13.6.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 211/16
Hotărârea Curții (Camera a patra) din 21 aprilie 2016 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Superior de Justicia del País Vasco – Spania) – Mimoun Khachab/Subdelegación del Gobierno en Álava
(Cauza C-558/14) (1)
([Trimitere preliminară - Directiva 2003/86/CE - Articolul 7 alineatul (1) litera (c) - Reîntregirea familiei - Condiții necesare pentru exercitarea dreptului la reîntregirea familiei - Resurse stabile, constante și suficiente - Reglementare națională care permite o evaluare prospectivă a probabilității ca susținătorul reîntregirii să își păstreze resursele - Compatibilitate])
(2016/C 211/19)
Limba de procedură: spaniola
Instanța de trimitere
Tribunal Superior de Justicia del País Vasco
Părțile din procedura principală
Reclamant: Mimoun Khachab
Pârâtă: Subdelegación del Gobierno en Álava
Dispozitivul
Articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei trebuie interpretat în sensul că permite autorităților competente ale unui stat membru să întemeieze refuzul unei cereri de reîntregire a familiei pe o evaluare prospectivă a probabilității sau a improbabilității menținerii resurselor stabile, constante și suficiente de care trebuie să dispună susținătorul reîntregirii pentru a se întreține pe sine și pe ceilalți membri ai familiei fără a recurge la sistemul de asistență socială al respectivului stat membru pe durata anului următor datei de depunere a cererii menționate, această evaluare fiind bazată pe evoluția veniturilor susținătorului reîntregirii în cele șase luni anterioare acestei date.
(1) JO C 46, 9.2.2015.
Full & Egal Universal Law Academy