15.2.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 59/14
Hotărârea Tribunalului din 17 decembrie 2015 – Italia/Comisia
(Cauza T-295/13) (1)
([„Regim lingvistic - Rectificări la anunțurile de concursuri generale pentru recrutarea de administratori - Noi proceduri de concurs - Alegerea celei de a doua limbi dintre trei limbi - Regulamentul nr. 1 - Articolul 1d alineatul (1), articolul 27 și articolul 28 litera (f) din statut - Principiul nediscriminării - Proporționalitate”])
(2016/C 059/14)
Limba de procedură: italiana
Părțile
Reclamantă: Republica Italiană (reprezentanți: G. Palmieri, agent, asistată de P. Gentili și de S. Fiorentino, avvocati dello Stato)
Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Currall, B. Eggers și G. Gattinara, agenți)
Intervenient în susținerea reclamantei: Regatul Spaniei (reprezentanţi: J. García-Valdecasas Dorrego, abogado del Estado)
Obiectul
Cerere de anulare a rectificării la anunțul de concurs general EPSO/AD/177/10, pentru constituirea unei liste de rezervă pentru recrutarea de administratori în domeniile administrației publice europene, dreptului, economiei, auditului și tehnologiilor informației și comunicării (JO 2013 C 82 A, p. 1), precum și a rectificării la anunțurile de concursuri generale EPSO/AD/178/10 și EPSO/AD/179/10 pentru constituirea unor liste de rezervă pentru recrutarea de administratori în domeniile biblioteconomiei, științelor informației și audiovizualului (JO 2013, C 82 A, p. 6)
Dispozitivul
1)
Anulează rectificarea, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 21 martie 2013, la anunțul de concurs general EPSO/AD/177/10, pentru constituirea unei liste de rezervă pentru recrutarea de administratori în domeniile administrației publice europene, dreptului, economiei, auditului și tehnologiilor informației și comunicării și rectificarea, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 21 martie 2013, la anunțurile de concursuri generale EPSO/AD/178/10 și EPSO/AD/179/10 pentru constituirea unor liste de rezervă pentru recrutarea de administratori în domeniile biblioteconomiei, științelor informației și audiovizualului (JO 2013, C 82 A, p. 6), cu natura și conținutul identificate la punctele 68-70 din prezenta hotărâre.
2)
Comisia Europeană suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Republica Italiană.
3)
Regatul Spaniei suportă propriile cheltuieli de judecată aferente intervenției sale.
(1) JO C 207, 20.7.2013.
Full & Egal Universal Law Academy