31.8.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 252/21
Acțiune introdusă la 13 iunie 2013 — Comisia Europeană/Republica Italiană
(Cauza C-323/13)
2013/C 252/33
Limba de procedură: italiana
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: L. Pignataro-Nolin și A. Alcover San Pedro, agenți)
Pârâtă: Republica Italiană
Concluziile reclamantei
—
Declararea faptului că, întrucât o parte din deșeurile urbane destinate depozitelor SubATO din Roma, inclusiv cel din Malagrotta, și în cele ale SubATO Latina nu este supusă unui tratament care să cuprindă o selecție adecvată a diverselor fracțiuni de deșeuri și stabilizarea fracțiunii organice și întrucât în Lazio nu a fost creată o rețea integrată și adecvată de stații pentru gestionarea deșeurilor ținând cont de cele mai bune tehnici disponibile, Republica Italiană nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 6 litera (a) din Directiva 1999/31/CE (1) coroborat cu articolul 1 alineatul (1) din Directiva 1999/31/CE și cu articolele 4 și 13 din Directiva 2008/98/CE (2) și în temeiul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 2008/98/CE;
—
obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Termenul pentru transpunerea Directivei 1999/31/CE a expirat la 16 iulie 2001.
Termenul pentru transpunerea Directivei 2008/98/CE a expirat la 12 decembrie 2010.
(1) Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri (JO L 182, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 5, p. 94).
(2) Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive (JO L 312, p. 3).
Full & Egal Universal Law Academy