15.6.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 171/35
Acțiune introdusă la 15 aprilie 2013 — Typke/Comisia
(Cauza T-214/13)
2013/C 171/65
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamant: Rainer Typke (Hasbergen, Germania) (reprezentanți: B. Cortese și A. Salerno, avocați)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
—
anularea deciziei Comisiei Europene din 5 februarie 2013 de respingere a cererii de confirmare a reclamantului de acces la documente întemeiate pe Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 (1) — în procedura GESTDEM 2012/3258;
—
anularea deciziei implicite a Comisiei Europene din 13 martie 2013 de respingere a cererii de confirmare a reclamantului de acces la documente întemeiate pe Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 — în procedura GESTDEM 2013/0068;
—
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantul se întemeiază pe un singur motiv prin care invocă încălcarea articolelor 2 și 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, precum și a altor dispoziții din regulamentul menționat, întrucât:
—
susținerea Comisiei în sensul că cererea reclamantului nu ar intra în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1049/2001, ceea ce ar presupune crearea unor documente noi în locul acordării accesului la cele existente, este neîntemeiată;
—
susținerea Comisiei în sensul că cererea reclamantului ar fi disproporționată și, în consecință, inadmisibilă, chiar și în condițiile în care s-ar fi acordat un acces parțial, este neîntemeiată;
—
susținerea Comisiei în sensul că acordarea în favoarea reclamantului a accesului la documentele în discuție ar contraveni necesității de a nu fi divulgate datele cu caracter personal al unor terți ar fi nefondată și
—
susținerea Comisiei în sensul că acordarea în favoarea reclamantului a accesului la documentele în discuție ar contraveni necesității de protejare a confidențialității procedurilor comisiei de concurs și de necesitatea protejării procesului de decizie al acesteia din urmă este neîntemeiată.
(1) Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76).
Full & Egal Universal Law Academy