16.1.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 14/30
Hotărârea Tribunalului din 23 noiembrie 2016 – Ipatau/Consiliul
(Cauzele conexate T-649/13 și T-2/15) (1)
((„Politica externă și de securitate comună - Măsuri restrictive luate împotriva Belarus - Înghețarea fondurilor și a resurselor economice - Restricţii privind intrarea şi tranzitarea pe teritoriul Uniunii - Menţinerea numelui reclamantului pe lista persoanelor vizate - Dreptul la apărare - Obligaţia de motivare - Eroare de apreciere - Proporţionalitate”))
(2017/C 014/35)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: Vadzim Ipatau (Minsk, Belarus) (reprezentant: M. Michalauskas, avocat)
Pârât: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: F. Naert și B. Driessen, agenți)
Obiectul
Cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE, având ca obiect anularea Deciziei 2013/534/PESC a Consiliului din 29 octombrie 2013 de modificare a Deciziei 2012/642/PESC privind măsuri restrictive împotriva Belarus (JO 2013, L 288, p. 69), a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1054/2013 al Consiliului din 29 octombrie 2013 privind punerea în aplicare a articolului 8a alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 765/2006 privind măsuri restrictive împotriva Belarus (JO 2013, L 288, p. 1), a Deciziei 2014/750/PESC a Consiliului din 30 octombrie 2014 de modificare a Deciziei 2012/642/PESC a Consiliului privind măsuri restrictive împotriva Belarus (JO 2014, L 311, p. 39), şi a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1159/2014 al Consiliului din 30 octombrie 2014 privind punerea în aplicare a articolului 8a alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 765/2006 privind măsuri restrictive împotriva Belarus (JO 2014, L 311, p. 2), în măsura în care aceste acte îl privesc pe reclamant
Dispozitivul
1)
Respinge acţiunile.
2)
Îl obligă pe domnul Vadzim Ipatau la plata cheltuielilor de judecată.
(1) JO C 93, 29.3.2014.
Full & Egal Universal Law Academy