CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
PAOLO MENGOZZI
prezentate la 12 martie 2015 ( 1 )
Cauza C‑20/14
BGW Beratungs‑Gesellschaft Wirtschaft mbH, fostă BGW Marketing- & Management‑Service GmbH
împotriva
Bodo Scholz
[cerere de decizie preliminară formulată de Bundespatentgericht (Germania)]
„Apropierea legislațiilor — Mărci — Directiva 2008/95/CE — Articolul 4 alineatul (1) litera (b) — Motive suplimentare de refuz sau de nulitate — Marcă ulterioară compusă din juxtapunerea unei suite de litere care reproduce elementul verbal al mărcii anterioare cu o sintagmă compusă din cuvinte ale căror inițiale reiau literele din suită — Risc de confuzie — Criterii de apreciere”
1.
Cererea de decizie preliminară care face obiectul prezentei cauze privește interpretarea articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2008/95/CE ( 2 ) și a fost prezentată în cadrul unui litigiu privind respingerea opoziției formulate de societatea BGW Beratungs‑Gesellschaft Wirtschaft mbH, fostă BGW Marketing- & Management‑Service GmbH (denumită în continuare „BGW”) împotriva înregistrării de către Deutsches Patent- und Markenamt (Oficiul German pentru Brevete și Mărci; denumit în continuare „DPMA”) a mărcii verbale „BGW Bundesverband der deutschen Gesundheitswirtschaft”.
I – Cadrul juridic
2.
Prin Directiva 2008/95, intrată în vigoare la 28 noiembrie 2008, s‑a efectuat codificarea Directivei 89/104/CEE ( 3 ).
3.
Articolul 3 din Directiva 2008/95, intitulat „Motive de refuz sau de nulitate”, prevede la alineatul (1) literele (b) și (c):
„(1) Sunt refuzate înregistrării sau pot să fie declarate nule, dacă sunt înregistrate:
[…]
(b)
mărcile fără caracter distinctiv;
(c)
mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii putând servi, în comerț, pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului sau a prestării de servicii sau alte caracteristici ale acestora;
[…]”
4.
Articolul 4 din Directiva 2008/95, intitulat „Motive suplimentare de refuz sau de nulitate privind conflictele cu drepturi anterioare”, prevede la alineatul (1) literele (a) și (b):
„(1) Unei mărci îi este refuzată înregistrarea sau, dacă este înregistrată, poate fi declarată nulă:
(a)
atunci când este identică cu o marcă anterioară și când produsele sau serviciile pentru care marca a fost cerută sau a fost înregistrată sunt identice cu cele pentru care marca anterioară este protejată;
(b)
atunci când, din cauza identității sau a similitudinii sale cu marca anterioară și din cauza identității sau a similitudinii produselor sau a serviciilor pe care cele două mărci le desemnează, există, din partea publicului, un risc de confuzie care include riscul de asociere cu marca anterioară.”
II – Litigiul principal, întrebarea preliminară și procedura în fața Curții
5.
Situația de fapt din litigiul principal, astfel cum rezultă din decizia de trimitere, poate fi rezumată după cum urmează.
6.
La 11 decembrie 2006, marca verbală „BGW Bundesverband der deutschen Gesundheitswirtschaft” (denumită în continuare „marca ulterioară”) a fost înregistrată în registrul DPMA pentru produse care fac parte din clasele 16, 35, 41 și 43 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare ( 4 ). O opoziție la această înregistrare a fost formulată pe baza următoarei mărci verbale și figurative germane:
înregistrată de la 21 iulie 2004 pentru produse și servicii care fac parte din clasele 16, 35 și 41 în sensul Aranjamentului de la Nisa menționat (denumită în continuare „marca anterioară”) ( 5 ).
7.
Prin decizia din 2 octombrie 2009, serviciul mărci responsabil pentru clasa 44 din cadrul DPMA, după ce a constatat un risc de confuzie între mărcile în conflict, a anulat în parte marca ulterioară și a respins opoziția în rest. Ca urmare a unei acțiuni introduse de titularul mărcii ulterioare, această decizie a fost revocată prin decizia din 9 ianuarie 2012 a serviciului mărci responsabil pentru clasa 44 din cadrul DPMA, pentru motivul că nu fusese dovedită o utilizare a mărcii anterioare de natură să mențină drepturile dobândite.
8.
BGW a introdus o acțiune în anulare împotriva deciziei menționate din 9 ianuarie 2012 la Bundespatentgericht.
9.
Această instanță consideră, pe baza materialelor care i‑au fost prezentate de BGW, că a fost dovedită o utilizare a mărcii anterioare de natură să mențină drepturile dobândite, cel puțin în ceea ce privește produsele „tipărituri” și serviciile de „publicitate”, „organizare de seminarii” și „organizare de concursuri”, serviciile respective fiind prestate preponderent pentru întreprinderi din domeniul sănătății, în special pentru profesioniști în domeniul opticii și pentru vânzători de aparate de corectare auditivă. Aceasta concluzionează că mărcile în conflict acoperă produse identice, și anume tipărituri și servicii în parte identice și în parte similare.
10.
În ceea ce privește similitudinea dintre mărcile în conflict, instanța de trimitere consideră că impresia de ansamblu a mărcii anterioare este dominată exclusiv de suita de litere „BGW”, elementul figurativ al acestei mărci fiind neglijabil pe plan vizual și total lipsit de relevanță din punct de vedere fonetic. Și impresia de ansamblu a mărcii ulterioare ar fi dominată de aceeași suită de litere. Potrivit instanței de trimitere, care se întemeiază în această privință pe o jurisprudență a Bundesgerichtshof, sintagma „Bundesverband der deutschen Gesundheitswirtschaft” („Federația națională a întreprinderilor germane din domeniul sănătății”), care figurează în marca ulterioară, are o natură descriptivă și este lipsită de orice caracter distinctiv. Această sintagmă s‑ar limita, astfel, să indice că produsele și serviciile în discuție sunt furnizate de o federație de întreprinderi din domeniul sănătății, care își desfășoară activitatea în întreaga țară, fără a permite, pe de altă parte, o identificare precisă a originii comerciale a acestor produse și a acestor servicii. În orice caz, Bundespatentgericht consideră că, independent de aprecierea care trebuie rezervată sintagmei respective, trebuie să se recunoască faptul că suita de litere „BGW” prezintă, în marca ulterioară, cel puțin o poziție distinctivă autonomă în sensul Hotărârii Medion (C‑120/04, EU:C:2005:594). În consecință, potrivit acestei instanțe, atunci când se va confrunta cu această marcă pe piață, publicul relevant va recunoaște marca anterioară, singura diferență fiind că acronimul „BGW” – care nu are o semnificație proprie – se va exprima pe viitor prin indicația explicativă (descriptivă) „Bundesverband der deutschen Gesundheitswirtschaft”.
11.
În aceste împrejurări, instanța de trimitere concluzionează, citând Hotărârea AMS/OAPI – American Medical Systems (AMS Advanced Medical Services) (T‑425/03, EU:T:2007:311), că nu există niciun fel de îndoială că, în ceea ce privește produsele și serviciile indicate la punctul 9 din prezentele concluzii, există, între mărcile în conflict, un risc de confuzie pentru publicul relevant.
12.
Această instanță apreciază însă că este împiedicată să se pronunțe în acest sens ca urmare a Hotărârii Strigl și Securvita (C‑90/11 și C‑91/11, EU:C:2012:147), în care Curtea a statuat că articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/95 trebuie interpretat în sensul că se aplică în cazul unei mărci verbale compuse prin juxtapunerea unei suite de litere lipsite, ca atare, de caracter descriptiv cu o sintagmă descriptivă, dacă această suită este percepută de public ca o abreviere a sintagmei menționate ca urmare a faptului că reia inițialele cuvintelor din cadrul acesteia, iar marca în cauză, privită în ansamblu, poate fi astfel înțeleasă ca o combinație de indicații sau de abrevieri descriptive. Bundespatentgericht amintește, pe de altă parte, că, la punctul 38 din această hotărâre, se precizează că suita de litere care reia inițialele cuvintelor care compun sintagma nu ocupă, în raport cu aceasta, decât o poziție accesorie. Or, în opinia acestei instanțe, ar fi exclus ca unui element al unei mărci complexe – în speță suita de litere „BGW” din cadrul mărcii ulterioare, percepută ca acronim – să îi fie recunoscută o poziție predominantă sau cel puțin distinctivă și autonomă, dacă un asemenea element are în cadrul acestei mărci numai o poziție accesorie.
13.
Împrejurarea că Hotărârea Strigl și Securvita (C‑90/11 și C‑91/11, EU:C:2012:147) privea motivele de refuz al înregistrării în sensul articolului 3 din Directiva 2008/95 nu justifică, în opinia Bundespatentgericht, o apreciere diferită în cauza principală, în care, în schimb, este vorba despre motivul suplimentar de refuz prevăzut la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din această directivă. Situația ar fi alta, în opinia acestei instanțe, numai dacă faptul că marca anterioară ar fi utilizată efectiv pe piață ar putea fi luat în considerare la aprecierea impresiei generale produse de marca ulterioară, ceea ce Curtea ar fi exclus totuși, în special în Hotărârile Calvin Klein Trademark Trust/OAPI(C‑254/09 P, EU:C:2010:488, punctele 53 și 58) și Ferrero/OAPI (C‑552/09 P, EU:C:2011:177, punctul 58).
14.
În aceste condiții, Bundespatentgericht a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Dispozițiile articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2008/95 trebuie interpretate în sensul că, în cazul unor produse și al unor servicii identice sau similare, se poate considera că există un risc de confuzie în percepția publicului atunci când o suită de litere cu caracter distinctiv care domină marca verbală sau figurativă anterioară cu caracter distinctiv moderat este utilizată în cadrul semnului verbal ulterior al unui terț prin adăugarea la această suită de litere a unei combinații descriptive de cuvinte care se referă la respectiva suită și care o explică drept abreviere a cuvintelor descriptive?”
15.
Numai Comisia Europeană și Republica Polonă au depus observații scrise. Întemeindu‑se pe argumente în mare măsură convergente, acestea propun să se răspundă afirmativ la întrebarea preliminară.
III – Analiză
16.
Întrucât instanța de trimitere ridică, în esență, problema concluziilor care trebuie deduse din Hotărârea Strigl și Securvita (C‑90/11 și C‑91/11, EU:C:2012:147) în vederea aprecierii similitudinii mărcilor în conflict în cauza principală, trebuie să se amintească mai întâi, pe scurt, conținutul acestei hotărâri (subtitlul A), înainte de a defini sfera de aplicare și de a aprecia pertinența acesteia pentru soluționarea litigiului principal (subtitlul B). Vom aminti în continuare criteriile pe baza cărora trebuie efectuată aprecierea similitudinii mărcilor în conflict în vederea eventualei constatări a unui risc de confuzie în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2008/95 (subtitlul C).
A – Hotărârea Strigl și Securvita
17.
În cauzele conexate în care s‑a pronunțat Hotărârea Strigl și Securvita (C‑90/11 și C‑91/11, EU:C:2012:147), prin două cereri de decizie preliminară, prezentate în cadrul a două proceduri având ca obiect, una dintre ele, înregistrarea ca marcă verbală a semnului „Multi Markets Fund MMF”, iar cealaltă, o cerere de declarare a nulității mărcii verbale „NAI – Der Natur‑Aktien‑Index”, Bundespatentgericht solicita Curții să stabilească dacă motivele de refuz prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (b) și/sau litera (c) din Directiva 2008/95 se aplică unei mărci verbale compuse prin juxtapunerea unei sintagme descriptive și a unei suite de litere lipsite ca atare de caracter descriptiv, dar care reia inițialele cuvintelor care compun respectiva sintagmă.
18.
În această hotărâre, întemeindu‑se pe constatările efectuate de instanța de trimitere, Curtea a observat mai întâi că semnele în discuție în cauzele principale se compuneau, pe de o parte, dintr‑o sintagmă care desemnează, în comerț, „un tip de servicii, precum și anumite caracteristici ale acestora”, care trebuia considerată ca fiind descriptivă pentru caracteristicile serviciilor oferite, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95, și, pe de altă parte, dintr‑o suită de litere care, privită izolat, nu prezenta un caracter descriptiv în sensul acestei dispoziții, întrucât, ca atare, aceasta nu putea „desemna o caracteristică oarecare a serviciilor în cauză” ( 6 ).
19.
În continuare, după ce a amintit, la punctele 30 și 31 din hotărârea menționată, obiectivele urmărite de motivele de refuz al înregistrării prevăzute la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/95, Curtea a efectuat o apreciere a semnelor în discuție în cauzele principale în ansamblu. În acest context, Curtea a arătat că cele trei majuscule care figurează în fiecare dintre aceste semne, și anume „MMF” și, respectiv, „NAI”, reprezentau inițialele sintagmelor de care erau alipite și că „sintagma și suita de litere, în fiecare caz, [erau] menite să se explice reciproc și să sublinieze legătura existentă între ele”, fiecare suită de litere fiind „concepută pentru a susține percepția sintagmei de către public, simplificând utilizarea și facilitând memorarea sa”, fără ca faptul că suita de litere precedă sau urmează sintagmei să prezinte nici cea mai mică importanță în această privință ( 7 ).
20.
În sfârșit, Curtea a precizat că, dacă suitele de litere în cauză în litigiile principale erau percepute de publicul relevant ca abrevieri ale sintagmelor la care sunt juxtapuse, suitele menționate „nu [puteau] prevala în raport cu suma tuturor elementelor mărcii privite în ansamblu, și aceasta chiar dacă [puteau] fi considerate ca prezentând, ca atare, un caracter distinctiv”. Dimpotrivă, potrivit Curții, care face trimitere în această privință la punctul 56 din concluziile avocatului general ( 8 ), astfel de suite nu ocupau, în raport cu sintagmele de care sunt alipite, decât o „poziție accesorie” ( 9 ).
B – Cu privire la sfera de aplicare a Hotărârii Strigl și Securvita și cu privire la pertinența acesteia în vederea soluționării litigiului principal
21.
Instanța de trimitere consideră că este obligată să aplice principiile stabilite de Curte în Hotărârea Strigl și Securvita (C‑90/11 și C‑91/11, EU:C:2012:147) în vederea aprecierii similitudinii mărcilor în conflict în litigiul principal. Aceasta își întemeiază concluzia pe două premise, și anume, pe de o parte, că marca ulterioară prezintă, în ansamblu, un caracter descriptiv, și, pe de altă parte, că aprecierea impresiei globale pe care o marcă o poate produce asupra publicului relevant nu se poate schimba după cum este vorba despre stabilirea existenței unui motiv absolut sau a unui motiv relativ („suplimentar”, potrivit dispozițiilor Directivei 2008/95) de refuz al înregistrării.
22.
Fără a repune în discuție validitatea acestor premise, trebuie să facem totuși următoarele precizări.
1. Cu privire la premisa potrivit căreia marca ulterioară prezintă un caracter descriptiv
23.
Criteriile pe baza cărora se apreciază dacă ne aflăm în prezența motivului de refuz al înregistrării prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95 sau a celui identic prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 ( 10 ) au fost stabilite de mult timp de jurisprudența Curții și a Tribunalului în lumina interesului general care se află la baza acestui motiv de refuz, și anume acela de a preveni ca semnele sau indicațiile prevăzute de dispozițiile menționate să fie rezervate doar unei întreprinderi ca urmare a înregistrării lor ca marcă ( 11 ). Astfel, s‑a afirmat că aprecierea caracterului descriptiv al unui semn se poate efectua, pe de o parte, doar în raport cu produsele sau cu serviciile în cauză și, pe de altă parte, în raport cu percepția unui anumit public țintă, care este reprezentat de consumatorul acestor produse sau al acestor servicii ( 12 ). S‑a precizat de asemenea că semnele și indicațiile prevăzute de dispozițiile menționate mai sus sunt cele care pot servi, în utilizarea normală din punctul de vedere al publicului țintă, pentru a desemna fie în mod direct, fie prin menționarea uneia dintre caracteristicile sale esențiale produsul sau serviciul pentru care se solicită înregistrarea ( 13 ) și că, pentru ca un semn să intre în sfera de aplicare a interdicției enunțate de aceste dispoziții, trebuie să prezinte cu produsele sau serviciile în cauză un raport suficient de direct și de concret de natură să permită publicului relevant să perceapă de îndată, fără alte reflecții, o descriere a categoriei de produse și de servicii în cauză sau a uneia dintre caracteristicile lor ( 14 ). Deși criteriile respective au fost aplicate de instanța Uniunii Europene într‑un mod adeseori riguros ( 15 ), nu este mai puțin adevărat că înregistrarea unui semn nu poate fi refuzată pentru caracterul său descriptiv decât dacă se poate anticipa în mod rezonabil că acesta va fi recunoscut în mod efectiv de mediile interesate ca o descriere a uneia dintre „caracteristicile” produselor sau ale serviciilor pentru care se solicită înregistrarea, și anume „[o] propriet[ate], care poate fi recunoscută cu ușurință de mediile interesate” de acestea ( 16 ).
24.
În ce măsură criteriile ilustrate mai sus sunt îndeplinite în ceea ce privește sintagma „Bundesverband der deutschen Gesundheitswirtschaft” care figurează în marca ulterioară? Având în vedere descrierea produselor și serviciilor pentru care a fost înregistrată respectiva marcă ( 17 ), rezultă că acestea nu se încadrează decât parțial în domeniul sănătății – înțeles de altfel cel mai adesea în sensul larg „fitness” ( 18 ) –, sau nu sunt destinate în mod specific acestui domeniu, astfel încât se poate ridica în mod legitim problema dacă sintagma în discuție prezintă cu aceste produse și aceste servicii, astfel cum impune jurisprudența amintită la punctul anterior, „un raport suficient de direct și de concret”, de natură să permită publicului relevant „să perceapă de îndată, fără nicio altă reflecție”, o descriere a categoriei produselor și a serviciilor respective sau a uneia dintre caracteristicile acestora.
25.
După cum am arătat la punctul 10 din prezentele concluzii, Bundespatentgericht constată caracterul descriptiv al elementului „Bundesverband der deutschen Gesundheitswirtschaft” în marca ulterioară întemeindu‑se pe considerația că sintagme care se limitează să indice că produsele și serviciile în discuție sunt furnizate de un subiect activ într‑un anumit sector (în cazul mărcii ulterioare, o federație de întreprinderi care își desfășoară activitatea în sectorul sănătății) au, prin însăși natura lor, un caracter descriptiv. Or, această concluzie trebuie interpretată, în economia raționamentului instanței de trimitere, ca referindu‑se nu la toate produsele și serviciile pentru care a fost înregistrată marca ulterioară, așa cum figurează în descrierea reluată la nota de subsol 4 din prezentele concluzii, ci doar la produsele și serviciile pentru care mărcile în conflict în speță se pot întâlni în mod concret pe piață, astfel cum sunt definite de instanța de trimitere, și anume produsele „tipărituri” și serviciile de „publicitate”, „organizare și coordonare de seminarii” și „organizare de concursuri” prestate „pentru întreprinderi din domeniul sănătății, în special pentru profesioniști în domeniul opticii și pentru vânzători de aparate de corectare auditivă”.
26.
În consecință, se poate ridica problema dacă marca ulterioară, la fel ca mărcile în discuție în cauzele principale în care s‑a pronunțat Hotărârea Strigl și Securvita (C‑90/11 și C‑91/11, EU:C:2012:147), intră sub incidența motivului de refuz al înregistrării sau de nulitate prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95, astfel cum este interpretat și aplicat de Curte în această hotărâre. Deși un răspuns negativ la această întrebare nu ar fi ca atare de natură să excludă pertinența în vederea soluționării litigiului principal a constatărilor efectuate de Curte în Hotărârea Strigl și Securvita (C‑90/11 și C‑91/11,EU:C:2012:147), acesta ar milita totuși împotriva unei apropieri complete între cauzele principale în care s‑a pronunțat această hotărâre și cea aflată pe rolul instanței de trimitere.
2. Cu privire la premisa potrivit căreia aprecierea impresiei globale pe care o marcă este susceptibilă să o producă asupra publicului relevant nu se poate modifica după cum este vorba despre a stabili existența unui motiv absolut sau a unui motiv relativ de refuz al înregistrării
27.
Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că atât aprecierea caracterului descriptiv și distinctiv al unui semn, cât și cea privind existența unui risc de confuzie între semne trebuie efectuate ținând seama de aceiași parametri, și anume, pe de o parte, produsele și/sau serviciile în cauză și, pe de altă parte, percepția publicului relevant ( 19 ). În plus, în ambele situații, aprecierea trebuie efectuată, în ceea ce privește semnele complexe, ținând seama de impresia de ansamblu produsă de acestea ( 20 ). Examinarea cu privire la existența unor motive absolute de refuz și cea referitoare la existența unor motive relative de refuz, în sensul articolului 3 alineatul (1) literele (b) și (c) și, respectiv, al articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2008/95 (precum și al dispozițiilor corespunzătoare ale Regulamentului nr. 207/2009) sunt, în consecință, efectuate pe baza unor elemente comune.
28.
Cu toate acestea, trebuie să se sublinieze, pe de o parte, că respectivele dispoziții au ca obiect finalități diferite și urmăresc să protejeze interese distincte. Astfel, în ceea ce privește articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95 [și articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009], Curtea a precizat că interesul general care stă la baza acestei dispoziții este acela de a asigura posibilitatea ca semnele descriptive în ceea ce privește una sau mai multe caracteristici ale produselor sau ale serviciilor pentru care se solicită o înregistrare ca marcă să fie utilizate în mod liber de toți operatorii economici care oferă asemenea produse sau servicii ( 21 ). Noțiunea de interes general subiacentă articolului 3 alineatul (1) litera (b) din aceeași directivă [și articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009] se confundă, în schimb, cu funcția esențială a mărcii, care este aceea de a garanta consumatorului sau utilizatorului final identitatea originii produsului sau a serviciului desemnat de marcă, permițându‑i să distingă, fără vreo posibilitate de confuzie, acest produs sau serviciu de cele care au o altă proveniență ( 22 ). Motivele relative de refuz prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2008/95 [precum și la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009] privesc, la rândul lor, ipoteze referitoare la lipsa noutății semnului, ca urmare a riscului de confuzie cu mărci anterioare. Deși există o legătură clară între aceste motive de refuz al înregistrării și funcția de origine a mărcii ( 23 ), acestea urmăresc, în esență, să protejeze interesele individuale ale titularilor mărcilor anterioare care intră în conflict cu semnul solicitat, ceea ce reiese printre altele din faptul că examinarea lor se efectuează numai în urma introducerii opoziției, în condițiile în care motivele absolute de refuz sunt examinate din oficiu ( 24 ).
29.
Pe de altă parte, deși – astfel cum observă în mod întemeiat instanța de trimitere – percepția pe care publicul relevant o are cu privire la un semn nu poate depinde de motivul de refuz al înregistrării luat în considerare, modul în care această percepție este interpretată variază totuși după cum este vorba despre aprecierea caracterului descriptiv al unui semn sau a existenței unui risc de confuzie între două semne. Dacă, în primul caz, atenția se concentrează pe procesele mentale care pot conduce la stabilirea de relații între semn și diferitele sale elemente și produsele și/sau serviciile în cauză, în cel de al doilea caz, examinarea privește mai degrabă procesul de memorare, de recunoaștere și de evocare a semnului, precum și mecanismele asociative ( 25 ). Pentru semnele complexe, această examinare implică aprecierea capacității diferitor elemente ale semnului de a se impune atenției publicului și de a crea impresia de ansamblu cu privire la acesta, influențând astfel procesele și mecanismele mentale respective.
30.
Cele două perspective evocate mai sus nu sunt în mod evident total independente una de cealaltă. De exemplu, potrivit jurisprudenței constante, în general, publicul nu va considera un element descriptiv care face parte dintr‑o marcă complexă ca elementul distinctiv și dominant în impresia de ansamblu produsă de aceasta ( 26 ). Ele își păstrează totuși autonomia. Astfel, în pofida normei pe care am amintit‑o, Tribunalul a precizat totuși că „caracterul distinctiv slab al unui element al unei mărci complexe ( 27 ) nu implică în mod necesar că acesta nu poate constitui un element dominant, din moment ce, în special ca urmare a poziției sale în cadrul semnului sau a dimensiunii sale, se poate impune în percepția consumatorului și poate fi păstrat în memorie de acesta” ( 28 ).
3. Cu privire la sfera de aplicare a Hotărârii Strigl și Securvita
31.
Din motivarea Hotărârii Strigl și Securvita (C‑90/11 și C‑91/11, EU:C:2012:147) reiese că caracterul neînregistrabil, potrivit articolului 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/95, al unei semn compus dintr‑o suită de litere juxtapusă unei sintagme trebuie apreciat de la caz la caz, nu pe baza unor criterii obiective și predeterminate, ci în funcție de percepția publicului relevant cu privire la interdependența dintre diferitele elemente ale semnului și a acestuia în ansamblu. Astfel, la punctele 32 și 34 din această hotărâre, Curtea se întemeiază pe o serie de argumente deduse din analiza empirică a semnelor în discuție pentru a se stabili dacă există, între diferitele elemente ale acestor semne, o legătură care poate avea o incidență asupra percepției lor de către publicul relevant, precum și asupra procesului mental care conduce la memorarea lor. Prin urmare, hotărârea menționată nu lasă loc niciunui automatism, ci, dimpotrivă, face trimitere la aplicarea normelor percepției ( 29 ).
32.
În acest sens trebuie interpretată, în opinia noastră, și afirmația, conținută la punctul 38 din această hotărâre, evocată de instanța de trimitere, potrivit căreia „suita de litere care reia inițiala cuvintelor care compun sintagma nu ocupă, în raport cu aceasta, decât o poziție accesorie”. Astfel, departe de a constitui expresia unei norme de apreciere generale, această afirmație se limitează să precizeze, în scopul aplicării motivelor de refuz prevăzute la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/95, că o suită de litere, chiar dacă prezintă ca atare un caracter distinctiv, poate prezenta un caracter descriptiv atunci când este introdusă într‑o marcă compusă în care este coroborată cu o expresie principală descriptivă, în care ar fi percepută ca abreviere, ceea ce trebuie să se stabilească în urma unei evaluări de la caz la caz.
33.
În plus, ținând seama de contextul în care este introdusă, afirmația respectivă trebuie interpretată în sensul că urmărește să excludă ca, în prezența legăturii de interdependență descrise la punctele 32-35 din Hotărârea Strigl și Securvita (C‑90/11 și C‑91/11, EU:C:2012:147) între suitele de litere în cauză și sintagmele de care acestea sunt alipite, caracterul distinctiv pe care îl prezintă suitele respective privite izolat să se poate reflecta asupra tuturor semnelor în discuție, conferindu‑le, în pofida naturii descriptive a sintagmelor, un caracter distinctiv în mod global. Trimiterea la „caracterul accesoriu” al secvențelor în discuție nu trebuie interpretată, așadar, ca o apreciere a capacității acestora, ca elemente ale unei mărci complexe, de a capta atenția publicului relevant și de a intra în procesul de memorare și de evocare a semnului.
4. Concluzie cu privire la pertinența Hotărârii Strigl și Securvita pentru soluționarea cauzei principale
34.
Ținând seama de contextul de fapt și de drept diferit al cauzelor în care s‑a pronunțat Hotărârea Strigl și Securvita (C‑90/11 și C‑91/11, EU:C:2012:147), precum și de caracterul în esență empiric al motivelor acestei hotărâri și de sfera de aplicare a acesteia, constatările care figurează în respectiva hotărâre nu par să poată fi transpuse automat în cauza principală. Compararea semnelor în conflict în această cauză, precum și aprecierea riscului de confuzie vor trebui efectuate, în consecință, pe baza criteriilor aplicate în mod obișnuit în materie și care vor fi amintite pe scurt în continuare.
C – Criterii pe baza cărora trebuie apreciat riscul de confuzie cu privire la mărcile în conflict în litigiul principal
35.
Riscul de confuzie constituie condiția specifică a protecției conferite de marca înregistrată, în special împotriva utilizării de către terți a unor semne care nu sunt identice. Curtea a definit această condiție drept riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau, eventual, de la întreprinderi legate din punct de vedere economic ( 30 ).
36.
Potrivit considerentului (11) al Directivei 2008/95, aprecierea existenței unui astfel de risc „depinde de numeroși factori și în primul rând de cunoașterea mărcii pe piață, de asocierea care poate fi făcută cu semnul utilizat sau înregistrat, de gradul de similitudine între marcă și semn și între produsele sau serviciile desemnate”. Prin urmare, riscul de confuzie trebuie să fie apreciat global, ținând cont de toți factorii relevanți ai speței ( 31 ).
37.
Pentru a se aprecia gradul de similitudine existent între mărcile vizate, trebuie să se determine gradul lor de similitudine vizuală, auditivă și conceptuală și, eventual, să se evalueze importanța care trebuie acordată acestor elemente diferite, ținând cont de categoria de produse sau de servicii în cauză și de condițiile în care sunt comercializate ( 32 ).
38.
Similitudinile vizuală, auditivă și conceptuală între semnele în discuție trebuie să facă obiectul unei aprecieri globale, în cadrul căreia percepția asupra mărcilor pe care o are consumatorul mediu al produselor sau serviciilor în cauză joacă un rol determinant ( 33 ). În această privință, jurisprudența a precizat că consumatorul mediu percepe o marcă în mod normal ca un tot și nu face o examinare a diferitor detalii ale acesteia ( 34 ). Astfel, această apreciere globală trebuie să se întemeieze pe impresia de ansamblu produsă de mărcile în conflict, ținând cont în special de elementele lor distinctive și dominante ( 35 ). În special, Curtea a decis că aprecierea similitudinii dintre două mărci nu se poate limita la luarea în considerare numai a unei componente a unei mărci complexe și la compararea acesteia cu o altă marcă, ci, dimpotrivă, comparația trebuie să se facă prin examinarea mărcilor în cauză, apreciată fiecare ca întreg ( 36 ).
39.
Deși impresia de ansamblu produsă în memoria publicului relevant de o marcă complexă poate să fie dominată, în anumite împrejurări, de una sau de mai multe dintre componentele sale, aprecierea similitudinii se va putea face exclusiv pe baza elementului dominant numai dacă toate celelalte componente ale mărcii sunt neglijabile ( 37 ). În această privință, Curtea a precizat de asemenea, începând cu Hotărârea Medion (C‑120/04, EU:C:2005:594), citată de instanța de trimitere, că, chiar dacă elementul unei mărci compuse nu poate fi considerat dominant, el trebuie luat în considerare la aprecierea similitudinii acestei mărci cu o marcă anterioară, în măsura în care constituie în sine marca anterioară și păstrează o poziție distinctivă autonomă în cadrul mărcii compuse. Astfel, în ipoteza în care un element comun păstrează o poziție distinctivă autonomă în cadrul semnului compus, impresia de ansamblu produsă de acest semn poate determina publicul să creadă că produsele sau serviciile în discuție provin, cel puțin, de la întreprinderi legate din punct de vedere economic, caz în care trebuie reținută existența unui risc de confuzie ( 38 ). Curtea a precizat de asemenea că un element al unui semn compus nu păstrează o astfel de poziție distinctivă autonomă în cazul în care acest element formează cu celălalt sau cu celelalte elemente ale semnului, privite împreună, o unitate care are un sens diferit în raport cu sensul acestor elemente privite separat ( 39 ).
40.
În sfârșit, amintim că, în principiu, chiar și un element care are doar un caracter distinctiv nesemnificativ poate domina impresia de ansamblu a unei mărci compuse sau poate prezenta, în cadrul acestei mărci, o poziție distinctivă autonomă în sensul jurisprudenței Medion (C‑120/04, EU:C:2005:594), din moment ce, dată fiind în special poziția sa în cadrul semnului sau dimensiunea sa, „acesta se poate impune în percepția consumatorului și poate fi păstrat în memorie de acesta” ( 40 ).
41.
În temeiul principiilor enunțate mai sus trebuie să aprecieze instanța de trimitere similitudinea dintre mărcile în conflict și existența unui eventual risc de confuzie.
42.
Revine în mod special acestei instanțe sarcina de a analiza diferitele componente ale mărcii ulterioare, ponderea lor în cadrul acesteia, precum și interacțiunile fiecăreia, pentru a stabili, prin sinteză, impresia globală produsă de această marcă și care poate fi păstrată în memorie de publicul relevant. În vederea unei asemenea examinări, aceasta va trebui, în circumstanțele din cauza principală, în care marca ulterioară este compusă dintr‑un semn care reproduce suita de litere care reprezintă unicul element verbal al mărcii anterioare și dintr‑o sintagmă, să țină seama, printre alți factori, de poziția în cadrul semnului a suitei de litere și, respectiv, a sintagmei ( 41 ), precum și de lungimea ( 42 ) și de caracterul eventual descriptiv ( 43 ) ale acesteia din urmă, de legătura pe care publicul relevant o poate stabili între suită și sintagmă – în special de posibilitatea ca prima să fie percepută ca un acronim al celei de a doua –, de percepția directă sau indirectă a unei astfel de legături, precum și de consecințele unei astfel de percepții asupra evocării semnului ( 44 ), de tipologia produselor în cauză, precum și de caracteristicile publicului relevant și de nivelul său de atenție și de tipul de memorie implicată (de scurtă durată, de durată medie sau de lungă durată). De asemenea, va reveni, după caz, instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă împrejurarea că elementele mărcii ulterioare formează o unitate logică distinctă, date fiind legăturile pe care publicul relevant le poate stabili între suita de litere și sintagmă, este de natură să împiedice ca această suită de litere, care constituie elementul comun al mărcilor în conflict, să poată fi percepută și memorată de publicul respectiv în mod autonom și, în consecință, să contribuie în mod semnificativ la crearea imaginii de ansamblu a mărcii ulterioare pe care publicul menționat o păstrează în memorie. La această apreciere, și în scopul evaluării similitudinii conceptuale între mărcile în conflict, va trebui să se țină seama de asemenea de probabilitatea ca respectivii consumatori care au văzut marca anterioară să poată atribui suitei de litere din care este constituită această marcă aceeași semnificație pe care o are în marca ulterioară ( 45 ).
43.
În schimb și astfel cum am arătat mai sus, instanța de trimitere nu este legată, în cadrul examinării respective, de constatările efectuate de Curte, într‑un context de fapt și de drept diferit, în cauza Strigl și Securvita (C‑90/11 și C‑91/11, EU:C:2012:147).
IV – Concluzie
44.
Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Bundespatentgericht după cum urmează:
„Articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci trebuie interpretat în sensul că, în cazul unor produse și al unor servicii identice sau similare, un risc de confuzie între două semne poate exista în percepția publicului atunci când suita de litere care reprezintă unicul element verbal al semnului anterior este reprodusă în semnul verbal ulterior și juxtapusă unei sintagme descriptive compuse din cuvinte ale căror inițiale reiau literele suitei respective, astfel încât aceasta este percepută de publicul relevant ca fiind acronimul sintagmei de care este alipită. Existența unui risc de confuzie trebuie apreciată în mod global, în funcție de toți factorii pertinenți ai speței.”
( 1 ) Limba originală: franceza.
( 2 ) Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO L 299, p. 25).
( 3 ) Directiva Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO L 40, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 92).
( 4 ) Produsele și serviciile în discuție corespund următoarei descrieri:
– „Tipărituri”, care fac parte din clasa 16;
– „Publicitate, conducerea și administrarea afacerilor, lucrări de birou, consultanță profesională în afaceri, consultanță în organizarea și conducerea afacerilor; organizarea de expoziții și târguri în scop comercial și publicitar, relații publice”, care fac parte din clasa 35;
– „Educație; instruire; divertisment; activități sportive și culturale; organizare de expoziții în scop cultural sau educațional; servicii privind organizarea timpului liber; cluburi de sport («Betrieb von Gesundheits‑Klubs» în germană); organizarea și coordonarea de colocvii; organizarea de conferințe, congrese și simpozioane; exploatarea instalațiilor sportive; închirierea de echipament sportiv; serviciile unui instructor de sport sau de gimnastică; organizarea și coordonarea de seminarii, workshopuri, conferințe, dezbateri și cursuri; consiliere cu privire la organizarea timpului liber, organizarea și coordonarea de acțiuni de formare sau de formare continuă; servicii de informare pentru oaspeții stațiunilor balneare cu privire la evenimente sportive și culturale; consiliere privind tratamentul balnear”, care fac parte din clasa 41, și
– „Restaurante și servicii de cazare pentru turiști, rezervarea și intermedierea cazării pentru turiști, în special pentru oaspeții stațiunilor balneare, servicii asociate căminelor pentru seniori; exploatarea campusurilor de vacanță”, care fac parte din clasa 43.
( 5 ) Este vorba despre produse și servicii care corespund următoarei descrieri:
– „Hârtie, carton și produse confecționate din aceste materiale necuprinse în alte clase; tipărituri și articole de legătorie; fotografii; papetărie; adezivi (materiale de lipit) pentru papetărie sau menaj; materiale pentru artiști; pensule, mașini de scris și articole de birou (cu excepția mobilierului); material didactic sau pentru învățământ (cu excepția aparatelor); materiale plastice pentru ambalaj (necuprinse în alte clase)”, care fac parte din clasa 16;
– „Publicitate, conducerea și administrarea afacerilor; lucrări de birou”, care fac parte din clasa 31, și
– „Educație; instruire; divertisment; activități sportive și culturale; publicarea și editarea de ziare, reviste și cărți; editarea de texte; organizarea de târguri și expoziții în scop de divertisment, cultural și sportiv; producție de filme; închiriere de filme; închirierea de camere de filmat, înregistrări audio, televizoare și aparate radio; învățământ la distanță; organizarea și coordonarea de conferințe, congrese și simpozioane; publicarea online în format electronic a cărților și a ziarelor; divertisment radiofonic; organizarea și coordonarea de seminarii și workshopuri; servicii de traducere; învățământ și educație; organizarea și coordonarea de colocvii; redactarea de scenarii; producție de film; organizarea de concursuri”, care fac parte din clasa 41.
( 6 ) A se vedea punctele 25-28.
( 7 ) A se vedea punctele 32 și 33.
( 8 ) Concluziile avocatului general Jääskinen prezentate în cauza Strigl și Securvita (C‑90/11 și C‑91/11, EU:C:2012:147).
( 9 ) A se vedea punctele 37 și 38.
( 10 ) Regulamentul Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).
( 11 ) A se vedea Hotărârea Eurohypo/OAPI (C‑304/06 P, EU:C:2008:261, punctele 55 și 56, precum și jurisprudența citată).
( 12 ) A se vedea Hotărârile Matratzen Concord (C‑421/04, EU:C:2006:164, punctul 24 și jurisprudența citată) și Eurocool Logistik/OAPI (EUROCOOL) (T‑34/00, EU:T:2002:41, punctul 38).
( 13 ) A se vedea printre altele Hotărârea Procter & Gamble/OAPI (C‑383/99 P, EU:C:2001:461, punctul 39).
( 14 ) A se vedea printre altele Hotărârea Metso Paper Automation/OAPI (PAPERLAB) (T‑19/04, EU:T:2005:247, punctul 25).
( 15 ) În anumite cazuri, o legătură chiar foarte fragilă a fost considerată suficientă; a se vedea în specia, Hotărârea Ellos/OAPI (ELLOS) (T‑219/00, EU:T:2002:44).
( 16 ) A se vedea Hotărârile Windsurfing Chiemsee (C‑108/97 și C‑109/97, EU:C:1999:230, punctul 31), Koninklijke KPN Nederland (C‑363/99, EU:C:2004:86, punctul 56) și Agencja Wydawnicza Technopol/OAPI (C‑51/10 P, EU:C:2011:139, punctul 50).
( 17 ) Această explicație descriptivă este reluată la nota de subsol 44 din prezentele concluzii.
( 18 ) Este vorba despre „servicii de informare pentru oaspeții stațiunilor balneare cu privire la evenimente sportive și culturale”, despre „consiliere privind tratamentul balnear” și despre „rezervarea și intermedierea cazării pentru turiști, în special pentru oaspeții stațiunilor balneare”, și despre „servicii asociate căminelor pentru seniori” sau despre anumite servicii cuprinse în clasa 41 privind sportul și fitnessul („activități sportive și culturale”; „cluburi de sport”; „exploatarea instalațiilor sportive”; „închirierea de echipament sportiv”; „serviciile unui instructor de sport sau de gimnastică”).
( 19 ) În ceea ce privește aprecierea caracterului descriptiv și distinctiv al unui semn, a se vedea punctul 23 din prezentele concluzii. În ceea ce privește aprecierea riscului de confuzie, Curtea și Tribunalul au subliniat în mod repetat că „percepția asupra mărcilor pe care o are consumatorul mediu cu privire la produsele sau serviciile în cauză joacă un rol determinant în aprecierea globală a riscului de confuzie”. A se vedea printre altele Hotărârea SABEL (C‑251/95, EU:C:1997:528, punctul 23).
( 20 ) A se vedea printre altele Hotărârea Strigl și Securvita (C‑90/11 și C‑91/11, EU:C:2012:147, punctul 34). A se vedea infra punctul 35 și următoarele.
( 21 ) A se vedea Hotărârile Windsurfing Chiemsee (C‑108/97 și C‑109/97, EU:C:1999:230, punctul 25), OAPI/Wrigley (C‑191/01 P, EU:C:2003:579, punctul 31), Agencja Wydawnicza Technopol/OAPI (C‑51/10 P, EU:C:2011:139, punctul 37 și jurisprudența citată), Strigl și Securvita (C‑90/11 și C‑91/11, EU:C:2012:147, punctul 31), precum și Streamserve/OAPI (STREAMSERVE) (T‑106/00, EU:T:2002:43, punctul 36).
( 22 ) A se vedea printre altele Hotărârea Eurohypo/OAPI (C‑304/06 P, EU:C:2008:261, punctul 56 și jurisprudența citată).
( 23 ) A se vedea printre altele Hotărârea Canon (C‑39/97, EU:C:1998:442, punctul 27).
( 24 ) Hotărârea adidas și adidas Benelux (C‑102/07, EU:C:2008:217) ilustrează într‑adevăr această diferență de perspectivă, în special între motivul absolut de refuz prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95 și motivul relativ de refuz prevăzut la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din aceeași directivă. După ce a amintit că aprecierea riscului de confuzie depinde de numeroși factori, Curtea precizează, la punctul 30 din această hotărâre, că „[î]mprejurarea că există, pentru operatorii economici, o necesitate de disponibilitate a semnului nu poate face parte dintre acești factori relevanți”. Într‑adevăr, continuă Curtea, „astfel cum rezultă din conținutul articolului 5 alineatul (1) litera (b) din directivă și din jurisprudența citată anterior, răspunsul la întrebarea dacă există un risc de confuzie trebuie să se întemeieze pe percepția pe care publicul o are cu privire la produsele acoperite de marca titularului, pe de o parte, și cu privire la produsele acoperite de semnul utilizat de terț, pe de altă parte”.
( 25 ) Ceea ce implică luarea în considerare în special a nivelului de atenție a publicului, a tipologiei produselor, a posibilității de a stabili o comparație directă între mărci și, prin urmare, a modalităților de comercializare a acestora; a se vedea în special Hotărârea Lloyd Schuhfabrik Meyer (C‑342/97, EU:C:1999:323, punctele 26 și 27).
( 26 ) A se vedea printre altele Hotărârile Alejandro/OAPI – Anheuser‑Busch (BUDMEN) (T‑129/01, EU:T:2003:184, punctul 53) și New Look/OAPI – Naulover (NLSPORT, NLJEANS, NLACTIVE și NLCollection) (T‑117/03-T‑119/03 și T‑171/03, EU:T:2004:293, punctul 34).
( 27 ) În speță era vorba despre un element figurativ reprezentat de desenul unei piei de vacă, descriptiv prin deducție în ceea ce privește produsele în cauză (produse lactate).
( 28 ) A se vedea Hotărârile AVEX/OAPI – Ahlers (a) (T‑115/02, EU:T:2004:234, punctul 20) și Inex/OAPI – Wiseman (Reprezentarea unei piei de vacă) (T‑153/03, EU:T:2006:157, punctul 32).
( 29 ) A se vedea în acest sens Sandri, S., „Serie di lettere e serie di parole”, Giurisprudenza comunitaria del marchio e del design, Commento tematico II, 2012, p. 39-45.
( 30 ) A se vedea printre altele Hotărârile Lloyd Schuhfabrik Meyer (C‑342/97, EU:C:1999:323, punctul 17), Medion (C‑120/04, EU:C:2005:594, punctele 24 și 26) și adidas și adidas Benelux (C‑102/07, EU:C:2008:217, punctul 28).
( 31 ) A se vedea Hotărârile SABEL (C‑251/95, EU:C:1997:528, punctul 22), Marca Mode (C‑425/98, EU:C:2000:339, punctul 40), Medion (C‑120/04, EU:C:2005:594, punctul 27), adidas și adidas Benelux (C‑102/07, EU:C:2008:217, punctul 29), OAPI/Shaker (C‑334/05 P, EU:C:2007:333, punctul 34), precum și Nestlé/OAPI (C‑193/06 P, EU:C:2007:539, punctul 33).
( 32 ) Hotărârile OAPI/Shaker (C‑334/05 P, EU:C:2007:333, punctul 36) și Ferrero/OAPI (C‑552/09 P, EU:C:2011:177, punctul 85).
( 33 ) A se vedea printre altele Hotărârea SABEL (C‑251/95, EU:C:1997:528, punctul 23).
( 34 ) A se vedea printre altele Hotărârile SABEL (C‑251/95, EU:C:1997:528, punctul 23), OAPI/Shaker (C‑334/05 P, EU:C:2007:333, punctul 35) și Nestlé/OAPI (C‑193/06 P, EU:C:2007:539, punctul 34).
( 35 ) A se vedea printre altele Hotărârile SABEL (C‑251/95, EU:C:1997:528, punctul 23), Lloyd Schuhfabrik Meyer (C‑342/97, EU:C:1999:323, punctul 25), OAPI/Shaker (C‑334/05 P, EU:C:2007:333, punctul 35) și Aceites del Sur‑Coosur/Koipe (C‑498/07 P, EU:C:2009:503, punctul 60).
( 36 ) A se vedea printre altele Hotărârile OAPI/Shaker (C‑334/05 P, EU:C:2007:333, punctul 41) și Aceites del Sur‑Coosur/Koipe (C‑498/07 P, EU:C:2009:503, punctul 61).
( 37 ) Hotărârile OAPI/Shaker (C‑334/05 P, EU:C:2007:333, punctele 41 și 42) și Nestlé/OAPI (C‑193/06 P, EU:C:2007:539, punctele 42 și 43, precum și jurisprudența citată).
( 38 ) A se vedea, pentru această formulare, Ordonanța ecoblue/OAPI și Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (C‑23/09 P, EU:C:2010:35, punctul 45). A se vedea de asemenea Hotărârea Medion (C‑120/04, EU:C:2005:594, punctele 30 și 36), Ordonanța Perfetti Van Melle/OAPI (C‑353/09 P, EU:C:2011:73, punctul 36), Concluziile pe care le‑am prezentat în cauza Bimbo/OAPI (C‑591/12 P, EU:C:2014:34, punctul 24), precum și Hotărârea Bimbo/OAPI (C‑591/12 P, EU:C:2014:305, punctul 24).
( 39 ) A se vedea în acest sens Ordonanța ecoblue/OAPI și Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (C‑23/09 P, EU:C:2010:35, punctul 47), Hotărârea Becker/Harman International Industries (C‑51/09 P, EU:C:2010:368, punctele 37 și 38), precum și Ordonanța Perfetti Van Melle/OAPI (C‑353/09 P, EU:C:2011:73, punctele 36 și 37).
( 40 ) A se vedea în acest sens Hotărârile AVEX/OAPI – Ahlers (a) (T‑115/02, EU:T:2004:234, punctul 20) și Inex/OAPI – Wiseman (Reprezentarea unei piei de vacă) (T‑153/03, EU:T:2006:157, punctul 32).
( 41 ) Sub rezerva afirmațiilor Curții de la punctul 33 din Hotărârea Strigl și Securvita (C‑90/11 și C‑91/11, EU:C:2012:147), faptul că suita de litere precedă sau urmează sintagmei nu ne pare, a priori, lipsită de relevanță, dat fiind că, dimpotrivă, poate influența procesul de conceptualizare și de memorare a semnului de către public. În această privință, a se vedea de asemenea Hotărârea AMS/OAPI – American Medical Systems (AMS Advanced Medical Services) (T‑425/03, EU:T:2007:311, în special punctul 79).
( 42 ) A se vedea în special Hotărârea Klein Trademark Trust/OAPI – Zafra Marroquineros (CK CREACIONES KENNYA) (T‑185/07, EU:T:2009:147, punctul 42).
( 43 ) A se vedea Hotărârea AMS/OAPI – American Medical Systems (AMS Advanced Medical Services) (T‑425/03, EU:T:2007:311, punctul 81).
( 44 ) A se vedea, în ceea ce privește aspectul fonetic al mărcii, Hotărârea AMS/OAPI – American Medical Systems (AMS Advanced Medical Services) (T‑425/03, EU:T:2007:311, punctul 84). A se vedea de asemenea Hotărârea Klein Trademark Trust/OAPI – Zafra Marroquineros (CK CREACIONES KENNYA) (T‑185/07, EU:T:2009:147, punctele 44 și 45).
( 45 ) A se vedea Hotărârea AMS/OAPI – American Medical Systems (AMS Advanced Medical Services) (T‑425/03, EU:T:2007:311, punctul 86).
Full & Egal Universal Law Academy