18.1.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 15/12
Recurs introdus la 20 noiembrie 2013 de Banco Bilbao Vizcaya Argentaria, S.A. împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a opta) din 9 septembrie 2013 pronunțate în cauza T-429/11, Banco Bilbao Vizcaya Argentaria/Comisia
(Cauza C-587/13 P)
2014/C 15/17
Limba de procedură: spaniola
Părțile
Recurentă: Banco Bilbao Vizcaya Argentaria, S.A. (reprezentanți: J. Ruiz Calzado, M. Núñez Müller și J. Domínguez Pérez, avocați)
Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană
Concluziile recurentei
—
Anularea ordonanței atacate;
—
constatarea faptului că acțiunea în anulare formulată în cauza T-429/11 este admisibilă și trimiterea cauzei Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la fondul litigiului;
—
obligarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente procedurilor referitoare la admisibilitate în fața celor două instanțe.
Motivele și principalele argumente
1.
Tribunalul a încălcat dreptul Uniunii prin modul în care a interpretat jurisprudența referitoare la noțiunea de beneficiar efectiv în contextul examinării admisibilității acțiunilor formulate împotriva deciziilor prin care o schemă de ajutoare este declarată nelegală și incompatibilă. În special:
—
Tribunalul a interpretat în mod greșit jurisprudența referitoare la noțiunea de beneficiar efectiv și a denaturat situația de fapt aplicând respectiva jurisprudență în ceea ce privește operațiunile efectuate de reclamantă ulterior datei de 21 decembrie 2007;
—
Tribunalul a săvârșit de asemenea o eroare de drept în ceea ce privește operațiunile anterioare datei de 21 decembrie 2007 prin modul în care a interpretat noțiunea definită de jurisprudență de beneficiar activ.
2.
Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în cadrul interpretării articolului 263 al patrulea paragraf teza finală TFUE. Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a afirmat că deciziile referitoare la schemele de ajutoare de stat precum decizia în litigiu necesită măsuri de executare în sensul noii dispoziții a tratatului.
3.
Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin adoptarea unei decizii care încalcă dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă. În cadrul ordonanței atacate se reține o noțiune pur teoretică a acestui drept, care împiedică reclamanta să aibă acces la calea deciziei preliminare în condiții normale și fără a fi nevoită să încalce legea pentru a contesta decizia în litigiu.
Full & Egal Universal Law Academy