CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
PAOLO MENGOZZI
prezentate la 12 februarie 2015 ( 1 )
Cauza C‑543/13
Raad van bestuur van de Sociale verzekeringsbank
împotriva
E. Fischer–Lintjens
[cerere de decizie preliminară formulată de
Centrale Raad van Beroep (Țările de Jos)]
„Trimitere preliminară — Asigurare de sănătate — Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 — Articolul 27 — Noțiunea «pensii sau indemnizații datorate în temeiul legislației a două sau mai multe state membre» — Acordarea retroactivă a unei pensii în statul membru de reședință — Caracterul retroactiv al unei asigurări de sănătate”
I – Introducere
1.
Prezenta trimitere preliminară, introdusă de Centrale Raad van Beroep (Țările de Jos), se referă, în esență, la interpretarea articolului 27 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității ( 2 ), în versiunile modificate prin Regulamentul (CE) nr. 631/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 ( 3 ) și prin Regulamentul nr. 1992/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 ( 4 ) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1408/71”).
2.
Mai precis, instanța de trimitere se întreabă dacă noțiunea de pensii sau indemnizații „datorate”, prevăzută la articolul 27 din Regulamentul nr. 1408/71, poate fi interpretată în sensul că, pentru a stabili momentul de la care se datorează o pensie sau o indemnizație, este decisivă data la care a fost adoptată decizia de acordare și de la care s‑a plătit pensia sau data de la care produce efecte pensia acordată cu titlu retroactiv. În ipoteza în care ar trebui reținută a doua opțiune menționată în prima sa întrebare, instanța de trimitere dorește să afle dacă această interpretare poate fi compatibilă cu faptul că beneficiarul unei pensii care intră sub incidența articolului 27 din Regulamentul nr. 1408/71 nu poate încheia, în conformitate cu legislația olandeză, o asigurare de sănătate cu același efect retroactiv.
3.
Aceste întrebări se înscriu în cadrul unui litigiu între Raad van Bestuur van de Sociale verzekeringsbank (Consiliul de administrație al Casei de Securitate Socială, denumit în continuare „SVB”), pe de o parte, și doamna Fischer‑Lintjens, pe de altă parte, cu privire la revocarea unui certificat, denumit „certificatul 21” ( 5 ), care atesta faptul că doamna Fischer‑Lintjens era exonerată de obligația de a deține o asigurare de sănătate olandeză, o astfel de asigurare fiind obligatorie, în temeiul reglementării în discuție în litigiul principal, pentru a putea beneficia de prestații de sănătate în Țările de Jos pe cheltuiala acestui stat membru.
4.
Doamna Fischer‑Lintjens s–a născut la 1 decembrie 1934. Aceasta a locuit până la 1 septembrie 1970 în Țările de Jos. Apoi, a locuit în Germania până la 1 mai 2006. De atunci, doamna Fischer‑Lintjens locuiește din nou în Țările de Jos.
5.
Începând din luna octombrie 2004, doamna Fischer‑Lintjens beneficiază de o pensie de urmaș din partea Republicii Federale Germania. În anul 2006, după ce s‑a mutat din Germania în Țările de Jos, aceasta s‑a înscris prin intermediul formularului E 121 ( 6 ) la organismul de asigurări de sănătate olandez (denumit în continuare „CZ”), astfel încât, începând de la 1 iunie 2006, avea dreptul la prestații în natură în temeiul articolului 28 din Regulamentul nr. 1408/71 în sarcina Republicii Federale Germania. De asemenea, doamna Fischer‑Lintjens a plătit în Germania contribuțiile pentru asigurarea de sănătate germană.
6.
La 20 octombrie 2006, doamna Fischer‑Lintjens a obținut certificatul 21 de la autoritatea competentă la acea vreme, și anume College voor zorgverzekeringen (Consiliul pentru Asigurări de Sănătate, denumit în continuare „Cvz”) ( 7 ), certificat al cărui scop era de a dovedi autorităților olandeze care percep contribuția că nu se datora nicio sumă în Țările de Jos. Acest certificat atesta faptul că doamna Fischer‑Lintjens nu era asigurată în temeiul Legii generale privind cheltuielile medicale speciale (Algemene Wet Bijzondere Ziektekosten, denumită în continuare „AWBZ”). În măsura în care împrejurările rămâneau neschimbate, acest certificat era valabil pentru perioada cuprinsă între 1 iunie 2006 și 31 decembrie 2010.
7.
Deși doamna Fischer‑Lintjens împlinise la 1 decembrie 1999 vârsta de 65 de ani, care îi acorda în Țările de Jos dreptul la pensie în temeiul Legii privind sistemul general al asigurării pentru limită de vârstă (Algemene Ouderdomswet, denumită în continuare „AOW”), aceasta a solicitat abia în luna mai 2007 acordarea unei pensii.
8.
Prin decizia din 8 noiembrie 2007, modificată la 24 aprilie 2008, SVB a acordat doamnei Fischer‑Lintjens o pensie cu efect retroactiv de un an de la data introducerii cererii, și anume de la 1 mai 2006.
9.
Totuși, doamna Fischer‑Lintjens nu a informat nici CZ, nici Cvz, nici organismul de asigurări de sănătate german (denumit în continuare „DAK”), cu privire la modificarea situației sale în materie de prestații obținute până în luna octombrie 2010.
10.
Astfel, abia la 21 octombrie 2010, doamna Fischer‑Lintjens a informat Cvz, prin intermediul cererii de prelungire a certificatului 21, că începând cu 1 mai 2006 primea o pensie în temeiul AOW. Prin intermediul deciziei din 2 noiembrie 2010, acest organism i‑a comunicat doamnei Fisher‑Lintjens că are obligația de a fi asigurată în temeiul AWBZ și al Legii privind asigurările de sănătate (Zorgverzekeringswet, denumită în continuare „Zvw”) și că, în consecință, datorează plata contribuțiilor în Țările de Jos. Această decizie s‑a întemeiat pe faptul că doamna Fischer‑Lintjens nu se mai încadra într‑o situație care să îi permită obținerea certificatului 21, care a fost revocat cu efect retroactiv.
11.
Ulterior, DAK a rambursat suma contribuțiilor la asigurările de sănătate pe care doamna Fischer‑Lintjens le plătise în Germania începând cu 1 iunie 2006. În consecință, CZ a solicitat doamnei Fischer‑Lintjens plata cheltuielilor medicale în cuantum de 11000 de euro rambursate statului membru respectiv.
12.
Pe de altă parte, potrivit Cvz, doamna Fischer‑Lintjens avea obligația de a fi asigurată în temeiul AWBZ și al Zvw, cu efect retroactiv. Cu toate acestea, în măsura în care, în temeiul articolului 5 alineatul 5 din Zvw, asigurarea de sănătate nu începe să producă efecte decât în termen de cel mult patru luni de la nașterea obligației de asigurare, doamna Fischer‑Lintjens trebuia să plătească singură cheltuielile medicale rambursate Republicii Federale Germania pentru perioada neacoperită de o asigurare de sănătate. Totuși, de la 1 iulie 2010, aceasta beneficiază de o asigurare de sănătate olandeză.
13.
După ce i‑a fost respinsă reclamația, doamna Fischer‑Lintjens a contestat cu succes decizia Cvz la Rechtbank Roermond. Potrivit acestei instanțe, scopul certificatului 21 pe care l‑a obținut doamna Fischer‑Lintjens era să producă efecte juridice care nu puteau fi eliminate prin retragerea declarației.
14.
SVB, organism căruia între timp i‑au fost transferate competențele Cvz, a formulat apel împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere, susținând că certificatul 21 este un act pur declarativ, asemenea formularului E 121.
15.
Instanța de trimitere consideră că SVB avea competența de a revoca cu efect retroactiv certificatul 21, însă a stabilit că, la revocarea certificatului, SVB nu a acordat suficientă atenție intereselor doamnei Fischer‑Lintjens. Această instanță consideră că poate rezulta în special din pricipiul securității juridice că această competență efectivă de a acorda pensii și de a suporta costul prestațiilor în natură se naște doar de la data deciziei de acordare a pensiei, în temeiul căreia s‑a stabilit că persoana interesată are într‑adevăr dreptul la pensia solicitată. Pentru acest motiv, instanța de trimitere se întreabă care este data de la care se „datorează” efectiv pensia în discuție în litigiul principal, în sensul articolului 27 din Regulamentul nr. 1408/71, doamnei Fischer‑Lintjens, deoarece, potrivit acestei instanțe, dacă acest articol este aplicabil cu efect retroactiv, acest lucru va avea, în principiu, diverse consecințe juridice tot cu efect retroactiv, printre care, în speță, cea a obligației de a beneficia de o asigurare de sănătate olandeză.
16.
În aceste condiții, Centrale Raad van Beroep a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1)
Noțiunea de [pensii sau indemnizații] «datorate» în sensul articolului 27 și următoarelor din Regulamentul nr. 1408/71 trebuie interpretată în sensul că pentru a stabili momentul de la care se datorează o pensie sau o indemnizație este decisivă data la care a fost adoptată decizia de pensionare și de la care s‑a plătit pensia sau data de la care produce efecte pensia acordată cu titlu retroactiv?
2)
În cazul în care noțiunea de [pensii sau indemnizații] «datorate» se referă la data de la care produce efecte pensia acordată cu titlu retroactiv: este compatibil cu această interpretare faptul că o persoană care are dreptul la o pensie și care intră sub incidența articolului 27 din Regulamentul nr. 1408/71 nu poate încheia, în temeiul legislației olandeze, o asigurare de sănătate cu același efect retroactiv?”
17.
SVB, guvernele olandez și german, precum și Comisia Europeană au prezentat observații scrise cu privire la aceste întrebări.
II – Analiză
A – Cu privire la prima întrebare preliminară
18.
Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, Curții să se pronunțe asupra momentului de la care o pensie acordată de statul membru de reședință al unui asigurat trebuie să fie considerată „datorată”, în sensul articolului 27 din Regulamentul nr. 1408/71, pentru a se stabili în mod corelativ momentul de la care competența de a plăti prestațiile de sănătate este transferată aceluiași stat membru de reședință, având în vedere particularitățile cauzei principale.
19.
În această privință, este important de subliniat faptul că este cert că, până la data de 30 aprilie 2006, doamna Fischer‑Lintjens, în calitate de titular al unei pensii de urmaș acordate de Republica Federală Germania având reședința în acest stat membru, intra în competența autorităților acestui stat membru.
20.
Competența autorităților germane în privința pensiilor și a prestațiilor de sănătate nu a fost pusă sub semnul întrebării în urma întoarcerii doamnei Fischer‑Lintjens în Țările de Jos și a deciziei sale de a locui aici începând de la 1 mai 2006.
21.
Astfel, în temeiul normei de conflict prevăzute la articolul 28, alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71, titularul unei pensii sau indemnizații datorate în temeiul legislației unui stat membru sau în temeiul legislației a două sau mai multe state membre, care nu are dreptul la prestații în natură în temeiul legislației statului membru pe al cărui teritoriu are reședința, beneficiază, cu toate acestea, de astfel de prestații, în măsura în care ar avea dreptul la acestea în temeiul legislației statului membru sau cel puțin a unuia dintre statele membre competente în privința pensiilor dacă și‑ar avea reședința pe teritoriul statului în cauză.
22.
Pe această bază, în speță, pe de o parte, doamna Fischer‑Lintjens a primit, în luna octombrie 2006, un certificat 21 de la Cvz, care atesta faptul că, în temeiul pensiei sale germane, nu se datora nicio contribuție la asigurarea de sănătate în Țările de Jos și, pe de altă parte, că prestațiile de sănătate pe care aceasta le‑a obținut în acest stat membru au fost acordate pe seama instituției competente a statului membru debitor al pensiei, și anume Republica Federală Germania, către care doamna Fischer‑Lintjens continua să plătească contribuții.
23.
În schimb, de îndată ce doamna Fischer‑Lintjens a primit o pensie olandeză, în urma cererii sale din luna mai 2007, situația acesteia a trecut din domeniul de aplicare al articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71 în cel al articolului 27 din același regulament.
24.
Astfel, în temeiul acestei ultime dispoziții, titularul unei pensii sau indemnizații datorate în temeiul legislației a două sau mai multe state membre, dintre care una este cea a statului membru pe al cărui teritoriu are reședința, și care are dreptul la prestații în temeiul legislației acestui din urmă stat membru, ținând seama, după caz, de dispozițiile articolului 18 și ale anexei VI la Regulamentul nr. 1408/71, obține aceste prestații de la instituția de la locul de reședință și pe cheltuiala acestei instituții, ca și când persoana în cauză ar fi titularul unei pensii sau al unei indemnizații datorate numai în temeiul legislației celui din urmă stat membru.
25.
Astfel, după cum Curtea a statuat deja, sistemul introdus în special de articolele 27 și 28 din Regulamentul nr. 1408/71 stabilește o relație între competența de a plăti pensii sau indemnizații și obligația de a suporta costul prestațiilor în natură, ceea ce conduce la concluzia că obligația respectivă este accesorie competenței efective în materie de pensii ( 8 ).
26.
Instanța de trimitere se întreabă totuși care este data de la care se consideră „datorată” pensia olandeză a doamnei Fischer‑Lintjens, în sensul articolului 27 din Regulamentul nr. 1408/71, pentru a putea constata transferul de competență către Regatul Țărilor de Jos, statul membru de reședință al doamnei Fischer‑Lintjens începând cu 1 mai 2006.
27.
Această întrebare se explică datorită circumstanțelor speciale din cauza principală în măsura în care există un decalaj temporal între, pe de o parte, momentul în care este luată decizia SVB, ce atestă dreptul la pensie, și data de la care a fost efectuată prima plată a pensiei, și anume 8 noiembrie 2007, și, pe de altă parte, momentul intrării în vigoare a acestei decizii, și anume, cu titlu retroactiv, la 1 mai 2006, adică cu un an înainte de formularea cererii la SVB de către doamna Fischer‑Lintjens pentru acordarea unei pensii în Țările de Jos.
28.
La această întrebare, părțile interesate propun să se răspundă fără echivoc, în sensul că pentru a stabili momentul de la care se „datorează” o pensie, în sensul articolului 27 din Regulamentul nr. 1408/71, este decisivă data de la care produce efecte pensia acordată cu titlu retroactiv, și anume 1 mai 2006. Bazându‑se pe Hotărârea Rundgren (C‑389/99, EU:C:2001:264), aceste părți susțin, în esență, că acordarea pensiei cu titlu retroactiv nu are nicio influență asupra caracterului efectiv al dreptului de a obține această pensie.
29.
Putem fi de acord cu această poziție, cu condiția să fie incontestabil faptul că pensia în discuție este plătită efectiv pentru perioada începând de la care intră în vigoare, și anume de la 1 mai 2006, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere.
30.
O serie de argumente întemeiate pe jurisprudența Curții și pe apărarea drepturilor persoanelor interesate sunt în favoarea unei astfel de soluții.
31.
Pe baza unei interpretări sistematice a Regulamentului nr. 1408/71, Curtea a precizat în Hotărârea Rundgren (C‑389/99, EU:C:2001:264) că, fiind vorba în special de articolul 27 din Regulamentul nr. 1408/71, caracterul accesoriu al obligației de a suporta costul prestațiilor în natură în raport cu competența efectivă cu privire la pensii, pe care am evocat‑o deja, implica faptul că această obligație de a suporta costurile nu poate fi atribuită instituției unui stat membru care nu are decât o eventuală competență cu privire la pensii. Rezultă, în opinia Curții, că, atunci când se referă la o pensie sau o indemnizație datorată, articolul 27, asemeni articolelor 28 și 28a din Regulamentul nr. 1408/71, privește o pensie sau o indemnizație „plătită efectiv persoanei interesate” ( 9 ).
32.
Curtea a fost pusă în situația să precizeze înțelesul articolelor 27, 28 și 28a din Regulamentul nr. 1408/71 în sensul ce tocmai a fost indicat într‑un context în care statul membru de reședință al titularului unei pensii dintr‑un alt stat membru îi solicita totuși plata contribuțiilor de pensii și a contribuțiilor la asigurările sociale numai pe baza reședinței. Statul membru de reședință, în speță Republica Finlanda, a considerat că nu este suficient pentru excluderea obligației de plată a contribuțiilor ca persoana în cauză să obțină un certificat care să ateste faptul că nici nu a cerut, nici nu a obținut o pensie în acest stat membru. Persoana în cauză, potrivit autorităților finlandeze, ar fi trebuit, în plus, să demonstreze că nu avea nici un drept (teoretic) la pensie în Finlanda, argument pe care Curtea l‑a respins insistând asupra caracterului efectiv al plății pensiei persoanei interesate pentru ca statul membru să poată solicita plata contribuțiilor la asigurările sociale.
33.
În speță, nu există nicio îndoială că pensia de care beneficiază doamna Fischer‑Lintjens în Țările de Jos i‑a fost plătită efectiv. Prin urmare, în prezenta cauză nu este vorba despre a aduce în discuție din nou, precum în cauza Rundgren menționată mai sus, opoziția, cu caracter general, care există între un drept la pensie teoretic și concretizarea acestuia prin plata efectivă a pensiei. Cu alte cuvinte, Hotărârea Rundgren (C‑389/99, EU:C:2001:264) constituie un punct de plecare adecvat al raționamentului ce trebuie făcut pentru a se răspunde la prima întrebare adresată de instanța de trimitere, dar în niciun caz nu este suficientă pentru a oferi un răspuns complet.
34.
În definitiv, considerăm că întrebarea adresată impune să se stabilească dacă articolul 27 din Regulamentul nr. 1408/71 se opune posibilității unui stat membru de a decide că o pensie poate fi „efectiv plătită” pentru o perioadă anterioară datei la care instituțiile competente ale statului membru au recunoscut oficial dreptul la pensie.
35.
Astfel, trebuie amintit că, în temeiul articolului 16 alineatul 2 din AOW, SVB a făcut ca decizia din 8 noiembrie 2007 ce atestă dreptul la pensie al doamnei Fischer‑Lintjens în Țările de Jos să producă efecte retroactive pentru o perioadă de un an de la introducerea cererii de către aceasta.
36.
La prima vedere, întrucât pensia nu a fost „efectiv plătită” decât după adoptarea deciziei din 8 noiembrie 2007, ar putea părea că pensia nu era, prin urmare, „datorată”, în sensul articolului 27 din Regulamentul nr. 1408/71, decât după adoptarea deciziei menționate.
37.
Cu toate acestea, considerăm că o astfel de interpretare nu poate fi reținută. Hotărârea Rundgren (C‑389/99, EU:C:2001:264) a precizat, în esență, că o pensie se „datorează” dacă a fost mai întâi recunoscută de instituția competentă dintr‑un stat membru, după caz, în urma unei cereri în acest sens și apoi a fost plătită efectiv de instituția respectivă. Aceasta nu înseamnă că există neapărat o corespondență între momentul în care pensia este recunoscută și momentul în care este datorată, în sensul că este „efectiv plătită”. Atunci când se recunoaște o pensie, acest lucru se poate face cu titlu retroactiv. În acest caz, instituția competentă recunoaște că pensia era datorată înainte de adoptarea deciziei sale, dar că, din motive materiale, care țin în special, ca în speță, de introducerea și de soluționarea unei cereri adresate de un asigurat, pensia a fost plătită abia mai târziu. Însă, întrucât plata efectivă acoperă o anumită perioadă, și anume perioada începând din momentul în care pensia este recunoscută, în opinia noastră, această pensie ar trebui să fie considerată „datorată” în toată această perioadă.
38.
Astfel cum a subliniat în mod pertinent guvernul german, dacă, în cauza principală, momentul reținut ar fi momentul adoptării deciziei din 8 noiembrie 2007, aplicabilitatea în timp a competenței unui stat membru cu privire la pensii ar depinde de rapiditatea cu care sunt soluționate cererile adresate administrațiilor naționale.
39.
Or, astfel cum a precizat Curtea în repetate rânduri, aplicarea sistemului privind conflictul de legi instituit de Regulamentul nr. 1408/71 nu depinde decât de situația obiectivă în care se află persoana interesată ( 10 ).
40.
Acest regulament nici nu permite unui asigurat să se sustragă sau să renunțe la mecanismul stabilit de Regulamentul nr. 1408/71, în special la articolul 27 ( 11 ), nici nu autorizează statele membre să lase la latitudinea administrațiilor lor momentul de la care trebuie constatat un transfer de competențe între două state membre în situația prevăzută la această dispoziție.
41.
Obiectivul acestor norme de conflict din Regulamentul nr. 1408/71 este astfel ca orice asigurat ce intră în domeniul său de aplicare să fie acoperit în mod continuu, fără alegeri discreționare lăsate la latitudinea unor persoane fizice sau a unor instituții competente din statele membre ( 12 ).
42.
În plus, admiterea retroactivității dreptului la pensie, precum și plata pensiei pentru perioada anterioară adoptării deciziei ce atestă în mod oficial existența acestui drept respectă drepturile asiguraților în sistemul asigurărilor sociale și continuitatea acoperirii lor, cu scopul de a face neutru, din punctul de vedere al beneficierii de prestații sociale, transferul de competență cu privire la pensii între două state membre.
43.
În consecință, propunem Curții să interpreteze articolul 27 din Regulamentul nr. 1408/71 astfel încât termenul „datorată” să cuprindă perioada în care o persoană interesată are drept la pensie, indiferent de momentul în care acest drept a fost constatat în mod oficial, atât timp cât această pensie este efectiv plătită pentru perioada respectivă, inclusiv în mod retroactiv.
44.
În cazul în care Curtea este de acord cu această interpretare, se cuvine să se examineze și să se răspundă la a doua întrebare preliminară adresată de instanța de trimitere.
B – Cu privire la a doua întrebare preliminară
45.
Prin intermediul celei de a doua întrebări, care se află în centrul cauzei principale, instanța de trimitere ridică problema compatibilității cu dreptul Uniunii a unei legislații naționale, precum articolul 5 alineatul 5 din Zvw, conform căreia asigurarea de sănătate nu poate produce efecte retroactive decât cel mult patru luni de la nașterea obligației de asigurare. Ar exista, prin urmare, potrivit instanței de trimitere, un „hiatus” între transferul de competență către Regatul Țărilor de Jos în temeiul articolului 27 din Regulamentul nr. 1408/71 și afilierea (obligatorie) la sistemul de asigurare de sănătate din acest stat membru.
46.
În timp ce guvernul german consideră că limitarea la patru luni a efectului retroactiv al asigurării de sănătate ar fi contrară scopului de coordonare a sistemelor de securitate socială din statele membre, SVB, guvernul olandez, precum și Comisia consideră, în esență, că „hiatusul” menționat de instanța de trimitere ar fi consecința nerespectării de către doamna Fischer‑Lintjens a obligațiilor sale de informare a autorităților competente, în condițiile în care aceasta trebuia să încheie o asigurare de sănătate în Țările de Jos începând cu 1 mai 2006, în conformitate cu partea R punctul 1 litera (a) din anexa VI la Regulamentul nr. 1408/71 și cu legislația olandeză.
47.
În opinia acestor părți interesate, acest argument nu poate fi contrazis de pretinsa protecție a încrederii legitime a doamnei Fischer‑Lintjens în menținerea valabilității certificatului 21, deoarece acesta nu are decât un caracter declarativ și a fost eliberat în temeiul unor informații inexacte. În orice caz, SVB și guvernul olandez susțin că dreptul Uniunii nu se opune unei restricții extinse privind producerea de efecte retroactive a asigurării de sănătate. În Țările de Jos, dreptul la prestații nu există decât dacă asiguratul în sistemul asigurărilor sociale a încheiat o asigurare de sănătate, care, în acest stat membru, nu este o asigurare de natură publică, ci o asigurare de daune de drept civil, care acoperă riscurile care decurg din producerea unor evenimente viitoare, ce trebuie încheiată la o societate privată și pentru care posibilitățile de contractare cu efect retroactiv ar fi limitate pentru a garanta principiul solidarității, ceea ce ar justifica eventualul caracter restrictiv al acestei măsuri naționale.
48.
Considerațiile prezentate de aceste trei părți interesate nu ne conving în întregime.
49.
Desigur, recunoaștem că articolul 27 din Regulamentul nr. 1408/71 amintește dreptul titularului unei pensii sau al unei indemnizații datorate în temeiul legislațiilor a două sau mai multe state membre, printre care cea a statului membru pe teritoriul căruia acesta are reședința, de a beneficia de prestații în temeiul legislației acestui din urmă stat membru, luând în considerare, dacă este cazul, anexa VI la regulamentul menționat. Or, este adevărat că punctul 1 litera (a) subpunctul (i) din partea R din anexa menționată, intitulat „Asigurarea de sănătate”, precizează că, „[î]n ceea ce privește dreptul la beneficii în natură în temeiul legislației olandeze, este necesar să se înțeleagă prin persoană care are dreptul la [aceste] beneficii […] persoana care are obligația de a încheia o asigurare de sănătate la un organism de asigurări de sănătate în temeiul articolului 2 din [Zvw]”, aceeași literă (b) precizând că „persoanele prevăzute la litera (a) subpunctul (i) trebuie, în conformitate cu dispozițiile din [Zvw], să încheie asigurări de sănătate la un organism de asigurări de sănătate […]”.
50.
Prin urmare, nu există nicio îndoială că, pentru a beneficia de prestații în natură acordate de Regatul Țărilor de Jos, statul membru de reședință al doamnei Fischer‑Lintjens de la 1 mai 2006, aceasta avea obligația de a încheia o asigurare de sănătate la un organism de asigurări de sănătate, în conformitate cu punctul 1 litera (a) subpunctul (i) și litera (b) din anexa VI la Regulamentul nr. 1408/71 și cu dispozițiile Zvw.
51.
Recunoaștem de asemenea că, pentru a se opune la o astfel de constatare, un asigurat, cum ar fi doamna Fischer‑Lintjens, nu se poate baza pe încrederea legitimă în menținerea valabilității unui certificat, cum ar fi certificatul 21 eliberat de Cvz în luna octombrie 2006, care atesta, la acea vreme, că doamna Fischer‑Lintjens era scutită de obligația de a încheia o asigurare de sănătate la un organism de asigurări de sănătate olandez și de a plăti contribuții sociale în Țările de Jos. Astfel, după cum au arătat SVB și Comisia, un asemenea certificat, nefiind decât o traducere a formularului E 121, are un caracter pur declarativ, întocmai cum a statuat Curtea în privința acestui formular ( 13 ). De altfel, reiese din elementele furnizate de instanța de trimitere că acest certificat era valabil numai până la 31 decembrie 2010„în măsura în care împrejurările rămâneau neschimbate”.
52.
Cu toate acestea, nu putem fi de acord cu poziția acestor părți interesate conform căreia o situație, precum cea din cauza principală, ar fi, în cele din urmă, numai consecința omiterii de către asigurat să transmită informațiile necesare cu privire la situația sa personală organismelor competente și nu ar fi rezultatul limitelor prevăzute de legislația olandeză cu privire la efectul retroactiv al asigurării de sănătate pe care este obligat să o încheie titularul unei pensii plătite de Regatul Țărilor de Jos care are reședința în acest stat membru pentru a beneficia de prestații în natură acordate de acest stat membru.
53.
Astfel, după cum subliniază pe scurt instanța de trimitere, o persoană căreia autoritățile olandeze îi plătesc o pensie cu efect retroactiv de mai mult de patru luni de la data introducerii cererii aferente va fi mereu în imposibilitatea, în special în cazul în care a beneficiat până atunci de o asigurare de sănătate suportată de un alt stat membru, de a obține o asigurare de sănătate în Țările de Jos, al cărei efect retroactiv este mai mare de patru luni.
54.
Astfel, în cazul doamnei Fischer‑Lintjens, dacă aceasta ar fi informat organismele competente de la 8 noiembrie 2007, data adoptării deciziei SVB ce îi atestă dreptul la pensie în Țările de Jos cu efect retroactiv de la 1 mai 2006, ea nu ar fi putut, în temeiul articolului 5 alineatul 5 din Zvw, ce limitează efectul retroactiv al asigurării de sănătate la cel mult patru luni, să încheie o asigurare de sănătate decât cel mai devreme începând din luna iulie 2007.
55.
Or, indiferent de eventualul caracter tardiv al informațiilor comunicate de doamna Fischer‑Lintjens, chestiune pe care o vom aborda ulterior, faptul că un rezident, titular al unei pensii plătite de Regatul Țărilor de Jos care are obligația, în temeiul articolului 27 și al punctului 1 litera (a) subpunctul (i) și litera (b) din anexa VI secțiunea R la Regulamentul nr. 1408/71, de a încheia o asigurare de sănătate la un organism de asigurări de sănătate în acest stat membru, nu își poate îndeplini în întregime această obligație din cauza limitărilor impuse de dispozițiile legislației acelui stat membru aduce atingere, în opinia noastră, efectului util al sistemului instituit de Regulamentul nr. 1408/71 și al obligațiilor impuse de acest regulament asiguraților.
56.
Astfel, după cum am amintit deja, aplicarea sistemului privind conflictul de legi instituit de Regulamentul nr. 1408/71 nu depinde decât de situația obiectivă în care se află asiguratul în cauză. Deoarece aceste norme de conflict sunt obligatorii atât pentru statele membre, cât și pentru persoanele interesate, aceste state membre nu pot priva, prin urmare, persoanele interesate de îndeplinirea în întregime a obligațiilor impuse de acest regulament. În speță, Regatul Țărilor de Jos nu poate, în opinia noastră, priva un rezident de obligația de a încheia o asigurare de sănătate începând cu momentul în care acest stat membru devine competent să acorde o pensie acestui asigurat și să suporte costul prestațiilor sociale care îi sunt acordate, precum și să colecteze contribuțiile sociale de la acel asigurat.
57.
Dacă statele membre ar beneficia de o asemenea marjă de apreciere, ar rezulta că persoanele care intră sub incidența Regulamentului nr. 1408/71 ar fi lipsite de protecție în domeniul securității sociale, în lipsa unei legislații aplicabile ( 14 ). Situația doamnei Fischer‑Lintjens ilustrează exact acest risc, deoarece acoperirea asigurării de sănătate de care aceasta beneficia pe cheltuiala instituțiilor competente germane a fost întreruptă, cu efect retroactiv, începând de la 1 mai 2006, aceasta neputând încheia, în cel mai bun caz, o asigurare de sănătate în Țările de Jos decât începând din luna iulie 2007, chiar dacă acest ultim stat membru a devenit competent să îi plătească o pensie și, în mod corelativ, să îi acorde prestații sociale în temeiul Regulamentului nr. 1408/71 la 1 mai 2006.
58.
Nu considerăm pertinentă într‑un context precum cel din cauza principală susținerea, asemenea guvernului olandez, a faptului că retroactivitatea asigurării de sănătate limitată la cel mult patru luni se justifică prin necesitatea de a garanta principiul solidarității instituit de sistem și de a preveni abuzurile.
59.
Astfel, întrucât această asigurare este obligatorie, întrucât retroactivitatea ei este admisă în principiu chiar în temeiul legislației olandeze și întrucât niciun element din cauza principală nu sugerează că doamna Fischer‑Lintjens a avut intenția să folosească în mod abuziv dispozițiile dreptului Uniunii ( 15 ), Regatul Țărilor de Jos nu poate priva persoanele care intră sub incidența Regulamentului nr. 1408/71 de posibilitatea de a‑și îndeplini obligațiile impuse de acest act pentru a putea beneficia pe deplin de drepturile conferite de acest regulament, și anume, în speță, dreptul de a obține o acoperire a asigurării de sănătate începând din momentul în care acest stat membru devine competent, cu efect retroactiv de la 1 mai 2006, să plătească doamnei Fischer‑Lintjens pensia datorată, precum și prestații sociale ( 16 ).
60.
O asemenea abordare nu este contrazisă de aprecierile făcute de Curte la punctul 76 din Hotărârea van Delft și alții (C‑345/09, EU:C:2010:610), conform cărora solidaritatea unui sistem național de securitate socială (fiind vorba și de sistemul olandez) trebuie garantată în mod imperativ de toate persoanele asigurate în respectivul sistem de asigurări sociale, indiferent de comportamentul individual pe care ar putea să îl adopte fiecare dintre acestea în funcție de parametrii personali.
61.
Astfel, pe de o parte, aceste considerații se raportau la plata de către persoanele asigurate, sub forma unor rețineri, a unor contribuții sociale la instituțiile competente din statul membru a cărui reglementare stabilește existența dreptului la prestații sociale, obligație care nu este repusă în discuție în speță, începând din momentul în care Regatul Țărilor de Jos devine debitorul unei pensii și devine competent să acorde prestații sociale unui asigurat, precum doamna Fischer‑Lintjens. Pe de altă parte, aprecierile Curții în Hotărârea van Delft și alții urmăreau să amintească faptul că normele de conflict prevăzute la articolele 28 și 28a din Regulamentul nr. 1408/71 se impun asiguraților în sistemul asigurărilor sociale și că aceștia nu se pot, așadar, sustrage de la plata, sub forma unor rețineri, a unor contribuții sociale prevăzute de legislația unui stat membru debitor al unei pensii care este obligat să plătească prestații în natură acestor asigurați. Or, în opinia noastră, aceasta este tocmai situația obiectivă ce rezultă din norma de conflict prevăzută la articolul 27, precum și la punctul 1 litera (a) subpunctul (i) și litera (b) din anexa VI secțiunea R la Regulamentul nr. 1408/71, care impune unui stat membru, ce admite principiul retroactivității contractelor private de asigurări de sănătate, să garanteze că acestea din urmă produc efecte retroactive, astfel încât să reflecte cu precizie această situație obiectivă și să permită asiguraților să își exercite pe deplin drepturile rezultate dintr‑o astfel de situație.
62.
În ceea ce privește întreruperea acoperirii asigurării de sănătate a doamnei Fischer‑Lintjens în perioada noiembrie 2007-1 iulie 2010, nu mai suntem convinși de temeinicia explicațiilor Comisiei, care, amintind obligațiile de informare prevăzute de articolul 84a alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71 impuse persoanelor care intră sub incidența acestuia, consideră că doamna Fischer‑Lintjens nu s‑a conformat obligațiilor respective și că ar trebui să suporte toate consecințele rezultate.
63.
Astfel, după cum recunoaște Comisia, articolul 84a alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71 se adresează și instituțiilor competente din statele membre care, în conformitate cu principiul bunei administrări, trebuie să răspundă tuturor cererilor într‑un termen rezonabil și, „[c]u această ocazie, [să furnizeze] persoanelor respective orice informație solicitată în scopul exercitării drepturilor care le sunt conferite de […] [Regulamentul nr. 1408/71]”.
64.
În speță, această obligație trebuie, în opinia noastră, să fie apreciată în contextul particularităților sistemului obligatoriu de asigurări de sănătate din Țările de Jos, care nu prevede asigurarea de sănătate publică de drept, dar obligă persoanele în cauză să facă demersuri pentru a încheia o asemenea asigurare la o societate privată de asigurări.
65.
Or, într‑un astfel de context, considerăm că instituțiile competente olandeze, în speță SVB, conform articolului 84a alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71, aveau obligația să îi furnizeze doamnei Fischer‑Lintjens, cu ocazia comunicării deciziei din 8 noiembrie 2007 ca răspuns la cererea acesteia de a beneficia de o pensie în Țările de Jos, informații suficiente pentru a‑i permite să înțeleagă că trebuie să încheie o asigurare de sănătate la o societate privată de asigurări pentru a putea beneficia pe deplin de drepturile conferite de Regulamentul nr. 1408/71. Deși nu aceasta a fost situația în speță, ține, în orice caz, de competența instanței de trimitere să verifice acest aspect.
66.
În cazul în care instituțiile competente ar fi îndeplinit această obligație simplă, indiferent de restricțiile legislative cu privire la retroactivitatea asigurării de sănătate care au fost deja examinate, este foarte probabil ca doamna Fischer‑Lintjens să fi întreprins imediat demersurile necesare pentru încheierea unei astfel de asigurări, fără să fi suferit, prin urmare, o întrerupere a acoperirii asigurării de sănătate pentru perioada începând din luna noiembrie 2007.
67.
Având în vedere aceste evoluții, considerăm că trebuie să se răspundă la a doua întrebare preliminară în sensul că un stat membru care acordă unei persoane asigurate în sistemul asigurărilor sociale, care intră sub incidența articolului 27, precum și a punctului 1 litera (a) subpunctul (i) și litera (b) din anexa VI secțiunea R la Regulamentul nr. 1408/71, beneficiul unei pensii cu efect retroactiv trebuie să permită acesteia să încheie o asigurare obligatorie de sănătate cu același efect retroactiv, astfel încât să reflecte situația obiectivă rezultată din aplicarea acestor dispoziții ale Regulamentului nr. 1408/71.
III – Concluzie
68.
Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Centrale Raad van Beroep după cum urmează:
„1)
Articolul 27 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității trebuie interpretat în sensul că termenul «datorată» cuprinde perioada în care o persoană interesată are dreptul la o pensie sau la o indemnizație, indiferent de momentul în care acest drept a fost constatat în mod oficial, atât timp cât această pensie sau indemnizație este plătită efectiv pentru perioada respectivă, inclusiv în mod retroactiv.
2)
Un stat membru care acordă unei persoane asigurate în sistemul de asigurări sociale, care intră sub incidența articolului 27, precum și a punctului 1 litera (a) subpunctul (i) și litera (b) din anexa VI secțiunea R la Regulamentul nr. 1408/71, în versiunea modificată prin Regulamentul nr. 631/2004, beneficiul unei pensii cu efect retroactiv trebuie să permită acesteia să încheie o asigurare de sănătate cu același efect retroactiv, astfel încât să reflecte situația obiectivă rezultată din aplicarea acestor dispoziții ale Regulamentului nr. 1408/71.”
( 1 ) Limba originală: franceza.
( 2 ) JO L 149, p. 2, versiune consolidată, JO [1997] L 28, p. 1.
( 3 ) JO L 100, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 32.
( 4 ) JO L 392, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 288.
( 5 ) Acest certificat declarativ se întemeiază pe articolul 21 din Decretul privind extinderea sau limitarea sferei persoanelor afiliate la sistemul de asigurări sociale din 1999 (Besluit uitbreiding en beperking kring verzekerden volksverzekering 1999).
( 6 ) Formularul E 121, uniformizat în Uniunea Europeană, constituie certificatul necesar înscrierii titularului unei pensii sau al unei indemnizații acordate de un stat membru la instituția din locul său de reședință.
( 7 ) Potrivit instanței de trimitere, competențele Cvz privind eliberarea certificatelor 21 au fost transferate, începând cu 15 martie 2011, către SVB. Certificatele eliberate de Cvz sunt însă considerate ca fiind eliberate de SVB, ceea ce explică faptul că acest organism este parte la litigiul principal.
( 8 ) A se vedea în acest sens Hotărârile Rundgren (C‑389/99, EU:C:2001:264, punctele 46 și 47), precum și van der Helder și Farrington (C‑321/12, EU:C:2013:648, punctele 44 și 47).
( 9 ) Hotărârea Rundgren (C‑389/99, EU:C:2001:264, punctul 47).
( 10 ) A se vedea în special Hotărârile van Delft și alții (C‑345/09, EU:C:2010:610, punctul 52), precum și Somova (C‑103/13, EU:C:2014:2334, punctul 55).
( 11 ) A se vedea prin analogie, în ceea ce privește articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71, Hotărârea Somova (C‑103/13, EU:C:2014:2334, punctele 55 și 56).
( 12 ) A se vedea în acest sens Hotărârea Somova (C‑103/13, EU:C:2014:2334, punctele 54 și 55, precum și jurisprudența citată).
( 13 ) A se vedea Hotărârea van Delft și alții (C‑345/09, EU:C:2010:610, punctul 62).
( 14 ) A se vedea prin analogie în special Hotărârea Kuusijärvi (C‑275/96, EU:C:1998:279, punctul 28).
( 15 ) În special, rezultă din decizia de trimitere că, până la modificarea retroactivă a situației sale, doamna Fischer‑Lintjens a continuat să plătească contribuțiile sociale la DAK, instituția competentă germană.
( 16 ) Considerăm a fi discutabil argumentul suplimentar avansat de guvernul olandez conform căruia contractele încheiate cu societăți private de asigurări ar fi întemeiate pe o apreciere individuală a riscurilor și nu ar putea produce, prin urmare, efecte retroactive mai mult de patru luni. Astfel, pe de o parte, întrucât retroactivitatea este admisă în principiu, riscul constituie deja un criteriu foarte relativ. Pe de altă parte, astfel cum a precizat avocatul general Jääskinen la nota de subsol 22 din Concluziile prezentate în cauza van Delft și alții (C‑345/09, EU:C:2010:438), sistemul de asigurări obligatoriu olandez este un sistem care le impune persoanelor să se asigure împotriva anumitor riscuri și asigurătorilor privați să ofere contracte standardizate care să acopere asistența medicală de bază, fără evaluarea individuală a riscurilor.
Full & Egal Universal Law Academy