20.4.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 127/3
Ordonanța Curții (Camera a opta) din 11 decembrie 2014 (cerere de decizie preliminară formulată de Juzgado de lo Social no 1 de Granada – Spania) – Marta León Medialdea/Ayuntamiento de Huetor Vega
(Cauza C-86/14) (1)
((Trimitere preliminară - Politica socială - Directiva 1999/70/CE - Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP - Contracte de muncă pe durată determinată succesive în sectorul public - Clauza 3 punctul 1 - Noțiunea „lucrător pe durată determinată” - Clauza 5 punctul 1 - Măsuri de prevenire a utilizării abuzive a contractelor sau a raporturilor de muncă pe durată determinată succesive - Sancțiuni - Recalificarea raportului de muncă pe durată determinată în contract de muncă pe durată nedeterminată nepermanent - Dreptul la o indemnizație))
(2015/C 127/04)
Limba de procedură: spaniola
Instanța de trimitere
Juzgado de lo Social no 1 de Granada
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Marta León Medialdea
Pârâtă: Ayuntamiento de Huetor Vega
Dispozitivul
1)
Clauza 2 și clauza 3 punctul 1 din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, trebuie interpretate în sensul că un lucrător precum reclamanta din litigiul principal intră în domeniul de aplicare al acestui acord-cadru în condițiile în care acest lucrător a fost legat de angajatorul său prin contracte de muncă pe durată determinată în sensul acestor clauze.
2)
Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care nu cuprinde nicio măsură eficace pentru sancționarea abuzurilor, în sensul clauzei 5 punctul 1 din acest acord cadru, care rezultă din utilizarea contractelor de muncă pe durată determinată succesive în sectorul public, în cazul în care nu există nicio măsură eficace în ordinea juridică internă pentru sancționarea unor astfel de abuzuri.
3)
Revine instanței de trimitere obligația de a aprecia, în conformitate cu legislația, cu convențiile colective și/sau cu practicile naționale, de ce natură trebuie să fie indemnizația acordată unui lucrător precum reclamanta din litigiul principal pentru ca această indemnizație să constituie o măsură suficient de eficace pentru a sancționa abuzurile, în sensul clauzei 5 punctul 1 din acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată.
Revine de asemenea instanței de trimitere, dacă este cazul, obligația de a da dispozițiilor pertinente de drept intern, în cea mai mare măsură posibilă, o interpretare conformă cu dreptul Uniunii.
(1) JO C 142, 12.5.2014.
Full & Egal Universal Law Academy