23.11.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 344/44
Cerere de decizie preliminară introdusă de Consiglio di Stato (Italia) la 23 august 2013 — Stanley International Betting Ltd, Stanleybet Malta Ltd/Ministero dell’Economia e delle Finanze, Agenzia delle Dogane e dei Monopoli di Stato
(Cauza C-463/13)
2013/C 344/76
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Consiglio di Stato
Părțile din procedura principală
Apelante: Stanley International Betting Ltd, Stanleybet Malta Ltd
Intimate: Ministero dell’Economia e delle Finanze, Agenzia delle Dogane e dei Monopoli di Stato
Întrebările preliminare
1.
Articolul 49 și următoarele TFUE și articolul 56 și următoarele TFUE și principiile consacrate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea din 16 februarie 2012 [cauzele conexe C-72/10 și C-77/10] trebuie interpretate în sensul că se opun atribuirii printr-o procedură de cerere de ofertă a unor licențe cu o durată mai mică decât cea a licențelor atribuite în trecut în cazul în care procedura de cerere de ofertă menționată a fost inițiată în scopul remedierii consecințelor excluderii ilegale a anumitor operatori din procedura de cerere de ofertă anterioară?
2.
Articolul 49 și următoarele TFUE și articolul 56 și următoarele TFUE și principiile consacrate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea din 16 februarie 2012 [cauzele conexe C-72/10 și C-77/10], citată anterior, trebuie interpretate în sensul că se opun ca cerința reorganizării sistemului printr-o aliniere temporală a termenelor de expirare ale licențelor să constituie o justificare adecvată pentru o durată redusă a licențelor care fac obiectul procedurii de cerere de ofertă în raport cu durata licențelor atribuite în trecut?
Full & Egal Universal Law Academy