25.4.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 145/8
Hotărârea Curții (Camera a patra) din 17 februarie 2016 (cerere de decizie preliminară formulată de Korkein hallinto-oikeus – Finlanda) – Sanoma Media Finland Oy – Nelonen Media/Viestintävirasto
(Cauza C-314/14) (1)
([Trimitere preliminară - Directiva 2010/13/UE - Articolul 19 alineatul (1) - Separare între publicitatea televizată și programe - Ecran partajat - Articolul 23 alineatele (1) și (2) - Limitare a timpului de difuzare a unor spoturi de publicitate televizată la 20 % dintr-un interval de o oră - Anunțuri de sponsorizare - Alte trimiteri la un sponsor - „Secunde negre”])
(2016/C 145/08)
Limba de procedură: finlandeza
Instanța de trimitere
Korkein hallinto-oikeus
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Sanoma Media Finland Oy – Nelonen Media
Pârâtă: Viestintävirasto
Dispozitivul
1)
Articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislații naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care permite ca un ecran partajat în care apare genericul de la sfârșitul unui program televizat într-o coloană și un meniu de prezentare a programelor viitoare ale furnizorului în cealaltă, în vederea separării programului care se termină de secvența de publicitate televizată care îl urmează, să nu fie în mod necesar combinat cu sau urmat de un semnal acustic sau optic, cu condiția ca un astfel de mijloc de separare să îndeplinească prin el însuși cerințele prevăzute la prima teză a acestui articol 19 alineatul (1), aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
2)
Articolul 23 alineatul (2) din Directiva 2010/13 trebuie interpretat în sensul că semnele privind sponsorizarea prezentate în alte programe decât programul sponsorizat, precum cele în discuție în litigiul principal, trebuie să fie incluse în timpul maxim de difuzare a publicității dintr-un interval de o oră prevăzut la articolul 23 alineatul (1) din această directivă.
3)
Articolul 23 alineatul (1) din Directiva 2010/13 trebuie interpretat, în cazul în care un stat membru nu a făcut uz de posibilitatea de a prevedea o normă mai strictă decât cea instituită la respectivul articol, în sensul că nu numai că nu se opune ca „secundele negre” care sunt inserate între diferitele spoturi ale unei secvențe de publicitate televizată sau între această secvență și programul televizat care o urmează să fie incluse în timpul maxim de 20 % privind difuzarea de publicitate televizată dintr-un interval de o oră pe care îl stabilește respectivul articol, ci impune o astfel de includere.
(1) JO C 292, 1.9.2014.
Full & Egal Universal Law Academy