15.6.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 171/24
Recurs introdus la 23 aprilie 2013 de Acron OAO împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a opta) din 7 februarie 2013 în cauza T-118/10, Acron OAO/Consiliul Uniunii Europene
(Cauza C-216/13)
2013/C 171/47
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurentă: Acron OAO (reprezentanți: B. Evtimov, E. Borovikov, avocați, D. O'Keeffe, Solicitor)
Celelalte părți din procedură: Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Fertilizers Europe
Concluziile recurentei
—
Anularea Hotărârii Tribunalului din 7 februarie 2013 pronunțate în cauza T-118/10 Acron OAO/Consiliul Uniunii Europene;
—
pronunțarea unei hotărâri definitive cu privire la fondul cauzei și anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1251/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1911/2006 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de soluții de uree și de azotat de amoniu originare, printre altele, din Rusia (1), în măsura în care o privește pe recurentă;
—
obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul procedurii în fața Curții de Justiție, precum și în cadrul procedurii în fața Tribunalului, inclusiv cheltuielile efectuate de recurentă;
—
obligarea intervenientei Fertilizers Europe să suporte propriile cheltuieli de judecată efectuate în cadrul procedurii în fața Tribunalului, precum și, în cazul în care intervine, în cadrul procedurii în fața Curții de Justiție și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă în legătură cu intervenția/intervențiile sale.
Motivele și principalele argumente
Recurenta susține că Tribunalul:
—
a interpretat în mod eronat prima teză a primului paragraf al articolului 2 alineatul (5) din Regulamentul antidumping de bază și, prin aceasta, prevederea corespunzătoare din articolul 2.2.1.1 din Acordul privind aplicarea articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț 1994 cuprins în anexa 1A la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului („ADA”);
—
a confirmat o interpretare juridică eronată și o încălcare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul antidumping de bază și, prin aceasta, a prevederii corespunzătoare din articolul 2.2 ADA;
—
nu a realizat o evaluare corectă a raportului dintre articolul 2 alineatul (5) teza a doua, pe de o parte, și articolul 2 alineatul (7) litera (b) din Regulamentul antidumping de bază, pe de altă parte, și, ca urmare, a confirmat o interpretare juridică eronată a considerentelor (3) și (4) ale preambulului Regulamentului (CE) nr. 1972/2002 (2) și, prin aceasta, a tezei a doua a primului paragraf al articolului 2 alineatul (5) și nu a asigurat coerența acestei din urmă interpretări/prevederi cu ADA;
—
a confirmat o încălcare a articolului 2 alineatul (6) litera (c) din Regulamentul antidumping de bază și o eroare vădită de apreciere.
(1) JO L 338, p. 5.
(2) Regulamentul (CE) nr. 1972/2002 al Consiliului din 5 noiembrie 2002 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 384/96 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO L 305, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 30, p. 38).
Full & Egal Universal Law Academy