20.7.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 207/45
Recurs introdus la 19 mai 2013 de Markus Brune împotriva Hotărârii din 21 martie 2013 a Tribunalului Funcției Publice în cauza F-94/11, Brune/Comisia
(Cauza T-269/13 P)
2013/C 207/76
Limba de procedură: germana
Părțile
Recurent: Markus Brune (Bruxelles, Belgia) (reprezentant: H. Mannes, avocat)
Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană
Concluziile
Recurentul solicită Tribunalului, menținând totodată concluziile formulate în primă instanță:
—
anularea Hotărârii Tribunalului Funcției Publice din 21 martie 2013 pronunțate în cauza F-94/11,
—
cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Funcției Publice,
—
obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta procedură, precum și în primă instanță.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului, recurentul invocă următoarele motive.
1.
Primul motiv întemeiat pe aprecierea incorectă a obligației de a susține din nou proba orală.
—
În opinia recurentului, hotărârea atacată ignoră faptul că noua probă orală organizată în aplicarea Hotărârii din 29 septembrie, Brune/Comisia (F-5/08, nepublicată încă în Repertoriu, denumită în continuare „Hotărârea Brune”) încalcă principiile egalității de tratament și obiectivității evaluării, precum și articolul 266 TFUE,
—
Recurentul mai susține că în încercarea sa de motivare, Tribunalul Funcției Publice a făcut aprecieri eronate în fapt și în drept, ba chiar a apreciat situația de fapt într-o manieră contradictorie (în special în legătură cu condițiile prevăzute la articolul 266 TFUE, cu principiul nediscriminării și cu cerința unor criterii de evaluare uniforme).
2.
Al doilea motiv întemeiat pe neluarea în considerare a unor soluții alternative.
—
În opinia recurentului, hotărârea atacată respinge, fără o motivare întemeiată, soluțiile alternative propuse în vederea punerii în aplicare a Hotărârii Brune, deși astfel de soluții se impuneau în speță conform jurisprudenței constante.
—
Recurentul susține de asemenea că, atunci când a analizat soluțiile alternative, Tribunalul a interpretat greșit în hotărârea atacată principiile egalității de tratament și obiectivității evaluării, articolul 27 din Statutul funcționarilor Comunităților Europene, precum și anunțul de concurs.
3.
Al treilea motiv formulat cu titlu subsidiar, întemeiat pe aprecierea incorectă a viciilor de procedură care au afectat repetarea probei.
—
Referitor la termenul de convocare și la informațiile referitoare la compunerea juriului și la dreptul aplicabil, recurentul apreciază că Tribunalul Funcției Publice a apreciat greșit atât situația de fapt, cât și obligația de organizare a pârâtei.
—
În opinia sa, hotărârea atacată omite să analizeze dacă recurentul a suferit un tratament inechitabil ținând cont de informațiile suplimentare furnizate unui alt candidat în o procedură derulată în paralel.
—
Recurentul susține în plus că, referitor la obiecția întemeiată pe lipsa de imparțialitate a juriului, hotărârea atacată se limitează să analizeze inexistența unor dovezi privind discriminarea recurentului în cursul probei inițiale, fără a aborda problema lipsei de imparțialitate a juriului în cadrul noii probe.
4.
Al patrulea motiv întemeiat pe aprecierea eronată a inadmisibilității celui de al treilea, al patrulea și al cincilea capăt de cerere.
—
În opinia recurentului, Tribunalul Funcției Publice ignoră faptul că are posibilitatea să facă constatări de ordin general, atât timp cât acestea nu determină obligații concrete pentru instituțiile Uniunii.
—
Tot în opinia recurentului, hotărârea atacată interpretează capătul de cerere privind acordarea unei despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului în sensul că recurentul nu ar fi solicitat acordarea unei despăgubiri, deși s-a menționat clar în ședință că s-a formulat o astfel de cerere.
—
Recurentul mai susține că hotărârea atacată încalcă obligația de compensare, chiar din oficiu (altfel spus, în lipsa vreunei cereri exprese în acest sens), a prejudiciului suferit, această obligație rezultând din textul articolului 266 TFUE.
5.
Al cincilea motiv întemeiat pe natura discriminatorie a deciziei privind cheltuielile de judecată.
Recurentul consideră că hotărârea atacată îl discriminează în raport cu reclamantul din cauza F-42/11 (Honnefelder/Comisia), dat fiind că Tribunalul Funcției Publice nu i-a acordat beneficiul unei circumstanțe considerată totuși relevantă în Hotărârea Honnefelder/Comisia în ceea ce privește dispozițiile articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de Procedură.
Full & Egal Universal Law Academy