7.9.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 260/50
Acțiune introdusă la 26 iulie 2013 — Intermark/OAPI — Coca-Cola (RIENERGY Cola)
(Cauza T-384/13)
2013/C 260/90
Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza
Părțile
Reclamantă: Intermark Srl (Stei, România) (reprezentant: Á. László, avocat)
Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: The Coca-Cola Company (Atlanta, Statele Unite)
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
admiterea cererii, modificarea deciziei atacate a pârâtului, respingerea opoziției și dispunerea înregistrării în întregime ca marcă a semnului reclamantei;
—
în cazul în care Tribunalul consideră că este indispensabilă o nouă apreciere detaliată a faptelor și a probelor prezentate, anularea deciziei atacate a pârâtului și transmiterea cauzei către OAPI pentru o nouă examinare și adoptarea unei noi decizii;
—
obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă.
Motivele și principalele argumente
Solicitantul mărcii comunitare: reclamanta.
Marca comunitară vizată: marca figurativă „Cola” pentru produse și servicii din clasele 32 și 35 — cererea de înregistrare a unei mărci comunitare nr. 9 507 963.
Titularul mărcii sau al semnului invocat în procedura opoziției: cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs.
Marca sau semnul invocat: mărcile comunitare înregistrate cu nr. 8 792 475, nr. 2 107 118 și nr. 8 709 818 privind semnul figurativ „Coca-Cola” pentru produse și servicii din clasele 30, 32, 33 și 35.
Decizia diviziei de opoziție: admite opoziția în întregime.
Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.
Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului.
Full & Egal Universal Law Academy