25.1.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 24/36
Acțiune introdusă la 22 noiembrie 2013 — Marchi Industriale/ECHA
(Cauza T-620/13)
2014/C 24/68
Limba de procedură: italiana
Părțile
Reclamantă: Marchi Industriale SpA (Florența, Italia) (reprezentanți: M. Baldassarri și F. Donati, avocați)
Pârâtă: Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA)
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului anularea și, prin urmare, declararea nulității Deciziei nr. SME/2013/3747 adoptate de ECHA, astfel încât să lipsească decizia menționată de toate efectele, inclusiv anularea facturilor emise pentru recuperarea taxelor mai importante și pentru sancțiunile pretins datorate.
Motivele și principalele argumente
Prezenta acțiune este îndreptată împotriva deciziei Agenției Europene pentru Produse Chimice, care a considerat că reclamanta nu îndeplinește condițiile pentru a fi considerată întreprindere mică sau mijlocie, în sensul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO 396, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 60, p. 3), refuzându-i beneficiile prevăzute în aceasta și prevăzând plata taxelor și a impozitelor datorate.
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă două motive.
1.
Primul motiv întemeiat pe o lipsă absolută de motivare, în măsura în care, în pofida observațiilor detaliate și documentate formulate de reclamantă pentru a contesta criteriile de calcul utilizate pentru determinarea dimensiunilor întreprinderii, pârâta nu ar fi luat deloc în considerare argumentele expuse
2.
Al doilea motiv întemeiat pe evaluarea eronată a datelor privind societatea Essemar SpA, care aparține Marchi Industriale
—
În această privință, se subliniază că, contrar celor afirmate de pârâtă, Esseco Group srl. nu are niciun raport, nici chiar indirect, cu reclamanta și, că, în orice caz, nu poate fi considerată o „întreprindere parteneră”. Deși Esseco Group deține o participație în capitalul social al Essemar egală cu 50,0005 %, restul capitalului social al Essemar, egal cu 49,9995 % este, în schimb, deținut de reclamantă. Cu toate acestea, Esseco Group, deși deține în mod formal majoritatea capitalului social al Essemar, nu ar avea majoritatea drepturilor de vot în societatea menționată. Așadar, între Esseco Group și reclamantă nu ar exista raportul special prevăzut la articolul 3 alineatul (2) din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (JO L 124, pag. 36).
Full & Egal Universal Law Academy