea aplicării mecanismului corector, cotizația pe care aceasta ar fi plătit‑o în cazul în care obligația de cotizare nu ar fi fost întreruptă.
74.
Considerăm, pentru aceleași motive cu cele invocate de instanța de trimitere, că aceste motive nu permit să se justifice discriminarea indirectă la care este supusă persoana în cauză.
75.
Astfel, din decizia de trimitere reiese că doamna Cachaldora Fernández a cotizat la sistemul de securitate socială în perioada cuprinsă între 15 septembrie 1971 și 25 aprilie 2010, respectiv un număr total de 5523 de zile în care aceasta a desfășurat o profesie cu normă întreagă, cu excepția următoarelor perioade: 1 septembrie 1998-28 februarie 1999, apoi 1 martie 1999-23 martie 2001 și, în sfârșit, 24 martie 2001-23 ianuarie 2002. Astfel cum arată instanța de trimitere, doamna Cachaldora Fernández a lucrat pe fracțiune de normă timp de 3 ani și 10 luni, ceea ce reprezintă o parte minimă din cariera profesională pe care aceasta a desfășurat‑o aproximativ 39 de ani.
76.
Dispoziția în discuție conduce la faptul ca perioada în care aceasta a întrerupt plata cotizațiilor sale la sistemul de securitate socială să fie luată în considerare la calcularea pensiei sale de invaliditate pornind de la bazele minime de cotizare reduse la o optime, chiar dacă, o parte foarte mare din cariera sa profesională, aceasta a desfășurat o activitate cu normă întreagă și a cotizat în consecință la sistemul de securitate socială în calitate de lucrător cu normă întreagă.
77.
Deși, în observațiile sale, guvernul spaniol susține că o astfel de metodologie permite corelarea directă a cuantumului pensiei cu efortul de cotizare depus de lucrător, avem, în schimb, sentimentul că această metodologie conduce la calcularea unei pensii de invaliditate permanentă pe baza cotizațiilor plătite la un „moment T” din cariera persoanei în cauză, care nu reprezintă în mod necesar efortul de cotizare al acesteia.
78.
În consecință, considerăm că o astfel de metodologie determină, în împrejurări precum cele în discuție în cauza principală, reducerea cuantumului drepturilor datorate pentru o pensie de invaliditate permanentă în mod disproporționat în raport cu contribuțiile plătite de persoana în cauză în întreaga sa carieră profesională și, așadar, nu poate fi justificată de un factor obiectiv întemeiat pe natura contributivă a sistemului de securitate socială și pe respectarea necesară a principiului proporționalității.
79.
Având în vedere toate aceste elemente, considerăm, în consecință, că articolul 4 alineatul (1) din Directiva 79/7 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări precum cea în discuție în litigiul principal, în măsura în care aceasta, în ceea ce privește lucrătorii care au desfășurat o activitate pe fracțiune de normă în perioada imediat anterioară întreruperii plății cotizațiilor de securitate socială, determină reducerea cuantumului drepturilor datorate pentru o pensie de invaliditate permanentă.
V – Concluzie
80.
În lumina considerațiilor precedente, propunem Curții să răspundă Tribunal Superior de Justicia de Galicia după cum urmează:
„Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări precum cea în discuție în litigiul principal, în măsura în care aceasta, în ceea ce privește lucrătorii care au desfășurat o activitate pe fracțiune de normă în perioada imediat anterioară întreruperii plății cotizațiilor de securitate socială, determină reducerea cuantumului drepturilor datorate pentru o pensie de invaliditate permanentă.”
( 1 ) Limba originală: franceza.
( 2 ) JO 1979, L 6, p. 24, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 192.
( 3 ) JO L 14, p. 9, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 35.
( 4 ) Lege astfel cum a fost aprobată prin Decretul regal nr. 1/94 din 20 iunie 1994, BOE nr. 154 din 29 iunie 1994, p. 20658, denumit în continuare „LGSS”.
( 5 ) BOE nr. 284 din 27 noiembrie 2002, p. 41643.
( 6 ) A se vedea al treilea paragraf al preambulului acordului‑cadru.
( 7 ) A se vedea punctul 42 și jurisprudența citată. A se vedea de asemenea Hotărârea Elbal Moreno (C‑385/11, EU:C:2012:746, punctul 21).
( 8 ) A se vedea Hotărârea Elbal Moreno (EU:C:2012:746, punctul 26 și jurisprudența citată).
( 9 ) Potrivit articolului 109 alineatul 1 din LGSS, baza de cotizare pentru toate riscurile și pentru toate situațiile care țin de sistemul general este constituită din remunerația totală, indiferent de forma sau de denumirea acesteia, pe care lucrătorul are dreptul să o primească lunar sau din cea pe care o primește efectiv, în cazul în care aceasta este mai mare, pentru munca pe care o efectuează în calitate de salariat.
( 10 ) Din decizia de trimitere reiese că, întrucât acest coeficient este de 125, bazele de cotizare au fost multiplicate cu 0,125, ceea ce a echivalat cu a le împărți la 8.
( 11 ) A se vedea Hotărârea Elbal Moreno (EU:C:2012:746, punctul 29 și jurisprudența citată).
( 12 ) A se vedea Hotărârea Seymour‑Smith și Perez (C‑167/97, EU:C:1999:60, punctul 62 și jurisprudența citată).
( 13 ) Din observațiile orale exprimate de INSS în ședință reiese că datele referitoare la perioada în care s‑a produs faptul generator nu sunt disponibile.
( 14 ) A se vedea Hotărârea Seymour‑Smith și Perez (EU:C:1999:60, punctul 59).
( 15 ) A se vedea printre altele Hotărârea Elbal Moreno (EU:C:2012:746, punctul 32) și Hotărârea Brachner (C‑123/10, EU:C:2011:675, punctele 70-74 și jurisprudența citată).
( 16 ) Hotărârea Brachner (EU:C:2011:675, punctul 71 și jurisprudența citată).
Full & Egal Universal Law Academy