3.8.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 226/5
Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunal Superior de Justicia de la Comunidad Valenciana (Spania) la 30 mai 2013 — Ayuntamiento de Benferri/Consejería de Infraestructuras y Transporte, Iberdrola Distribución Eléctrica SAU
(Cauza C-300/13)
(2013/C 226/09)
Limba de procedură: spaniola
Instanța de trimitere
Tribunal Superior de Justicia de la Comunidad Valenciana, Secția de contencios administrativ, Camera 1
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Ayuntamiento de Benferri
Pârâte: Consejería de Infraestructuras y Transporte, Iberdrola Distribución Eléctrica SAU
Întrebările preliminare
1.
Noțiunea „construirea cablurilor electrice suspendate cu o tensiune de minimum 220 kV și o lungime mai mare de 15 km”, care figurează la punctul 20 din anexa I la Directiva 85/337 (1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/11 (2), trebuie interpretată în sensul că singurele instalații electrice la care se referă sunt cablurile electrice suspendate care ating aceste două praguri?
2.
Noțiunea „[…] transmiterea energiei electrice prin cabluri aeriene”, care figurează la punctul 3 litera (b) din anexa II la Directiva 85/337, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/11, trebuie interpretată în sensul că singurele instalații de transmitere a energiei electrice la care se referă sunt cablurile aeriene? În cazul unui răspuns negativ:
3.
Noțiunea „[…] transmiterea energiei electrice prin cabluri aeriene”, care figurează la punctul 3 litera (b) din anexa II la Directiva 85/337 […], trebuie interpretată în sensul că se referă la substațiile de transformare?
4.
Noțiunea „[…] transmiterea energiei electrice prin cabluri aeriene”, care figurează la punctul 3 litera (b) din anexa II la Directiva 85/337 […], trebuie interpretată în sensul că se referă la substațiile de transformare, chiar dacă construirea sau extinderea acestora se efectuează prin intermediul unui proiect care nu include construirea unui cablu aerian?
(1) Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (JO L 175, p. 40, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 174).
(2) Directiva 97/11/CE a Consiliului din 3 martie 1997 de modificare a Directivei 85/337/CEE (JO L 73, p. 5, Ediție specială, 15/vol. 3, p. 254).
Full & Egal Universal Law Academy