1.6.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 156/49
Acțiune introdusă la 2 aprilie 2013 — Gemeente Leidschendam-Voorburg/Comisia
(Cauza T-190/13)
2013/C 156/91
Limba de procedură: olandeza
Părțile
Reclamantă: Gemeente Leidschendam-Voorburg (Leidschendam-Voorburg, Țările de Jos) (reprezentanți: A. de Groot și J.J.M. Sluijs, avocați)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
anularea deciziei atacate;
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Reclamanta introduce o acțiune împotriva Deciziei C(2013) 87 a Comisiei din 23 ianuarie 2013 privind ajutorul de stat SA.24123 (2012/C) (ex 2011/NN) acordat de Țările de Jos — Presupusă vânzare de terenuri sub prețul pieței de către municipalitatea Leidschendam-Voorburg.
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive.
1.
Primul motiv, întemeiat pe încălcarea normelor fundamentale de procedură și/sau încălcarea obligației de motivare
—
În primul rând, Comisia a permis să treacă o perioadă nerezonabil de lungă înainte de a iniția procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE, astfel încât părțile au putut nutri încrederea că acordul în litigiu nu încalcă articolul 107 alineatul (1) TFUE.
—
În al doilea rând, Comisia a analizat situația de fapt în mod eronat și incomplet.
—
În al treilea rând, Comisia a stabilit în mod eronat situația de fapt în raport cu finanțarea prin intermediul resurselor de stat.
2.
Al doilea motiv, întemeiat pe aplicarea eronată a articolului 107 alineatul (1) TFUE
—
În primul rând, municipalitatea a acționat în mod asemănător unei întreprinderi private aflate în aceeași situație.
—
În al doilea rând, nu s-a acordat niciun avantaj pentru Schouten & De Jong Projectontwikkeling BV în asociere cu Bouwfonds Ontwikkeling BV, avantaj pe care aceste societăți nu l-ar fi obținut de pe piață nici în condiții comerciale normale.
3.
Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (3) TFUE: în cazul în care se constată existența unui ajutor acordat de municipalitate, acesta este compatibil cu articolul 107 alineatul (3) TFUE.
Full & Egal Universal Law Academy