13.6.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 211/12
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 19 aprilie 2016 (cerere de decizie preliminară formulată de Højesteret – Danemarca) – Dansk Industri (DI), acționând pentru Ajos A/S/Succesorii lui Karsten Eigil Rasmussen
(Cauza C-441/14) (1)
((Trimitere preliminară - Politica socială - Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - Directiva 2000/78/CE - Principiul nediscriminării pe motive de vârstă - Reglementare națională contrară unei directive - Posibilitatea unui particular de a pune în discuție răspunderea statului pentru încălcarea dreptului Uniunii - Litigiu între particulari - Evaluare comparativă a diferitor drepturi și principii - Principiile securității juridice și protecției încrederii legitime - Rolul instanței naționale))
(2016/C 211/13)
Limba de procedură: daneza
Instanța de trimitere
Højesteret
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Dansk Industri (DI), acționând pentru Ajos A/S
Pârâți: Succesorii lui Karsten Eigil Rasmussen
Dispozitivul
1)
Principiul general al nediscriminării pe motive de vârstă, astfel cum este concretizat în Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, trebuie interpretat în sensul că se opune, și într un litigiu între particulari, unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care privează un angajat de dreptul de a beneficia de o indemnizație de concediere, întrucât acesta din urmă poate solicita o pensie pentru limită de vârstă datorată de angajator în temeiul unui sistem de pensii la care angajatul respectiv a aderat înainte de împlinirea vârstei de 50 de ani, independent de faptul că acesta alege să rămână pe piața muncii sau să se pensioneze.
2)
Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că revine instanței naționale, sesizată cu un litigiu între particulari care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/78, atunci când aplică dispozițiile din dreptul său național, sarcina de a le interpreta astfel încât acestea să poată avea o aplicare conformă cu această directivă sau, în cazul în care o asemenea interpretare conformă este imposibilă, să lase neaplicată, dacă este necesar, orice dispoziție a respectivului drept național contrară principiului general al nediscriminării pe motive de vârstă. Nici principiile securității juridice și protecției încrederii legitime, nici posibilitatea particularului care se consideră lezat prin aplicarea unei dispoziții naționale contrare dreptului Uniunii de a angaja răspunderea statului membru în cauză pentru încălcarea dreptului Uniunii nu pot repune în discuție această obligație.
(1) JO C 421, 24.11.2014.
Full & Egal Universal Law Academy