23.3.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 86/28
Acțiune introdusă la 7 februarie 2013 — Al-Tabbaa/Consiliul
(Cauza T-74/13)
2013/C 86/47
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamant: Mazen Al-Tabbaa (Beirut, Liban) (reprezentant: M. Lester, Barrister, și G. Martin, Solicitor)
Pârât: Consiliul Uniunii Europene
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
—
Anularea Deciziei 2012/739/PESC a Consiliului din 29 noiembrie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Siriei și de abrogare a Deciziei 2011/782/PESC (JO L 330, p. 21), în măsura în care se referă la reclamant;
—
anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1117/2012 al Consiliului din 29 noiembrie 2012 privind punerea în aplicare a articolului 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria (JO L 330, p. 9), în măsura în care se referă la reclamant și
—
obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii formulate, reclamantul invocă patru motive.
1.
Prin intermediul primului motiv se susține că pârâtul a săvârșit o eroare vădită de fapt și de apreciere atunci când a decis să aplice aceste măsuri restrictive în ceea ce privește reclamantul și atunci când a considerat că erau îndeplinite criteriile stabilite în vederea înscrierii pe listă.
2.
Prin intermediul celui de al doilea motiv se susține că pârâtul nu a oferit o motivare suficientă sau adecvată cu privire la includerea reclamantului în cadrul măsurilor contestate.
3.
Prin intermediul celui de al treilea motiv se susține că pârâtul a încălcat drepturile fundamentale ale reclamantului la apărare și la o protecție jurisdicțională efectivă.
4.
Prin intermediul celui de al patrulea motiv se susține pârâtul a încălcat, în mod nejustificat și disproporționat, drepturile fundamentale ale reclamantului, în special dreptul acestuia de proprietate, dreptul de a desfășura o activitate economică, dreptul la reputație și dreptul la viață privată și de familie.
Full & Egal Universal Law Academy