CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
PEDRO CRUZ VILLALÓN
prezentate la 9 iulie 2015(1)
Cauza C‑326/14
Verein für Konsumenteninformation
împotriva
A1 Telekom Austria AG
[cerere de decizie preliminară formulată de Oberster Gerichtshof (Austria)]
„Directiva 2002/22/CE – Drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații – Dreptul abonaților de a denunța contractul fără penalități – Drept de denunțare extraordinar – Modificare a tarifelor care rezultă din condițiile contractuale – Dependența tarifelor de un indice al prețurilor de consum – Relația cu Directiva 93/13/CEE”
1. Prezenta cerere de decizie preliminară, formulată în cadrul unui litigiu dintre o asociație pentru protecția drepturilor consumatorilor și o întreprindere de telecomunicații, are ca obiect anumite clauze contractuale care permit ajustarea tarifelor de servicii de telecomunicații în funcție de un indice al prețurilor de consum. Concret, întrebarea care face obiectul discuției este dacă articolul 20 alineatul (2) din Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (denumită în continuare „Directiva privind serviciul universal”)(2) prevede existența unui drept de a denunța contractul fără penalități în favoarea abonaților în cazul notificării cu privire la ajustările respective ale tarifelor în conformitate cu metoda de indexare prevăzută în contract.
2. Cu toate că întrebarea preliminară adresată de Oberster Gerichtshof se referă exclusiv la Directiva privind serviciul universal, atât din motivarea deciziei de trimitere, cât și din observațiile scrise și orale prezentate în cauză reiese că este necesar să se aibă în vedere și dispozițiile Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii(3).
3. Această cauză oferă Curții ocazia să se pronunțe pentru prima dată cu privire la problema unei clauze de ajustare a prețurilor în funcție de un indice în raport cu dreptul de denunțare extraordinar al utilizatorilor. Astfel, cu toate că anumite clauze contractuale referitoare la modificarea prețurilor au fost examinate de Curte, clauzele analizate anterior, precum și problematica ridicată în cauzele respective nu sunt comparabile cu cele care fac obiectul acestui litigiu. Prin urmare, pe de o parte, Hotărârea Invitel(4) viza interpretarea Directivei 93/13 într‑un litigiu privind o clauză care prevedea modificarea unilaterală a costurilor aferente serviciilor furnizate, care nici nu descria în mod explicit modalitatea în care erau stabilite respectivele costuri și nici nu indica motivul acelei modificări. Pe de altă parte, în Hotărârea RWE Vertrieb(5) s‑a examinat conformitatea cu cerințele bunei‑credințe, echilibrului și transparenței, impuse prin Directiva 93/13 și prin Directiva 2003/55(6), a unei clauze contractuale care, în pofida faptului că acorda clienților posibilitatea de a denunța contractul, permitea unei întreprinderi furnizoare să modifice în mod unilateral costurile furnizării gazelor, fără a indica motivul, condițiile sau întinderea unei astfel de modificări. În sfârșit, în Hotărârea Schulz și Egbringhof(7), în care nu era aplicabilă Directiva 93/13, ci doar Directiva 2003/54/CE(8) și Directiva 2003/55, s‑a ridicat problema dacă anumite clauze care, deși garantau notificarea într‑un termen rezonabil a majorării de preț și dreptul de a denunța contractul, nu indicau motivul, condițiile și întinderea unei modificări a prețului îndeplineau cerințele privind gradul necesar de transparență.
I – Cadrul normativ
A – Dreptul Uniunii
4. Considerentul (30) al Directivei privind serviciul universal are următorul cuprins: „[c]ontractul este un instrument important pentru utilizatori și consumatori pentru asigurarea unui nivel minim de transparență a informațiilor și de securitate juridică. Marea majoritate a furnizorilor de servicii dintr‑un mediu competitiv încheie contracte cu clienții lor din motive de oportunitate comercială. Pe lângă dispozițiile prezentei directive, cerințele legislației comunitare în vigoare de protecție a consumatorilor în materie de contracte, în special Directiva 93/13/CEE […] și Directiva 97/7/CE privind protecția consumatorilor cu privire la contractele la distanță […], se aplică în tranzacțiile efectuate de consumatori prin rețele și servicii electronice. Consumatorii ar trebui să se bucure în special de un nivel minim de siguranță juridică în relațiile lor contractuale cu furnizorul direct de servicii telefonice, astfel încât clauzele contractuale, condițiile, calitatea serviciilor, modalitățile de reziliere a contractului și de suspendare a serviciului, măsurile de compensare și modalitatea de reglementare a litigiilor să fie prevăzute de contract. În cazul în care alți furnizori de servicii decât furnizorii direcți de servicii telefonice încheie contracte cu consumatorii, acestea ar trebui să cuprindă aceleași informații. Măsurile de asigurare a transparenței prețurilor, a tarifelor și condițiilor vor ajuta consumatorii să facă cele mai bune alegeri și să beneficieze astfel din plin de concurență”.
5. Pe de altă parte, în considerentul (49) al Directivei privind serviciul universal se arată că aceasta „[…] ar trebui să prevadă anumite elemente de protecția consumatorului, în special claritatea clauzelor contractuale și a mijloacelor de soluționare a litigiilor și transparența tarifelor pentru consumatori […]”.
6. Articolul 1 din Directiva privind serviciul universal, prin care se stabilește obiectul și domeniul de aplicare al directivei, are următorul cuprins:
„(1) În cadrul definit de Directiva 2002/21/CE (directiva‑cadru), prezenta directivă se referă la furnizarea de rețele și servicii de comunicații electronice utilizatorilor finali. Scopul este asigurarea de servicii de bună calitate accesibile publicului în toată Comunitatea, printr‑o concurență și opțiuni efective, și de a trata cazurile în care nevoile utilizatorilor finali nu sunt îndeplinite în mod satisfăcător de către piață. Directiva prevede, de asemenea, o serie de dispoziții privind anumite aspecte referitoare la echipamentul terminal, inclusiv dispoziții destinate a facilita accesul utilizatorilor finali cu handicap.
(2) Prezenta directivă stabilește drepturile utilizatorilor finali și obligațiile corespunzătoare întreprinderilor care furnizează rețele și servicii de comunicații electronice destinate publicului. În ce privește furnizarea de servicii universale pe o piață deschisă și concurențială, prezenta directivă definește setul minim de servicii de o calitate specificată, accesibilă tuturor utilizatorilor finali, la un preț accesibil, luându‑se în considerare condițiile specifice naționale, fără a denatura concurența. Prezenta directivă prevede, de asemenea, obligații privind furnizarea anumitor servicii obligatorii.
[…]
(4) Dispozițiile cuprinse în prezenta directivă referitoare la drepturile utilizatorilor finali se aplică fără a aduce atingere normelor comunitare privind protecția consumatorilor, în special Directivelor 93/13/CEE și 97/7/CE, precum și normelor naționale în conformitate cu legislația comunitară.”
7. Capitolul IV din Directiva privind serviciul universal vizează protecția drepturilor și a intereselor utilizatorilor finali. Articolul 20, care face parte din respectivul capitol din directivă, în versiunea modificată prin Directiva 2009/137, prevede că:
„(1) Statele membre se asigură că, în cazul abonării la servicii care furnizează conectarea la o rețea publică de comunicații și/sau la servicii de comunicații electronice destinate publicului, consumatorii și alți utilizatori finali care solicită acest lucru au dreptul la un contract încheiat cu una sau mai multe întreprinderi care furnizează asemenea conectare și/sau servicii. Contractul precizează într‑o formă clară, inteligibilă și ușor accesibilă, cel puțin:
[…]
(d) informații despre prețurile și tarifele practicate, mijloacele prin care se pot obține informații actualizate privind toate tarifele aplicabile și cheltuielile pentru întreținere, metodele de plată puse la dispoziție și orice diferențe de costuri implicate de metodele de plată;
[…]
(2) Statele membre se asigură că abonații au dreptul de a denunța unilateral contractul fără penalități în urma primirii notificării privind modificările aduse condițiilor contractuale propuse de către întreprinderile furnizoare de servicii și/sau rețele de comunicații electronice. Abonaților le sunt notificate în timp util, cu cel puțin o lună înainte, aceste modificări și sunt informați asupra dreptului lor de a denunța unilateral contractul, fără penalități, în cazul în care nu acceptă noile condiții. Statele membre se asigură că autoritățile naționale de reglementare pot stabili formatul unor astfel de notificări.”
8. Considerentul (27) al Directivei 2009/136, prin care se modifică Directiva privind serviciul universal, are următorul conținut: „dreptul abonaților de a denunța contractul fără penalizări se referă la modificările condițiilor contractuale impuse de către furnizorii de servicii și/sau rețele de comunicații electronice”.
9. Directiva 93/13 prevede la articolul 3 că:
„(1) O clauză contractuală care nu s‑a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună‑credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
[…]
(3) Anexa conține o listă orientativă și neexhaustivă a clauzelor care pot fi considerate abuzive.”
10. Punctul 1 din anexa la Directiva 93/13 enumeră, printre clauzele menționate la articolul 3 alineatul (3) din aceasta, clauzele care au ca obiect sau ca efect:
„[…]
(j) autorizarea [profesionistului] să modifice unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract;
[…]
(l) prevederea ca prețul bunurilor să fie stabilit în momentul livrării sau acordarea posibilității unui vânzător de bunuri sau unui furnizor de servicii să crească prețul acestora fără să îi acorde cumpărătorului, în ambele cazuri, dreptul corespondent de a anula contractul, în cazul în care prețul final este prea ridicat în comparație cu prețul convenit la încheierea contractului;
[…]”
11. În ceea ce privește domeniul de aplicare al punctului 1 literele (j) și (l) din anexa la Directiva 93/13, punctul 2 din anexa menționată prevede că:
„[…]
(b) […]
De asemenea, litera (j) nu aduce atingere clauzelor în temeiul cărora un [profesionist] își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, cu condiția ca acesta să aibă obligația de a‑l informa pe consumator cu un preaviz rezonabil și ca consumatorul să aibă libertatea de a rezilia contractul.
[…]
(d) Litera (l) nu aduce atingere clauzelor de indexare a prețurilor, în cazurile în care acestea sunt conforme cu legea, cu condiția ca metoda în conformitate cu care variază prețurile să fie descrisă în mod explicit.”
B – Dreptul austriac
12. Articolele 25 și 25a incluse în secțiunea a 3-a din Legea din 2003 privind telecomunicațiile (Telekommunikationsgesetz 2003)(9) au următorul cuprins:
„Articolul 25
(1) Operatorii rețelelor sau ai serviciilor de comunicații au obligația de a stabili condițiile comerciale generale în care sunt descrise în special serviciile oferite, precum și de a adopta dispozițiile privind tarifele prevăzute pentru serviciile respective […].
(2) Modificările aduse condițiilor comerciale generale și dispozițiilor privind tarifele trebuie notificate, înainte de intrarea lor în vigoare, autorității de reglementare și trebuie comunicate într‑o formă adecvată. În privința modificărilor care nu sunt avantajoase în mod exclusiv pentru abonați se aplică un termen de comunicare și de notificare de două luni. Aceasta nu aduce atingere dispozițiilor Legii privind protecția consumatorilor (Konsumentenschutzgesetz) […] (KSchG) și nici dispozițiilor Codului civil (Allgemeines bürgerliches Gesetzbuch).
(3) Conținutul esențial al modificărilor care nu îi sunt avantajoase în mod exclusiv trebuie comunicat abonatului, în scris, cu cel puțin o lună înainte de intrarea în vigoare a modificării, de exemplu prin factură tipărită întocmită periodic. De asemenea, abonatului trebuie să i se aducă la cunoștință data intrării în vigoare a modificărilor, precum și faptul că, până la această dată, are dreptul de a denunța contractul fără penalități […] Modificările condițiilor comerciale generale și ale dispozițiilor privind tarifele, operate de furnizorii de rețele sau de servicii de comunicații, care sunt necesare exclusiv ca urmare a unui regulament adoptat de autoritatea de reglementare în temeiul acestei dispoziții și care nu avantajează utilizatorul în mod exclusiv, conferă abonatului dreptul de a denunța contractul fără penalități […]
(5) Dispozițiile privind tarifele trebuie să conțină cel puțin:
[…]
2. mențiuni privind mijloacele prin care se pot obține informații actualizate privind toate tarifele și cheltuielile de întreținere aplicabile;
[…]”
13. Articolul 6 din Legea privind protecția consumatorilor (Konsumentenschutzgesetz )(10) cuprinde următoarele dispoziții:
„Articolul 6. Clauze contractuale care nu sunt permise:
I. În niciun caz nu sunt aplicabile consumatorilor în special acele dispoziții contractuale, în sensul articolului 879 din ABGB (Codul civil), potrivit cărora
[…]
5. întreprinzătorului i se cuvine, la cererea sa, o remunerație mai ridicată pentru serviciile prestate decât cea stabilită la încheierea contractului, cu excepția cazului în care contractul prevede și o scădere a remunerației în situația în care sunt îndeplinite condițiile pentru modificarea tarifelor, respectivele condiții pentru modificarea tarifelor sunt descrise în contract, iar îndeplinirea acestora nu depinde de voința întreprinzătorului […]”
14. Legea federală din 2000 privind statistica (Bundesstatistikgesetz 2000)(11) instituie, la articolul 22 și următoarele, organismul federal „Statistik Österreich”, care are printre altele misiunea de a elabora statistici și publicații. Acest organism este însărcinat să elaboreze indicele prețurilor de consum.
II – Situația de fapt și procedura din litigiul principal
15. Verein für Konsumenteninformation (Asociația pentru Informarea Consumatorilor) a introdus o acțiune colectivă în încetarea utilizării împotriva A1 Telekom Austria AG, prin intermediul căreia solicita obligarea întreprinderii respective la încetarea utilizării, în relațiile comerciale cu clienții, a anumitor clauze incluse în condițiile comerciale generale care prevăd o ajustare a tarifelor aferente serviciilor de telecomunicații în funcție de evoluția unui indice al prețurilor de consum și să se abțină de la aplicarea clauzelor respective(12).
16. Cererile reclamantei au fost admise în totalitate prin hotărârea pronunțată de prima instanță. Respectiva hotărâre a fost atacată cu apel de A1 Telekom Austria, însă acesta a fost respins. Instanța de apel a apreciat în special că, întrucât pârâta are dreptul să modifice în mod unilateral tarifele, abonații beneficiază, la rândul lor, de dreptul de denunțare extraordinar al contractului.
17. Prezenta întrebare preliminară este formulată în cadrul unui recurs extraordinar introdus de A1 Telekom Austria împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel. Instanța de trimitere, Oberster Gerichtshof, a constatat admisibilitatea recursului respectiv, ca urmare a criteriilor divergente aplicate în această privință de diversele camere ale instanțelor de apel. Astfel, o altă cameră a instanței de apel a considerat că obiectivul de protecție urmărit la articolul 25 din Telekommunikationsgesetz nu include ajustările tarifelor pe baza unui indice convenit în prealabil, întrucât este vorba despre clauze privind ajustarea prețurilor suficient de determinate și care nu sunt lăsate la libera apreciere a furnizorului de servicii de telecomunicații.
III – Întrebarea preliminară și procedura în fața Curții
18. În aceste condiții, Oberster Gerichtshof a adresat următoarea întrebare preliminară:
„Dreptul abonaților de a denunța în mod unilateral contractul, fără penalități, «în urma primirii notificării privind modificările aduse condițiilor contractuale», prevăzut la articolul 20 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal, trebuie recunoscut și în cazul în care ajustarea tarifelor rezultă din condițiile contractuale, care prevăd deja la încheierea contractului că în viitor urmează să aibă loc o ajustare a tarifelor (majorare/reducere) în conformitate cu modificările unui indice obiectiv al prețurilor de consum, care reflectă evoluția cursului monetar?”
19. În cadrul procedurii în fața Curții au formulat observații scrise Verein für Konsumenteninformation, A1 Telekom Austria, Comisia Europeană și guvernul belgian, toate acestea, cu excepția celui din urmă, prezentându‑se în ședința desfășurată la 30 aprilie 2015.
IV – Cu privire la întrebarea preliminară
A – Observații prezentate în fața Curții
20. Verein für Konsumenteninformation neagă, în primul rând, existența unui drept de modificare a condițiilor contractuale de către furnizorii de servicii de telecomunicații întemeiat pe articolul 20 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal, care, dimpotrivă, ar prevedea un drept de denunțare în favoarea consumatorilor. Astfel cum a arătat asociația în cadrul ședinței, lipsa unui astfel de drept ar fi contrară obiectivului directivei de a menține disponibilitatea privind accesul la servicii. În al doilea rând, aceasta susține că dreptul de denunțare este reglementat exact pentru cazurile în care o astfel de posibilitate de modificare unilaterală este prevăzută în contract, întrucât, dacă nu ar exista un asemenea acord anterior, operatorul nu ar putea opera respectiva modificare. În cazul în care s‑ar opta pentru interpretarea propusă de A1 Telekom Austria, dreptul de denunțare ar putea fi eludat în mod sistematic prin introducerea unor clauze de indexare. În plus, indexarea propusă nu este automată, ci depinde de decizia operatorului de a‑și manifesta intenția față de consumator cu privire la majorarea tarifelor. Asociația face referire, de asemenea, la Hotărârea RWE Vertrieb(13), în sprijinul argumentului său potrivit căruia o clauză care permite modificarea tarifelor constituie o modificare adusă condițiilor contractuale, în sensul punctului 2 litera (b) al doilea paragraf din anexa la Directiva 93/13, precum și în sensul literei (b) din anexa A la Directiva 2003/55. Asociația a susținut în cadrul ședinței că domeniile de aplicare ale Directivelor 93/13 și 2002/22 sunt paralele, astfel încât dreptul de denunțare extraordinar prevăzut de aceasta din urmă s‑ar aplica în toate situațiile, indiferent de caracterul abuziv sau echitabil al clauzelor de indexare. Mai mult, utilizarea indicelui prețurilor de consum nu este justificată nici din punct de vedere material, deoarece indicele respectiv nu reflectă scăderea constantă a tarifelor în sectorul telecomunicațiilor. Astfel cum s‑a arătat în cadrul ședinței, ponderea relativă a comunicațiilor în ansamblul prețurilor avute în vedere la elaborarea indicelui este foarte scăzută (2,2 %). În final, asociația face trimitere la jurisprudența Oberster Gerichtshof, care a interpretat legislația națională de transpunere a articolului 44 alineatul (1) din Directiva 2007/64/CE(14) în sensul că modificările tarifare care rezultă din aplicarea a diferite clauze de ajustare a ratelor dobânzilor pe baza celor convenite trebuie să fie considerate incluse în noțiunea de modificare contractuală(15).
21. Potrivit A1 Telekom Austria, modificarea tarifelor care rezultă din aplicarea clauzelor de indexare nu constituie o modificare contractuală, ci executarea obișnuită a contractului. Scopul indexării, în acest sens, este de a compensa viitoarea depreciere monetară și de a menține echivalența dintre prestația materială și cea monetară, convenită între părți. Astfel, în absența unei modificări a contractului, articolul 25 din Telekommunicationsgesetz, care prevede dreptul de denunțare în favoarea consumatorului, nu este aplicabil. În plus, respectivele modificări tarifare sunt în conformitate cu articolul 6 alineatul 1 punctul 5 din Legea privind protecția consumatorilor. Pe de altă parte, A1 Telekom Austria apreciază că o ajustare a tarifelor în temeiul unei clauze de indexare nu constituie o modificare impusă în mod activ de furnizorul de servicii, în sensul considerentului (27) al Directivei 2009/139 de modificare a Directivei privind serviciul universal, ci reprezintă o aplicare a unei dispoziții contractuale convenite, circumstanțele care conduc la ajustarea prețurilor fiind independente de voința operatorului. Prin urmare, o ajustare în funcție de indicele prețurilor de consum, precum cea din prezenta cauză, nu face parte din domeniul de aplicare al articolului 20 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal. Pe de altă parte, A1 Telekom Austria face referire la punctul 2 litera (d) din anexa la Directiva 93/13, conform căruia clauzele de indexare conforme cu legea și care descriu expres metoda în conformitate cu care variază prețurile nu sunt abuzive. Pe de altă parte, trimiterea la articolul 44 din Directiva 2007/64 privind serviciile de plată, din cadrul ordonanței de trimitere, ar fi lipsită de relevanță, deoarece dispoziția respectivă reglementează alt tip de raporturi contractuale. Nici punctul 1 litera (b) din anexa I la Directiva 2009/73 nu conduce la o concluzie privind noțiunea „modificare” în prezenta cauză. De asemenea, conform observațiilor orale prezentate de A1 Telekom Austria în cadrul ședinței, criteriul disponibilității în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva privind serviciul universal se aplică strict cu privire la capitolul II din directiva respectivă, privind obligațiile de serviciu universal, nefiind posibilă utilizarea sa în vederea interpretării articolului 20 din aceeași directivă. În final, A1 Telekom Austria a arătat, tot în cadrul ședinței, că majoritatea contractelor în care este inclusă clauza în litigiu sunt încheiate pe durată nedeterminată și pot fi denunțate fără penalități, cu condiția respectării termenului de preaviz de o lună, și că contractele pe durată determinată a căror denunțare înainte de termen ar atrage după sine o penalizare a abonatului au o durată minimă de cel mult doi ani.
22. La rândul său, guvernul belgian apreciază că o ajustare a tarifelor care rezultă din condițiile comerciale generale, precum cea care face obiectul procedurii principale, dă naștere dreptului de denunțare în favoarea abonaților. Punctul 2 litera (d) din anexa la Directiva 93/13 și articolul 20 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal au domenii de aplicare diferite, motiv pentru care trebuie aplicate în mod cumulativ. Potrivit guvernului belgian, această interpretare a fost confirmată prin hotărârile Curții pronunțate în cauzele Invitel și RWE Vertrieb(16). Pe de altă parte, indexarea ar trebui considerată drept o modificare impusă de operatorul de telecomunicații, în sensul considerentului (27) al Directivei 2009/136. În final, guvernul belgian face referire la mai multe studii care relevă tendința de reducere a prețurilor serviciilor de comunicații, motiv pentru care acesta susține că indexarea nu poate fi considerată necesară pentru menținerea echivalenței între prestații.
23. Comisia Europeană consideră că dreptul de denunțare nu trebuie aplicat în ceea ce privește clauzele de indexare, deoarece modificarea tarifelor care rezultă din aplicarea respectivelor clauze nu reprezintă o modificare adusă condițiilor contractuale, în sensul articolului 20 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal: la momentul încheierii contractului, ajustarea tarifelor pe baza unui indice convenit și în conformitate cu modalitățile prevăzute era cunoscută, prin aceasta aplicându‑se una dintre condițiile contractuale care nu a fost modificată. În plus, contractul prevede, încă de la momentul încheierii sale, modalitățile de variație a tarifelor în mod transparent și detaliat, condiționându‑le de un indice stabilit de un organism terț (Statistik Austria), în funcție de evoluția obiectivă a valorii monedei. În același timp, Comisia arată că această interpretare este, de asemenea, conformă cu normele Directivei 93/13. În cadrul ședinței, Comisia a mai subliniat că, în pofida domeniilor de aplicare diferite ale Directivei 93/13 și ale Directivei privind serviciul universal, ambele directive pot fi aplicate într‑o situație precum cea din prezenta cauză. De asemenea, Comisia a subliniat diferența dintre circumstanțele din prezenta cauză și cele din cauzele Invitel și RWE Vertrieb(17), în care era vorba despre clauze abuzive și care ar fi trebuit să dea naștere unui drept de denunțare. În final, Comisia consideră că referirea instanței de trimitere la Directiva 2007/64 privind serviciile de plată nu este relevantă.
B – Analiză
24. Prin intermediul întrebării preliminare, Oberster Gerichtshof dorește să afle, în principal, dacă o ajustare a tarifelor aferente serviciilor de telecomunicații în funcție de un indice al prețurilor de consum reprezintă o modificare adusă condițiilor contractuale, în sensul articolului 20 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal, dând astfel naștere dreptului de denunțare fără penalități în favoarea abonaților. Răspunsul la această întrebare depinde, prin urmare, de interpretarea noțiunii „modificare adusă condițiilor contractuale”, inclusă în dispoziția respectivă.
25. În acest context, trebuie să se aibă în vedere rolul special al indexării în cadrul contractelor pe termen lung și pe durată nedeterminată. Diferitele variante ale indicilor prețurilor de consum reprezintă numere de index care măsoară în timp modificările proporționale sau procentuale ale prețurilor anumitor bunuri și servicii consumate în gospodării(18). Indexarea presupune ajustarea valorilor monetare ale anumitor plăți în funcție de un indice al prețurilor de consum (denumit în continuare „IPC”)(19). Cu toate că rolul principal al indexării a fost, în general, asociat cu menținerea puterii de cumpărare sau a nivelului de trai(20), aplicându‑se salariilor sau anumitor prestații de securitate socială, caracterul public și periodicitatea indicilor prețurilor de consum, precum și faptul că acestea sunt în general considerate drept indicatori ai inflației(21) determină utilizarea lor ca referință, în lipsa altor indici mai adecvați, pentru ajustarea contraprestațiilor din cadrul anumitor contracte pe termen lung sau pe durată nedeterminată, cu scopul de a compensa scăderile valorii monetare care rezultă din inflația generală(22). Astfel, în dreptul contractelor, clauzele de ajustare a prețurilor care conțin o trimitere la un indice al prețurilor de consum sunt în general considerate drept un remediu – deși imperfect(23) – pentru instabilitatea monetară, restabilind echilibrul prestațiilor(24).
26. Având în vedere aceste considerații, cu titlu preliminar și în temeiul întrebărilor adresate în cadrul observațiilor prezentate în fața Curții, apreciem că este necesar să analizăm, în primul rând, aspectele privind raportul dintre Directiva privind serviciul universal și Directiva 93/13. Astfel, trebuie să se țină seama de faptul că aceasta din urmă conține trimiteri specifice atât la clauzele de modificare a prețurilor referitoare la un indice, cât și la dreptul de denunțare al consumatorului.
1. Cu privire la raportul dintre Directiva privind serviciul universal și Directiva 93/13
27. Astfel cum s‑a dezbătut pe larg atât în observațiile scrise, cât și în cele orale, legiuitorul Uniunii a stabilit în cadrul Directivei 93/13 o excepție de la aprecierea drept abuzivă a clauzelor care conduc la o modificare a prețurilor de către profesionist în ceea ce privește clauzele de ajustare a prețurilor în funcție de un indice.
28. Este adevărat că anexa la Directiva 93/13(25) conferă o valoare determinantă dreptului de denunțare al consumatorului, acesta reprezentând unul dintre factorii care fac posibilă înlăturarea caracterului abuziv al clauzelor care permit modificarea condițiilor contractuale [punctul 1 litera (j) din anexă] și al celor care permit o majorare a prețurilor de către profesionist [punctul 1 litera (l) din anexă](26). Cu toate acestea, în ceea ce privește aceste din urmă clauze, însăși anexa la Directiva 93/13 stabilește o excepție clară în ceea ce privește „clauzelor de indexare a prețurilor, în cazurile în care acestea sunt conforme cu legea, cu condiția ca metoda în conformitate cu care variază prețurile să fie descrisă în mod explicit”(27).
29. Având în vedere că din cele menționate anterior reiese că Directiva 93/13 prevede expres că nu sunt abuzive clauzele de ajustare în funcție de un indice care sunt conforme cu legea și care conțin o descriere explicită a metodei în conformitate cu care variază prețurile, trebuie subliniat că Directiva privind serviciul universal, care face obiectul prezentei întrebări preliminare, se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor Directivei 93/13(28). Aceasta presupune în special că faptul că o clauză de indexare nu este considerată abuzivă, în sensul Directivei 93/13, nu exclude complet ca o variație a prețurilor, rezultată din aplicarea clauzei, să poată reprezenta o modificare adusă condițiilor contractuale în sensul Directivei privind serviciul universal, cu consecințele logice asupra dreptului de denunțare prevăzut la articolul 20 alineatul (2) din directiva menționată.
30. Acesta este contextul la care trebuie să ne raportăm pentru a oferi un răspuns util la întrebarea preliminară care face obiectul prezentei cauze, având în vedere că, astfel cum a arătat Comisia în cadrul ședinței, în niciuna dintre observațiile prezentate în fața Curții nu s‑a invocat caracterul abuziv al clauzelor în discuție. Spre deosebire de dispozițiile Directivei 93/13, Directiva privind serviciul universal nu condiționează în niciun fel dreptul de denunțare de declararea drept abuzive a clauzelor în discuție. Prin urmare, răspunsul la întrebarea din prezenta cauză rezultă exclusiv din interpretarea noțiunii „modificare adusă condițiilor contractuale”, în sensul articolului 20 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal, indiferent dacă poziția legiuitorului Uniunii cu privire la clauzele de ajustare în funcție de un indice, menționate în anexa la Directiva 93/13, poate constitui un indiciu cu privire la importanța deosebită care trebuie acordată practicii de indexare.
2. Cu privire la interpretarea noțiunii „modificare adusă condițiilor contractuale”, în sensul articolului 20 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal
31. Directiva privind serviciul universal reprezintă un instrument juridic cheie pentru liberalizarea sectorului de telecomunicații, cel mai important obiectiv al său fiind asigurarea unor servicii de comunicații electronice de bună calitate, accesibile publicului în toată Uniunea, printr‑o concurență și opțiuni efective. În acest scop, directiva prevede, în același timp, un cadru normativ, în special prin intermediul capitolului II(29), care permite abordarea situației în care nevoile utilizatorilor finali nu sunt îndeplinite în mod satisfăcător de către piață(30). Astfel cum s‑a statuat în mod constant în jurisprudența Curții, Directiva privind serviciul universal vizează „crearea unui cadru de reglementare armonizat care să asigure, în sectorul comunicațiilor electronice, furnizarea de servicii universale, și anume asigurarea unui set minim de servicii stabilite pentru toți utilizatorii finali la un preț acceptabil”(31).
32. În acest context, Directiva privind serviciul universal vizează de asemenea stabilirea mai multor drepturi în favoarea utilizatorilor finali și a obligațiilor corespunzătoare întreprinderilor care furnizează rețele și servicii de comunicații electronice(32) – cărora le dedică capitolul IV, în care este inclusă dispoziția care face obiectul prezentei cauze(33). Prin urmare, obiectivul de protecție a consumatorilor se află la baza dispozițiilor Directivei privind serviciul universal, fiind de asemenea în strânsă legătură cu liberalizarea pieței telecomunicațiilor(34).
33. Conform considerentului (30) al Directivei privind serviciul universal, în acest domeniu de protecție a drepturilor și intereselor utilizatorilor finali, contractul constituie elementul esențial pentru garantarea unui nivel minim de securitate juridică și de transparență a informațiilor. Acest lucru este asigurat în special prin specificarea condițiilor care reglementează respectivul contract, dintre care transparența condițiilor privind modalitatea de stabilire a tarifelor prezintă o importanță deosebită pentru utilizatori(35). Ținând seama de acest scop, articolul 20 din Directiva privind serviciul universal prevede, la alineatul (1), elementele care trebuie precizate în contract într‑o formă clară, inteligibilă și ușor accesibilă. Printre aceste elemente, figurează „informații despre prețurile și tarifele practicate, mijloacele prin care se pot obține informații actualizate privind toate tarifele aplicabile și cheltuielile pentru întreținere […]”.
34. Cu toate acestea, din obligația de a include în contract informații despre prețurile și tarifele practicate, precum și informații actualizate despre acestea nu se poate deduce că Directiva privind serviciul universal și în special articolul 20 alineatul (1) din aceasta impun ca prețurile și tarifele respective să fie stabilite într‑o valoare monetară fixă și imuabilă, excluzând posibilitatea introducerii unor prevederi referitoare la condițiile în care variază prețul. În acest sens, din articolul 20 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal rezultă, astfel cum a statuat Curtea în Hotărârea RWE Vertrieb, cu ocazia interpretării punctului 2 litera (b) al doilea paragraf și litera (d) din anexa la Directiva 93/13 și a literei (b) din anexa A la Directiva 2003/55 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale(36), că legiuitorul Uniunii a recunoscut, în domeniul contractelor pe durată nedeterminată – în acest caz, contractele de telecomunicații – „existența unui interes legitim al întreprinderii de distribuție de a putea să modifice costurile serviciului său”(37).
35. În acest sens și ca o primă concluzie, considerăm că o interpretare literală a noțiunii „modificare adusă condițiilor contractuale”, astfel cum este prevăzută la articolul 20 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal, conduce la concluzia că o ajustare a tarifelor, rezultată din aplicarea condițiilor contractuale, nu reprezintă o modificare contractuală propriu‑zisă, ci o aplicare sau o executare a dispozițiilor uneia dintre condițiile contractuale prevăzute ab initio.
36. Cu toate acestea, o concluzie precum cea anterioară, formulată în termeni atât de generali și fără nuanțări, implică un risc clar de compromitere a efectului util al dreptului de denunțare prevăzut la articolul 20 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal. Astfel, orice clauză de variație a prețurilor sau a tarifelor, dacă este prevăzută inițial în contract, indiferent de modalitatea în care este reglementată, poate priva astfel abonații de posibilitatea de a denunța unilateral contractul, fără penalități, chiar dacă este vorba despre o clauză cu conținut nedeterminat, supusă voinței unilaterale a furnizorului de servicii, care ar afecta echilibrul stabilit prin condițiile contractuale menționate inițial, cu consecințe imprevizibile pentru utilizator.
37. Drept consecință imediată a celor prezentate anterior, apare necesitatea asigurării că contraprestația suportată de abonat cu titlu de „preț indexat” întrunește într‑o măsură suficientă condițiile de predictibilitate, transparență și securitate juridică pentru a considera că nu ne confruntăm cu o modificare adusă condițiilor contractuale, în sensul articolului 20 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal, având în vedere conținutul clauzelor în litigiu și caracteristicile specifice contractelor în care sunt incluse.
38. Condițiile comerciale generale în litigiu prevăd norme care reglementează modul de stabilire a tarifelor în cazul în care s‑a convenit ajustarea în funcție de un indice. În această ipoteză, nu se prevede o indexare automată a tarifelor(38), ci, mai exact, pe de o parte, posibilitatea întreprinderii furnizoare de a majora tarifele pentru anul calendaristic următor în funcție de creșterea indicelui prețurilor de consum anual stabilit de Statistik Austria, iar, pe de altă parte și în sens contrar, obligația întreprinderii de a suporta reducerile IPC anual, prin scăderea tarifelor menționate în favoarea clientului. Această obligație este atenuată doar în cazul în care operatorul a renunțat, în perioada anterioară, la majorarea tarifelor autorizate, în conformitate cu această clauză, păstrând astfel echilibrul între interesele părților contractante.
39. După cum a arătat A1 Telekom Austria în cadrul ședinței, majoritatea contractelor în care este inclusă clauza în litigiu sunt încheiate pe durată nedeterminată și pot fi denunțate fără penalități în orice situație, cu condiția respectării termenului de preaviz de o lună. În schimb, contractele pe durată determinată, în privința cărora este de asemenea aplicabilă clauza în discuție și a căror denunțare înainte de termen ar atrage după sine o penalizare a abonatului, au o durată minimă de cel mult doi ani.
40. Acestea fiind spuse, revine instanței naționale sarcina de a aprecia dacă, în prezenta cauză, există suficiente elemente de securitate juridică, previzibilitate și transparență pentru a considera că ne confruntăm cu o modificare adusă condițiilor contractuale, în sensul articolului 20 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal. În acest sens, este necesar să se țină seama de diverși factori deosebit de relevanți pentru efectuarea unei astfel de aprecieri.
41. În primul rând, trebuie subliniat că noțiunea de modificare adusă condițiilor contractuale, într‑o situație în care ajustările tarifelor sunt rezultatul aplicării uneia dintre clauzele prevăzute inițial în contract, implică o modificare a poziției contractuale a abonatului(39). Astfel, variația prețurilor, care rezultă din aplicarea unei clauze de ajustare care depinde de un indice, trebuie plasată în perspectiva continuării executării contractului(40), asigurând menținerea echilibrului inițial al angajamentelor asumate și echivalența prestațiilor reciproce într‑un cadru contractual specific. În acest context, trebuie să se țină seama de asemenea de funcția specială pe care o are indexarea în contractele pe termen lung sau pe durată nedeterminată.
42. În al doilea rând, trebuie să se aibă în vedere dacă variația respectivelor tarife este prevăzută în contract în mod detaliat, precis, inteligibil și transparent pentru abonat, prin raportare la un indice ușor accesibil publicului, stabilit de un organism terț în mod independent de voința furnizorului de servicii, conform unor criterii obiective și astfel încât aplicarea clauzelor să nu producă rezultate imprevizibile sau disproporționate pentru abonați.
43. În al treilea rând, faptul că aplicarea unei clauze de ajustare în funcție de un indice al prețurilor de consum nu se produce în mod automat nu implică în mod necesar existența unei modificări aduse condițiilor contractuale, în sensul articolului 20 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal, cu condiția ca lipsa caracterului automat să fie în favoarea abonaților, menținând echilibrul între interesele părților contractante.
44. În final, considerăm că nu este necesar să se ia în considerare susținerile întemeiate pe interpretarea oferită de Oberster Gerichtshof cu privire la norma națională de transpunere a articolului 44 din Directiva 2007/64 privind serviciile de plată, în sensul că orice ajustare diferită de o ajustare rezultată dintr‑o modificare a ratei dobânzii trebuie considerată inclusă în noțiunea de modificare contractuală. Astfel, indiferent dacă specificitatea serviciilor de plată reglementate de această normă poate fi în defavoarea unei extrapolări automate a acestei interpretări la domeniul de aplicare al Directivei privind serviciul universal, în orice caz, dispoziția menționată din Directiva 2007/64, care nu constituie obiectul prezentului litigiu, nu a fost încă interpretată de Curte.
45. În definitiv, considerăm că o modificare a tarifelor care rezultă din aplicarea unei clauze de ajustare a prețurilor nu reprezintă o modificare adusă condițiilor contractuale, în sensul articolului 20 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal, întrucât exprimarea contraprestației în sarcina abonatului sub forma „prețului indexat” prezintă suficiente elemente de predictibilitate, transparență și securitate juridică pentru a considera că nu s‑a produs o modificare a poziției contractuale a abonatului. Revine instanței naționale sarcina de a efectua această apreciere, în lumina conținutului clauzelor în litigiu și a caracteristicilor specifice ale contractelor în care sunt incluse.
V – Concluzie
46. Având în vedere cele menționate anterior, considerăm că la întrebarea preliminară adresată de Oberster Gerichtshof trebuie să se răspundă în următorul mod:
„O modificare a tarifelor care rezultă din aplicarea unei clauze de ajustare a prețurilor nu reprezintă o modificare adusă condițiilor contractuale, în sensul articolului 20 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal, întrucât exprimarea contraprestației în sarcina abonatului sub forma «prețului indexat» prezintă suficiente elemente de predictibilitate, transparență și securitate juridică pentru a considera că nu s‑a produs o modificare a poziției contractuale a abonatului. Revine instanței naționale sarcina de a efectua această apreciere, în lumina conținutului clauzelor în litigiu și a caracteristicilor specifice ale contractelor în care sunt incluse.”
1 – Limba originală: spaniola.
2 – JO L 108, p. 51, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 213, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 de modificare a Directivei 2002/22/CE privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile de comunicații electronice, a Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului (JO L 337, p. 11).
3 – JO L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273.
4 – C‑472/10, EU:C:2012:242.
5 – C‑92/11, EU:C:2013:180.
6 – Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 98/30/CE (JO L 176, p. 57, Ediție specială, 12/vol. 2, p. 80), abrogată prin Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 (JO L 211, p. 94, rectificare în JO L 60, p. 23).
7 – C‑359/11 și C‑400/11, EU:C:2014:2317.
8 – Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de abrogare a Directivei 96/92/CE (JO L 176, p. 37, Ediție specială, 12/vol. 2, p. 61), abrogată prin Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică (JO L 211, p. 55).
9 – Bundesgesetz, mit dem ein Telekommunikationsgesetz erlassen wird (TKG 2003), BGBl. I nr. 70/2003 idF BGBl. I nr. 44/2014.
10 – Bundesgesetz vom 8. März 1979, mit dem Bestimmungen zum Schutz der Verbraucher getroffen werden (KSchG), BGBl, nr. 140/1979.
11 – BGBl.I nr. 163/1999.
12 – Clauze contractuale generale la care face referire Verein für Konsumenteninformation în acțiunea sa au următorul cuprins:
„Secțiunea a 4-a – Modificări ale contractului […]
4.3. În cazul în care clienții nu sunt avantajați în mod exclusiv prin modificare sau prin modificări, A1 notifică această modificare sau aceste modificări – în măsura în care aceasta sau acestea ar urma să se aplice nu numai viitorilor clienți – în termen de două luni de la intrarea în vigoare. […] Comunicarea privind conținutul esențial al modificării cuprinde o mențiune referitoare la dreptul de denunțare gratuită și la perioada de preaviz. […] Modificările tarifelor pe baza unui indice convenit nu conferă dreptul de denunțare extraordinar.
Secțiunea a 10-a – Tarife, condiții de plată
10.12. În cazul în care ajustarea indicelui este convenită în cadrul dispozițiilor privind tarifele sau într‑un acord individual, fără alte prevederi mai detaliate, se aplică următoarele reglementări.
10.12.1 În cazul în care media anuală (calendaristică) a indicelui prețurilor de consum («IPC anual») comunicat de Institutul de Statistică din Austria se modifică, acest lucru are următoarele efecte asupra tarifelor:
– A1 are dreptul să majoreze tarifele pentru anul calendaristic următor corespunzător creșterii IPC anual.
– A1 are obligația să comunice reducerile IPC anual și să reducă tarifele menționate corespunzător reducerilor. A1 informează în scris clienții cu privire la ajustările în cauză (de exemplu, prin factură tipărită).
10.12.2 În măsura în care nu se convine altfel, cuantumul ajustărilor tarifelor rezultă din raportul dintre modificarea IPC anual aferent ultimului an calendaristic anterior ajustării și IPC anual aferent penultimului an calendaristic anterior ajustării (baza indicelui: IPC anual din 2010 = 100). A1 nu ține seama de fluctuațiile de 2 % (marjă de fluctuație) față de indicele de bază. Totuși, în cazul în care, în anii următori, această marjă de fluctuație este integral depășită sau nu este atinsă, A1 ajustează tarifele în totalitate. Noua valoare reprezintă noua bază a indicelui pentru ajustările viitoare. Obligația de reducere a tarifelor este limitată în măsura în care, în penultimul an, A1 nu a exercitat dreptul de majorare a tarifelor.
10.12.3 Ajustările tarifelor au loc în anul care urmează modificării bazei indicelui, cel mai devreme însă în anul următor încheierii contractului:
– majorarea tarifelor: în perioada 1 aprilie-31 decembrie;
– reducerea tarifelor: întotdeauna la 1 aprilie.
10.12.4. În cazul în care IPC anual nu se mai publică, acesta este înlocuit de noul indice oficial.”
13 – C‑92/11, EU:C:2013:180.
14 – Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE și 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 97/5/CE (JO L 319, p. 1).
15 – Asociația face referire la Hotărârile din 6 iulie 2011, 3 OB 107/11y și din 1 august 2012, 1 OB 244/11f. Acest argument este menționat și în decizia de trimitere preliminară.
16 – Hotărârile RWE Vertrieb (C‑92/11, EU:C:2013:180) și Invitel (C‑472/10, EU:C:2012:242) .
17 – Ibid.
18 – Manualul indicilor prețurilor de consum: teorie și practică (Elaborat de Organizația Internațională a Muncii, Fondul Monetar Internațional, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Eurostat, [Organizația] Națiunilor Unite, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Mondială), 2006, p. 1.
19 – Ibid., p. 41.
20 – Ibid., p. 41 și urm. William Fleetwood, unul dintre precursorii indicelui prețurilor, a publicat în anul 1707 un document în apărarea studenților ale căror venituri anuale erau mai mari de cinci lire – limită de venit stabilită în regulamentul unui college din cadrul unei universități britanice istorice, care data din secolul al XV‑lea și care, odată depășită, împiedica studenții să obțină bursă. Fleetwood a propus o interpretare neliterală a regulii, arătând că ar fi necesară ajustarea sumei respective la o valoare care să permită acoperirea acelorași necesități cu cele care puteau fi satisfăcute cu suma de cinci lire la momentul la care această sumă a fost fixată. William Fleetwood, Chronicon Preciosum: or an Account of English Money, the Price of Corn, and Other Commodities, for the last 600 Years, Londra, Charles Harper, 1707.
21 – Astfel, de exemplu, Regulamentul (CE) nr. 2494/95 al Consiliului din 23 octombrie 1995 privind indicii armonizați ai prețurilor de consum (JO L 257, p. 1, Ediție specială,10/vol. 1, p. 39), care arată, în considerentul (4), că indicele prețurilor de consum reprezintă un element esențial pentru înțelegerea procesului inflaționist.
22 – Manualul indicilor prețurilor de consum, op. cit., p. 43.
23 – J. Ghestin și M. Billiau, Le prix dans les contrats de longue durée, L.G.D.J., 1990, p. 106.
24 – În orice caz, aceste considerații trebuie avute în vedere din perspectivă economică, fără a aduce atingere dezbaterii cu privire la efectele practicii de indexare (a se vedea, cu privire la această dezbatere, S. Fischer, Indexing, Inflation, and Economic Policy, MIT Press, Cambridge, Mass. 1986) și la efectele reglementărilor adoptate în acest domeniu de statele membre, întemeiate, în general, pe considerente de politică economică [cu titlu de exemplu, putem aminti, în Franța, Ordonanța nr. 58-1374 din 30 decembrie 1958 și Ordonanța nr. 59-246 din 4 februarie 1959; în Germania, Preisklauselgesetz din 7 septembrie 2007 (BGBl. I S. 2246, 2247) sau, în Spania, cu privire în special la sectorul public, Legea 2/2015 din 30 martie 2015 privind dezindexarea economiei spaniole, BOE 77, p. 27244]. Pentru un studiu comparat, a se vedea Ministère de l’économie et du commerce extérieur, „Modalités de la réglementation des clauses d’indexation de prix en France, Allemagne, Belgique et Luxembourg”, Perspectives de politique économique nr. 19, 2012, Luxemburg, disponibil la adresa .
25 – Conform articolului 3 din Directiva 93/13, anexa respectivă conține o listă orientativă și neexhaustivă a anumitor clauze care pot fi considerate abuzive. Curtea a statuat în mod repetat că, „[deși] caracterul abuziv al unei clauze în litigiu nu poate fi stabilit în mod automat numai pe baza conținutului anexei în cauză, acesta din urmă constituie totuși un element esențial pe care se poate întemeia aprecierea instanței competente cu privire la caracterul abuziv al acestei clauze”, Hotărârea Invitel (C‑472/10, EU:C:2012:242, punctul 26).
26 – Pe de o parte, în ceea ce privește clauzele care permit profesionistului să modifice unilateral contractul, [punctul 1 litera (j) din anexă] punctul 2 litera (b) al doilea paragraf din anexa menționată prevede că aceasta nu aduce atingere clauzelor „în temeiul cărora un [profesionist] își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, cu condiția ca acesta să aibă obligația de a‑l informa pe consumator cu un preaviz rezonabil și ca consumatorul să aibă libertatea de a rezilia contractul”. Pe de altă parte, în ceea ce privește clauzele care oferă profesionistului dreptul de a majora prețurile, punctul 1 litera (l) din anexă prevede că acestea sunt considerate abuzive dacă consumatorului nu i se acordă „dreptul corespondent de a anula contractul, în cazul în care prețul final este prea ridicat în comparație cu prețul convenit la încheierea contractului”. Curtea a interpretat aceste dispoziții acordând o importanță deosebită dreptului respectiv. A se vedea Hotărârile Invitel (C‑472/10, EU:C:2012:242, punctul 24) și RWE Vertrieb (C‑92/11, EU:C:2013:180, punctele 49 și 54).
27 – Punctul 2 litera (d) din anexa la Directiva 93/13.
28 – Articolul 1 alineatul (4) din Directiva privind serviciul universal și considerentul (30) al aceleiași directive.
29 – Care este intitulat „Obligații de serviciu universal, inclusiv obligațiile sociale”.
30 – Articolul 1 alineatul (1) din Directiva privind serviciul universal.
31 – Hotărârile Base și alții (C‑389/08, EU:C:2010:584, punctul 32) și Comisia/Franța (C‑220/07, EU:C:2008:354, punctul 28).
32 – A se vedea articolul 1 alineatul (2) din Directiva privind serviciul universal.
33 – Din ordonanța de trimitere nu reiese cu claritate cărui tip de servicii i se aplică respectivele clauze. În acest sens, cu toate că dispozițiile privind tarifele speciale și mecanismele de finanțare a serviciului universal, prevăzute de Directiva privind serviciul universal, nu se aplică tuturor tipurilor de servicii (cu privire la excluderea serviciilor de comunicații mobile, a se vedea Hotărârea Base Company și Mobistar, C‑1/14, EU:C:2015:378), o astfel de limitare nu se aplică în raport cu drepturile utilizatorilor finali prevăzuți în capitolul VI din directivă – în special articolul 20 se referă la serviciile care furnizează conectarea la o rețea publică de comunicații și/sau la servicii de comunicații electronice destinate publicului.
34 – A se vedea prin analogie Hotărârea Schulz și Egbringhoff (C‑359/11 și C‑400/11, EU:C:2014:2317, punctul 40).
35 – A se vedea de asemenea considerentul (49) al Directivei privind serviciul universal.
36 – Această din urmă dispoziție prevede măsurile de protecție a consumatorilor. În special, litera (b) a respectivei anexe, în forma sa actuală [punctul 1 litera (b) din anexa I la Directiva 2009/73], prevede printre altele că „[p]restatorii de servicii notifică abonaților orice majorare a tarifelor, în mod direct și în timp util, nu mai târziu de sfârșitul primei perioade normale de facturare care urmează intrării în vigoare a majorării, într‑un mod transparent și ușor de înțeles. Statele membre garantează clienților dreptul de a denunța orice contract în cazul în care nu acceptă noile condiții notificate de către furnizorul de gaze naturale”.
37 – Hotărârea RWE Vertrieb (C‑92/11, EU:C:2013:180, punctul 46). Cu toate acestea, „[o] clauză standard care permite o astfel de adaptare unilaterală trebuie […] să respecte cerințele de bună‑credință, de echilibru și de transparență impuse prin directivele menționate”, punctul 47.
38 – Doctrina face distincție între clauzele de indexare propriu‑zise, caracterizate prin automatismul specific, și clauzele de revizuire în funcție de un indice. A se vedea J. P. Doucet, L’indexation, 1965, L.G.D.J, p. 6. Cu privire la distincția dintre clauzele automate de indexare și clauzele neautomate de ajustare a prețurilor și a tarifelor, a se vedea G. Rouhette, „La révision conventionnelle du contrat”, Revue internationale de droit comparé, 1986, p. 369-408.
39 – Cu privire la acest aspect, a se vedea P. Nihoul și P. Rodford, EU Electronic Communications Law, ediția a doua, Oxford University Press, 2011, p. 399.
40 – În această perspectivă, a continuării executării contractului, se situează poziția adoptată în jurisprudența Curții cu privire la indexare, în contextul diferit al contractelor de achiziție publică, cu ocazia interpretării noțiunii de modificare esențială a contractului în cadrul domeniului de aplicare al Directivei 92/50/CEE a Consiliului din 18 iulie 1992 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de servicii (JO L 209, p. 1) [abrogată și înlocuită prin Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116)]. Astfel, Curtea a statuat inclusiv că înlocuirea indicelui prețurilor cu un indice ulterior, prevăzută într‑un contract de bază, se limitează la a aplica prevederile contractului de bază în ceea ce privește actualizarea clauzei de indexare, motiv pentru care nu reprezintă o modificare a condițiilor esențiale ale unui contract inițial de natură să constituie o nouă atribuire a unui contract în sensul Directivei 92/50. Hotărârea pressetext Nachrichtenagentur (C‑454/06, EU:C:2008:351, punctele 68 și 69).
Full & Egal Universal Law Academy