31.8.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 252/16
Recurs introdus la 27 mai 2013 de Rütgers Germany GmbH, Rütgers Belgium NV, Deza, a.s., Industrial Química del Nalón, SA, Bilbaína de Alquitranes, SA împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea extinsă) din 7 martie 2013 în cauza T-94/10, Rütgers Germany GmbH și alții/Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA)
(Cauza C-288/13 P)
2013/C 252/24
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurente: Rütgers Germany GmbH, Rütgers Belgium NV, Deza, a.s., Industrial Química del Nalón, SA, Bilbaína de Alquitranes, SA (reprezentant: K. Van Maldegem, avocat)
Cealaltă parte din procedură: Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA)
Concluziile recurentelor
—
Anularea Hotărârii pronunțate de Tribunal în cauza T-94/10,
—
anularea Deciziei ED/68/2009 a Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) (denumită în continuare „decizia atacată”) prin care se identifică uleiul de antracen drept o substanță care urmează să fie inclusă în lista substanțelor candidate conform articolului 59 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (denumit în continuare „Regulamentul REACH”) (1),
—
în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal pentru ca acesta să se pronunțe asupra acțiunii în anulare a recurentelor,
—
obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată (inclusiv a cheltuielilor de judecată efectuate la Tribunal).
Motivele și principalele argumente
Recurentele arată că, prin respingerea acțiunii lor în anulare parțială a deciziei contestate, Tribunalul a încălcat dreptul comunitar. În special, recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit mai multe erori interpretând cadrul legal astfel cum este aplicabil situației recurentelor. Acest fapt a condus la săvârșirea de către Tribunal a mai multor erori de drept, îndeosebi:
—
constatarea faptului că în cauză existau elemente de fapt științifice și tehnice complexe și că identificarea uleiului de antracen ca substanță care posedă proprietăți PBT sau vPvB pe baza constituienților săi prezenți în concentrație de cel puțin 0,1 % nu era viciată de o eroare vădită;
—
faptul că constituenții nu trebuie să fie identificați individual ca având proprietăți PBT sau vPvB printr-o decizie separată a ECHA pe baza unei evaluări aprofundate în acest scop;
—
faptul că nu au fost încălcate articolul 59 alineatul (3) și anexa XV la Regulamentul REACH deoarece dosarul conform cu anexa XV nu conținea informații cu privire la substanțele de înlocuire și
—
faptul că nu s-a încălcat principiul egalității de tratament.
Pentru aceste motive, recurentele solicită anularea hotărârii Tribunalului pronunțate în cauza T-94/10 și anularea deciziei atacate.
(1) Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființarea Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 60, p. 3).
Full & Egal Universal Law Academy