10.8.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 233/2
Acțiune introdusă la 21 mai 2013 — Comisia Europeană/Republica Portugheză
(Cauza C-277/13)
2013/C 233/02
Limba de procedură: portugheza
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: P. Guerra e Andrade și F.W. Bulst, agenți)
Pârâtă: Republica Portugheză
Concluziile reclamantei
—
Constatarea faptului că prin neadoptarea măsurilor necesare pentru organizarea unei proceduri de selecție a prestatorilor autorizați pentru prestarea serviciilor de handling la sol al bagajelor, al rampei, al mărfurilor și al corespondenței în aeroporturile din Lisabona, din Porto și din Faro, conform articolului 11 din Directiva 96/67/CE (1), Republica Portugheză nu a respectat dispozițiile articolului 11 din Directiva 96/67/CE a Consiliului din 15 octombrie 1996 privind accesul la piața serviciilor de handling la sol în aeroporturile Comunității;
—
obligarea Republicii Portugheze la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Prin lipsa deschiderii pieței privind handlingul la sol referitor la selectarea prestatorilor autorizați pentru prestarea serviciilor de handling la sol, Republica Portugheză a încălcat dreptul Uniunii.
Având în vedere numărul limitat al prestatorilor autorizați pentru prestarea serviciilor de acest tip în ceea ce privește handlingul bagajelor, al rampei, al mărfurilor și al corespondenței, statul portughez ar fi trebuit să organizeze o procedură de selecție potrivit articolului 11 din Directiva 96/67/CE. În plus, procedura respectivă ar fi trebuit să fie organizată în așa fel încât să efectueze consultarea prealabilă a Comitetului utilizatorilor. Pe de altă parte, prestatorii autorizați pentru prestarea serviciilor de handling la sol trebuie să fie selectați pentru a perioadă maximă de 10 ani, potrivit articolului 11 litera (d) din Directiva 96/67/CE.
(1) JO L 272, p. 36, Ediție specială, 07/vol. 4, p. 98.
Full & Egal Universal Law Academy