22.3.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 85/13
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Curtea de Apel Suceava (România) la data de 16 decembrie 2013 — Casa Județeană de Pensii Botoșani/Evangeli Paraskevopoulou
(Cauza C-668/13)
2014/C 85/23
Limba de procedură: româna
Instanța de trimitere
Curtea de Apel Suceava
Părțile din acțiunea principală
Reclamantă: Casa Județeană de Pensii Botoșani
Pârâtă: Evangeli Paraskevopoulou
Întrebarea preliminară
Prevederile art. 7 alin. (2) lit. (c) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 (1) trebuie interpretate în sensul în care intră în sfera lor de aplicare un acord bilateral încheiat între două state membre, anterior datei de la care se aplică regulamentul, în temeiul căruia acestea au convenit încetarea obligației privind drepturile de asigurări sociale datorate de către un stat către resortisanții celuilalt stat, care au avut calitatea de refugiați politici pe teritoriul primului stat și au fost repatriați pe teritoriul celui de-al doilea stat, în schimbul plății de către primul stat a unei sume forfetare pentru plata pensiilor și acoperirea perioadei pentru care în primul stat membru s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale?
(1) Regulamentul (CEE) al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității (JO L 149, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 26).
Full & Egal Universal Law Academy