28.9.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 320/7
Ordonanța Curții (Camera a zecea) din 15 iulie 2015 (cerere de decizie preliminară formulată de Administrativen sad – Varna – Bulgaria) – „Koela-N” EOOD/Direktor na Direktsia „Obzhalvane i danachno-osiguritelna praktika” Varna pri Tsentralno upravlenie na Natsionalnata agentsia za prihodite
(Cauza C-159/14) (1)
((Trimitere preliminară - Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții - Fiscalitate - TVA - Directiva 2006/112/CE - Principiul neutralității fiscale - Deducerea TVA-ului achitat în amonte - Noțiunea „livrare de bunuri” - Condiția de existență a unei livrări de bunuri - Transferul de bunuri de către transportator direct de la furnizor către o persoană terță - Lipsa dovezii posesiei efective a bunurilor de către furnizorul direct - Lipsa de cooperare a furnizorilor cu autoritățile fiscale - Neîncărcarea mărfurilor - Elemente care justifică suspiciunea de fraudă fiscală))
(2015/C 320/09)
Limba de procedură: bulgara
Instanța de trimitere
Administrativen sad – Varna
Părțile din procedura principală
Reclamantă:„Koela-N” EOOD
Pârât: Direktor na Direktsia „Obzhalvane i danachno-osiguritelna praktika” Varna pri Tsentralno upravlenie na Natsionalnata agentsia za prihodite
Dispozitivul
1)
Articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că nu permite ca administrația fiscală a unui stat membru să considere că o livrare de bunuri nu a fost efectuată, având drept consecință împiedicarea deducerii de către cumpărător a taxei pe valoare adăugată plătite pentru această achiziție pentru motivul că acesta nu a primit marfa pe care a cumpărat-o, ci a expediat-o direct unei terțe persoane căreia i-a revândut-o, sau pentru motivul că furnizorul direct al acestui cumpărător nu a primit marfa pe care a cumpărat-o, ci a expediat-o direct acestuia.
2)
Lipsa de cooperare a furnizorilor anteriori ai unei persoane impozabile în lanțul de livrare cu autoritățile fiscale și neîncărcarea mărfurilor în cauză nu constituie, în sine, elemente obiective suficiente pentru a concluziona că această persoană știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul său la deducerea taxei pe valoare adăugată este parte a unei fraude fiscale. Totuși, aceste două împrejurări sunt elemente obiective ce pot fi luate în calcul în aprecierea globală a tuturor elementelor și împrejurărilor de fapt, pentru a determina dacă respectiva persoană impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul său la deducere este parte a unei fraude fiscale.
(1) JO C 175, 10.6.2014.
Full & Egal Universal Law Academy