31.8.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 252/23
Recurs introdus la 1 iulie 2013 de Metropolis Inmobiliarias y Restauraciones, SL împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a opta) din 25 aprilie 2013 în cauza T-284/11, Metropolis Inmobiliarias y Restauraciones, SL/Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
(Cauza C-374/13 P)
2013/C 252/38
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurentă: Metropolis Inmobiliarias y Restauraciones, SL (reprezentant: J. Carbonell Callicó, avocat)
Celelalte părți din procedură: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale), MIP Metro Group Intellectual Property GmbH & Co. KG
Concluziile recurentei
—
Anularea Hotărârii Tribunalului din 25 aprilie 2013 pronunțată în cauza T-284/11, și admiterea în consecință a cererii de înregistrare a mărcii comunitare nr. 7112113 „METROINVEST” referitoare la servicii din clasa 36;
—
Obligarea celorlalte părți din procedură la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Recurenta invocă motivul următor:
—
încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 (1).
Acest motiv este compus din următoarele patru aspecte:
—
greșita apreciere a Tribunalului și a OAPI în ceea ce privește compararea semnelor;
—
nerespectarea de către Tribunal a jurisprudenței aplicabile referitoare la aprecierea globală a riscului de confuzie;
—
incoerența în raport cu alte decizii ale Oficiului care au implicat elemente comune și mărci conexe;
—
coexistența liniștită a diferitelor mărci care conțin elementul verbal METRO și care fac parte din diferite clase, inclusiv din clasa 36.
(1) Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară, JO L 78, p. 1.
Full & Egal Universal Law Academy