15.2.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 45/21
Recurs introdus la 25 noiembrie 2013 de Issam Anbouba împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șasea) din 13 septembrie 2013 în cauza T-592/11, Anbouba/Consiliul
(Cauza C-630/13 P)
2014/C 45/37
Limba de procedură: franceza
Părțile
Recurent: Issam Anbouba (reprezentanți: J.-M. Salva și M.-A. Bastin, avocați)
Cealaltă parte din procedură: Consiliul Uniunii Europene
Concluziile recurentului
—
Declararea și dispunerea:
—
anulării Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene T-592/11 (Camera a șasea) din 13 septembrie 2013, Issam Anbouba/Consiliul Uniunii Europene;
—
nelegalității deciziei de înscriere a recurentului pe lista persoanelor și entităților vizate de sancțiunile economice;
—
anulării deciziilor și regulamentelor atacate cu ocazia cauzei T-592/11;
—
obligării Consiliului la plata cheltuielilor de judecată aferente celor două proceduri.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului formulat, recurentul invocă două motive.
În primul rând, recurentul apreciază că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, întrucât a considerat că Consiliul, neputând face dovada unui sprijin al recurentului pentru regimul sirian, a aplicat doar o prezumție de sprijin al conducătorilor principalelor întreprinderi din Siria pentru regimul sirian. Primul aspect al motivului se întemeiază pe lipsa unui temei juridic al unei astfel de prezumții. Astfel, caracterul extrem de grav și de constrângător al măsurilor restrictive nu ar permite ca acestea să fie aplicate în temeiul unei prezumții la care niciun act cu putere de lege nu ar fi prevăzut în mod normal să recurgă. Al doilea aspect al motivului este întemeiat pe caracterul neproporțional al acestei prezumții în raport cu obiectivul urmărit, în special din cauza caracterului său extrem de general. Al treilea aspect al motivului este întemeiat pe caracterul irefragabil al acestei prezumții. Proba negativă a inexistenței unui sprijin pentru regim ar fi imposibil de adus din punct de vedere material, iar furnizarea unei probe pozitive de opoziție față de regim nu ar putea fi considerată în mod rezonabil ca unicul mijloc de a stabili lipsa unei legături cu regimul.
În al doilea rând, recurentul reproșează Tribunalului că a statuat în lipsa unei probe furnizate de Consiliu. Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, recurentul apreciază că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, pe de o parte, întrucât nu a exercitat un control normal asupra deciziilor atacate, și, pe de altă parte, întrucât a statuat fără furnizarea de către Consiliu a unui element de probă. În al doilea aspect al celui de al doilea motiv, recurentul impută Tribunalului faptul că nu a sancționat, în hotărârea atacată, o încălcare vădită a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare al recurentului. Tribunalul ar fi scutit Consiliul de comunicarea elementelor de probă sau a motivelor care justifică nedivulgarea elementelor menționate și ar fi admis că Consiliul își poate întemeia decizia numai pe o prezumție la care nu putea recurge totuși în mod regulat.
Full & Egal Universal Law Academy