15.2.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 45/19
Recurs introdus la 25 noiembrie 2013 de Issam Anbouba împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șasea) din 13 septembrie 2013 în cauza T-563/11, Anbouba/Consiliul
(Cauza C-605/13 P)
2014/C 45/34
Limba de procedură: franceza
Părțile
Recurent: Issam Anbouba (reprezentanți: J.-M. Salva și M.-A. Bastin, avocați)
Cealaltă parte din procedură: Consiliul Uniunii Europene
Concluziile recurentului
Recurentul solicită constatarea și declararea faptului că:
—
Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene (Camera a șasea) din 13 septembrie 2013, Anbouba/Consiliul Uniunii Europene (T-563/11) este anulată;
—
decizia de înscriere a recurentului pe lista persoanelor și entităților cărora li se aplică sancțiuni economice este nelegală;
—
deciziile și regulamentele atacate în cauza T-563/11 sunt nelegale;
—
Consiliul este obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fața celor două instanțe.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului, recurentul invocă două motive.
În primul rând, recurentul apreciază că Tribunalul a comis o eroare de drept atunci când a considerat că, deși nu s-a putut face dovada susținerii pe care recurentul a adus-o regimului sirian, Consiliul a făcut o corectă aplicare a unei prezumții de susținere a regimului sirian de către conducerea principalelor întreprinderi din Siria. Primul aspect al motivului este întemeiat pe lipsa unui temei juridic pentru o asemenea prezumție. Astfel, caracterul extrem de grav și de coercitiv al măsurilor restrictive nu permite ca acestea să fie aplicate pe baza unei prezumții la care nu se poate recurge în temeiul niciunei prevederi legale a unui regulament. Al doilea aspect al motivului este întemeiat pe caracterul disproporționat al acestei prezumții în raport cu obiectivul urmărit, dat fiind în special caracterul extrem de general al acesteia. Al treilea aspect al primului motiv este întemeiat pe caracterul irefragabil al acestei prezumții. Dovada negativă a inexistenței unei susțineri a regimului nu ar fi posibilă din punct de vedere material, iar prezentarea unei dovezi pozitive de opoziție la regim nu ar putea fi considerată în mod rezonabil ca fiind unicul motiv pentru a stabili lipsa unei legături cu regimul.
În al doilea rând, recurentul reproșează Tribunalului că s-a pronunțat în lipsa unor probe prezentate de Consiliu. Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, recurentul consideră că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, pe de o parte, prin faptul că nu a exercitat un control normal asupra deciziilor atacate și, pe de altă parte, prin faptul că s-a pronunțat fără ca Consiliul să-i fi prezentat vreo probă. În cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, recurentul critică faptul că Tribunalul nu a sancționat în hotărârea atacată încălcarea evidentă a principiului contradictorialității și a dreptului său la apărare. Tribunalul ar fi dispensat Consiliul de obligația de a comunica mijloacele de probă sau motivele nedivulgării probelor respective și ar fi admis faptul că, în speță, Consiliul își poate întemeia decizia numai pe o prezumție la care nu ar fi putut recurge în mod legal.
Full & Egal Universal Law Academy