CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
MELCHIOR WATHELET
prezentate la 4 iunie 2015 ( 1 )
Cauza C‑234/14
Ostas celtnieks SIA
împotriva
Talsu novada pašvaldība,
Iepirkumu uzraudzības birojs
[cerere de decizie preliminară formulată deAugstākā tiesa (Letonia)]
„Trimitere preliminară — Contracte de achiziții publice — Directiva 2004/18/CE — Articolul 47 alineatul (2) și articolul 48 alineatul (3) — Operator economic care menționează capacitățile altor entități — Obligația de a încheia un acord de parteneriat cu aceste alte entități sau de a înființa o societate în nume colectiv — Clauză de răspundere individuală și solidară a ofertantului și a altor entități”
I – Introducere
1.
Cererea de decizie preliminară, depusă la grefa Curții la 12 mai 2014, intervine în cadrul unui litigiu între Ostas celtnieks SIA (denumită în continuare „Ostas celtnieks”), pe de o parte, și Talsu novada pašvaldība (autoritatea administrativă locală din regiunea Talsi, denumită în continuare „autoritatea”) și Iepirkumu uzraudzības birojs (Oficiul de Supraveghere a Contractelor de Achiziții Publice, denumit în continuare „oficiul”), pe de altă parte.
2.
Autoritatea a lansat o procedură de achiziții publice pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere în scopul facilitării accesului în Talsi. Caietul de sarcini al cererii de ofertă lansate de autoritate prevedea în special că, în cazul în care un ofertant ar menționa capacitățile altor entități, acesta ar trebui, înainte de încheierea contractului, să încheie un acord de parteneriat cu aceste entități sau să înființeze o societate în nume colectiv. Acordul de parteneriat ar trebui, printre altele, să prevadă răspunderea individuală și solidară a ofertantului și a celorlalte entități.
3.
Ostas celtnieks contestă legalitatea acestor condiții din caietul de sarcini.
4.
Această cerere de decizie preliminară privește interpretarea Directivei 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii ( 2 ). Instanța de trimitere ridică în special problema dacă această directivă se opune sau nu se opune introducerii într‑un caiet de sarcini a unor condiții precum cele prevăzute în cauza principală.
II – Cadrul juridic
A – Dreptul Uniunii
5.
Potrivit considerentului (45) al Directivei 2004/18:
„Prezenta directivă prevede posibilitatea statelor membre de a elabora liste oficiale de contractanți, de furnizori sau de prestatori de servicii sau un sistem de certificare de către organismele publice sau private, precum și efectele unei astfel de înregistrări sau certificări în cadrul unei proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice într‑un alt stat membru. În ceea ce privește listele oficiale de operatori economici agreați, trebuie să se țină seama de jurisprudența Curții de Justiție în cazul în care un operator economic care face parte dintr‑un grup își asumă capacitățile economice, financiare sau tehnice ale altor societăți din grup în sprijinul cererii sale de înscriere. În acest caz, operatorul economic este cel care trebuie să dovedească faptul că dispune efectiv de respectivele resurse pe întreaga perioadă de valabilitate a înscrierii. În scopul înregistrării, un stat membru poate, prin urmare, să determine nivelul de cerințe care trebuie atins și în special, de exemplu, în cazul în care operatorul economic își asumă capacitatea financiară a unei alte societăți din grup, răspunderea, solidară dacă este cazul, a respectivei societăți.”
6.
Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2004/18 prevede următoarele:
„Grupurile de operatori economici pot depune oferte sau se pot prezenta în calitate de candidați. Pentru depunerea unei oferte sau a unei cereri de participare, autoritățile contractante nu pot impune ca grupurile de operatori economici să aibă o anumită formă juridică, dar grupul selectat poate fi constrâns să dobândească o anumită formă juridică în cazul în care i s‑a atribuit contractul, în măsura în care această transformare este necesară în scopul bunei executări a contractului.”
7.
Potrivit articolului 25 din această directivă:
„În caietul de sarcini, autoritatea contractantă poate solicita sau poate fi obligată de un stat membru să solicite ofertantului să indice, în oferta sa, partea din contract pe care intenționează să o subcontracteze unor terți, precum și subcontractanții propuși.
Această precizare nu aduce atingere aspectului responsabilității operatorului economic principal.”
8.
Potrivit articolului 26 din Directiva menționată:
„Autoritățile contractante pot prevedea condiții speciale privind executarea contractului, cu condiția să fie compatibile cu dreptul comunitar și să fie menționate în anunțul de participare sau în caietul de sarcini. Condițiile de executare a unui contract se pot referi, în special, la aspecte sociale și de mediu.”
9.
Articolul 44 din aceeași directivă prevede:
„(1) Contractele se atribuie […], după verificarea respectării cerințelor pentru operatorii economici care nu au fost respinși […], realizată de autoritățile contractante conform criteriilor referitoare la capacitatea economică și financiară, la cunoștințele sau capacitățile profesionale și tehnice prevăzute la articolele 47-52 […]
(2) Autoritățile contractante pot solicita candidaților și ofertanților să îndeplinească niveluri minime de capacități, în conformitate cu articolele 47 și 48.
Amploarea informațiilor prevăzute la articolele 47 și 48, precum și nivelurile minime de capacități necesare pentru un anumit contract trebuie [să fie] raportate la și proporționale cu obiectul contractului.
[…]”
10.
Articolul 47 din Directiva 2004/18 prevede la alineatele (2) și (3):
„(2) După caz, un operator economic poate pune în evidență, pentru un contract determinat, capacitățile altor entități, indiferent de natura juridică a relațiilor dintre acesta și respectivele entități. În acest caz, operatorul economic trebuie să dovedească autorității contractante că va dispune de mijloacele necesare prezentând, de exemplu, angajamentul respectivelor entități în acest sens.
(3) În aceleași condiții, un grup de operatori economici prevăzut la articolul 4 poate menționa capacitățile membrilor grupului sau ale altor entități.”
11.
Articolul 48 din această directivă prevede la alineatele (3) și (4):
„(3) După caz și pentru un contract determinat, un operator economic poate menționa capacitățile altor entități, indiferent de ce caracter legal au relațiile dintre el și respectivele entități. În acest caz, operatorul economic trebuie să dovedească autorității contractante că va dispune de mijloacele necesare prezentând, de exemplu, angajamentul respectivelor entități în acest sens.
(4) În aceleași condiții, un grup de operatori economici prevăzut la articolul 4 poate menționa capacitățile membrilor grupului sau ale altor entități.”
B – Dreptul național
12.
Legea privind achizițiile publice [Publisko iepirkumu likums, Latvijas Vēstnesis, 2006, no 65 (3433)] transpune Directiva 2004/18 în dreptul leton.
13.
Din cererea de decizie preliminară reiese că această lege prevede, la articolul 41 („Capacitate economică și financiară”) alineatul 3 și la articolul 42 („Capacități tehnice și profesionale”) alineatul 3 că adjudecatarul poate menționa, dacă acest lucru este necesar pentru executarea unui contract determinat, capacitățile altor operatori economici, indiferent de natura juridică a relațiilor dintre acesta și respectivii operatori economici. În acest caz, adjudecatarul trebuie să dovedească autorității contractante că va dispune de mijloacele necesare pentru executarea contractului, prezentând confirmări sau acorduri din partea respectivilor operatori economici pentru executarea contractului ( 3 ).
14.
Normele de bază ale unui acord de parteneriat sunt definite în capitolul al șaisprezecelea din Codul civil leton, în timp ce condițiile impuse operatorilor economici pentru înființarea și pentru desfășurarea activității unei societăți în nume colectiv figurează în titlul IX din Codul comercial.
III – Situația de fapt din litigiul principal și întrebarea preliminară
15.
Autoritatea a lansat o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice în vederea îmbunătățirii infrastructurii rutiere.
16.
Punctul 9.5 din caietul de sarcini aprobat la 29 noiembrie 2011 are următorul cuprins:
„[…] în cazul în care ofertantul menționează capacitățile altor operatori economici, trebuie să indice respectivii operatori economici și să dovedească faptul că va dispune de mijloacele necesare. Dacă ofertantul menționat este declarat câștigător, acesta trebuie să încheie un acord de parteneriat cu respectivii operatori economici anterior atribuirii și să îl transmită autorității contractante.”
17.
Potrivit instanței de trimitere, acordul de parteneriat va trebui să conțină:
„1)
o clauză în care să se prevadă că fiecare dintre părți răspunde individual și în solidar pentru executarea contractului de achiziție publică;
2)
[indicarea] operatorului economic principal împuternicit să semneze contractul de achiziție publică și să coordoneze executarea sa;
3)
descrierea elementelor lucrării a căror realizare revine fiecăruia dintre participanți;
4)
volumul de lucrări – exprimat în procente – pe care fiecare dintre participanți trebuie să îl execute.
Încheierea unui acord de parteneriat poate fi înlocuită cu înființarea unei societăți în nume colectiv.”
18.
Ostas celtnieks a contestat la Oficiu mai multe condiții din caietul de sarcini și în special punctul 9.5.
19.
Prin decizia din 13 februarie 2012, oficiul a admis obiecțiile Ostas celtnieks în legătură cu unele dintre puncte, însă le‑a respins pe cele referitoare la punctul 9.5 din caietul de sarcini. Oficiul a reținut că, prin intermediul acestui punct, autoritatea contractantă a stabilit de fapt modalitatea în care adjudecatarul putea dovedi autorității contractante că va dispune de mijloacele necesare pe toată durata executării contractului.
20.
Ostas celtnieks a sesizat Administratīvā rajona tiesa (tribunalul administrativ regional) cu o acțiune în constatarea nelegalității parțiale a deciziei oficiului cu privire la mai multe puncte și în special cu privire la punctul 9.5 din caietul de sarcini.
21.
Prin decizia din 7 mai 2013, Administratīvā rajona tiesa a stabilit că punctul 9.5 din caietul de sarcini era parțial nelegal.
22.
Potrivit acestei instanțe, nu reiese nici din Legea letonă privind achizițiile publice, nici din Directiva 2004/18 că autoritatea contractantă poate impune unui ofertant o obligație de a‑și asuma un angajament de a încheia un acord de parteneriat cu alte entități ale căror capacități le menționează și că îi poate cere acestuia să încheie un astfel de contract sau să înființeze împreună cu entitățile respective o societate în nume colectiv. Potrivit Administratīvā rajona tiesa, un operator economic poate recurge, pentru necesitățile unui anumit contract, la capacitățile altor entități, indiferent de natura juridică a relațiilor dintre acesta și respectivele entități.
23.
Împotriva acestei decizii autoritatea și oficiul au declarat recursuri la instanța de trimitere. Acestea susțin că punctul 9.5 din caietul de sarcini este justificat în scopul reducerii riscului de neexecutare a contractului, întrucât, în lipsa unei obligații de a încheia un contract, autoritatea contractantă nu are posibilitatea să verifice că executarea contractului se va face în conformitate cu oferta depusă și că operatorii economici ale căror capacități sunt menționate de adjudecatar nu își vor retracta angajamentele.
24.
Potrivit autorității și oficiului, expresia „indiferent de natura juridică a relațiilor dintre acesta și respectivele entități” ( 4 ) se referă la relațiile care există în general între un adjudecatar și un operator economic ale cărui capacități sunt menționate de acesta. Ele apreciază că Legea letonă privind achizițiile publice nu precizează în ce mod adjudecatarul poate dovedi autorității contractante că va dispune de mijloacele necesare și că, prin urmare, acest lucru este lăsat la aprecierea autorității contractante.
25.
Acestea consideră, de asemenea, că, întrucât Legea letonă privind achizițiile publice a transpus dispozițiile Directivei 2004/18, trebuie să se țină seama și de interpretarea dispozițiilor acestei directive în jurisprudența Curții. Ele arată de asemenea că în Hotărârile Ballast Nedam Groep (C‑389/92, EU:C:1994:133) și Ballast Nedam Groep (C‑5/97, EU:C:1997:636), Curtea a declarat că, pentru a reduce la maximum riscurile pentru autoritatea contractantă, aceasta trebuia să verifice dacă mijloacele relevante erau într‑adevăr la dispoziția ofertanților.
26.
Instanța de trimitere arată că reiese din mai multe hotărâri ale Curții că autoritatea contractantă trebuia de asemenea să verifice capacitățile de a executa contractul ( 5 ) ale întreprinderilor subcontractante.
27.
Aceasta observă în special că, la punctul 33 din Hotărârea Swm Costruzioni 2 și Mannocchi Luigino (C‑94/12, EU:C:2013:646), Curtea declară „că Directiva 2004/18 permite cumulul capacităților mai multor operatori economici în vederea îndeplinirii cerințelor minime de capacitate stabilite de autoritatea contractantă cu condiția să se facă dovada că ofertantul sau candidatul care se prevalează de capacitățile uneia sau mai multor alte entități va dispune efectiv de mijloacele acestora care sunt necesare pentru executarea contractului”.
28.
Potrivit instanței de trimitere, autoritatea contractantă nu doar poate, dar și trebuie să verifice capacitatea ofertantului de a executa contractul. Totuși, aceasta apreciază că nu este clar lămurit aspectul dacă autoritatea contractantă poate decide că singurele proceduri autorizate pentru procurarea de capacități suplimentare constau în organizarea într‑un anumit tip de societate sau în încheierea unui acord de parteneriat sau, dimpotrivă, dacă întreprinderea ofertantă este liberă să aleagă în ce mod va cumula aceste capacități.
29.
În aceste împrejurări, Augstākā tiesa a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Dispozițiile Directivei 2004/18 trebuie interpretate în sensul că nu se opun introducerii în caietul de sarcini, în scopul reducerii riscului de neexecutare a contractului, a cerinței conform căreia, în cazul în care contractul este atribuit unui ofertant care menționează capacitățile altor operatori economici, respectivul ofertant este obligat să încheie, anterior atribuirii contractului, un acord de parteneriat cu respectivii operatori economici (care va cuprinde aspectele concrete stipulate în caietul de sarcini) sau să înființeze o societate în nume colectiv împreună cu aceștia?”
IV – Procedura în fața Curții
30.
Au depus observații scrise guvernele leton și elen, precum și Comisia Europeană. Ostas celtnieks, guvernul leton și Comisia au prezentat observații orale în ședința din 16 aprilie 2015.
V – Analiză
A – Observații introductive
31.
Este necesar să se arate că, deși întrebarea adresată Curții de instanța de trimitere nu specifică nicio dispoziție concretă a Directivei 2004/18, cererea de decizie preliminară face referire la articolele 25 („Subcontractarea”), 26 („Condiții de executare a contractului”), 47 („Capacitate economică și financiară”) și 48 („Capacități tehnice și/sau profesionale”) și la considerentul (45) al acesteia.
32.
În plus, din decizia de trimitere reiese că litigiul principal privește numai punctul 9.5 din caietul de sarcini în litigiu, care prevede că, în cazul în care un ofertant menționează capacitățile altor entități, acesta trebuie să indice respectivele entități și să dovedească autorității contractante că va dispune de toate mijloacele necesare pentru executarea contractului prin prezentarea unui angajament din partea acestor entități de a încheia un acord de parteneriat ( 6 ) sau de a înființa împreună cu ofertantul o societate în nume colectiv anterior atribuirii contractului.
33.
Prin urmare, considerăm că întrebarea adresată Curții de instanța de trimitere urmărește să se stabilească dacă articolul 47 alineatul (2) din Directiva 2004/18 (referitor la capacitatea economică și financiară a operatorilor economici care participă la o procedură de atribuire) și articolul 48 alineatul (3) din această directivă (referitor la capacitățile tehnice și profesionale ale acestor operatori) se opun unei clauze dintr‑un caiet de sarcini care impune unui ofertant care menționează capacitățile altor entități obligația de a încheia cu acestea un acord de parteneriat sau de a înființa împreună cu ele o societate în nume colectiv anterior atribuirii contractului.
34.
Totuși, potrivit Comisiei, modul de redactare a acestui punct din caietul de sarcini lasă să se creadă că dispoziția specială referitoare la încheierea unui acord de parteneriat sau la înființarea unei societăți în nume colectiv privește numai etapa ulterioară selecției și anterioară atribuirii contractului și îl privește numai pe ofertantul ales, căruia autoritatea contractantă intenționează să îi atribuie contractul. Astfel această dispoziție specială ar corespunde condițiilor de executare a contractului, astfel cum sunt acestea definite la articolul 26 din Directiva 2004/18.
35.
Considerăm, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, că cerințele impuse la punctul 9.5 din caietul de sarcini se raportează la nivelurile minimale, pe de o parte, de capacitate economică și financiară și, pe de altă parte, de capacități tehnice și profesionale impuse de autoritatea contractantă, în sensul articolului 44 alineatul (2) și al articolelor 47 și 48 din Directiva 2004/18, pe care un ofertant trebuie să le îndeplinească pentru ca oferta sa să fie luată în considerare ( 7 ), iar nu la condițiile de executare a contractului în sensul articolului 26 din această directivă. Astfel, deși, în temeiul acestui articol 26, autoritățile contractante pot impune condiții speciale de executare în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, rezultă că, având în vedere exemplele pe care le dă cu privire la condițiile de executare, și anume că acestea „se pot referi, în special, la aspecte sociale și de mediu” ( 8 ), acest articol nu se referă la capacitatea economică și financiară sau la capacitățile tehnice și profesionale ale ofertantului de a executa contractul, cerințe care sunt menționate la articolul 44 alineatul (2) și la articolele 47 și 48 din Directiva 2004/18.
36.
Pe de altă parte, obligațiile unui ofertant care se prevalează de capacitățile altor entități, pe de o parte, de a dovedi autorității contractante că va dispune de toate mijloacele necesare pentru executarea contractului prin prezentarea unui angajament al acestor entități de a încheia un acord de parteneriat și, pe de altă parte, de a încheia cu aceste entități un acord de parteneriat sau de a înființa o societate în nume colectiv anterior atribuirii contractului sunt strâns legate și nu trebuie disociate în mod artificial.
37.
Aceste obligații privesc capacitatea economică și financiară a ofertantului, precum și capacitățile sale profesionale și tehnice și, mai exact, modul în care, conform articolelor 47 și 48 din Directiva 2004/18, ofertantul trebuie să dovedească faptul că va dispune de mijloacele necesare pentru executarea contractului dacă recurge, printre altele, la subcontractanți. Nerespectarea obligațiilor în cauză constituie un motiv de excludere a ofertantului din procedura de atribuire a contractului.
B – Articolul 47 alineatul (2) și articolul 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18
38.
Normele Uniunii Europene nu impun ca persoana care încheie un contract cu o autoritate contractantă să fie în măsură să realizeze prestația convenită direct cu propriile resurse. Este suficient ca aceasta să fie aptă să asigure realizarea prestației în cauză, furnizând garanțiile necesare în acest scop. Rezultă atât din normele Uniunii, cât și din jurisprudența Curții că poate depune oferte sau se poate prezenta în calitate de candidat la un contract de achiziții publice orice persoană sau entitate care, având în vedere condițiile enunțate în anunțul de participare, se consideră aptă să asigure executarea acestui contract, direct sau prin recurgerea la subcontractare. Capacitatea efectivă a acestei entități de a îndeplini condițiile stabilite prin anunțul de participare este apreciată în cadrul unei etape ulterioare a procedurii, în temeiul criteriilor stabilite la articolele 44-52 din Directiva 2004/18 ( 9 ).
39.
„În temeiul articolului 44 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2004/18, o autoritate contractantă poate solicita candidaților sau ofertanților să îndeplinească niveluri minime de capacitate economică și financiară, precum și de capacitate tehnică și profesională, conform articolelor 47 și 48 din această directivă. Pe acest temei, autoritatea contractantă trebuie să țină seama de dreptul pe care articolul 47 alineatul (2) și articolul 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18 îl recunosc oricărui operator economic de a pune în evidență, pentru un contract determinat, capacitățile altor entități, indiferent de natura relațiilor dintre acesta și respectivele entități, cu condiția să dovedească autorității contractante că va dispune de mijloacele necesare pentru executarea acestui contract” ( 10 ).
40.
Arătăm, în această privință, că, deși orice operator economic dispune de dreptul de a menționa, pentru un anumit contract, capacitățile altor entități, acestuia îi revine sarcina de a demonstra că dispune efectiv de mijloacele și de resursele acestor organisme sau întreprinderi care nu îi aparțin efectiv și care sunt necesare pentru executarea contractului ( 11 ).
41.
Autoritatea contractantă, astfel cum se precizează la articolul 44 alineatul (1) din Directiva 2004/18, trebuie să efectueze verificarea capacității ofertantului în special pentru a se asigura că acesta va putea utiliza efectiv mijloacele de orice natură de care se prevalează în perioada acoperită de contract ( 12 ).
42.
În cadrul acestei verificări, Directiva 2004/18 nu permite nici să se excludă a priori anumite mijloace de probă, nici să se prezume că ofertantul dispune de mijloacele necesare pentru executarea contractului ( 13 ).
43.
Astfel, deși articolul 47 alineatul (2) și articolul 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18 precizează că, „de exemplu”, prezentarea angajamentului altor entități de a pune la dispoziția ofertantului mijloacele necesare constituie un mijloc de probă acceptabil, aceste dispoziții nu exclud în niciun mod alte mijloace de probă ( 14 ).
C – Punctul 9.5 din caietul de sarcini
44.
Prin obligația pe care o impune unui ofertant de a încheia un acord de parteneriat cu entitățile a căror capacitate o menționează sau de a înființa împreună cu acestea o societate anterior atribuirii contractului, punctul 9.5 din caietul de sarcini îi lasă acestuia doar o singură modalitate de a dovedi că dispune de mijloacele altor entități.
45.
În opinia noastră, această obligație este contrară însuși modului de redactare a articolului 47 alineatul (2) și a articolului 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18, care prevede cu titlu de exemplu un mijloc de probă utilizabil de către un operator economic pentru a menționa, pentru un anumit contract, capacitățile altor entități, ceea ce prin definiție nu numai că nu îl impune, dar nici nu exclude vreun altul.
46.
Mai mult decât atât, prin obligația pe care o impune, punctul 9.5 din caietul de sarcini interzice utilizarea mijlocului de probă menționat la articolele 47 și 48 din Directiva 2004/18.
47.
În plus, considerăm că, prin faptul că impune ofertantului doar o singură modalitate de a dovedi că este calificat și că dispune de mijloacele altor entități, articolul 9.5 din caietul de sarcini încalcă principiul proporționalității ( 15 ).
48.
Astfel, deși obiectivul de a garanta executarea contractului este un obiectiv legitim de interes general, obligația impusă la punctul 9.5 din caietul de sarcini depășește în mod clar ceea ce este necesar pentru a atinge acest obiectiv. Prin faptul că impune între ofertant și celelalte entități la care acesta apelează o limitare întemeiată pe forma juridică a relației dintre aceștia care nu este prevăzută la articolul 47 alineatul (2) și la articolul 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18, punctul 9.5 din caietul de sarcini limitează în mod substanțial și nejustificat dreptul unui ofertant de a menționa capacitățile acestor entități și, în consecință, participarea cât mai largă posibil a ofertanților ( 16 ) la procedurile de cereri de ofertă, deși interesul Uniunii Europene în materia libertății de stabilire și a liberei prestări a serviciilor impune ca deschiderea unei cereri de ofertă spre concurență să fie cât mai extinsă posibil ( 17 ).
49.
În plus, obligațiile ofertantului de a încheia un acord de parteneriat cu entitățile ale căror capacități tehnice și profesionale le menționează cu titlu de exemplu sau de a înființa împreună cu acestea o societate în nume colectiv anterior atribuirii contractului și de a include în acordul de parteneriat o clauză potrivit căreia ofertantul și celelalte entități ar fi individual și solidar răspunzătoare de executarea contractului, independent de partea din contract pe care ofertantul intenționează să o subcontracteze, au în mod clar un efect disuasiv asupra acestei forme de cooperare economică ( 18 ). Este chiar permis să se pună la îndoială eficacitatea măsurii pentru a atinge obiectivul de a garanta executarea contractului, întrucât este dificil de imaginat că o întreprindere la ale cărei capacități tehnice și profesionale se apelează ar accepta o răspundere financiară solidară, chiar dacă i‑ar fi subcontractată numai o parte minimă din contract.
50.
În sfârșit, punctul 9.5 din caietul de sarcini, întrucât aduce atingere, de exemplu, dreptului unui ofertant de a subcontracta în conformitate cu articolul 25 din Directiva 2004/18 o parte a prestației în cauză, limitează accesul întreprinderilor mici și mijlocii la achizițiile publice ( 19 ).
D – Subcontractare sau grup de operatori economici
51.
Guvernul leton consideră că operatorii, precum și eventualii subcontractanți la capacitățile cărora apelează ofertantul constituie, din punctul de vedere al autorității contractante, un grup de operatori economici care este potențial executantul contractului. Acesta arată că, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2004/18, „autoritățile contractante nu pot impune ca grupurile de operatori economici să aibă o anumită formă juridică, dar grupul selectat poate fi constrâns să dobândească o anumită formă juridică în cazul în care i s‑a atribuit contractul, în măsura în care această transformare este necesară în scopul bunei executări a contractului”. Guvernul leton observă că din această dispoziție reiese cu claritate că, pentru a garanta executarea contractului, autoritatea contractantă are dreptul să solicite grupului de operatori să se asocieze sub o anumită formă juridică. Altfel spus, pe această bază, ar fi legal ca, în practică, punctul 9.5 din caietul de sarcini în cauză să impună operatorilor economici care doresc să apeleze la subcontractanți ( 20 ) obligația de a constitui un grup de operatori economici cu aceștia din urmă.
52.
Arătăm mai întâi că, astfel cum este prevăzută la articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2004/18, obligația grupurilor de operatori economici de a dobândi o anumită formă juridică după atribuirea contractului, „în măsura în care această transformare este necesară în scopul bunei executări a contractului” ( 21 ), constituie, în opinia noastră, o cerință excepțională care este impusă numai dacă se dovedește în mod obiectiv necesară și cu respectarea principiului proporționalității. Niciunul dintre aceste elemente nu este invocat în speță.
53.
Mai important, deși autoritățile contractante pot impune în anumite cazuri o anumită formă juridică după atribuirea contractului unui grup de operatori economici, acestea nu pot impune formarea unui astfel de grup de către un ofertant și subcontractanții la care acesta apelează, întrucât Directiva 2004/18 lasă la alegerea ofertantului fie să subcontracteze o parte din contract unor terți (articolul 25), fie să se asocieze cu alte entități într‑un grup de operatori economici și să depună împreună o ofertă pentru un anumit contract [articolul 4 alineatul (2)].
54.
Or, punctul 9.5 din caietul de sarcini leagă aceste două posibilități care sunt în mod clar distincte ( 22 ) și cel puțin, în opinia guvernului leton, ar obliga un ofertant care recurge la subcontractanți să transforme acest mod de cooperare într‑un grup de operatori economici.
55.
În sfârșit, conform articolului 47 alineatul (2) și articolului 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18, un ofertant care participă la procedura de selecție are dreptul să aleagă modul de cooperare cu alte entități pentru a îndeplini cerințele de capacitate economică și financiară în cauză.
56.
Rezultă că punctul 9.5 lipsește de orice efect util articolul 47 alineatul (2) și articolul 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18 și aplică în mod inadecvat dispozițiile articolului 4 alineatul (2) din această directivă.
VI – Concluzie
57.
În lumina considerațiilor de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Augstākā tiesa (Letonia) după cum urmează:
„Articolul 47 alineatul (2) și articolul 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii trebuie interpretate în sensul că se opun unei condiții dintr‑un caiet de sarcini care impune unui ofertant care menționează capacitățile altor entități obligația de a încheia cu acestea un acord de parteneriat sau de a înființa împreună cu ele o societate în nume colectiv anterior atribuirii contractului.”
( 1 ) Limba originală: franceza.
( 2 ) JO L 134, p. 114, rectificare în JO L 351, p. 44, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116.
( 3 ) Este necesar să se arate că litigiul din cauza principală nu privește conformitatea dispozițiilor dreptului național cu dreptul Uniunii. Ostas celtnieks contestă numai legalitatea anumitor condiții din caietul de sarcini al contractului în cauză. A se vedea punctele 16-18 din prezentele concluzii. În plus, în urma unei întrebări adresate de domnul președinte Tizzano în ședință, guvernul leton a informat Curtea că contractul în discuție în cauza principală era un contract de lucrări cu o valoare de aproximativ 3 milioane de euro, cuantum care este inferior pragului stabilit de directivă pentru acest tip de contract [a se vedea articolul 7 litera (c) din Directiva 2004/18]. Guvernul leton a precizat totuși că legislația letonă a făcut Directiva 2004/18 aplicabilă contractelor de lucrări de o valoare precum cea a contractului în cauză.
( 4 ) A se vedea articolul 41 („Capacitate economică și financiară”) alineatul 3 și articolul 42 („Capacități tehnice și profesionale”) alineatul 3 din Legea letonă privind achizițiile publice, precum și articolul 47 alineatul (2) și articolul 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18.
( 5 ) A se vedea în special Hotărârile Ballast Nedam Groep (C‑389/92, EU:C:1994:133, punctul 16) și Holst Italia (C‑176/98, EU:C:1999:593, punctele 28 și 29).
( 6 ) Guvernul leton observă că „«[u]n parteneriat este o asociere a două sau mai multe persoane pe baza unui acord de parteneriat în scopul de a atinge obiective comune prin intermediul unor resurse sau mijloace comune». Articolul 2257 din Codul civil leton reglementează problema răspunderii participanților la un parteneriat în sensul că angajamentele asumate printr‑un parteneriat îi angajează în solidar pe toți membrii acestuia față de terți”.
( 7 ) A se vedea prin analogie Hotărârea Comisia/Țările de Jos (C‑368/10, EU:C:2012:284, punctele 103 și 104). Astfel, se pare că, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, punctul 9.5 face referire în special la cerințele prevăzute în anexa 1 la caietul de sarcini, intitulată „Oferta financiară”, precum și la anexa 2 la acesta, intitulată „Calificarea”.
( 8 ) A se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Țările de Jos (C‑368/10, EU:C:2012:284, punctul 76).
( 9 ) A se vedea în acest sens Hotărârea CoNISMa (C‑305/08, EU:C:2009:807, punctele 41 și 42, precum și jurisprudența citată).
( 10 ) A se vedea Hotărârea Swm Costruzioni 2 și Mannocchi Luigino (C‑94/12, EU:C:2013:646, punctele 28 și 29). Sublinierea noastră. Articolul 47 alineatul (2) și articolul 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18 codifică jurisprudența consacrată a Curții referitoare la directivele anterioare privind achizițiile publice. A se vedea Concluziile avocatului general Jääskinen prezentate în cauza Swm Costruzioni 2 și Mannocchi Luigino (C‑94/12, EU:C:2013:130, punctul 20).
( 11 ) A se vedea în acest sens Hotărârile Holst Italia (C‑176/98, EU:C:1999:593, punctul 29) și Siemens și ARGE Telekom (C‑314/01, EU:C:2004:159, punctele 43 și 44). Rezultă că sarcina probei revine ofertantului care menționează capacitățile unor terți. La punctul 35 din Hotărârea Swm Costruzioni 2 și Mannocchi Luigino (C‑94/12, EU:C:2013:646), Curtea a constatat că „nu se poate exclude că există lucrări care prezintă particularități ce necesită o anumită capacitate care nu poate fi obținută prin gruparea capacităților inferioare ale mai multor operatori. Într‑o asemenea ipoteză, autoritatea contractantă ar putea impune în mod întemeiat ca nivelul minim al capacității în cauză să fie atins de un operator economic unic sau, dacă este cazul, prin recurgerea la un număr limitat de operatori economici, în temeiul articolului 44 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2004/18, întrucât această cerință ar avea legătură și ar fi proporțională cu obiectul contractului în cauză”. În consecință, Curtea acceptă că există împrejurări excepționale în care, având în vedere însăși natura contractului în cauză, recurgerea de către un ofertant la capacitățile altor entități ar putea fi limitată. Cererea de decizie preliminară nu face nicio referire la existența unor astfel de împrejurări excepționale în cauza principală.
( 12 ) A se vedea în acest sens Hotărârea Holst Italia (C‑176/98, EU:C:1999:593, punctul 28).
( 13 ) Ibidem (punctul 30).
( 14 ) „Atât articolul 47 alineatul (2), cât și articolul 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18 prevăd în termeni aproape identici că «un operator economic poate menționa capacitățile altor entități». Acest mod de redactare sugerează că operatorilor economici li s‑a recunoscut un drept de a alege această metodă pentru îndeplinirea criteriilor de selecție, cu condiția de a putea dovedi că au efectiv la dispoziția lor resursele altor entități necesare pentru executarea contractului.” A se vedea Concluziile avocatului general Jääskinen prezentate în cauza Swm Costruzioni 2 și Mannocchi Luigino (C‑94/12, EU:C:2013:130, punctul 24).
( 15 ) Conform principiului proporționalității, care este un principiu general al dreptului Uniunii, măsurile adoptate de statele membre nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru a atinge un obiectiv legitim. A se vedea în acest sens Hotărârea Serrantoni și Consorzio stabile edili (C‑376/08, EU:C:2009:808, punctul 33 și jurisprudența citată).
( 16 ) A se vedea prin analogie Hotărârea CoNISMa (C‑305/08, EU:C:2009:807, punctul 37).
( 17 ) A se vedea în acest sens Hotărârile Consorzio Stabile Libor Lavori Pubblici (C‑358/12, EU:C:2014:2063, punctul 29) și Swm Costruzioni 2 și Mannocchi Luigino (C‑94/12, EU:C:2013:646, punctul 34). „Obiectivul privind deschiderea spre concurență cât mai extinsă posibil este avut în vedere nu numai prin raportare la interesul în materia liberei circulații a produselor și a serviciilor, ci și cu privire la interesul autorităților contractante, care vor dispune astfel de o alegere mai largă în ceea ce privește oferta cea mai avantajoasă”. A se vedea Concluziile avocatului general Jääskinen prezentate în cauza Swm Costruzioni 2 și Mannocchi Luigino (C‑94/12, EU:C:2013:130, punctul 32).
( 18 ) Trebuie observat că articolul 63 alineatul (1) din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO L 94, p. 65) prevede că, „[î]n cazul în care un operator economic se bazează pe capacitățile altor entități în ceea ce privește criteriile referitoare la situația economică și financiară, autoritatea contractantă poate solicita ca operatorul economic și acele entități să fie răspunzătoare solidar pentru executarea contractului”. Sublinierea noastră. Arătăm totuși, pe de o parte, că această dispoziție, care trebuie să fie transpusă de statele membre până cel mai târziu la 18 aprilie 2016 în temeiul articolului 90 din Directiva 2014/24, nu este aplicabilă ratione temporis litigiului principal și, pe de altă parte, că aceasta privește exclusiv împrejurările în care ofertantul s‑a bazat pe capacitățile altor entități în ceea ce privește criteriile referitoare la capacitatea economică și financiară, cu excluderea celor referitoare la capacitățile tehnice și profesionale. În plus, această dispoziție impune exclusiv ca ofertantul și celelalte entități să fie solidar răspunzătoare de executarea contractului fără a impune, precum în cauza principală, o formă juridică specială de cooperare între aceștia. Pe de altă parte, este logic că numai recurgerea la „capacitățile economice și financiare” este legată de răspunderea solidară.
( 19 ) A se vedea în acest sens Hotărârea Swm Costruzioni 2 și Mannocchi Luigino (C‑94/12, EU:C:2013:646, punctul 34 și jurisprudența citată).
( 20 ) A se vedea în acest sens Hotărârea Ordine degli Architetti și alții (C‑399/98, EU:C:2001:401, punctele 90 și 91).
( 21 ) Sublinierea noastră.
( 22 ) A se vedea în acest sens Hotărârea Holst Italia (C‑176/98, EU:C:1999:593, punctul 24). A se vedea de asemenea articolul 47 alineatul (3) și articolul 48 alineatul (4) din Directiva 2004/18.
Full & Egal Universal Law Academy