30.11.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 352/9
Recurs introdus la 23 septembrie 2013 de Philips Lighting Poland S.A. și Philips Lighting BV împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a cincea) din 11 iulie 2013 în cauza T-469/07, Philips Lighting Poland S.A., Philips Lighting BV/Consiliul Uniunii Europene
(Cauza C-511/13)
2013/C 352/16
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurente: Philips Lighting Poland S.A. și Philips Lighting BV (reprezentanți: M. L. Catrain González, abogada, E.A. Wright, H. Zhu, Barristers)
Celelalte părți din procedură: Consiliul Uniunii Europene, Hangzhou Duralamp Electronics Co., Ltd, GE Hungary Ipari és Kereskedelmi Zrt. (GE Hungary Zrt), European Commission și Osram GmbH
Concluziile recurentelor
Recurentele solicită Curții:
—
anularea hotărârii și a regulamentului atacat în măsura în care se aplică recurentelor;
—
obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurente în legătură cu prezenta procedură.
Motivele și principalele argumente
Prin intermediul prezentului recurs, recurentele solicită anularea hotărârii și a regulamentului atacat pentru următoarele motive:
1.
Tribunalul a interpretat în mod eronat articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 (1) („regulamentul de bază”) atunci când a concluzionat că Consiliul este îndreptățit să aplice articolul 9 alineatul (1) din regulamentul de bază a fortiori unor situații care nu intră în domeniul de aplicare al acelei dispoziții (de exemplu, atunci când o plângere nu este retrasă, dar este susținută mai puțin). Interpretarea extensivă a articolului 9 alineatul (1) din regulamentul de bază realizată de Tribunal nu este susținută nici de modul de redactare, nici de economia dispozițiilor acestui regulament. Ea este de asemenea contrară practicii urmate de instituții în ultimii 25 de ani, în cursul cărora recurgerea la articolul 9 alineatul (1) din regulamentul de bază, în urma retragerii unei plângeri, a determinat încheierea anchetei.
2.
Tribunalul a săvârșit o eroare de drept realizând o interpretare eronată și, prin urmare, o aplicare eronată a articolului 4 alineatul (1) și a articolului 5 alineatul (4) din regulamentul de bază atunci când a definit „industria comunitară”. Acesta a concluzionat în mod eronat că „procentul semnificativ” al producției comunitare totale trebuie determinat prin aplicarea numai a unuia dintre cele două praguri indicate de articolul 5 alineatul (4) din regulamentul de bază, și anume pragul de 25 %. Definiția eronată a „industriei comunitare” a viciat analiza prejudiciului realizată de instituții, care, în loc să fie determinat în raport cu efectele importurilor care au făcut obiectul unui dumping asupra „industriei comunitare”, în conformitate cu prevederile articolului 3 alineatul (1) din regulamentul de bază și cu definiția de la articolul 5 alineatul (4) din regulamentul de bază, a fost apreciat având în vedere situația „societății care susține cererea” sau a „principalului producător”. Niciunul dintre acești termeni nu este utilizat în regulamentul de bază pentru determinarea „prejudiciului”.
(1) Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO L 56, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 12, p. 223).
Full & Egal Universal Law Academy