16.8.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 296/6
Hotărârea Curții (Camera a patra) din 9 iunie 2016 (cerere de decizie preliminară formulată de Bundesfinanzhof – Germania) – Wolfgang und Dr. Wilfried Rey Grundstücksgemeinschaft GbR/Finanzamt Krefeld
(Cauza C-332/14) (1)
([Trimitere preliminară - Fiscalitate - Taxa pe valoarea adăugată - Directiva 77/388/CEE - Articolul 17 alineatul (5) al treilea paragraf - Domeniu de aplicare - Deducerea taxei achitate în amonte - Bunuri și servicii utilizate atât pentru operațiuni taxabile, cât și pentru operațiuni scutite (bunuri și servicii de folosință mixtă) - Stabilirea afectării bunurilor și a serviciilor achiziționate pentru construirea, utilizarea, conservarea și întreținerea unui imobil care servește în parte pentru realizarea unor operațiuni care dau drept de deducere și în parte a unor operațiuni care nu dau drept de deducere - Modificarea reglementării naționale care prevede modalitățile de calculare a proratei de deducere - Articolul 20 - Regularizarea deducerilor - Securitate juridică - Încredere legitimă])
(2016/C 296/09)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Bundesfinanzhof
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Wolfgang und Dr. Wilfried Rey Grundstücksgemeinschaft GbR
Pârât: Finanzamt Krefeld
Dispozitivul
1)
Articolul 17 alineatul (5) din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 95/7/CE a Consiliului din 10 aprilie 1995, trebuie interpretat în sensul că, în ipoteza în care un imobil este utilizat în aval pentru realizarea anumitor operațiuni care dau drept de deducere și a altor operațiuni care nu dau drept de deducere, statele membre nu sunt obligate să prevadă ca bunurile și serviciile utilizate în amonte pentru construirea, pentru achiziționarea, pentru utilizarea, pentru conservarea sau pentru întreținerea acestui imobil să fie, în primul rând, afectate acestor diferite operațiuni, atunci când o astfel de afectare este dificil realizabilă, pentru ca, în al doilea rând, numai dreptul de deducere datorat pentru aceste bunuri și servicii utilizate atât pentru anumite operațiuni care dau drept de deducere, cât și pentru alte operațiuni care nu dau drept de deducere să fie determinat prin aplicarea unei chei de repartizare întemeiate pe cifra de afaceri sau, cu condiția ca această metodă să garanteze o stabilire mai exactă a proratei de deducere, în funcție de suprafață.
2)
Articolul 20 din Directiva 77/388, astfel cum a fost modificată prin Directiva 95/7, trebuie interpretat în sensul că impune efectuarea regularizării deducerilor taxei pe valoarea adăugată pentru bunurile sau serviciile prevăzute la articolul 17 alineatul (5) din directiva menționată, ca urmare a adoptării, intervenite în perioada de regularizare considerată, a unei chei de repartizare a acestei taxe utilizate pentru calcularea acestor deduceri, care derogă de la metoda de stabilire a dreptului de deducere prevăzută de aceeași directivă.
3)
Principiile generale ale dreptului Uniunii Europene al securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei legislații naționale aplicabile care nu prevede în mod expres o regularizare, în sensul articolului 20 din A șasea directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 95/7, a taxei achitate în amonte, ca urmare a modificării cheii de repartizare a taxei pe valoarea adăugată utilizate pentru calculul anumitor deduceri, nici nu prevede un regim tranzitoriu, chiar dacă repartizarea taxei achitate în amonte efectuată de persoana impozabilă potrivit cheii de repartizare aplicabile înainte de această modificare fusese recunoscută, în general, ca fiind rezonabilă de către instanța supremă.
(1) JO C 329, 22.9.2014.
Full & Egal Universal Law Academy