20.7.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 207/11
Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunale di Trento (Italia) la 25 aprilie 2013 — Teresa Mascellani/Ministero della Giustizia
(Cauza C-221/13)
2013/C 207/21
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Tribunale di Trento
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Teresa Mascellani
Pârât: Ministero della Giustizia
Întrebările preliminare
1)
Clauza 5 punctul 2 din Acordul pus în aplicare prin Directiva 97/81/CE (1), în măsura în care prevede că „[r]efuzul unui lucrător de a se transfera de la munca cu normă întreagă la munca pe fracțiune de normă sau invers nu ar trebui să constituie în sine un motiv valabil de reziliere a contractului de muncă, fără a aduce atingere rezilierii în conformitate cu legislația, convențiile colective și practicile la nivel național ori pentru alte motive de acest fel care pot apărea din cerințele operaționale ale unității respective”, trebuie interpretată în sensul că nu este permis legislațiilor naționale ale statelor membre să prevadă posibilitatea angajatorului de a dispune transformarea unui raport de muncă pe fracțiune de normă în raport de muncă cu normă întreagă, chiar împotriva voinței lucrătorului?
2)
Directiva menționată se opune ca o dispoziție națională, precum articolul 16 din Legea nr. 183 din 4 noiembrie 2010, să prevadă posibilitatea angajatorului de a dispune transformarea unui raport de muncă pe fracțiune de normă în raport de muncă cu normă întreagă, chiar împotriva voinței lucrătorului?
(1) Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind acordul-cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP și CES (JO L 14, p. 9, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 35).
Full & Egal Universal Law Academy