15.6.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 198/31
Hotărârea Tribunalului din 29 aprilie 2015 – National Iranian Gas Company/Consiliul
(Cauza T-9/13) (1)
(„Politica externă și de securitate comună - Măsuri restrictive adoptate împotriva Iranului în scopul de a împiedica proliferarea nucleară - Înghețarea fondurilor - Excepție de nelegalitate - Eroare de drept - Proporționalitate - Dreptul de proprietate - Competența Consiliului - Obligația de motivare - Dreptul la apărare - Reexaminarea măsurilor restrictive adoptate - Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă - Eroare de apreciere”)
(2015/C 198/41)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamantă: The National Iranian Gas Company (Teheran, Iran) (reprezentanţi: E. Glaser şi S. Perrotet, avocaţi)
Pârât: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: A. Vitro şi M. Bishop, agenţi)
Obiectul
Pe de o parte, cerere de anulare în parte a articolului 1 punctul (8) din decizia 2012/635/PESC a Consiliului din 15 octombrie 2012 de modificare a Deciziei 2010/413/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 282, p. 58) și, pe de altă parte, cerere de anulare a Deciziei 2012/635, a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 945/2012 al Consiliului din 15 octombrie 2012 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 267/2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 282, p. 16) și a deciziei comunicate prin scrisoarea Consiliului din 14 martie 2014, în măsura în care privesc înscrierea denumirii reclamantei în anexa II la Decizia 2010/413/PESC a Consiliului din 26 iulie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC (JO L 195, p. 39) și în anexa IX la Regulamentul (UE) nr.o267/2012 al Consiliului din 23 martie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 961/2010
Dispozitivul
1)
Respinge acțiunea.
2)
Obligă National Iranian Gas Company la plata cheltuielilor de judecată.
(1) JO C 79, 16.3.2013.
Full & Egal Universal Law Academy