3.11.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 363/15
Hotărârea Curții (Camera întâi) din 9 septembrie 2015 (cerere de decizie preliminară formulată de Landesgericht Korneuburg – Austria) – Eleonore Prüller-Frey/Norbert Brodnig, Axa Versicherung AG
(Cauza C-240/14) (1)
([Trimitere preliminară - Răspunderea operatorilor de transport aerian în caz de accidente - Acțiune în despăgubire - Convenția de la Montreal - Regulamentul (CE) nr. 2027/97 - Zbor efectuat cu titlu gratuit de proprietarul unui imobil în scopul prezentării acestui imobil unui posibil cumpărător - Regulamentul (CE) nr. 864/2007 - Acțiune directă prevăzută de dreptul național împotriva asigurătorului de răspundere civilă])
(2015/C 363/17)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Landesgericht Korneuburg
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Eleonore Prüller-Frey
Pârâți: Norbert Brodnig, Axa Versicherung AG
Dispozitivul
1)
Articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (c) din Regulamentul (CE) nr. 2027/97 al Consiliului din 9 octombrie 1997 privind răspunderea operatorilor de transport aerian privind transportul aerian al pasagerilor și al bagajelor acestora, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 889/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 mai 20022, și articolul 1 alineatul (1) din Convenția pentru unificarea anumitor norme referitoare la transportul aerian internațional, încheiată la Montreal la 28 mai 1999 și aprobată în numele Uniunii Europene prin Decizia 2001/539/CE a Consiliului din 5 aprilie 2001, trebuie interpretate în sensul că se opun examinării în temeiul articolului 17 din această convenție a cererii de despăgubiri formulate de o persoană care, în timp ce se afla la bordul unei aeronave care a avut ca loc de decolare și de aterizare același loc situat pe teritoriul unui stat membru și era transportată în mod gratuit pentru un zbor de observare aeriană a unui imobil în cadrul unui proiect de tranzacție imobiliară cu pilotul acestei aeronave, a suferit vătămări corporale ca urmare a prăbușirii aeronavei menționate.
2)
Articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale („Roma II”) trebuie interpretat în sensul că permite, într-o situație precum cea din litigiul principal, exercitarea de către o persoană care a suferit un prejudiciu a unei acțiuni directe împotriva asigurătorului persoanei răspunzătoare pentru acordarea despăgubirilor, atunci când o astfel de acțiune este prevăzută de legea aplicabilă obligației necontractuale, independent de cele prevăzute de legea aplicabilă contractului de asigurare aleasă de părțile la acest contract.
(1) JO C 261, 11.8.2014.
Full & Egal Universal Law Academy