26.10.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 313/9
Recurs introdus la 1 august 2013 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera întâi) din 17 mai 2013 în cauza T-146/09, Parker ITR Srl și Parker-Hannifin Corp/Comisia
(Cauza C-434/13 P)
2013/C 313/17
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: S. Noë, V. Bottka, R. Sauer, agenți)
Celelalte părți din procedură: Parker ITR Srl, Parker-Hannifin Corp
Concluziile recurentei
Recurenta solicită Curții:
—
anularea hotărârii în măsura în care anulează decizia și modifică amenda;
—
respingerea acțiunii din fața Tribunalului în totalitate;
—
obligarea reclamanților la plata tuturor cheltuielilor de judecată din prezenta procedură și din procedura în primă instanță.
Motivele și principalele argumente
Comisia invocă două motive de recurs și solicită anularea în parte a hotărârii întrucât aceasta anulează decizia din cazul COMP/39406 — Conducte marine și modifică amenda.
Prin primul motiv de recurs, se susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept neținând seama sau aplicând în mod incorect jurisprudența privind succesiunea economică în cadrul aceluiași grup pe de o parte, și jurisprudența privind transferul răspunderii între întreprinderi subsecvente, pe de altă parte. Analizând împreună transferul de active de la ITR către Parker ITR (denumită pe atunci ITR Rubber) (în cadrul grupului Saiag) și cesiunea subsecventă a acțiunilor (transferul acțiunilor din Parker ITR de la Saiag către Parker-Hannifin), Tribunalul a dedus în mod incorect un transfer în cadrul grupului a entității cu comportament ilicit de la Saiag către Parker-Hannifin. Tribunalul a săvârșit o eroare prin evaluarea continuității economice numai ca un posibil transfer al răspunderii între întreprinderile independente Saiag și Parker-Hannifin, întrucât aceasta nu ține seama de succesiunea economică către Parker ITR în cadrul grupului, deja produsă. Procedând astfel, hotărârea este întemeiată pe intenții subiective, mai precis faptul că integrarea sectorului de țevi marine în ParkerITR făcea parte dintr-un obiectiv de vânzare a acțiunilor acestei filiale către un terț. Totuși, astfel de intenții ale părților nu împiedică aplicarea jurisprudenței referitoare la succesiunea economică în cadrul unui grup (Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C-204/00 P, C-205/00 P, C-211/00 P, C-213/00 P, C-217/00 P și C-219/00 P, Rec., p. I-123; Hotărârea din 11 decembrie 2007, ETI și alții, C 280/06, Rep., p. I 10893; Hotărârea din 13 iunie 2013, Versalis (fostă Polimeri Europa)/Comisia, C-511/11 P, nepublicată încă în Repertoriu; Hotărârea din 27 septembrie 2006, Jungbunzlauer/Comisia, T-43/02, Rec. p. II-3435; Hotărârea din 31 martie 2009, ArcelorMittal Luxembourg și alții/Comisia, T-405/06, Rep., p. II-771;Hotărârea din 29 martie 2011, ArcelorMittal Luxembourg/Comisia și Comisia/ArcelorMittal Luxembourg și alții, C-201/09 P și C-216/09 P, Rep., p. I-2239) potrivit căreia succesiunea economică are lor în momentul transferului din cadrul unui grup cu condiția să existe legături structurale între cedent (aici: Saiag/ITR) și entitatea cesionară (aici: Parker ITR). Mai mult, există o diferență juridică între un transfer de active și transferul unei persoane juridice. În ultimul caz, entitatea transferată va purta propria răspundere pentru o încălcare săvârșită anterior transferului, și acesta poate include răspunderea în calitate de succesor economic pentru active transferate entității într-un moment când încă făcea parte din entitatea autoare a încălcării. Faptul că celelalte entități juridice din cadrul întreprinderii ar fi putut fi de asemenea considerate răspunzătoare (deși nu au fost amendate în acest caz) nu este un motiv valid pentru a exclude Parker ITR, filiala transferată, de la răspunderea în calitate de succesor economic.
Al doilea motiv de recurs este acela că Tribunalul, în cadrul competenței sale de fond, a acționat ultra petita și a redus în mod nelegal majorarea amenzii aplicate societății-mamă Parker-Hannifin cu 100 000 de euro pentru durata încălcării. Nici durata reală a participării acesteia la încălcare, nici factorul durată reflectat în calculul amenzii nu au fost atacate de Parker-Hannifin (or Parker ITR). Deși Parker-Hannifin a contestat cu succes circumstanța agravantă privind rolul său de conducător, astfel încât Tribunalul a modificat amenda, acest fapt nu poate da posibilitatea Tribunalului, chiar și atunci când își exercită competența de fond, să modifice alte criterii de calcul al amenzii (aici:durata) cu privire la care reclamantul nu a invocat critici.
Full & Egal Universal Law Academy