EUR-Lex -  62014CC0103 - RO

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

NILS WAHL

prezentate la 4 iunie 2015 ( 1 )

Cauza C‑103/14

Bronius Jakutis,

Kretingalės kooperatinė ŽŪB

împotriva

Nacionalinė mokėjimo agentūra prie Žemės ūkio ministerijos,

Lietuvos valstybė

[cerere de decizie preliminară formulată de Vilniaus apygardos administracinis teismas (Lituania)]

„Trimitere preliminară — Politica agricolă comună (PAC) — Interpretarea Regulamentului (CE) nr. 73/2009 — Validitatea articolului 10 alineatul (1) și a articolului 132 alineatul (2) din Regulamentul nr. 73/2009, precum și a Deciziei de punere în aplicare C(2012) 4391 final a Comisiei și a Documentului de lucru DS2011/14/REV2 al Comisiei din 20 octombrie 2011, în raport cu Actul de aderare din 2003, cu principiile securității juridice, protecției încrederii legitime, bunei administrări, concurenței loiale și nediscriminării și cu obiectivele PAC prevăzute la articolul 39 TFUE — Modularea plăților directe acordate agricultorilor în noile state membre — Reducerea plăţilor naţionale directe complementare — Nivelurile plăților directe aplicabile în vechile și în noile state membre — Comparaţie — Uniformizarea nivelurilor plăţilor directe în anul 2012 — Lipsa de date care să permită stabilirea uniformităţii nivelului plăţilor directe aplicabil în vechile şi în noile state membre — Nemotivare — Lipsa publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”

I – Introducere

1.

Prezenta cauză priveşte problema complexă a posibilităţii de a compara nivelurile plăților directe pentru agricultori în statele membre ale Uniunii Europene, în pofida diferențelor substanțiale dintre cuantumurile acestor plăți acordate în diferitele state membre.

2.

Această comparație este necesară în special pentru a se stabili dacă modularea plăților directe și reducerea plăților naționale directe complementare (denumite în continuare „PNDC”) erau aplicabile în anul 2012 în noile state membre care au aderat la Uniune la 1 mai 2004 (denumite în continuare „statele UE-10”). Importanța considerabilă a acestei probleme pentru agricultorii statelor UE-10 nu poate fi negată.

3.

Potrivit așa‑numitului sistem „de «phasing‑in»”, plățile directe pentru agricultori în statele UE-10 sunt introduse progresiv după aderarea acestora la Uniune, pentru a atinge, în anul 2013, 100 % din nivelul acestor plăţi aplicabil în celelalte state membre. Problematica pe care o ridică această cerere de decizie preliminară priveşte compararea nivelurilor plăţilor directe aplicabile în anul 2012 în statele UE-10 şi în statele membre ale Uniunii în componenţa sa la 30 aprilie 2004 (denumite în continuare „statele UE-15”).

4.

Cererea de decizie preliminară, formulată de Vilniaus apygardos administracinis teismas (Lituania), priveşte, pe de o parte, interpretarea anumitor dispoziţii din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului ( 2 ) și, pe de altă parte, validitatea anumitor dispoziţii din regulamentul menţionat, a Deciziei de punere în aplicare C(2012) 4391 final a Comisiei ( 3 ) şi a Documentului de lucru DS2011/14/REV2 al Comisiei ( 4 ). Analiza întrebărilor preliminare necesită în special să ne raportăm la articolul 39 TFUE, la Actul de aderare din 2003 ( 5 ) şi la anumite principii generale ale dreptului Uniunii.

5.

Deşi Curtea este sesizată pentru prima dată cu problemele privind aplicarea modulării şi a reducerilor PNDC‑urilor în statele UE-10, Tribunalul Uniunii Europene a fost deja sesizat cu acţiuni directe în anularea unor acte ale Uniunii în acest domeniu ( 6 ). Totuşi, problema privind interpretarea noțiunii „nivel al plăţilor directe”, în sensul articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 73/2009, rămâne intactă ( 7 ).

II – Cadrul juridic – dreptul Uniunii

A – Actul de aderare din 2003

6.

Articolul 9 din Actul de aderare din 2003 prevede:

„Dispozițiile prezentului act care au ca obiect sau efect abrogarea sau modificarea, altfel decât cu titlu tranzitoriu, a actelor adoptate de instituții dobândesc aceeași natură juridică ca și dispozițiile pe care le abrogă sau pe care le modifică și se supun acelorași norme ca și acestea din urmă.”

B – Regulamentul (CE) nr. 1259/1999

7.

Regulamentul (CE) nr. 1259/1999 al Consiliului ( 8 ) se aplica, în conformitate cu articolul 1 din acesta, plăţilor acordate în mod direct agricultorilor în cadrul schemelor de sprijin care se încadrează în politica agricolă comună (PAC) și finanțate în parte sau în totalitate de secțiunea „Garantare” a Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA) ( 9 ).

8.

Punctul 27 din capitolul 6 din anexa II la Actul de aderare din 2003 a introdus în acest Regulament nr. 1259/1999 câteva modificări, printre care inserarea articolelor 1a, 1b şi 1c, privind schemele de sprijin în noile state membre.

9.

Articolul 1a din Regulamentul nr. 1259/1999 stabileşte o schemă de plăţi directe care fac obiectul unei creşteri progresive (sistem de „phasing‑in”) în noile state membre:

„Introducerea programelor de ajutor în noile state membre

În Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia [denumite în continuare «noile state membre»], plățile directe acordate în cadrul programelor de ajutor prevăzute în articolul 1 sunt introduse în tranșe după programul următor și exprimate ca procentaj din nivelul aplicabil plăților în cauză în Comunitate în forma sa din 30 aprilie 2004.

25 % în 2004;

30 % în 2005;

35 % în 2006;

40 % în 2007;

50 % în 2008;

60 % în 2009;

70 % în 2010;

80 % în 2011;

90 % în 2012;

100 % începând cu 2013.”

10.

Articolul 1b, de asemenea inserat în Regulamentul nr. 1259/1999 prin punctul 27 din capitolul 6 din anexa II la Actul de aderare din 2003, stabileşte o schemă de plată unică pe suprafață (denumită în continuare „SPUS”) pe care statele UE-10 pot alege să o pună în aplicare.

11.

Dispozițiile articolului 1c din Regulamentul nr. 1259/1999 permit noilor state membre să acorde PNDC‑uri. Potrivit alineatului (2) ultimul paragraf al acestui articol:

„Ajutorul direct total care poate fi acordat unui agricultor în noile state membre după aderare în temeiul programului aplicabil [al Uniunii], inclusiv orice plată suplimentară națională directă, nu poate depăși nivelul ajutorului direct la care agricultorul ar avea dreptul în temeiul programului corespunzător [al Uniunii], aplicabil la acea dată în statele membre din Comunitate, în forma sa din 30 aprilie 2004.”

C – Regulamentul (CE) nr. 1782/2003

12.

Reforma PAC a fost realizată în paralel cu negocierile de aderare purtate cu statele UE-10. În cadrul reformei menţionate, Regulamentul nr. 1259/1999 a fost înlocuit de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului ( 10 ).

13.

Regulamentul nr. 1782/2003 a introdus un sistem de modulare a plăţilor directe ( 11 ). Articolul 10 alineatul (1) din acest regulament prevede:

„Toate cuantumurile plăților directe care urmează să fie acordate, pentru un an calendaristic dat, unui agricultor dintr‑un anumit stat membru, se reduc în fiecare an, până în 2012, cu următoarele procente:

—

3 % în 2005;

—

4 % în 2006;

—

5 % în 2007;

—

5 % în 2008;

—

5 % în 2009;

—

5 % în 2010;

—

5 % în 2011;

—

5 % în 2012.”

14.

Regulamentul nr. 1782/2003 a fost ulterior modificat la 22 martie 2004 prin două acte ale Consiliului Uniunii Europene, pe de o parte, prin Decizia 2004/281/CE a Consiliului ( 12 ) şi, pe de altă parte, prin Regulamentul (CE) nr. 583/2004 al Consiliului ( 13 ).

15.

Regulamentul nr. 583/2004 menţionat prevede punerea în aplicare a sistemului de modulare în noile state membre. Potrivit considerentului (4) al acestuia:

„Agricultorii din noile state membre vor percepe plăți directe, în cadrul unui mecanism de introducere progresivă. Pentru a asigura un bun echilibru între instrumentele destinate să promoveze agricultura durabilă și cele destinate să promoveze dezvoltarea rurală, este necesar să nu se pună în aplicare schema modulării în noile state membre înainte ca nivelul plăților directe aplicabile în acestea să‑l fi atins cel puțin pe cel aplicabil în Comunitate în componența sa de la 30 aprilie 2004.”

16.

Regulamentul nr. 583/2004 a inserat de asemenea în Regulamentul nr. 1782/2003 articolul 12a, care prevede la alineatul (1):

„Articolul 10 și articolul 12 se aplică noilor state membre numai de la începutul anului calendaristic în cursul căruia nivelul plăților directe aplicabil în noile state membre este cel puțin egal cu nivelul plăților directe aplicabil la această dată în Comunitate în componența sa de la 30 aprilie 2004.”

17.

În ceea ce privește a doua modificare a Regulamentului nr. 1782/2003 din 22 martie 2004, Decizia 2004/281 a adăugat la acest regulament articolele 143a, 143b şi 143c, care corespund, în esenţă, articolelor 1a, 1b şi 1c din Regulamentul nr. 1259/1999.

18.

Articolul 143a menționat stabileşte acelaşi program de introducere a plăţilor directe ca articolul 1a din Regulamentul nr. 1259/1999, în timp ce articolul 143c alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 1782/2003, astfel cum a fost modificat prin Decizia 2004/281, prevede:

„Sprijinul direct total care poate fi acordat unui fermier în noile state membre după aderare sub forma plății directe relevante, care include și toate plățile naționale directe complementare, nu poate depăși nivelul ajutorului direct pe care fermierul ar avea dreptul să îl primească în cadrul plății directe corespunzătoare, aplicabilă la acea dată statelor membre din Comunitate, în compunerea acesteia la data de 30 aprilie 2004.”

D – Regulamentul nr. 73/2009

19.

Regulamentul nr. 1782/2003 a fost abrogat prin Regulamentul nr. 73/2009. Acesta din urmă prevede o creştere progresivă a reducerii plăţilor directe ca urmare a modulării. Articolul 7 din Regulamentul nr. 73/2009 cuprinde dispoziţiile referitoare la modularea în statele UE-15. Acesta prevede:

„(1)   Toate cuantumurile plăților directe care urmează să fie acordate, pentru un an calendaristic dat, unui agricultor și care depășesc 5000 [de euro] se reduc în fiecare an, până în 2012, cu următoarele procente:

(a)

în 2009: 7 %;

(b)

în 2010: 8 %;

(c)

în 2011: 9 %;

(d)

în 2012: 10 %.

(2)   Reducerile prevăzute la alineatul (1) cresc cu 4 puncte procentuale în cazul sumelor care depășesc 300000 [de euro].

[…]”

20.

Articolul 10 din Regulamentul nr. 73/2009 stabileşte normele speciale aplicabile modulării în noile state membre. Acesta prevede:

„(1)   Articolul 7 se aplică în cazul agricultorilor dintr‑un nou stat membru în orice an calendaristic dat numai în cazul în care nivelul plăților directe aplicabile în statul membru în cauză pentru anul calendaristic în cauză în temeiul articolului 121 este cel puțin egal cu nivelul aplicabil la acel moment în alte state membre decât noile state membre, luând în considerare toate reducerile puse în aplicare în temeiul articolului 7 alineatul (1).

(2)   În cazul în care articolul 7 se aplică agricultorilor dintr‑un nou stat membru, procentajul aplicabil în temeiul articolului 7 alineatul (1) este limitat la diferența dintre nivelul plăților directe aplicabile statului respectiv în temeiul articolului 121 și nivelul din statele membre altele decât noile state membre, luând în considerare toate reducerile puse în aplicare în temeiul articolului 7 alineatul (1).

[…]”

21.

Articolul 121 din Regulamentul nr. 73/2009 stabileşte calendarul introducerii plăţilor directe în noile state membre fără schimbări esenţiale în raport cu reglementările anterioare:

„În noile state membre, altele decât Bulgaria și România, plățile directe sunt introduse în conformitate cu următorul calendar pentru creștere a acestora exprimată în procente din nivelul aplicabil la momentul respectiv plăților în cauză în statele membre altele decât noile state membre:

—

60 % în 2009;

—

70 % în 2010;

—

80 % în 2011;

—

90 % în 2012;

—

100 % începând din 2013.

[…]”

22.

Articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 limitează acordarea PNDC‑urilor şi avea inițial următorul cuprins:

„Ajutorul direct total care poate fi acordat unui agricultor în noile state membre după aderare sub forma plății directe relevante, care include și toate plățile naționale directe complementare, nu trebuie să depășească nivelul ajutorului direct pe care agricultorul ar avea dreptul să îl primească în cadrul plății directe corespunzătoare aplicabile statelor membre, altele decât noile state membre, începând din 2012, ținând seama de aplicarea articolului 7 coroborat cu articolul 10.”

23.

Această dispoziţie a fost ulterior corectată în toate limbile oficiale. În urma rectificării din 18 februarie 2010 ( 14 ), textul se prezintă după cum urmează:

„Ajutorul direct total care poate fi acordat unui agricultor în noile state membre după aderare sub forma plății directe relevante, care include și toate plățile naționale directe complementare, nu trebuie să depășească nivelul ajutorului direct pe care agricultorul ar avea dreptul să îl primească în cadrul plății directe corespunzătoare aplicabile statelor membre, altele decât noile state membre, ținând seama, începând din 2012, de aplicarea articolului 7 coroborat cu articolul 10.”

E – Decizia de punere în aplicare C(2012) 4391

24.

Decizia de punere în aplicare C(2012) 4391 de autorizare a efectuării de plăți naționale directe complementare în Lituania pentru anul 2012, conține două articole, care au următorul cuprins:

„Articolul 1

(1)   Pentru anul 2012, Lituania este autorizată să acorde [PNDC‑uri] în conformitate cu condițiile prevăzute în cererea sa din 22 martie 2012.

(2)   Nivelul până la care plata națională directă complementară se poate plăti și rata maximă corespunzătoare sunt stabilite în anexa la prezenta decizie.

(3)   Rata de schimb care trebuie utilizată pentru plăți este cea care se aplică plăților acordate în cadrul schemei de plată unică pe suprafață prevăzute la articolul 122 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009.

(4)   În cazul în care cuantumul total al plăților directe care urmează a fi acordate unui agricultor în temeiul Regulamentului (CE) nr. 73/2009, inclusiv toate [PNDC‑urile], depășește 5000 [de euro], un cuantum echivalent cu 10 % din cuantumul total care depăşeşte 5000 [de euro] este dedus din cuantumul [PNDC‑urilor] care urmează a fi acordate acestui agricultor în conformitate cu anexa la prezenta decizie. Acest procentaj este majorat cu patru puncte procentuale în cazul în care cuantumul total al tuturor plăţilor directe, inclusiv toate [PNDC‑urile], depăşeşte 300000 [de euro], dar reducerea se aplică numai la partea din cuantumul total care depăşeşte 300000 [de euro] şi este constituită de [PNDC‑uri].

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Republicii Lituania.”

III – Litigiul principal, întrebările preliminare și procedura în fața Curții

25.

În urma unei cereri de ajutoare pentru suprafețe agricole și altfel de suprafețe depuse de Kretingalės kooperatinė ŽŪB (Societatea Cooperativă Agricolă din Kretingalė), Nacionalinė mokėjimo agentūra prie Žemės ūkio ministerijos (Agenția Națională de Plăți a Ministerului Agriculturii din Lituania, denumită în continuare „NMA”) a adoptat, la 22 mai 2013, Decizia nr. 165, prin care a aplicat modularea plăților directe finanțate cu ajutorul Fondului european de garantare agricolă (FEGA), precum și reducerea PNDC‑urilor. Decizia nr. 165 menționată precizează că este adoptată în temeiul articolului 7 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 73/2009, al articolului 1 alineatul (4) din Decizia de punere în aplicare C(2012) 4391 și al Decretului nr. 55 al guvernului lituanian privind plățile naționale directe complementare efectuate pentru anul 2012 (nutarimas Nr. 55 „Dėl 2012 metų papildomų nacionalinių tiesioginių išmokų”) din 23 ianuarie 2013 (denumit în continuare „Decretul guvernamental nr. 55”).

26.

Ulterior, întrucât a fost sesizată cu o cerere de ajutoare pentru suprafețe agricole și altfel de suprafețe depusă de domnul Jakutis, NMA a adoptat, la 5 iunie 2013, Decizia nr. 2223. În conformitate cu decizia menționată, întrucât cuantumul total al plăților directe, inclusiv toate PNDC‑urile, de care domnul Jakutis beneficia pentru anul 2012 depășește 5000 de euro [17264 de litas lituanieni (LTL)], îi este aplicabilă reducerea PNDC‑urilor. Decizia nr. 2223 menționată precizează că este adoptată în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Decizia de punere în aplicare C(2012) 4391 și al Decretului guvernamental nr. 55.

27.

Domnul Jakutis și Kretingalės kooperatinė ŽŪB au sesizat Vilniaus apygardos administracinis teismas cu o acțiune în vederea anulării Deciziei nr. 2223 a NMA din 5 iunie 2013 și, respectiv, a Deciziei nr. 165 a NMA din 22 mai 2013.

28.

Potrivit domnului Jakutis și Kretingalės kooperatinė ŽŪB, nu exista niciun temei juridic pentru a aplica în Lituania modularea plăților directe sau reducerea PNDC‑urilor pentru anul 2012. Aceştia susţin că, în temeiul dispoziţiilor Actului de aderare din 2003, atât timp cât nu s‑a stabilit efectiv că cuantumurile şi nivelurile plăţilor directe ale exploataţiilor lituaniene le‑au atins pe cele ale statelor UE-15, plăţile directe care trebuie efectuate către exploataţiile lituaniene nu pot fi modulate în temeiul articolelor 7 și 10 din Regulamentul nr. 73/2009.

29.

NMA s‑a opus acţiunilor formulate de domnul Jakutis şi de Kretingalės kooperatinė ŽŪB şi a subliniat că nu era competentă să aprecieze legalitatea decretului guvernamental şi cu atât mai puţin a deciziei Comisiei Europene. În schimb, Ministerul Agriculturii din Lituania, terţ interesat în litigiul din cauza principală, a subliniat că Decretul guvernamental nr. 55 a fost adoptat pentru a pune în aplicare Regulamentul nr. 73/2009 şi Decizia de punere în aplicare C(2012) 4391, deşi a considerat că modularea şi reducerile PNDC‑urilor nu trebuiau să se aplice statelor UE-10 în 2012.

30.

Întrucât are îndoieli cu privire la interpretarea şi la validitatea anumitor dispoziţii ale Regulamentului nr. 73/2009, Vilniaus apygardos administracinis teismas a hotărât, prin decizia din 10 februarie 2014, să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)

În ceea ce priveşte evaluarea, potrivit articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 73/2009 coroborat cu articolele 7 şi 121, a nivelului plăţilor directe din vechile şi din noile statele membre ale Uniunii:

a)

Articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 73/2009 coroborat cu articolul 10 alineatul (1) şi cu articolul 121 trebuie interpretat în sensul că în anul 2012 nivelul plăților directe din vechile state membre ale Uniunii Europene care depășesc 5000 de euro este de 90 %?

b)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, aceasta înseamnă că în anul 2012 nivelul plăţilor directe din noile şi din vechile state membre ale Uniunii Europene nu a fost egalizat, având în vedere conţinutul şi obiectivele articolului 10 alineatul (1) şi ale articolului 121 din Regulamentul nr. 73/2009?

c)

Finalul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 73/2009 – «[…] luând în considerare toate reducerile puse în aplicare în temeiul articolului 7 alineatul (1)» – şi Documentul de lucru DS/2011/14/REV 2 al Comisiei, în care pentru comparaţie este prevăzută o bază diferită pentru plăţile directe – în noile state membre nivelul plăţilor directe este evaluat fără aplicarea modulării (90 % în conformitate cu articolul 121), în timp ce în vechile state membre modularea a fost aplicată [100 % minus 10 % în conformitate cu articolul 7 alineatul (1)] –, contravin Actului de aderare [din 2003] şi principiilor dreptului Uniunii, inter alia principiului protecţiei încrederii legitime, principiului bunei administrări, principiului concurenţei loiale şi principiului nediscriminării, precum şi obiectivelor [PAC] care sunt prevăzute la articolul 39 TFUE?

2)

În ceea ce priveşte incompatibilitatea articolului 10 alineatul (1) şi a articolului 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, precum şi a măsurilor de drept al Uniunii Europene adoptate pe baza acestora cu Actul de aderare [din 2003] şi cu principiile dreptului Uniunii Europene:

a)

Finalul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 73/2009 – «[…] luând în considerare toate reducerile puse în aplicare în temeiul articolului 7 alineatul (1)» – şi finalul articolului 132 alineatul (2) ultimul paragraf («[…] ținând seama, începând din 2012, de aplicarea articolului 7 coroborat cu articolul 10»), precum şi Documentul de lucru DS/2011/14/REV 2 al Comisiei şi Decizia de punere în aplicare [C(2012) 4391], care au fost adoptate pe baza acestora, contravin Actului de aderare [din 2003], care nu prevede modularea plăţilor directe şi reducerea plăților naţionale directe complementare din noile state membre ale Uniunii şi/sau anul în care se prevede că va avea loc egalizarea plăţilor directe din noile şi din vechile state membre ale Uniunii?

b)

Articolul 10 alineatul (1) şi articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009, precum şi Documentul de lucru DS/2011/14/REV 2 al Comisiei şi Decizia de punere în aplicare [C(2012) 4391], în măsura în care, în conformitate cu conţinutul şi cu obiectivele acestora, modularea plăţilor directe şi reducerea plăților naționale directe complementare sunt aplicate în anul 2012 în noile state membre ale Uniunii, care primesc considerabil mai puţin sprijin decât vechile state membre ale Uniunii Europene, contravin principiilor dreptului Uniunii Europene, inter alia principiului protecţiei încrederii legitime, principiului concurenţei loiale şi principiului nediscriminării, precum şi obiectivelor [PAC], care sunt prevăzute la articolul 39 TFUE, în special obiectivului creșterii productivității agriculturii?

c)

Modificarea articolului 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 («ținând seama, începând din 2012, de aplicarea articolului 7 coroborat cu articolul 10»), care a fost efectuată prin procedura de rectificare (JO 2010, L 43, p. 7) (rectificare prin care s‑a realizat o modificare ce nu este de natură tehnică, iar conţinutul dispoziţiei a fost fundamental modificat, întrucât s‑a prevăzut că egalizarea plăţilor directe din noile şi din vechile state membre ale Uniunii Europene era prezumată pentru anul 2012), încalcă principiile dreptului Uniunii Europene, inter alia principiul protecţiei încrederii legitime, principiul securității juridice, principiul bunei administrări şi principiul nediscriminării?

d)

Cuvântul «dydis» utilizat la articolul 1c situat la punctul 27 litera (b) din capitolul 6.A, intitulat «Agricultură» din anexa II la Actul de aderare [din 2003] [«montant» sau «niveau» în versiunea în limba franceză] are acelaşi sens ca şi cuvântul «lygis» [nivel] din articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009?

3)

Decizia de punere în aplicare [C(2012) 4391] şi Documentul de lucru DS/2011/14/REV 2 al Comisiei, care nu au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi nu cuprind o motivare adecvată (au fost adoptate pe baza simplei prezumţii că în anul 2012 nivelul plăţilor directe din noile şi din vechile state membre ale Uniunii urmau să se egalizeze), contravin Actului de aderare [din 2003] şi încalcă principiile dreptului Uniunii Europene, inter alia principiul securității juridice, principiul protecţiei încrederii legitime şi principiul bunei administrări? În cazul unui răspuns afirmativ, articolul 1 alineatul (4) din decizia de punere în aplicare [menţionată] trebuie să fie anulat întrucât contravine Regulamentului nr. 73/2009 şi Actului de aderare [din 2003]?”

31.

Observaţii scrise au fost prezentate de domnul Jakutis şi de Kretingalės kooperatinė ŽŪB, de Republica Lituania, de Republica Polonă, de Consiliul Uniunii Europene şi de Comisia Europeană, care, cu excepția Republicii Polone, au fost toţi reprezentaţi în ședința care a avut loc la 25 februarie 2015.

IV – Analiză

A – Observații introductive

1. Cu privire la admisibilitatea întrebărilor preliminare, în măsura în care acestea privesc principiile generale ale dreptului Uniunii şi Documentul de lucru DS2011/14/REV2

32.

Instanța de trimitere exprimă îndoieli cu privire la conformitatea anumitor dispoziţii ale Regulamentului nr. 73/2009 cu principiile protecţiei încrederii legitime, securităţii juridice, bunei administrări, concurenței loiale și nediscriminării, fără a explica însă mai detaliat în ce mod dispozițiile respective ar putea aduce atingere unora dintre aceste principii.

33.

Potrivit articolului 94 din Regulamentul de procedură al Curții, cererea de decizie preliminară trebuie să cuprindă expunerea motivelor care au determinat instanța de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea sau la validitatea anumitor dispoziții ale dreptului Uniunii, precum și legătura pe care instanța de trimitere o stabilește între aceste dispoziții și legislația națională aplicabilă litigiului principal.

34.

Trebuie amintit că, în conformitate cu jurisprudența constantă, procedura instituită prin articolul 267 TFUE este un instrument de cooperare între Curte și instanțele naționale cu ajutorul căruia Curtea furnizează acestora din urmă elementele de interpretare a dreptului Uniunii care le sunt necesare pentru soluționarea litigiului asupra căruia urmează să se pronunțe. În acest cadru, întrucât întrebările adresate au ca obiect interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe ( 15 ).

35.

Curtea a insistat însă asupra importanței menționării de către instanța națională a motivelor exacte care au determinat‑o să reflecteze asupra interpretării anumitor dispoziții ale dreptului Uniunii și să considere necesar să adreseze Curții întrebări preliminare ( 16 ). Astfel, Curtea a considerat că este indispensabil ca instanța națională să ofere un minim de explicații cu privire la motivele care au stat la baza alegerii dispozițiilor comunitare a căror interpretare o solicită și cu privire la legătura pe care o stabilește între aceste prevederi și legislația națională aplicabilă litigiului ( 17 ).

36.

Considerăm că decizia de trimitere nu conține suficiente precizări de natură să răspundă acestor cerințe în ceea ce privește principiile securității juridice, încrederii legitime, bunei administrări și concurenței loiale. Astfel, în ceea ce privește principiile securității juridice, încrederii legitime și concurenței loiale, instanța de trimitere nu oferă nicio explicație cu privire la pretinsele încălcări ale acestor principii.

37.

În ceea ce privește principiul bunei administrări, pe care instanța de trimitere îl amintește pe scurt cu referire la Decizia de punere în aplicare C(2012) 4391, trebuie amintit că reiese din cuprinsul articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene că principiul bunei administrări privește tratamentul problemelor în instituțiile, organele oficiile și organismele Uniunii și cerințele de calitate aferente acestora.

38.

Decizia de punere în aplicare C(2012) 4391 se înscrie în cadrul unei proceduri între Comisie şi Republica Lituania. În această procedură, agricultorii lituanieni nu sunt nici părţi – caz în care ar fi protejaţi de principiul bunei administrări –, nici destinatari ai acestei decizii de punere în aplicare. Instanța de trimitere nu oferă însă explicaţii cu privire la pretinsa încălcare a principiului bunei administrări pe care Comisia ar fi săvârșit‑o în privința Republicii Lituania și care ar putea avea consecințe juridice în cauza pendinte în fața instanței de trimitere. În plus, considerațiile instanței de trimitere în acest sens privesc mai degrabă motivarea Deciziei de punere în aplicare C(2012) 4391, care va fi analizată la punctul 146 și următoarele din prezentele concluzii.

39.

Pe de altă parte, instanța de trimitere nu explică în niciun mod legătura dintre fiecare dintre aceste principii şi situaţia de fapt sau legislaţia naţională aplicabilă. În lipsa unor astfel de precizări, nu este posibil să se delimiteze problema concretă de interpretare care ar putea fi invocată în raport cu fiecare dintre principiile dreptului Uniunii a cărui interpretare este solicitată de instanţa de trimitere ( 18 ).

40.

Prin urmare, propunem Curţii să constate că prima întrebare litera c) şi a doua întrebare litera b) adresate Curţii sunt inadmisibile, întrucât privesc principiile securităţii juridice, încrederii legitime, bunei administrări şi concurenţei loiale. În schimb, principiile nediscriminării şi egalităţii de tratament vor fi analizate mai detaliat la punctul 108 şi următoarele din prezentele concluzii.

41.

În ceea ce privește Documentul de lucru DS2011/14/REV2, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, reprezintă acte susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia ( 19 ). În plus, constituie în principiu acte atacabile măsurile care stabilesc definitiv poziția Comisiei la sfârșitul unei proceduri administrative și care urmăresc să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, cu excluderea măsurilor intermediare al căror obiectiv este pregătirea deciziei finale și care nu au astfel de efecte ( 20 ).

42.

Potrivit Comisiei, Documentul de lucru DS2011/14/REV2 a fost prezentat statelor membre în cadrul reuniunilor comitetului de gestionare a plăţilor directe care au avut loc în lunile iulie şi octombrie ( 21 ). Astfel, este vorba despre o propunere a Comisiei privind aplicarea articolului 132 din Regulamentul nr. 73/2009 şi condițiile de acordare a PNDC‑urilor în anul 2012.

43.

În schimb, decizia finală care produce efecte juridice cu privire la acordarea PNDC‑urilor este Decizia de punere în aplicare C(2012) 4391, prin care Comisia a autorizat acordarea PNDC‑urilor în Lituania în anul 2012. În opinia noastră, Documentul de lucru DS2011/14/REV2 este o măsură pregătitoare care nu produce efecte juridice. Prin urmare, acesta nu poate face obiectul unei acțiuni în anulare.

44.

În consecință, validitatea acestuia nu poate fi contestată nici în cadrul unei cereri de decizie preliminară, dat fiind că o constatare a Curţii privind nelegalitatea sa nu ar avea efecte juridice ( 22 ).

45.

Prin urmare, propunem Curții să constate că prima întrebare litera c), a doua întrebare literele a) și b), precum şi a treia întrebare sunt inadmisibile în măsura în care privesc Documentul de lucru DS2011/14/REV2.

2. Cu privire la alte aspecte introductive

46.

Mai întâi, trebuie să se observe că, potrivit Hotărârii LAISA şi CPC España/Consiliul ( 23 ), o dispoziţie a unui act de aderare privind natura juridică a dispoziţiilor prin care se abrogă sau se modifică acte adoptate de instituţii, precum articolul 9 din Actul de aderare din 2003, nu are ca efect supunerea la controlul de legalitate a dispoziţiilor la care se referă. Dimpotrivă, o astfel de dispoziție concretizează excepţiile prevăzute la articolul 7 din Actul de aderare din 2003 cu privire la procedura de modificare şi de abrogare a dispoziţiilor actului de aderare ( 24 ).

47.

Astfel, legalitatea dispoziţiilor de drept derivat pe care Actul de aderare din 2003 le‑a modificat, altfel decât în mod tranzitoriu, nu poate fi pusă în discuţie.

48.

În schimb, deși dispozițiile Regulamentului nr. 73/2009 în discuție în prezenta cauză au efectiv în parte același conținut ca dispozițiile Regulamentului nr. 1259/1999 modificate prin Actul de aderare din 2003, dispozițiile a căror validitate este pusă în discuție de instanța de trimitere, în special articolul 10 alineatul (1) in fine („luând în considerare toate reducerile puse în aplicare în temeiul articolului 7 alineatul (1)”) și articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf in fine („ținând seama, începând din 2012, de aplicarea articolului 7 coroborat cu articolul 10”) sunt dispoziții introduse ulterior. Prin urmare, acestea sunt supuse controlului de legalitate.

49.

În privința ultimului aspect introductiv, trebuie de asemenea arătat că sistemul de modulare s‑a încheiat în anul 2012, dar că, pentru a menține, în anul calendaristic 2013, suma plăților directe la un nivel similar celui din 2012, Regulamentul (UE) nr. 671/2012 al Parlamentului European și al Consiliului ( 25 ) a instituit, pentru anul calendaristic 2013, un mecanism de ajustare cu efect echivalent celui al modulării și al plafoanelor nete. Acest regulament nu conţine norme speciale pentru statele UE-10 în ceea ce privește ajustarea respectivă. Dimpotrivă, mecanismul de ajustare nu se aplică agricultorilor din Bulgaria şi din România, dat fiind că, în conformitate cu mecanismul de introducere treptată prevăzut în Actul de aderare din 2005 ( 26 ), în Bulgaria și în România nivelul plăților directe continuă să fie, după aplicarea ajustării plăților către agricultori în perioada de tranziție, inferior nivelului plăților directe aplicabil în 2013 în celelalte state membre ( 27 ).

50.

În continuarea prezentelor concluzii, vom analiza mai întâi împreună primele două întrebări subsecvente primei întrebări preliminare, care privesc interpretarea articolului 7 alineatul (1), a articolului 10 alineatul (1) și a articolului 121 din Regulamentul nr. 73/2009. Prima întrebare litera c), a doua întrebare literele a) și b) și a treia întrebare privesc validitatea anumitor dispoziții ale Regulamentului nr. 73/2009 și ale Deciziei de punere în aplicare C(2012) 4391 în special în raport cu Actul de aderare din 2003, cu articolul 39 TFUE și cu anumite principii generale ale dreptului Uniunii. Pentru motivele explicate la punctul 88 din prezentele concluzii, prima întrebare litera c) și a doua întrebare literele a) și b) trebuie analizate împreună. A doua întrebare litera c) privește validitatea articolului 132 alineatul (2) din Regulamentul nr. 73/2009, în formularea acestuia care rezultă din rectificarea publicată la 18 februarie 2010, iar a doua întrebare litera d) privește semnificația celor doi termeni din limba lituaniană utilizați în Actul de aderare din 2003 și, respectiv, în Regulamentul nr. 73/2009. Aceste întrebări și a treia întrebare trebuie analizate separat, în ordinea în care au fost adresate de instanța de trimitere.

B – Cu privire la prima întrebare preliminară literele a) și b)

51.

Prin intermediul primei întrebări literele a) și b), instanța de trimitere solicită Curţii să se pronunţe, în esență, cu privire la aspectul dacă în anul 2012 nivelul plăţilor directe în statele UE-15 era de 90 % şi dacă aceasta înseamnă că în anul 2012 nivelul plăţilor directe în statele UE-10 l‑a atins pe cel din statele UE-15, în sensul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 73/2009. Dacă nivelul plăților directe în statele UE-10 ar fi atins nivelul plăților directe în statele UE-15, aceasta ar avea drept consecinţă faptul că modularea, în sensul dispoziţiilor articolului 7 coroborate cu cele ale articolului 10 din Regulamentul nr. 73/2009, ar fi aplicabilă în statele UE-10 în anul 2012.

1. Cu privire la argumentele părților

52.

Domnul Jakutis şi Kretingalės kooperatinė ŽŪB, precum şi guvernul lituanian consideră că în anul 2012 nivelul plăţilor directe în statele UE-15 nu era de 90 %, în timp ce nivelul plăţilor directe în statele UE-10 era de 90 %. Aceasta ar implica faptul că în anul 2012 nivelul plăţilor directe în statele UE-10 nu îl atinsese pe cel din statele UE-15. Potrivit acestor părți, numai nivelul plăţilor directe care depăşeau 5000 de euro era de 90 % în statele UE-15, modularea fiind aplicabilă numai în cazul în care suma efectiv plătită agricultorului depăşeşte 5000 de euro. Prin urmare, nivelul global al plăţilor ar fi depășit 90 % în statele UE-15.

53.

În schimb, guvernul polonez și Comisia consideră că în anul 2012 nivelul plăților directe în statele UE-15 era de 90 % și că nivelurile plăților directe în statele UE-15 și în statele UE-10 erau echivalente în anul 2012.

2. Cu privire la noțiunea „nivelul plăţilor directe”

54.

Pentru a putea răspunde la prima întrebare preliminară literele a) și b), este esenţial să se stabilească semnificaţia expresiei „nivelul plăţilor directe”, care figurează la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 73/2009. În pofida importanței sale considerabile pentru aplicarea sistemului de modulare în statele UE-10, această expresie nu este definită în legislația Uniunii care reglementează modularea.

55.

Potrivit Comisiei, articolul 10 din Regulamentul nr. 73/2009 și dispozițiile relevante ale Actului de aderare din 2003 se întemeiază pe comparaţia dintre nivelurile „comune” ale ajutoarelor, iar nu pe nivelurile nominale ale acestora. Comisia a notat că aceeași abordare ar fi fost aplicată, în vederea comparării nivelurilor comune ale ajutoarelor, la adoptarea Deciziei 2009/444 ( 28 ). Mai exact, articolul 3 din decizia menţionată și anexa III la aceasta stabilesc rezultatele referitoare la aplicarea modulării în noile state membre în anul 2012. În plus, potrivit Comisiei, legalitatea deciziei menționate a fost confirmată de Tribunal în Hotărârea Polonia/Comisia ( 29 ), care ar recunoaşte implicit comparaţia dintre nivelurile comune ale ajutoarelor ca fiind întemeiată.

56.

Mai întâi trebuie să se observe, în privinţa cauzei aflate la originea Hotărârii Polonia/Comisia menţionate, că aceasta privea repartizarea între statele membre a economiilor realizate prin modulare. În această cauză, Republica Polonă a încercat mai degrabă să demonstreze că modularea îi era aplicabilă în anul 2012 pentru a putea beneficia de sumele rezultate din modulare. Prin urmare, interpretarea privind condiţiile de aplicare a modulării în statele UE-10 în anul 2012 nu a fost nicidecum contestată în cauza respectivă. În opinia noastră, această hotărâre nu poate fi analizată în sensul că Tribunalul ar fi confirmat această interpretare, cel puțin nu într‑un mod care să afecteze prezenta cauză.

57.

Expresia „nivelul plăţilor directe”, care figurează la articolul 10 din Regulamentul nr. 73/2009, a fost introdusă, pentru prima dată, prin Regulamentul nr. 583/2004, care modifică printre altele Regulamentul nr. 1782/2003. Primul regulament a inserat în Regulamentul nr. 1782/2003 articolul 12a, care reglementează modularea în statele UE-10.

58.

În schimb, expresia „nivelul aplicabil […] plăţilor în cauză”, utilizată la articolul 121 din Regulamentul nr. 73/2009, şi expresia „nivelul ajutorului direct”, utilizată la articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009, figurează deja în Actul de aderare din 2003, la punctul 27 litera (b) din capitolul 6 din anexa II la acesta, care privește în special articolele 1a și 1c din Regulamentul nr. 1259/1999 ( 30 ).

59.

Articolul 1a din Regulamentul nr. 1259/1999 prevedea introducerea unor programe de ajutor în statele UE-10 în tranşe exprimate ca procentaj din „nivelul aplicabil plăților în cauză în Comunitate în forma sa din 30 aprilie 2004”. În ceea ce priveşte articolul 1c din regulamentul menţionat, acesta privea PNDC‑urile, al căror cuantum total, împreună cu plăţile directe, „nu poate depăși nivelul ajutorului direct la care agricultorul ar avea dreptul în temeiul programului corespunzător [al Uniunii], aplicabil la acea dată în statele membre din Comunitate, în forma sa din 30 aprilie 2004” ( 31 ). Termenul „nivel”, utilizat în aceste dispoziţii, nu este însă definit nici în legislaţia Uniunii care reglementează plăţile directe şi PNDC‑urile.

60.

Trebuie să se verifice dacă fragmentele în discuţie ale acestor dispoziţii – „nivelul plăților directe aplicabil în statele membre altele decât noile state membre”, „nivelul aplicabil plăților în cauză în Comunitate în forma sa din 30 aprilie 2004” şi „nivelul ajutorului direct la care agricultorul ar avea dreptul în temeiul programului corespunzător [al Uniunii], aplicabil la acea dată în statele membre din Comunitate, în forma sa din 30 aprilie 2004” – au aceeaşi semnificaţie. Primele două par să se refere la nivelul general al plăţilor directe, iar al treilea la nivelul individual al plăţilor directe, propriu fiecărui agricultor.

61.

Dat fiind că obiectivele aplicării modulării şi reducerii plăţilor directe în statele UE-10 sunt aceleaşi – să asigure că nivelul plăţilor directe şi al PNDC‑urilor primite de agricultori în statele UE-10 nu depăşeşte nivelul plăţilor directe primite de agricultori în statele UE-15 –, considerăm că noțiunea „nivelul ajutorului direct”, care figurează la articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009, poate fi utilizată în scopul interpretării noțiunii „nivelul plăților directe”, care figurează la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 73/2009 ( 32 ).

62.

Potrivit Comisiei, mecanismul de „phasing‑in” se întemeiază pe comparaţia dintre „nivelurile comune ale ajutoarelor”. Această constatare presupune că există deja în mod efectiv un nivel comun al plăţilor directe aplicabil în statele UE-15. Prin urmare, trebuie să se analizeze nivelul plăților directe aplicabil în statele UE-15.

63.

De exemplu, din raportul Comisiei privind repartizarea ajutoarelor directe agricultorilor în statele membre pentru anul financiar 2005 ( 33 ), după aderarea statelor UE-10, reiese că cuantumurile totale ale ajutoarelor acordare agricultorilor variază considerabil, și aceasta chiar în cadrul statelor UE-15.

64.

În consecință, este clar că „nivelul” ajutoarelor nu poate corespunde cuantumului total al ajutoarelor sau valorii nominale a acestora. Astfel, dacă nivelul ar corespunde cuantumului, nu ar putea exista un nivel comun în statele UE-15. În această privință, considerăm, după cum a subliniat Comisia, că compararea nivelurilor plăţilor directe în statele UE-15 şi în statele UE-10 presupune ca nivelurile luate în considerare să fie „comune” acestor grupuri de state membre, cu excluderea cuantumurilor individuale ale fiecărui stat membru.

65.

Deşi expresia „nivelul plăţilor directe” nu face trimitere la cuantumul plăţilor directe, considerăm, în schimb, că este posibil să se concluzioneze că aceasta se referă la metodele de calcul al plăţilor directe care urmează a fi acordate ( 34 ).

66.

Dacă am reţine această interpretare, ar fi posibil să deducem din aceasta că nivelul plăţilor directe în statele UE-10 corespunde celui din statele UE-15, cel puțin în cazul în care metodele de acordare a plăţilor directe sunt aceleaşi în statele UE-10 şi în statele UE-15.

67.

Referirea la „nivelul ajutorului direct la care agricultorul ar avea dreptul în temeiul programului corespunzător [al Uniunii], aplicabil la acea dată în statele membre din Comunitate, în forma sa din 30 aprilie 2004” ( 35 ), care figurează la punctul 27 litera (b) din capitolul 6 din anexa II la Actul de aderare din 2003, privind articolul 1c din Regulamentul nr. 1259/1999, confirmă această interpretare implicând compararea schemelor de plăţi directe sau a metodelor de acordare a plăţilor directe. Prin urmare, trebuie să se treacă la examinarea metodelor de calcul al plăţilor directe.

3. Cu privire la metodele de calcul al plăţilor directe în statele UE-15 şi în statele UE-10

68.

Pentru a putea compara metodele de calcul al plăţilor directe, trebuie mai întâi să se examineze situaţia statelor UE-15 şi evoluţia acestor metode.

69.

Diferitele scheme de plăţi directe din statele UE-15 înainte de reforma PAC în anul 2003 ( 36 ) erau enumerate în anexa la Regulamentul nr. 1259/1999. Regulamentul nr. 1782/2003 a introdus o schemă de plată unică (denumită în continuare „SPU”), altfel spus un sistem decuplat de ajutor de venit pentru fiecare exploataţie agricolă care, fără să modifice sumele efectiv plătite agricultorilor, a reunit o serie de plăţi directe existente într‑o plată unică definită pe baza unor drepturi anterioare în cursul unei perioade de referinţă, adaptate astfel încât să ţină seama de punerea în aplicare integrală a măsurilor introduse în cadrul Agendei 2000 şi de modificările cuantumului ajutorului prevăzute de Regulamentul nr. 1782/2003 ( 37 ).

70.

În cadrul SPU, statele membre dispun de mai multe opţiuni în ceea ce priveşte definirea schemei şi eventualele excepţii de la decuplarea totală. La introducerea SPU, statele membre aveau de ales între trei modele principale de calcul al cuantumului drepturilor la plată, şi anume un „model istoric”, care este întemeiat pe plăţile primite de agricultorul individual într‑o perioadă de referinţă şi determină cuantumuri ale ajutorului diferite pe hectar, un „model regional”, care ţine seama de toate plăţile primite într‑o regiune care sunt ulterior împărţite la numărul de hectare de teren eligibil și conduc la o sumă forfetară, și un „model mixt”, care combină aceste două modele și poate fi „static” sau „dinamic” ( 38 ). Regulamentul nr. 73/2009 a extins ulterior decuplarea ajutorului direct şi a simplificat funcţionarea SPU.

71.

Dat fiind că statele UE-15, care sunt obligate să aplice SPU, au ales modele diferite pentru a calcula plăţile directe, este evident că și metodele de calcul al plăţilor directe aplicate de aceste state diferă, chiar dacă sunt toate conectate la o singură schemă de plăţi directe ( 39 ). Totuşi, întrucât articolul 10 din Regulamentul nr. 73/2009 se întemeiază pe premisa unui nivel „comun” al plăţilor directe în statele UE-15, un astfel de nivel trebuie în mod necesar să poată exista, chiar în prezența unor astfel de diferențe între metodele de calcul.

72.

În ceea ce privește schema aplicabilă în statele UE-10, reiese din cuprinsul punctului 27 litera (b) din capitolul 6 din anexa II la Actul de aderare din 2003, care vizează articolul 1b inserat în Regulamentul nr. 1259/1999, că statele UE-10 aveau posibilitatea de a opta pentru o nouă schemă tranzitorie, în special schema SPUS, aplicabilă exclusiv noilor state membre.

73.

Perioada de aplicare a schemei SPUS propusă în Actul de aderare din 2003 se întindea până la sfârşitul anului 2006 şi putea fi prelungită de două ori pentru un an la solicitarea noului stat membru. Dat fiind că, în temeiul Actului de aderare din 2003, „phasing‑in”-ul ajutoarelor directe în statele UE-10 a continuat până în anul 2013, potrivit dispoziţiilor aceluiaşi act, schema de bază ( 40 ) a plăţilor directe ar fi trebuit să fie deja aceeaşi în statele UE-15 şi în statele UE-10 înainte de încheierea perioadei de „phasing‑in” în anul 2013. Reiese însă din cuprinsul articolului 143b alineatul (9) din Regulamentul nr. 1782/2003, astfel cum a fost modificat prin Actul de aderare din 2003, modificat prin Decizia 2004/281, că perioada de aplicare a SPUS a fost mai întâi extinsă până la sfârşitul anului 2010, iar din cuprinsul articolului 122 alineatul (3) din Regulamentul nr. 73/2009, că a fost ulterior extinsă până la 31 decembrie 2013 ( 41 ).

74.

Dintre statele UE-10, numai Malta şi Republica Slovenia au decis să aplice SPU, schema aplicabilă şi în statele UE-15. Celelalte state UE-10 aplică în continuare SPUS, o schemă care nu este deschisă statelor UE-15.

75.

Astfel, dacă reținem interpretarea potrivit căreia aceste „niveluri” ale plăților directe indică metodele de calcul al plăților directe care urmează a fi acordate, compararea nivelurilor plăților directe devine mai dificilă, din moment ce metodele de acordare sunt diferite, în special în măsura în care schemele de ajutoare nu sunt aceleași, situație care se verifică pentru majoritatea statelor UE-15 și a statelor UE-10 în anul 2012.

76.

Totuși, astfel cum am menționat deja la punctul 71 din prezentele concluzii, întrucât un nivel comun al plăților directe în statele UE-15 trebuie să poată exista în prezenţa unor diferite modele de SPU, este de asemenea posibil să se concluzioneze să SPU şi SPUS sunt similare, în vederea comparării nivelurilor plăţilor directe.

77.

Economia generală a Regulamentului nr. 73/2009 confirmă această interpretare. Acest regulament a menţinut posibilitatea statelor UE-10 de a continua să aplice SPUS până la sfârşitul anului 2013. Dimpotrivă, potrivit articolului 121 din regulamentul menţionat, aceste state membre ar trebui în continuare să atingă, începând cu anul 2013, 100 % din nivelul aplicabil al acestor plăţi în celelalte state membre decât cele noi. În consecință, cele două scheme sunt similare în vederea comparării nivelurilor plăţilor directe şi, prin urmare, simplul fapt că majoritatea statelor UE-10 au ales o schemă de plăţi directe diferită de cea utilizată în statele UE-15 nu poate exclude posibilitatea unei comparări a nivelurilor comune.

78.

În continuare trebuie să se analizeze dacă nivelul plăţilor directe în statele UE-10 era, în anul 2012, cel puţin egal cu nivelul plăţilor directe aplicabil în statele UE-15, în sensul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 73/2009.

4. Cu privire la compararea nivelurilor plăţilor directe în anul 2012

79.

Problema esenţială în scopul comparării nivelurilor plăţilor directe este să se stabilească dacă, pentru a determina nivelul plăţilor directe în statele UE-15 în anul 2012, trebuie să se ţină seama de faptul că numai plăţile directe care depăşesc 5000 de euro sunt modulate în statele UE-15.

80.

Comisia subliniază că efectul aplicării plafonului de 5000 de euro ar fi nominal, date fiind consecinţele practice ale aplicării plafonului menţionat care ar fi diferite în diversele state UE-15. În plus, potrivit Comisiei, compararea nivelurilor plăţilor directe aplicabile în statele UE-15, precum şi în statele UE-10 se realizează ex ante. În consecință, ar fi fost practic imposibil să se ia în considerare efectul plăţilor directe mai mici de 5000 de euro în statele UE-15 pentru a stabili dacă, în anul 2012, modularea se aplica în statele UE-10.

81.

În această privință, astfel cum am constatat deja, nivelul plăţilor directe se referă la metoda de calcul al plăţilor directe. În sistemul modulării, metoda este concepută astfel încât numai plăţile directe care depăşesc 5000 de euro sunt reduse prin modulare. Este evident că, în toate statele UE-15, anumiţi agricultori primesc plăţi directe inferioare sumei de 5000 de euro care nu sunt, în consecință, supuse modulării. Astfel, dacă plafonul de 5000 de euro ar trebui luat în considerare în scopul stabilirii nivelului plăților directe, nivelul total al plăţilor directe ar depăşi astfel 90 %, întrucât, în ceea ce îi privește pe agricultorii din statele UE-15 care primesc sume mai mici de 5000 de euro, nivelul de ajutor al acestora este întotdeauna de 100 %.

82.

Totuși, o asemenea interpretare ar fi contrară economiei generale a Regulamentului nr. 73/2009. Astfel, precizările „luând în considerare toate reducerile puse în aplicare în temeiul articolului 7 alineatul (1)”, care figurează la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 73/2009, și „ținând seama, începând din 2012, de aplicarea articolului 7 coroborat cu articolul 10”, care figurează la articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul nr. 73/2009, au fost inserate în regulament în timp ce sistemul de modulare trebuia să continue până la sfârșitul anului 2012, iar nivelul plăților directe în statele UE-10 trebuia să ajungă la 100 % din nivelul plăților directe aplicabil în statele UE-15 în anul 2013.

83.

Astfel, considerăm, după cum a afirmat Comisia, că articolul 10 și articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 presupun în mod clar că anul 2012 este primul – și, întrucât modularea s‑a încheiat în anul 2012, singurul – an calendaristic în care modularea obligatorie se aplică în statele UE-10 ( 42 ).

84.

Dacă impactul plafonului de 5000 de euro ar fi fost relevant în vederea stabilirii nivelului plăților directe, având drept consecință faptul că nivelul plăților directe în statele UE-15 în anul 2012 ar fi depășit 90 %, modularea nu ar fi putut fi niciodată aplicată în statele UE-10, anul 2012 fiind singurul an în care nivelurile plăților directe ar fi putut fi uniforme înainte de sfârşitul perioadei de modulare ( 43 ). În aceste condiții, legiuitorul nu ar fi avut niciun motiv să insereze dispoziţiile alineatelor (2) și (3) la articolul 10 din Regulamentul nr. 73/2009, nici să menţioneze anul 2012 la articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul nr. 73/2009. Prin urmare, existenţa obligaţiei de a ţine seama de modularea aplicată în statele UE-15 în scopul comparării nivelurilor nu s‑ar justifica.

85.

Având în vedere toate considerațiile de mai sus, propunem Curţii să răspundă la prima întrebare preliminară literele a) și b) că articolul 7 alineatul (1), articolul 10 alineatul (1) şi articolul 121 din Regulamentul nr. 73/2009 trebuie interpretate în sensul că în anul 2012 nivelul plăţilor directe aplicabil în statele UE-15 era egal cu 90 % din nivelul totalităţii plăţilor directe şi că nivelul plăţilor directe în noile state UE-10 era, în anul 2012, egal cu cel din statele UE-15.

C – Cu privire la prima întrebare preliminară litera c) și la a doua întrebare preliminară literele a) și b)

86.

Prin intermediul primei întrebări preliminare litera c), instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă faptul că comparația plăților directe se efectuează pe baze diferite, nivelul plăților directe în statele UE-10 fiind evaluat fără aplicarea modulării în timp ce în statele UE-15 acesta este evaluat după aplicarea modulării, justifică să se concluzioneze că dispozițiile articolului 10 alineatul (1) in fine din Regulamentul nr. 73/2009 contravin Actului de aderare din 2003, precum și unor principii generale ale dreptului Uniunii și obiectivelor PAC.

87.

Reamintim că am confirmat deja, la punctul 85 din prezentele concluzii, că articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 73/2009 coroborat cu articolul 7 alineatul (1) din regulamentul menționat trebuie interpretat în sensul că compararea nivelurilor trebuie efectiv realizată pe bazele menționate de instanța de trimitere. Prin urmare, prima întrebare litera c) se referă la validitatea articolului 10 alineatul (1) in fine din Regulamentul nr. 73/2009 în raport cu Actul de aderare din 2003, cu principiile dreptului Uniunii indicate și cu obiectivele PAC.

88.

În consecință, trebuie să se răspundă simultan la această întrebare și la a doua întrebare literele a) și b), care se referă de asemenea la validitatea articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 73/2009. A doua întrebare literele a) și b) se referă în plus la validitatea articolului 132 alineatul (1) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009, precum și la validitatea Deciziei de punere în aplicare C(2012) 4391. Întrucât aplicarea articolului 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 depinde de articolul 10 din acesta – aplicarea reducerii PNDC‑urilor necesitând de asemenea o comparație a nivelurilor plăților directe efectuată pe baza articolelor 7 și 10 din Regulamentul nr. 73/2009 ( 44 ) –, toate aceste întrebări trebuie tratate împreună, examinând mai întâi Actul de aderare din 2003, iar ulterior principiile generale și, respectiv, obiectivele PAC.

89.

Amintim că am propus Curții, la punctele 40 și 45 din prezentele concluzii, să constate că aceste întrebări sunt în parte inadmisibile în măsura în care se referă la principiile securității juridice, încrederii legitime, bunei administrări și concurenței loiale, precum și la Documentul de lucru DS2011/14/REV2. Prin urmare, în ceea ce privește principiile generale, vom examina numai principiul nediscriminării și al egalității de tratament.

1. Cu privire la Actul de aderare din 2003

90.

Domnul Jakutis și Kretingalės kooperatinė ŽŪB susțin că articolul 10 alineatul (1) in fine și articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf in fine din Regulamentul nr. 73/2009, precum și Decizia de punere în aplicare C(2012) 4391 contravin Actului de aderare din 2003, care nu ar prevedea modularea plăților directe, nici reducerea PNDC‑urilor în statele UE-10, nici anul începând cu care se prezumă că plățile directe au devenit egale în statele UE-15 și în statele UE-10. În schimb, Comisia consideră că obligația de a lua în considerare orice reducere efectuată în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 73/2009 era necesară pentru a menține echilibrul între nivelurile ajutoarelor prevăzute în Actul de aderare din 2003 și pentru a asigura conformitatea modulării obligatorii cu dispozițiile Actului de aderare din 2003.

91.

Este adevărat că Actul de aderare din 2003 nu prevede aplicarea obligatorie a modulării pentru agricultorii din statele UE-10. Astfel, modularea este o măsură nouă, introdusă prin Regulamentul nr. 1782/2003 după încheierea Actului de aderare din 2003, în cadrul reformei PAC. Articolul 12a din Regulamentul nr. 1782/2003, care reglementează modularea în statele UE-10, a fost adăugat ulterior la Regulamentul nr. 1782/2003 prin Regulamentul nr. 583/2004.

92.

Singurele dispoziții din Actul de aderare din 2003 care fac indirect referire la compararea nivelurilor ajutoarelor directe sunt articolele 1a și 1c din Regulamentul nr. 1259/1999, situate la punctul 27 din capitolul 6 din anexa II la Actul de aderare din 2003, al căror cuprins este reprodus mai sus ( 45 ).

93.

Articolul 1a din Regulamentul nr. 1259/1999 presupune numai că nivelul plăților directe în statele UE-10 va fi egal cu 100 % din nivelul plăților directe în statele UE-15 în anul 2013, în timp ce articolul 1c din regulamentul menționat arată în mod clar voința de a evita ca schema aplicată în statele UE-10, inclusiv acordarea PNDC‑urilor, să conducă la un nivel de ajutor direct superior celui care decurge din schema aplicată în statele UE-15. Chiar dacă, potrivit acestui articol 1c, cuantumul total al ajutoarelor directe care pot fi plătite unui agricultor în statele UE-10, inclusiv PNDC‑urile, nu depășește nivelul ajutorului direct la care acesta ar avea dreptul în temeiul schemei corespunzătoare aplicabile în statele UE-15, considerăm că este evident că articolul 1c menționat presupune o comparație între nivelurile plăților directe. Astfel, atunci când nivelurile plăților directe sunt echivalente în statele UE-15 și în statele UE-10, cuantumul PNDC‑urilor care trebuie acordate unui agricultor individual în statele UE-10 trebuie să fie redus pentru a corespunde eventualelor modificări ale nivelului din statele UE-15.

94.

În lumina acestor considerații trebuie analizată validitatea dispozițiilor relevante ale Regulamentului nr. 73/2009 în raport cu Actul de aderare din 2003, începând cu articolul 10 alineatul (1) din regulamentul menționat.

95.

Trebuie observat că articolul 1a din Regulamentul nr. 1259/1999, menționat în Actul de aderare din 2003, nu prevede că nivelul plăților directe în statele UE-10 nu ar putea atinge nivelul plăților directe în statele UE-15 anterior anului 2013, ci numai că nivelul de 100 % trebuia atins în anul 2013. Dimpotrivă, deși nivelul plăților directe în statele UE-15 poate fi de asemenea inferior celui de 100 % anterior anului 2013, egalitatea nivelurilor în statele UE-15 și în statele UE-10 este posibilă chiar anterior anului 2013.

96.

În consecință, dat fiind, pe de o parte, că Actul de aderare din 2003 nu se opune ca nivelurile plăților directe în statele UE-15 și în statele UE-10 să poată fi uniforme chiar anterior anului 2013 și, pe de altă parte, că, potrivit Actului de aderare din 2003, nivelul ajutoarelor directe, inclusiv PNDC‑urile, în statele UE-10 nu poate depăși nivelul plăților directe în statele UE-15, apreciem că este în conformitate cu Actul de aderare din 2003 luarea în considerare a unei scăderi a nivelului plăților directe în statele UE-15 în vederea comparării nivelurilor.

97.

Amintim că modularea, care se aplică în statele UE-10 în anul 2012 ca urmare a acestei comparații efectuate pe baze diferite – după modularea pentru statele UE-15 și anterior modulării pentru statele UE-10 –, nu este identică cu modularea care se aplică în statele UE-15, ci privește numai sumele care depășesc 300000 de euro ( 46 ). Această metodă de aplicare a modulării în statele UE-10 permite să se evite ca modularea aplicată în statele UE-15 în anul 2012 să aibă drept consecință un nivel inferior al plăților directe în statele UE-15 în raport cu nivelul plăților directe în statele UE-10, dar și să se evite ca modularea aplicată în statele UE-10 în anul 2012 să determine o scădere a nivelului plăților directe în statele UE-10 sub nivelul plăților directe în statele UE-15.

98.

În consecință, articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 73/2009 este, în această privință, conform cu Actul de aderare din 2003.

99.

În ceea ce privește conformitatea articolului 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 cu Actul de aderare din 2003, trebuie să se observe că acest articol face referire în mod expres la anul 2012 pentru a lua în considerare modularea care decurge din cuprinsul articolelor 7 și 10 din Regulamentul nr. 73/2009.

100.

Astfel cum am menționat deja la punctele precedente, obligația de a ține seama de modularea în statele UE-15 pentru a aplica modularea în statele UE-10 în anul 2012, care decurge din cuprinsul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 73/2009, este conformă cu Actul de aderare din 2003. Pentru aceleași motive, obligația de a ține seama de modularea din anul 2012 la acordarea PNDC‑urilor este conformă cu Actul de aderare din 2003. Aceasta este astfel necesară pentru a evita ca nivelul combinat al plăților directe și al PNDC‑urilor să poată depăși nivelul plăților directe în statele UE-15.

101.

Astfel, Actul de aderare din 2003 nu se opune unei menționări exprese a anului începând cu care se aplică în statele UE-10 o reducere a plăților directe, precum modularea, în caz de uniformizare a nivelurilor plăților directe în statele UE-15 și în statele UE-10, astfel cum, în opinia noastră, era cazul în anul 2012.

102.

În sfârșit, Decizia de punere în aplicare C(2012) 4391 confirmă interpretarea articolului 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 pe care o susține Comisia și aplicarea acestui articol în cazul PNDC‑urilor acordate în Lituania în anul 2012. Prin urmare, pentru a aprecia validitatea acestei decizii, trebuie să se analizeze dacă această interpretare a Comisiei este corectă.

103.

Documentul de lucru DS2011/14/REV2, la care se referă Comisia în Decizia de punere în aplicare C(2012) 4391, cuprinde explicații detaliate referitoare la modulare și la modalitatea de efectuare a reducerilor PNDC‑urilor în statele UE-10 în anul 2012. Potrivit acestui document de lucru, reducerea PNDC‑urilor se aplică în mod diferit în statele membre care aplică SPUS și în statele membre care aplică SPU ( 47 ).

104.

Articolul 132 alineatul (5) din Regulamentul nr. 73/2009 permite statelor membre care aplică SPUS să stabilească pachete financiare destinate sectoarelor specifice ( 48 ). Astfel cum atrage atenția Comisia, pachetele financiare sectoriale menționate corespund diferenței dintre, pe de o parte, cuantumul total al ajutorului pe sector specific care decurge din aplicarea articolului 132 alineatul (2) primul paragraf litera (a) sau (b) din Regulamentul nr. 73/2009 [și anume 100 % din ajutorul acordat de statele UE-15 în temeiul literei (a), care se aplică în acest context] și, pe de altă parte, cuantumul total al plăților directe care ar fi disponibile pentru același sector în Lituania pentru același an în temeiul SPUS.

105.

Tot potrivit Comisiei, în temeiul modulării în statele UE-10 care aplică SPUS, agricultorilor care au beneficiat de plăți directe și de PNDC‑uri al căror cuantum total nu depășește 5000 de euro nu li s‑au aplicat reducerile PNDC‑urilor, dat fiind că agricultorii din statele UE-15 au beneficiat de o „franciză” de 5000 de euro în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 73/2009. Dacă cuantumul total al plăților la care are dreptul un agricultor depășește 5000 de euro, tranșa din PNDC care depășește 5000 de euro trebuie să facă obiectul unei reduceri de 10 %, întrucât această reducere este aplicabilă în cadrul modulării în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 73/2009. Dacă cuantumul total al ansamblului plăților datorate depășește 300000 de euro, tranșa din PNDC care depășește 300000 de euro trebuie să facă obiectul unei reduceri cu 4 puncte procentuale suplimentare.

106.

În opinia noastră, această interpretare este în conformitate cu Actul de aderare din 2003. Astfel, această metodă de calcul permite să se asigure conformitatea modulării obligatorii aplicate în statele UE-15 cu obiectivele Actului de aderare din 2003, fără a scădea însă nivelul combinat al plăților directe și al PNDC‑urilor în statele UE-10 sub nivelul plăților directe aplicabile în statele UE-15. Întrucât PNDC‑urile sunt acordate în statele UE-10 în plus față de plățile directe, considerăm că toate sumele care depășesc 5000 de euro trebuie reduse proporțional cu modularea în statele UE-15 pentru a menține echilibrul între, pe de o parte, plățile directe acordate în statele UE-15 și, pe de altă parte, plățile directe și PNDC‑urile acordate în statele UE-10.

107.

Având în vedere considerațiile de mai sus, în opinia noastră, este clar că analiza, în raport cu Actul de aderare din 2003, a dispozițiilor articolului 10 alineatul (1) și ale articolului 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009, precum și a Deciziei de punere în aplicare C(2012) 4391 nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea acestor dispoziții și a acestei decizii.

2. Cu privire la principiul nediscriminării și egalității de tratament

108.

Domnul Jakutis și Kretingalės kooperatinė ŽŪB susțin că, în măsura în care, în conformitate cu modul de redactare și cu obiectivele dispozițiilor și ale actelor relevante, modularea plăților directe și reducerea PNDC‑urilor sunt aplicate în anul 2012 agricultorilor din statele UE-10, care primesc un sprijin direct net inferior celui de care beneficiază agricultorii din statele UE-15, aceste dispoziții și acte ar încălca principiile dreptului Uniunii și obiectivele PAC. În schimb, Comisia amintește că, în măsura în care statele UE-10 aplică mecanismul de „phasing‑in”, situația lor nu este identică cu cea a statelor UE-15.

109.

Mai întâi trebuie amintit că principiul nediscriminării și egalității de tratament este un principiu general al dreptului Uniunii, consacrat la articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv ( 49 ). Încălcarea eventuală a principiului egalității de tratament prin aplicarea unui tratament diferențiat presupune ca situațiile vizate să fie comparabile având în vedere toate elementele care le caracterizează ( 50 ).

110.

Două puncte de vedere diferite sunt exprimate de părți în ceea ce privește încălcarea principiului nediscriminării. Pe de o parte, domnul Jakutis și Kretingalės kooperatinė ŽŪB consideră că reținerea unor baze diferite pentru a efectua comparația plăților directe ar fi determinat o reducere nejustificată a plăților pentru statele UE-10 în anul 2012 și ar arăta că situații comparabile sunt tratate diferit. Pe de altă parte, guvernul lituanian susține că principiul nediscriminării ar fi încălcat din moment ce cuantumul plătit pe hectar diferă în mod obiectiv între statele UE-10 și statele UE-15, aceste grupuri de state fiind în situații diferite, astfel încât nu ar trebui să fie tratate identic prin aplicarea modulării în același mod.

111.

În opinia noastră, aceste două afirmații sunt ambele eronate.

112.

Prezenta cauză nu este o cauză „clasică” de discriminare. Mai întâi, diferența de tratament dintre statele UE-10 și statele UE-15 decurge din dreptul primar, în special din Actul de aderare din 2003, al cărui obiectiv este să stabilească, pentru statele UE-10, modalități de adaptare a dreptului Uniunii fie mai favorabile, fie mai puțin favorabile în raport cu acquis‑ul comunitar aplicabil statelor UE-15. Astfel, aceste două grupuri de state membre nu sunt în situații comparabile în sensul jurisprudenței „clasice” privind principiul nediscriminării.

113.

Astfel, Curtea a avut deja ocazia să constate că situația agriculturii în statele UE-10 era radical diferită de cea existentă în statele UE-15, ceea ce justifica o aplicare progresivă a ajutoarelor Uniunii, în special a celor referitoare la schemele de sprijin direct, pentru a nu perturba restructurarea necesară în curs în sectorul agricol în statele UE-10. Statele UE-10 se află într‑o situație care nu este comparabilă cu cea din statele UE-15 care beneficiază fără limitare de schemele de sprijin direct, ceea ce împiedică stabilirea unei comparații valabile ( 51 ).

114.

Astfel, trebuie să se constate că, cel puțin până la sfârșitul perioadei de „phasing‑in”, statele UE-10 se află într‑o situație care nu este comparabilă cu cea a statelor UE-15. Pe de o parte, statele UE-10 primesc plăți directe care corespund procentajelor stabilite prin calendar, care figurau inițial în Actul de aderare din 2003, și, pe de altă parte, acestea pot acorda PNDC‑uri, opțiune de care statele UE-15 nu dispun ( 52 ). Astfel, situațiile diferite ale statelor UE-15 și statelor UE-10 rezultă direct din dispozițiile Actului de aderare din 2003.

115.

În plus, poate fi util să amintim că, deși modularea se aplică statelor UE-10 în anul 2012, procentajul care trebuie luat în considerare în scopul modulării este limitat la diferența dintre nivelul plăților directe în statele UE-10, care rezultă din mecanismul de „phasing‑in”, și nivelul plăților directe aplicabil în statele UE-15, luând în considerare toate reducerile puse în aplicare în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 73/2009 (și anume modularea în statele UE-15). În Documentul de lucru DS2011/14/REV2, Comisia a dedus de aici că, întrucât în anul 2012 această diferență este de 0 %, modularea „de bază” nu se aplică în statele UE-10. Numai modularea denumită „progresivă”, și anume modularea care se aplică plăților directe care depășesc 300000 de euro, este aplicabilă în statele UE-10. Prin urmare, numai plățile directe care depășesc 300000 euro sunt supuse modulării de 4 %.

116.

În opinia noastră, această interpretare a aplicării modulării în statele UE-10 în anul 2012, care decurge în mod direct din cuprinsul articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 73/2009, este corectă. Afirmația potrivit căreia modularea ar fi aplicată în același mod în statele UE-10 și în statele UE-15 este, așadar, eronată.

117.

Dat fiind că statele UE-10 au posibilitatea de a acorda PNDC‑uri și că toate statele UE-10 care aplică SPUS au ales o abordare sectorială pentru acordarea PNDC‑urilor ( 53 ) – ceea ce, în combinație cu aplicarea SPUS, face cvasiimposibilă comparația dintre, pe de o parte, plățile directe și PNDC‑urile acordate în statele UE-10 și, pe de altă parte, plățile directe acordate în statele UE-15 –, nu pot fi puse în paralel nivelurile plăților directe din statele UE-15 și plățile directe și PNDC‑urile din statele UE-10 pentru a aprecia existența unei eventuale încălcări a principiilor nediscriminării și egalității de tratament în ceea ce privește reducerea PNDC‑urilor.

118.

În orice caz, orice comparație este inoperantă din moment ce statele UE-15 și statele UE-10 nu se află în situații comparabile și nici nu trebuie să fie tratate în același mod. Este vorba, pe de altă parte, de o consecință directă a Actului de aderare din 2003, iar legalitatea dispozițiilor Actului de aderare din 2003, în calitate de drept primar, nu poate fi contestată.

119.

Având în vedere toate considerațiile de mai sus, în opinia noastră, este evident că analiza, în raport cu principiile nediscriminării și egalității de tratament, a dispozițiilor articolului 10 alineatul (1) și ale articolului 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009, precum și a Deciziei de punere în aplicare C(2012) 4391, care privește interpretarea articolului 132 din Regulamentul nr. 73/2009, nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea acestor dispoziții și a acestei decizii.

3. Cu privire la obiectivele PAC

120.

În ceea ce privește obiectivele PAC prevăzute la articolul 39 TFUE, trebuie amintit că legiuitorul Uniunii dispune în materie de PAC de o largă putere de apreciere, care corespunde responsabilităților politice pe care i le atribuie articolele 40 TFUE și 43 TFUE. Curtea a statuat în mai multe rânduri că numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate în aceste domenii în raport cu obiectivul pe care instituția competentă urmărește să îl atingă poate afecta legalitatea unei astfel de măsuri ( 54 ). În consecință, controlul Curții trebuie să se limiteze la a verifica dacă măsura în cauză nu este afectată de o eroare vădită sau de un abuz de putere ori dacă autoritatea în discuție nu a depășit în mod evident limitele puterii sale de apreciere ( 55 ).

121.

Dat fiind că situația diferită a statelor UE-15 și a statelor UE-10 și principiul potrivit căruia nivelul combinat al plăților directe și al PNDC‑urilor în statele UE-10 nu ar trebui să depășească nivelul plăților directe în statele UE-15 decurg direct din Actul de aderare din 2003, nu considerăm că legiuitorul Uniunii ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere sau ar fi depășit în mod evident limitele puterii sale de apreciere prin adoptarea articolului 10 alineatul (1) in fine și a articolului 132 alineatul (2) ultimul paragraf in fine din Regulamentul nr. 73/2009, precum și a Deciziei de punere în aplicare C(2012) 4391.

122.

În realitate, astfel cum am menționat deja, obligația de a ține seama de modularea obligatorie aplicabilă în statele UE-15 în scopul comparării nivelurilor plăților directe în anul 2012 este, în opinia noastră, mai degrabă o condiție necesară pentru a garanta echilibrul între nivelurile de plăți directe prevăzut de Actul de aderare din 2003.

123.

Având în vedere considerațiile de mai sus, apreciem că este clar că analiza, în raport cu obiectivele PAC, a dispozițiilor articolului 10 alineatul (1) și ale articolului 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009, precum și a Deciziei de punere în aplicare C(2012) 4391 nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea acestor dispoziții și a acestei decizii.

D – Cu privire la a doua întrebare preliminară litera c)

124.

Prin intermediul celei de a doua întrebări litera c), instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009, în formularea acestuia care rezultă din rectificarea publicată la 18 februarie 2010, încalcă principiile dreptului Uniunii și, mai exact, printre aceste principii, pe cele ale protecţiei încrederii legitime, securității juridice, bunei administrări, concurenţei loiale şi nediscriminării, în măsura în care modificarea menționată prin rectificare nu a efectuat o corectură de natură tehnică, ci o modificare de fond.

125.

Pentru a aprecia dacă rectificarea din 18 februarie 2010 constituie o simplă corectură a unei erori materiale fără efect asupra conținutului Regulamentului nr. 73/2009, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării dispozițiilor din dreptul Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acestora, ci și de contextul lor și de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte aceste dispoziții ( 56 ).

126.

Potrivit Comisiei, este vorba despre o rectificare de natură tehnică. Din observațiile acesteia rezultă că modificarea articolului 132 alineatul (2) din Regulamentul nr. 73/2009 a fost efectuată, prin rectificarea din 18 februarie 2010, în toate limbile oficiale. Formularea inițială a articolului 132 alineatul (2) ultimul paragraf, în toate limbile oficiale, conținea, desigur, mențiunea privind anul 2012, dar în unele versiuni lingvistice ( 57 ) mențiunea respectivă figura la începutul frazei, în timp ce în altele ( 58 ) aceasta se afla la sfârșitul frazei, într‑un loc care nu era însă deloc adecvat.

127.

Versiunea în limba franceză, precum și versiunea în limba lituaniană aparțin primei categorii de versiuni lingvistice, în care anul era menționat la începutul frazei înainte de modificare. Modificarea efectuată este următoarea:

„À partir de 2012, le montant total des aides directes pouvant être octroyées, après l’adhésion, à un agriculteur dans les nouveaux États membres au titre du paiement direct applicable, y compris tout paiement direct national complémentaire, ne dépasse pas le niveau de l’aide directe à laquelle cet agriculteur aurait droit au titre du paiement direct correspondant applicable, au moment considéré, dans les États membres autres que les nouveaux États membres, compte tenu, à partir de 2012, de l’application conjointe de l’article 7 et de l’article 10[ ( 59 )].”

128.

În schimb, în versiunea în limba engleză și în toate celelalte versiuni lingvistice care aparțin celui de al doilea grup de versiuni lingvistice, dispoziția de la articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 a fost rectificată prin deplasarea mențiunii privind anul 2012 care se afla la sfârșitul frazei:„The total direct support which a farmer may be granted in the new Member States after accession under the relevant direct payment, including all complementary national direct payments, shall not exceed the level of direct support a farmer would be entitled to receive under the corresponding direct payment then applicable to the Member States in the Member States other than the new Member States, from 2012, taking into account, from 2012, the application of Article 7 in conjunction with Article 10[ ( 60 )].”

129.

Trebuie observat, astfel cum procedează Comisia, că menționarea anului 2012 la începutul frazei ar implica faptul că articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 ar putea fi interpretat în sensul că interdicția – potrivit căreia agricultorii din statele UE-10 nu pot beneficia de plăți care să depășească nivelul aplicabil în statele UE-15 – ar privi numai anul 2012. Această interpretare ar fi vădit eronată și incompatibilă cu dispozițiile Actului de aderare din 2003.

130.

Astfel, deși rectificarea dispoziției de la articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul nr. 73/2009 a fost adoptată în toate versiunile lingvistice, versiunile inițiale ale acesteia în limbile spaniolă, cehă, daneză, estoniană, greacă, engleză, italiană, letonă, malteză, poloneză, portugheză, română, slovacă, slovenă, finlandeză și suedeză arată totuși voința legiuitorului european. Prin urmare, în opinia noastră, este evident că schimbarea locului mențiunii privind anul 2012 în fraza în discuție este doar o rectificare de natură tehnică, iar nu o modificare a substanței obligației juridice.

131.

Prin urmare, modificarea efectuată prin rectificare constituie o simplă rectificare a unei erori materiale, fără efect asupra conținutului legislației aplicabile, și nu afectează, așadar, legalitatea articolului 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009.

E – Cu privire la a doua întrebare preliminară litera d)

132.

Prin intermediul celei de a doua întrebări litera d), instanța de trimitere urmărește să afle dacă cuvântul „dydis” în limba lituaniană („montant” sau „niveau” în versiunea în limba franceză), utilizat la articolul 1c situat la punctul 27 litera (b) din capitolul 6 din anexa II la Actul de aderare din 2003, are același sens ca și cuvântul „lygis” („niveau” în versiunea în limba franceză), utilizat la articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009.

133.

Amintim că punctul 27 litera (b) din capitolul 6 din anexa II la Actul de aderare din 2003 a inserat printre altele acest articol 1c în Regulamentul nr. 1259/1999.

134.

Mai întâi, trebuie arătat că instanța de trimitere nu precizează nici în întrebarea sa preliminară, nici în altă parte în decizia sa de trimitere la care paragraf sau alineat al articolului 1c menționat se face referire. Articolul 1c din Regulamentul nr. 1259/1999 cuprinde, astfel, 10 alineate, iar cuvântul „dydis” este utilizat de mai multe ori în acest articol ( 61 ). Cuvântul „lygis”, menționat în întrebarea preliminară cu referire la articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009, este de asemenea utilizat la articolul 1c menționat.

135.

În opinia noastră, este totuși posibilă interpretarea întrebării pentru a se oferi un răspuns util la aceasta.

136.

În ceea ce privește geneza articolului 132 din Regulamentul nr. 73/2009, trebuie amintit că acest articol stabilește în esență aceleași norme ca articolul 143c din Regulamentul nr. 1782/2003, care, la rândul său, a reluat măsurile prevăzute la articolul 1c din Regulamentul nr. 1259/1999.

137.

Având în vedere această evoluție și ținând seama de ultima parte a celei de a doua întrebări litera d), care presupune efectuarea unei comparații între cuvântul „dydis” și un cuvânt utilizat la articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009, apreciem că cuvântul „dydis”, la care face referire instanța de trimitere în a doua întrebare preliminară litera d), este cel care figurează la articolul 1c alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 1259/1999.

138.

Trebuie observat că termenul în limba lituaniană relevant utilizat la articolul 143c alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 1782/2003 este „dydis”, la fel ca la articolul 1c alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 1259/1999. Prin urmare, acest termen a fost modificat numai la adoptarea Regulamentului nr. 73/2009, care utilizează la articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf termenul „lygis”.

139.

Potrivit jurisprudenței Curții, formularea utilizată în una dintre versiunile lingvistice ale unei dispoziţii a dreptului Uniunii nu poate constitui singurul temei pentru interpretarea acestei dispoziţii și nici nu se poate atribui respectivei formulări, în această privinţă, un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice. Astfel, dispozițiile dreptului Uniunii trebuie interpretate și aplicate în mod uniform, în lumina versiunilor existente în toate limbile Uniunii. În caz de divergență între diferitele versiuni lingvistice ale unui text din dreptul Uniunii, dispoziția în cauză trebuie interpretată în raport cu economia generală și cu finalitatea reglementării din care face parte ( 62 ).

140.

În mai multe versiuni lingvistice, altele decât versiunea în limba lituaniană, ale articolului 1c alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 1259/1999 și ale articolului 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 (în orice caz, pentru versiunile în limbile spaniolă, daneză, germană, estoniană, engleză, franceză, italiană, portugheză, finlandeză și suedeză), termenii utilizați au rămas în esență identici în aceste două regulamente.

141.

În plus, nu există nicio mențiune care să privească această modificare în considerentele Regulamentului nr. 73/2009. Dimpotrivă, considerentul (48) al acestui regulament prevede numai că „ar trebui menținute condițiile de acordare” a PNDC‑urilor.

142.

În consecință, considerăm că s‑a demonstrat că modificarea termenilor utilizați în versiunea în limba lituaniană a articolului 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 în raport cu articolele din regulamentele anterioare nu modifică sensul paragrafului respectiv. Această constatare este susținută de faptul că articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 reia măsurile menționate la punctul 27 litera (b) din capitolul 6 din anexa II la Actul de aderare din 2003.

143.

În consecință, propunem Curții să răspundă la a doua întrebare preliminară litera d) că sensul cuvântului „dydis”, utilizat la articolul 1c alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 1259/1999, astfel cum este redat la punctul 27 litera (b) din capitolul 6 din anexa II la Actul de aderare din 2003, este același cu cel al cuvântului „lygis”, utilizat la articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009.

F – Cu privire la a treia întrebare preliminară

144.

Prin intermediul celei de a treia întrebări preliminare, instanța de trimitere ridică, în esență, problema validității Deciziei de punere în aplicare C(2012) 4391, care nu a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și care, potrivit acestei instanțe, nu ar fi motivată.

145.

În ceea ce privește publicarea, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 297 alineatul (2) TFUE, publicarea deciziilor nu este obligatorie în cazul în care acestea din urmă indică destinatarii. Deciziile respective se notifică destinatarilor lor și produc efecte prin această notificare. În consecință, faptul de a nu publica Decizia de punere în aplicare C(2012) 4391, al cărei destinatar este Republica Lituania, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nu constituie o încălcare a principiilor dreptului Uniunii.

146.

În continuare, în ceea ce privește motivarea Deciziei de punere în aplicare C(2012) 4391 menționate, instanța de trimitere consideră că aceasta a fost adoptată fără a se ține seama de faptul că nu existau informații care să confirme nivelul uniform al plăților directe în statele UE-15 și în statele UE-10 în anul 2012.

147.

Mai întâi trebuie observat că punctul de plecare al instanței de trimitere este eronat. Astfel, faptul că nivelurile plăților directe – care se referă la metodele de calcul al plăților directe, iar nu la cuantumurile nominale ale plăților directe – au devenit egale în anul 2012 decurge direct din dispozițiile Regulamentului nr. 73/2009.

148.

Pentru acest motiv, nu era necesară motivarea deciziei în această privință de către Comisie.

149.

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse la articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă ( 63 ).

150.

În considerentul (4) al Deciziei de punere în aplicare C(2012) 4391, Comisia face referire la articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul nr. 73/2009, din cuprinsul căruia rezultă că cuantumul total al ajutorului direct, inclusiv PNDC‑urile, acordat unui agricultor în statele UE-10, nu poate să depășească nivelul plăților directe aplicabil în statele UE-15, ținând seama de modularea în temeiul articolelor 7 și 10 din Regulamentul nr. 73/2009. Din cuprinsul acestor din urmă articole rezultă că nivelurile plăților directe în statele UE-15 și în statele UE-10 erau echivalente în anul 2012.

151.

Prin urmare, Decizia de punere în aplicare C(2012) 4391 este motivată suficient cu privire la reducerile PNDC‑urilor.

V – Concluzie

152.

Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem să se răspundă la întrebările adresate de Vilniaus apygardos administracinis teismas (Lituania) după cum urmează:

„1)

În ceea ce privește prima întrebare literele a) și b), articolul 7 alineatul (1), articolul 10 alineatul (1) și articolul 121 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 trebuie interpretate în sensul că, în anul 2012, nivelul plăţilor directe aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene în componența acesteia la 30 aprilie 2004 era egal cu 90 % din nivelul totalităţii plăţilor directe şi că nivelul plăţilor directe în statele membre care au aderat la Uniunea Europeană la 1 mai 2004 era, în anul 2012, egal cu cel din vechile state membre.

2)

În ceea ce privește prima întrebare litera c), a doua întrebare literele a) și b) și a treia întrebare, analiza întrebărilor preliminare nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze nici validitatea articolului 10 alineatul (1) in fine și a articolului 132 alineatul (2) ultimul paragraf in fine din Regulamentul nr. 73/2009, nici validitatea Deciziei de punere în aplicare C(2012) 4391 final a Comisiei din 2 iulie 2012 de autorizare a efectuării de plăți naționale directe complementare în Lituania pentru anul 2012 [notificată sub numărul K(2012) 4391].

3)

În ceea ce privește a doua întrebare litera c), analiza întrebării preliminare nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea articolului 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009, în formularea acestuia care rezultă din rectificarea publicată la 18 februarie 2010 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

4)

În ceea ce privește a doua întrebare litera d), sensul cuvântului «dydis», utilizat la articolul 1c alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1259/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în conformitate cu politica agricolă comună, astfel cum este redat la punctul 27 litera (b) din capitolul 6 din anexa II la Actul privind condițiile de aderare a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace și adaptările tratatelor care stau la baza Uniunii Europene, din 23 septembrie 2003, este același cu cel al cuvântului «lygis», utilizat la articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009.”

( 1 )   Limba originală: franceza.

( 2 )   Regulamentul din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 (JO L 30, p. 16, rectificare în JO 2010, L 43, p. 7).

( 3 )   Decizia de punere în aplicare din 2 iulie 2012 de autorizare a efectuării de plăți naționale directe complementare în Lituania pentru anul 2012 [notificată sub numărul K(2012) 4391].

( 4 )   Din 20 octombrie 2011 (denumit în continuare „Documentul de lucru DS2011/14/REV2”).

( 5 )   Actul privind condițiile de aderare a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace și adaptările tratatelor care stau la baza Uniunii Europene (JO 2003, L 236, p. 33, denumit în continuare „Actul de aderare din 2003”).

( 6 )   Astfel, în cauza T‑386/13, districtul Kėdainių, Lituania (Kėdainių rajono Okainių ŽŪB) şi 134 de alţi reclamanţi au solicitat Tribunalului anularea Deciziei de punere în aplicare C(2012) 4391 – aceeaşi decizie de punere în aplicare contestată în cadrul prezentei cereri de decizie preliminară – şi declararea ca fiind inaplicabile, în temeiul articolului 277 TFUE, pe de o parte, a articolului 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 și, pe de altă parte, a unei părţi a articolului 10 alineatul (1) din acelaşi regulament. Prin Ordonanța Kėdainių rajono Okainių și alții/Consiliul și Comisia (T‑386/13, EU:T:2014:754), Tribunalul a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă, pentru motivul că cererea de anulare a deciziei menționate nu a fost introdusă în termenele prevăzute şi că excepţia de nelegalitate a fost invocată pe cale incidentală. În schimb, în cauza Lituania/Comisia (T‑533/13), Republica Lituania a solicitat Tribunalului anularea articolului 1 alineatul (4) din Decizia de punere în aplicare C(2013) 4487 final a Comisiei din 19 iulie 2013 privind autorizarea acordării în Lituania a unui ajutor naţional tranzitoriu în anul 2013. Examinarea cauzei a fost suspendată până când Curtea se va pronunţa cu privire la întrebările preliminare în prezenta cauză.

( 7 )   În ceea ce privește modularea, în cauza T‑333/09 (Hotărârea Polonia/Comisia, T‑333/09, EU:T:2012:449), Republica Polonă a solicitat anularea anexei I la Decizia 2009/444/CE a Comisiei din 10 iunie 2009 privind stabilirea alocării pentru statele membre a sumelor rezultate din modularea prevăzută la articolele 7 și 10 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului pentru anii 2009-2012 (JO L 148, p. 29). Tribunalul nu a tratat în mod explicit problema nivelurilor plăţilor directe în această hotărâre. În Hotărârea Agrargenossenschaft Neuzelle (C‑545/11, EU:C:2013:169), Curtea a avut de asemenea ocazia să evalueze modularea şi reducerile suplimentare ale plăţilor directe în vechile state membre pentru anii 2009-2012 fără a trata însă problema nivelurilor plăţilor directe.

( 8 )   Regulamentul din 17 mai 1999 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în conformitate cu politica agricolă comună (JO L 160, p. 113).

( 9 )   Cu excepția celor prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1257/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european de orientare și garantare agricolă (FEOGA) și de modificare și abrogare a unor regulamente (JO L 160, p. 80, rectificare în JO 2000, L 302, p. 72, Ediție specială, 03/vol. 28, p. 134).

( 10 )   Regulamentul din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori și de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2019/93, (CE) nr. 1452/2001, (CE) nr. 1453/2001, (CE) nr. 1454/2001, (CE) nr. 1868/94, (CE) nr. 1251/1999, (CE) nr. 1254/1999, (CE) nr. 1673/2000, (CEE) nr. 2358/71 și (CE) nr. 2529/2001 (JO L 270, p. 1, rectificare în JO 2004, L 94, p. 70, Ediție specială, 03/vol. 49, p. 177).

( 11 )   Potrivit considerentului (5) al Regulamentului nr. 1782/2003, sistemul de reducere progresivă a plăților directe, obligatoriu la scară comunitară, pentru anii 2005-2012, a fost introdus pentru a obține un echilibru mai bun între instrumentele politice concepute pentru promovarea unei agriculturi durabile și cele destinate să încurajeze dezvoltarea rurală. Economiile realizate erau utilizate pentru finanțarea măsurilor de dezvoltare rurală.

( 12 )   Decizia privind adaptarea Actului privind condițiile de aderare a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace și adaptările tratatelor care stau la baza Uniunii Europene, ca urmare a reformei politicii agricole comune (JO L 93, p. 1).

( 13 )   Regulamentul din 22 martie 2004 de modificare a Regulamentelor nr. 1782/2003, (CE) nr. 1786/2003 privind organizarea comună a pieței furajelor uscate și (CE) nr. 1257/1999 privind ajutorul acordat din Fondul european de orientare și garantare agricolă (FEOGA) pentru dezvoltare rurală, ca urmare a aderării Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei și Slovaciei la Uniunea Europeană (JO L 91, p. 1, Ediţie specială, 03/vol. 54, p. 252).

( 14 )   JO L 43, p. 7.

( 15 )   Hotărârea Meilicke (C‑83/91, EU:C:1992:332, punctele 22 și 24), precum și Ordonanța Dhumeaux și Cie și alții (C‑116/05, EU:C:2005:738, punctele 18 și 19 și jurisprudența citată).

( 16 )   Ordonanțele Laguillaumie (C‑116/00, EU:C:2000:350, punctul 16 și jurisprudența citată), precum și Dhumeaux și Cie și alții (C‑116/05, EU:C:2005:738, punctul 21). A se vedea în acest sens și Concluziile noastre prezentate în cauza Gullotta și Farmacia di Gullotta Davide & C. (C‑497/12, EU:C:2015:168, punctele 88-94).

( 17 )   Ordonanțele Laguillaumie (C‑116/00, EU:C:2000:350, punctul 16 și jurisprudența citată), Hanssens și alții (C‑75/04, EU:C:2005:53, punctul 9), precum și Dhumeaux și Cie și alții (C‑116/05, EU:C:2005:738, punctul 21).

( 18 )   A se vedea în acest sens Ordonanța Laguillaumie (C‑116/00, EU:C:2000:350, punctul 18).

( 19 )   Hotărârile Sucrimex şi Westzucker/Comisia (133/79, EU:C:1980:104, punctul 15), IBM/Comisia (60/81, EU:C:1981:264, punctul 9), precum şi Schönberger/Parlamentul (C‑261/13 P, EU:C:2014:2423, punctul 13). A se vedea de asemenea Concluziile avocatului general Cruz Villalón prezentate în cauza Gauweiler și alții (C‑62/14, EU:C:2015:7, punctul 74).

( 20 )   Hotărârile Athinaïki Techniki/Comisia (C‑521/06 P, EU:C:2008:422, punctul 42) şi NDSHT/Comisia (C‑322/09 P, EU:C:2010:701, punctul 48).

( 21 )   Procesele‑verbale în rezumat ale acestor reuniuni pot fi consultate în limba engleză la următoarea adresă internet: ‑payments‑pre-2013-reform_en.htm.

( 22 )   A se vedea în acest sens Hotărârea Friesland Coberco Dairy Foods (C‑11/05, EU:C:2006:312, punctele 40 și 41), precum şi Concluziile avocatului general Cruz Villalón prezentate în cauza Gauweiler și alții (C‑62/14, EU:C:2015:7, punctul 72). Potrivit hotărârii menţionate, concluziile unui comitet instituit prin dreptul Uniunii, care nu au caracter obligatoriu pentru autorităţile naţionale, nu pot face obiectul unei examinări a validității în cadrul procedurii prevăzute la articolul 267 TFUE.

( 23 )   31/86 şi 35/86, EU:C:1988:211.

( 24 )   A se vedea în acest sens Hotărârea LAISA şi CPC España/Consiliul (31/86 şi 35/86, EU:C:1988:211, punctul 14).

( 25 )   Regulamentul din 11 iulie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce privește aplicarea plăților directe pentru agricultori aferente anului 2013 (JO L 204, p. 11).

( 26 )   Act privind condiţiile de aderare a Republicii Bulgaria şi a României şi adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO L 157, p. 203), din 21 iunie 2005.

( 27 )   Considerentele (2) şi (7) ale Regulamentului nr. 671/2012.

( 28 )   A se vedea nota de subsol 7 din prezentele concluzii.

( 29 )   T‑333/09, EU:T:2012:449.

( 30 )   În ceea ce privește diferiții termeni utilizați în versiunile în limba lituaniană ale acestor regulamente, a se vedea punctele 134-142 din prezentele concluzii.

( 31 )   Modul de redactare a acestui articol în Regulamentul nr. 73/2009 a fost uşor modificat în raport cu modul de redactare din Actul de aderare din 2003. Astfel, articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 are următorul cuprins: „nivelul ajutorului direct pe care agricultorul ar avea dreptul să îl primească în cadrul plății directe corespunzătoare aplicabile statelor membre, altele decât noile state membre, începând din 2012”.

( 32 )   Trebuie arătat că unele versiuni lingvistice utilizează în această privință expresii diferite la articolul 10 alineatul (1) şi la articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 (în special versiunile în limba estoniană şi în limba finlandeză), în timp ce în mai multe alte versiuni expresiile sunt aceleaşi. Amintim că, în caz de divergență între diferitele versiuni lingvistice ale unui text din dreptul Uniunii, dispoziția în cauză trebuie interpretată în raport cu economia generală și cu finalitatea reglementării din care face parte (Hotărârea Ivansson și alții, C‑307/13, EU:C:2014:2058, punctul 40). Prin urmare, astfel de divergenţe lingvistice izolate nu sunt de natură să afecteze această constatare privind interpretarea articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 73/2009.

( 33 )   Rapoartele pot fi consultate în limba engleză la următoarele adrese internet: ‑funding/beneficiaries/direct‑aid/pdf/annex1-2005_en.pdf şi ‑funding/beneficiaries/direct‑aid/pdf/annex2-2005_en.pdf.

( 34 )   Diferite metode care permit clasificarea şi măsurarea nivelului de ajutor pentru agricultură au fost dezvoltate în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) şi al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Aceste metode, în special măsura globală de susţinere a OMC (MGS, în limba engleză „Aggregate Measurement of Support”, AMS) şi estimarea suportului acordat producătorilor OCDE (ESP, în limba engleză „Producer Support Estimate”, PSE), pot fi utilizate pentru a clasifica şi a compara nivelurile de ajutor în diferite ţări. Totuşi, aceste diferite sisteme au fost create pentru obiective diferite şi produc rezultate foarte variabile (a se vedea în acest sens studiul efectuat de Effland, A., „Classifying and Measuring Agricultural Support: Identifying Differences Between the WTO and OECD Systems”, EIB-74, US Department of Agriculture, Economic Research Service, martie 2011, care poate fi consultat la următoarea adresă internet: ). Aceste sisteme nu pot fi utilizate ca atare în scopul interpretării noțiunii „nivel” utilizate în Regulamentul nr. 73/2009.

( 35 )   Sublinierea noastră.

( 36 )   Trebuie amintit că reforma PAC a fost realizată în paralel cu negocierile de aderare purtate cu statele UE-10.

( 37 )   Considerentele (24) şi (25) ale Regulamentului nr. 1782/2003.

( 38 )   A se vedea documentul Comisiei privind SPU, care poate fi consultat în limba franceză la următoarea adresă internet: ‑support/pdf/factsheet‑single‑payment‑scheme_fr.pdf. Pentru diferitele scheme puse în aplicare în cele 28 de state membre, a se vedea harta la următoarea adresă internet: ‑support/images/map‑direct‑payments_en.gif.

( 39 )   Prin urmare, această schemă lasă statelor membre o marjă largă în ceea ce priveşte alegerea. Astfel cum s‑a arătat în doctrină, „ţinând seama de Regulamentul [nr. 1782/2003], precum şi de toate modalităţile de aplicare, obţinem un ansamblu de aproximativ 500 de [a]rticole şi 50 de anexe care acoperă două «regimuri decuplate» (plata unică şi schema simplificată pentru noile [s]tate membre), 17 scheme cuplate (dintre care șase tranzitorii), două modele de decuplare (istoric și regional), șase modalități de regionalizare (pe bază istorică, forfetară, hibridă, statică sau dinamică și varianta pentru noile state membre), opţiunea unei decuplări amânate pentru primele lactate, posibilitatea unei diferenţieri pentru suprafeţele destinate păşunilor permanente sau culturilor de plante erbacee, 10 opţiuni de recuplare parţială a anumitor producţii, eventuala neaplicare a decuplării pe o perioadă tranzitorie de 3 ani, posibilitatea de a nu decupla anumite scheme de ajutor şi, dulcis in fundo, în sfârşit, cel puţin 10 tipuri diferite de drepturi la plată în cadrul schemei de plată unică” [Bianchi, D., La politique agricole commune (PAC). Toute la PAC, rien d’autre que la PAC, Bruylant, Bruxelles, 2006, p. 294].

( 40 )   Altfel spus, schema înaintea reducerilor efectuate în special cu titlu de „phasing‑in” sau de modulare.

( 41 )   Chiar ulterior acestei date, potrivit articolului 36 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (JO L 347, p. 608), statele membre care aplică SPUS pot decide să continue aplicarea acestei scheme până la 31 decembrie 2020. Potrivit Notei de informare a Comisiei din 13 noiembrie 2014 privind deciziile statelor membre cu privire la punerea în aplicare a noii scheme de ajutoare directe (Decisions taken by Member States for the implementation of the new direct support system, care poate fi consultată în limba engleză la următoarea adresă internet: ‑support/direct‑payments/docs/implementation‑decisions‑ms_en.pdf), toate cele 10 state membre care aplică SPUS, printre care Republica Bulgaria și România, au decis să continue aplicarea acestei scheme până în anul 2020.

( 42 )   Mecanismul de ajustare, introdus pentru anul 2013, este totuşi aplicabil în statele UE-10 fără reguli specifice (a se vedea punctul 49 din prezentele concluzii).

( 43 )   Întrucât procentajul modulării în anul 2011 era de numai 9 % pentru statele UE-15 şi nivelul plăţilor directe în statele UE-10 era de 80 % din nivelul aplicabil în statele UE-15, este clar că nivelurile plăților directe în statele UE-15 și în statele UE-10 în anul 2011 erau încă foarte diferite.

( 44 )   Articolul 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 cuprinde mențiunea „ținând seama, începând din 2012, de aplicarea articolului 7 coroborat cu articolul 10”.

( 45 )   A se vedea punctul 59 din prezentele concluzii.

( 46 )   Această interpretare decurge direct din cuprinsul articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 73/2009, a cărui validitate nu a fost repusă în discuție în cadrul prezentei proceduri. Potrivit Documentului de lucru nr. DS2011/14/REV2, diferența dintre nivelul plăților directe care rezultă din mecanismul de „phasing‑in” în statele UE-10 și nivelul plăților directe aplicabil în statele UE-15, luând în considerare toate reducerile puse în aplicare în temeiul articolului 7 alineatul (1) din regulamentul menționat, era zero în anul 2012, nivelurile în statele UE-15 și în statele UE-10 fiind egale cu 90 %. Întrucât procentajul care trebuie luat în considerare este zero, rata de modulare privind sumele cuprinse între 5000 și 300000 de euro este de asemenea zero. Astfel, rata de modulare progresivă, și anume reducerea majorată cu 4 puncte procentuale, privind sumele care depășesc 300000 de euro este de 4 %.

( 47 )   Decizia de punere în aplicare C(2012) 4391 privește numai Republica Lituania, care aplică SPUS. Analiza acestei interpretări, care reiese deja din Documentul de lucru DS2011/14/REV2, se concentrează, prin urmare, asupra efectelor sale pentru statele UE-10 care aplică SPUS.

( 48 )   Potrivit Comisiei, această abordare sectorială a fost aplicată în anul 2012 în toate statele membre care au ales SPUS, inclusiv Republica Lituania. Potrivit acestei instituții, în cadrul SPUS, PNDC‑urile prezintă propriile particularități, întrucât acestea permit statelor membre să sprijine sectoarele care, în caz contrar, nu ar beneficia de sprijin în statele membre menționate. Atunci când un stat membru alege SPUS, toate plățile efectuate în cadrul schemelor europene de sprijin sunt reunite pentru a fi împărțite în părți egale în funcție de hectarele care pot să beneficieze de ajutor, toți agricultorii beneficiind, prin urmare, de un cuantum uniform la hectar pe întreg teritoriul național. Or, plățile efectuate în cadrul SPU sunt mai diferențiate, dat fiind că un stat membru poate să acorde un ajutor mai important pentru anumite sectoare, diferențiind cuantumurile referitoare la drepturile de plată.

( 49 )   Hotărârile Akzo Nobel Chemicals și Akcros Chemicals/Comisia (C‑550/07 P, EU:C:2010:512, punctele 54 și 55 și jurisprudența citată), IBV & Cie (C‑195/12, EU:C:2013:598, punctele 49 și 50), precum și Feakins (C‑335/13, EU:C:2014:2343, punctul 47).

( 50 )   Hotărârile Arcelor Atlantique și Lorraine și alții (C‑127/07, EU:C:2008:728, punctul 25), IBV & Cie (C‑195/12, EU:C:2013:598, punctul 51), precum și Feakins (C‑335/13, EU:C:2014:2343, punctul 49).

( 51 )   A se vedea în acest sens Hotărârea Polonia/Consiliul (C‑273/04, EU:C:2007:622, punctele 87 și 88), precum și Hotărârea Polonia/Comisia (C‑335/09 P, EU:C:2012:385, punctele 100 și 101).

( 52 )   Trebuie observat că statele UE-10 care aplică SPUS au menținut posibilitatea de a acorda un ajutor complementar chiar după perioada de „phasing‑in”. Considerentul (8) al Regulamentului nr. 671/2012 are următorul cuprins: „[n]oilor state membre li s‑a permis să acorde [PNDC‑uri], ca o consecință a introducerii treptate a plăților directe în respectivele state membre. O astfel de posibilitate nu va mai fi disponibilă în 2013, când calendarul pentru introducerea graduală a plăților directe în noile state membre va fi complet. În noile state membre care aplică [SPUS], [PNDC‑urile] au jucat un rol important în acordarea de sprijin pentru venitul agricultorilor în anumite sectoare. […] Din acest motiv și pentru a evita o diminuare bruscă și considerabilă a sprijinului în 2013 în sectoarele care beneficiază până în 2012 de [PNDC] […] este oportun să se prevadă în respectivele state membre posibilitatea de a se acorda agricultorilor, sub rezerva autorizării de către Comisie, ajutoare naționale tranzitorii în 2013”. Posibilitatea de a acorda aceste ajutoare naționale tranzitorii a fost prelungită în continuare prin Regulamentul nr. 1307/2013 pentru perioada cuprinsă între anii 2015 și 2020.

( 53 )   A se vedea punctul 104 din prezentele concluzii.

( 54 )   Hotărârile Bavaria și Bavaria Italia (C‑343/07, EU:C:2009:415, punctul 81) și Panellinios Syndesmos Viomichanion Metapoiisis Kapnou (C‑373/11, EU:C:2013:567, punctul 40).

( 55 )   Hotările Jippes și alții (C‑189/01, EU:C:2001:420, punctul 80), Spania/Comisia (C‑304/01, EU:C:2004:495, punctul 23), Unitymark și North Sea Fishermen’s Organisation (C‑535/03, EU:C:2006:193, punctul 55), Bavaria și Bavaria Italia (C‑343/07, EU:C:2009:415, punctul 82), precum și Panellinios Syndesmos Viomichanion Metapoiisis Kapnou (C‑373/11, EU:C:2013:567, punctul 41).

( 56 )   Hotărârea Premis Medical (C‑273/09, EU:C:2010:809, punctul 29).

( 57 )   În special în versiunile în limbile bulgară, germană, franceză, lituaniană și neerlandeză.

( 58 )   Versiunile în limbile spaniolă, cehă, daneză, estoniană, greacă, engleză, italiană, letonă, malteză, poloneză, portugheză, română, slovacă, slovenă, finlandeză și suedeză.

( 59 )   Sublinierea și eliminarea noastră. Rectificarea în limba lituaniană din 18 februarie 2010 (JO L 43, p. 7) conținea o eroare. Deși mențiunea privind anul 2012 fusese inserată la sfârșitul dispoziției, ea nu a fost suprimată la începutul frazei. Pentru acest motiv, versiunea în limba lituaniană a articolului 132 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 73/2009 a trebuit să fie rectificată a doua oară la 15 mai 2013 (JO L 130, p. 60).

( 60 )   Sublinierea și eliminarea noastră.

( 61 )   Fie cuvântul „dydis” ca atare, fie forma sa declinată „dydžio”.

( 62 )   A se vedea în special Hotărârea Ivansson și alții (C‑307/13, EU:C:2014:2058, punctul 40).

( 63 )   A se vedea în special Hotărârea Franța/Consiliul (C‑479/07, EU:C:2009:131).

Full & Egal Universal Law Academy