7.12.2013
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 359/16
Acțiune introdusă la 30 septembrie 2013 — H&M Hennes & Mauritz/OAPI — Yves Saint Laurent (poșete)
(Cauza T-526/13)
2013/C 359/31
Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza
Părțile
Reclamantă: H&M Hennes & Mauritz BV & Co. KG (Hamburg, Germania) (reprezentanți: H. Hartwig și A. von Mühlendahl, avocați)
Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Yves Saint Laurent SAS (Paris, Franța)
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
anularea Deciziei Camerei a treia de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 8 iulie 2013 în cauza R 208/2012-3;
—
declararea nulității desenului sau a modelului comunitar înregistrat cu nr. 61 3294-0002;
—
obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă în fața camerei de recurs.
Motivele și principalele argumente
Desenul sau modelul comunitar înregistrat care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulității: un desen sau model pentru „poșete” din clasa 03-01 — desen sau model comunitar înregistrat cu nr. 61 3294-0002.
Titularul desenului sau al modelului comunitar: cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs.
Partea care solicită declararea nulității desenului sau a modelului comunitar: reclamanta.
Motivarea cererii de declarare a nulității: motivele sunt cele prevăzute la articolele 4 și 9, precum și la articolul 25 alineatul (1) literele (c), (d), (e), (f) și (g) din Regulamentul nr. 6/2002 al Consiliului.
Decizia diviziei de anulare: respinge cererea de declarare a nulității.
Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.
Motivele invocate: încălcarea articolului 6 din Regulamentul nr. 6/2002 al Consiliului.
Full & Egal Universal Law Academy