22.3.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 85/14
Cerere de decizie preliminară introdusă de Vestre Landsret (Danemarca) la 23 decembrie 2013 — Johannes Demmer/Fødevareministeriets Klagecenter
(Cauza C-684/13)
2014/C 85/27
Limba de procedură: daneza
Instanța de trimitere
Vestre Landsret
Părțile din procedura principală
Reclamant: Johannes Demmer
Pârâtă: Fødevareministeriets Klagecenter
Întrebările preliminare
1.
Cerința ca o suprafață agricolă să nu fie utilizată pentru „activități neagricole” în sensul articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1782/2003 (1) și cerința ca o suprafață agricolă să fie utilizată pentru o „activitate agricolă sau […] activitatea agricolă să predomine” în sensul articolului 34 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 73/2009 (2) trebuie interpretate în sensul că ajutorul este condiționat de utilizarea unei suprafețe în principal în scopuri agricole?
(a)
În cazul unui răspuns afirmativ, se solicită Curții de Justiție să specifice ce criterii trebuie luate în considerare în adoptarea deciziei cu privire la scopul „principal” al utilizării în cazul în care o suprafață este utilizată în același timp în mai multe scopuri.
(b)
În cazul unui răspuns afirmativ, se solicită în continuare Curții de Justiție să decidă dacă în speță acest lucru înseamnă că suprafețele de siguranță din jurul pistelor și al căilor de rulare și de oprire din aeroporturi, care fac parte din aeroport și sunt supuse unor reguli și limitări speciale, precum cele în discuție în litigiul principal, privind utilizarea terenului, dar care sunt utilizate în același timp pentru strângerea ierbii în scopul producerii de peleți de furaje, sunt prin natura și prin utilizarea lor eligibile pentru ajutor potrivit dispozițiilor de mai sus.
2.
Cerința ca terenul agricol să facă parte din „exploatația” agricultorului în sensul articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1782/2003 și al articolului 34 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 73/2009 trebuie interpretată în sensul că suprafețele de siguranță din jurul pistelor și al căilor de rulare și de oprire la aeroporturi, care fac parte din aeroport și sunt supuse unor reguli și limitări speciale, precum cele în discuție în litigiul principal, privind utilizarea terenului, dar care sunt utilizate în același timp pentru strângerea ierbii în scopul producerii de peleți de furaje, sunt eligibile pentru ajutor potrivit dispozițiilor de mai sus?
3.
Dacă răspunsul la prima întrebare punctul (b) și/sau la întrebarea a doua este negativ, există atunci, din moment ce parcelele de teren sunt utilizate, pe lângă cultivarea de pășuni permanente în scopul de a produce peleți de furaje, și ca suprafețe de siguranță care înconjoară pistele și căile de rulare și de oprire,
(a)
o eroare care ar fi putut fi detectată în mod rezonabil de agricultor în sensul articolului 137 din Regulamentul nr. 73/2009 în cazul în care drepturile de plată pentru acele zone sunt totuși alocate?
(b)
o eroare care în mod normal ar fi putut fi depistată de agricultor în sensul articolului 73 alineatul (4) din Regulamentul nr. 796/2004 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare (3), în cazul în care ajutorul pentru aceste suprafețe este totuși plătit?
(c)
o plată necuvenită în raport cu care nu se poate considera că beneficiarul ar fi acționat cu bună-credință în sensul articolului 73 alineatul (5) din Regulamentul nr. 796/2004 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare, în cazul în care ajutorul pentru aceste zone este totuși plătit?
4.
La ce moment trebuie făcută aprecierea în cazul în care
(a)
există o eroare care ar fi putut fi detectată în mod rezonabil de agricultor în sensul articolului 137 din Regulamentul nr. 73/2009?
(b)
există o eroare care în mod normal ar fi putut fi depistată de agricultor în sensul articolului 73 alineatul (4) din Regulamentul nr. 796/2004 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare?
(c)
se poate considera că beneficiarul a acționat cu bună-credință în sensul articolului 73 alineatul (5) din Regulamentul nr. 796/2004 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare?
5.
Aprecierea la care se face trimitere la a patra întrebare literele (a) (c) trebuie efectuată în raport cu fiecare an individual de ajutor sau pentru plăți în ansamblul lor?
(1) Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori și de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2019/93, (CE) nr. 1452/2001, (CE) nr. 1453/2001, (CE) nr. 1454/2001, (CE) nr. 1868/94, (CE) nr. 1251/1999, (CE) nr. 1254/1999, (CE) nr. 1673/2000, (CEE) nr. 2358/71 și (CE) nr. 2529/2001 (JO L 270, p.1, Ediție specială 03/vol.49, p.177).
(2) Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 (JO L 30, p.16).
(3) Regulamentul (CE) nr. 796/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a eco-condiționării, a modulării și a sistemului integrat de gestionare și control, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori (JO L 141, p.8, Ediție specială 03/vol.56, p. 210).
Full & Egal Universal Law Academy