28.9.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 320/5
Ordonanța Curții (Camera a şasea) din 8 iulie 2015 (cerere de decizie preliminară formulată de Juzgado de Primera Instancia e Instrucción no 1 de Miranda de Ebro – Spania) – Banco Grupo Cajatres SA/María Mercedes Manjón Pinilla, Comunitatea de moștenitori constituită în urma decesului domnului M. A. Viana Gordejuela
(Cauza C-90/14) (1)
((„Trimitere preliminară - Directiva 93/13/CEE - Contracte încheiate între vânzători sau furnizori și consumatori - Contract de ipotecă - Clauză privind dobânzile moratorii - Clauză de rambursare anticipată - Procedura de executare imobiliară - Reducerea cuantumului dobânzilor - Competențele instanței naționale”))
(2015/C 320/06)
Limba de procedură: spaniola
Instanța de trimitere
Juzgado de Primera Instancia e Instrucción no 1 de Miranda de Ebro
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Banco Grupo Cajatres SA
Pârâte: María Mercedes Manjón Pinilla, Comunitatea de moștenitori constituită în urma decesului domnului M. A. Viana Gordejuela
Dispozitivul
1)
Articolele 3 alineatul (1), 4 alineatul (1), 6 alineatul (1) și 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că aprecierea de către instanța națională a caracterului abuziv al clauzelor unui contract vizat de această directivă îi impune acestei instanțe să țină cont de natura bunurilor și serviciilor care fac obiectul contractului raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului.
2)
Articolele 6 alineatul (1) și 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie să fie interpretate în sensul că nu se opun unor dispoziții naționale care prevăd reducerea cuantumului dobânzilor moratorii în cadrul unui contract de credit ipotecar, cu condiția ca aceste dispoziții naționale:
—
să nu prejudece aprecierea caracterului „abuziv” al clauzei care prevede dobânzi moratorii de către instanța națională sesizată cu o procedură de executare ipotecară a respectivului contract, și
—
să nu împiedice această instanță să înlăture clauza menționată dacă se constată caracterul „abuziv” al acesteia, în sensul articolului 3 alineatul (1) din directiva menționată.
(1) JO C 151 din 19.5.2014.
Full & Egal Universal Law Academy