CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
ELEANOR SHARPSTON
prezentate la 4 februarie 2016 ( 1 )
Cauza C‑465/14
Raad van bestuur van de Sociale verzekeringsbank
împotriva
F. Wieland
și
H. Rothwangl
[cerere de decizie preliminară formulată de Centrale Raad van Beroep
(Curtea Superioară pentru Litigii de Securitate Socială, Țările de Jos)]
„Securitate socială — Articolele 18 și 45 TFUE — Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 — Articolul 2, articolul 3 și articolul 94 alineatele (1)-(3) — Regulamentul (CE) nr. 859/2003 — Articolul 2 alineatele (1)-(3) — Prestații de pensie pentru limită de vârstă — Dispoziții legale naționale care exclud foștii navigatori de la asigurare — Stabilirea drepturilor deținute de reclamant înainte de aderarea la Uniunea Europeană a statului al cărui resortisant este acesta”
1.
Prin prezenta cerere de decizie preliminară referitoare la interpretarea Regulamentului nr. 1408/71 ( 2 ) și a Regulamentului nr. 859/2003 ( 3 ), Centrale Raad van beroep (Curtea Superioară pentru Litigii de Securitate Socială, Țările de Jos) întreabă dacă aceste regulamente se opun normelor olandeze care, în anii '60, excludeau resortisanții țărilor terțe de la asigurarea pentru prestații de pensie pentru limită de vârstă. Procedura principală privește doi foști navigatori care în perioada respectivă locuiau și lucrau la bordul unor nave al căror port de origine era în Țările de Jos. Ambii reclamanți erau resortisanți austrieci (și, astfel, resortisanți ai unei țări terțe) în acea perioadă ( 4 ). Totuși, atunci când au formulat fiecare cererile de pensie din partea autorităților olandeze în 2008, Austria aderase la Uniunea Europeană. Domnul Wieland devenise între timp cetățean american în timp ce domnul Rothwangl și‑a păstrat calitatea de resortisant austriac. Instanța de trimitere urmărește să afle dacă situația celor doi foști navigatori se încadrează în domeniul de aplicare al normelor Uniunii privind securitatea socială, dacă dispozițiile tranzitorii din normele în cauză acoperă cererile de prestații de pensie pentru limită de vârstă formulate de aceștia și dacă principiul interzicerii discriminării consacrat la articolul 18 TFUE și principiul liberei circulații a lucrătorilor garantat de articolul 45 TFUE se opun normelor naționale care i‑au exclus de la asigurarea pentru prestațiile respective în anii '60.
Dreptul Uniunii
Regulamentul nr. 1408/71
2.
Înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1408/71, normele comunitare care reglementau coordonarea sistemelor de securitate socială ale statelor membre pentru lucrătorii migranți erau cuprinse în Regulamentul nr. 3/58 ( 5 ). Acest regulament nu era însă aplicabil navigatorilor ( 6 ). Regulamentul nr. 47/67 ( 7 ) a introdus apoi norme speciale pentru navigatori de la 1 aprilie 1967. El reglementa printre altele stabilirea legii aplicabile și a prestațiilor de pensie pentru limită de vârstă. Aceste norme au fost incluse în Regulamentul nr. 1408/71, navigatorii fiind astfel incluși în domeniul de aplicare al acestui din urmă regulament.
3.
Potrivit primului considerent al Regulamentului nr. 1408/71, dispozițiile de coordonare a legislațiilor naționale de securitate socială se înscriu în cadrul dispozițiilor din tratat privind libera circulație a lucrătorilor care sunt cetățeni ai statelor membre.
4.
Următoarele definiții de la articolul 1 sunt relevante: un „lucrător salariat” este printre altele orice persoană care este asigurată în temeiul unei asigurări obligatorii sau facultative continue împotriva unuia sau mai multor evenimente neprevăzute corespunzătoare ramurilor unui regim de asigurări sociale care se aplică lucrătorilor salariați sau lucrătorilor care desfășoară activități independente ( 8 ); „legislație”, pentru fiecare stat membru, cuprinde normele administrative, dispozițiile statutare și orice alte măsuri de punere în aplicare, prezente sau viitoare, care privesc ramurile și regimurile de securitate socială prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1408/71 ( 9 ); „perioadele de asigurare” înseamnă perioadele de contribuție, perioada de angajare sau de activitate independentă definite sau recunoscute ca perioade de asigurare de legislația în temeiul căreia au fost realizate sau au fost considerate realizate, precum și toate perioadele asimilate, dacă legislația respectivă le consideră echivalente cu perioadele de asigurare ( 10 ); iar „perioade de rezidență” înseamnă perioadele definite sau recunoscute ca atare de legislația în temeiul căreia au fost realizate sau au fost considerate realizate ( 11 ).
5.
Potrivit articolului 2 alineatul (1), Regulamentul nr. 1408/71 se aplică „[…] lucrătorilor salariați sau lucrătorilor care desfășoară activități independente și studenților care se află ori s‑au aflat sub incidența legislației din unul sau mai multe state membre și care sunt resortisanți ai unuia dintre statele membre sau sunt persoane apatride ori refugiați cu reședința pe teritoriul unuia dintre statele membre, precum și membrilor familiilor acestora și supraviețuitorilor lor”.
6.
Articolul 3 alineatul (1) prevede că persoanele cărora li se aplică Regulamentul nr. 1408/71 au aceleași obligații și se bucură de aceleași avantaje prevăzute de legislația oricărui stat membru ca și cetățenii acelui stat.
7.
Prestațiile de invaliditate și prestațiile pentru limită de vârstă se află printre domeniile de securitate socială care intră sub incidența Regulamentului nr. 1408/71 [a se vedea articolul 4 alineatul (1) literele (b) și, respectiv, (c)].
8.
În conformitate cu articolul 13 alineatul (2) litera (c), persoana care desfășoară o activitate salariată la bordul unei nave sub pavilionul unui stat membru se supune legislației statului respectiv ( 12 ).
9.
Normele speciale referitoare la calcularea pensiilor pentru limită de vârstă sunt cuprinse în capitolul 3 din titlul III. Potrivit articolului 44, în cazul în care un lucrător s‑a aflat sub incidența legislației a două sau mai multe state membre, pensia pentru limită de vârstă la care are dreptul se calculează în funcție de legislația fiecăruia dintre statele respective. Articolul 45 prevede că instituția competentă a statului membru al unui solicitant trebuie să țină seama de perioadele de asigurare sau de rezidență realizate în temeiul legislației altor state membre. În situațiile în care instituția competentă este obligată să calculeze prestațiile în funcție de perioadele de asigurare sau de rezidență cumulate în conformitate cu normele prevăzute la articolul 45, prestațiile de pensie pentru limită de vârstă care trebuie să fie acordate se calculează potrivit articolului 46 alineatul (2).
10.
Articolul 94 este intitulat „Dispoziții tranzitorii cu privire la lucrătorii salariați”. Acesta prevede în special:
„(1) Prezentul regulament nu dă naștere niciunui drept cu privire la o perioadă anterioară datei de 1 octombrie 1972 sau datei aplicării sale pe teritoriul statului membru respectiv sau într‑o parte a teritoriului acelui stat.
(2) Toate perioadele de asigurare și, după caz, toate perioadele de activitate salariată sau de rezidență realizate în temeiul legislației unui stat membru anterior datei de 1 octombrie 1972 sau anterior datei de punere în aplicare a prezentului regulament pe teritoriul acelui stat membru sau într‑o parte a teritoriului acelui stat sunt luate în considerare pentru stabilirea drepturilor dobândite în temeiul dispozițiilor prezentului regulament.
(3) Sub rezerva dispozițiilor alineatului (1), un drept este dobândit în temeiul prezentului regulament chiar dacă se referă la un risc produs anterior datei de 1 octombrie 1972 sau datei de punere în aplicare a prezentului regulament pe teritoriul statului membru respectiv sau într‑o parte a teritoriului acelui stat.
[…]”
Regulamentul nr. 859/2003
11.
Articolul 1 prevede că dispozițiile Regulamentului nr. 1408/71 „[…] se aplică resortisanților țărilor terțe care nu fac obiectul dispozițiilor respective exclusiv pe motive de cetățenie, precum și membrilor familiilor acestora și urmașilor lor, cu condiția să fie rezidenți în mod legal pe teritoriul unui stat membru și să fie într‑o situație care nu este limitată din toate punctele de vedere la un singur stat membru”.
12.
Potrivit articolului 2:
„(1) Prezentul regulament nu creează vreun drept pentru perioada anterioară datei de 1 iunie 2003.
(2) Orice perioadă de asigurare și, dacă este cazul, orice perioadă de încadrare în muncă, activitate independentă sau reședință, încheiată în temeiul legislației unui stat membru înainte de 1 iunie 2003, se ia în considerare pentru determinarea drepturilor dobândite în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament.
(3) Sub rezerva dispozițiilor alineatului (1), un drept se dobândește în temeiul prezentului regulament chiar dacă data producerii riscului este anterioară datei de 1 iunie 2003.
[…]”
Dreptul național
13.
Legea generală privind pensia pentru limită de vârstă (Algemene Ouderdomswet, denumită în continuare „AOW”) stabilește un sistem de pensii pentru limită de vârstă destinat persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani. Potrivit acestui sistem, o persoană trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 15 și 65 de ani și să fie rezidentă în Țările de Jos pentru a fi asigurată.
14.
În conformitate cu versiunea AOW aplicabilă în perioada de referință, navele al căror port de origine era în Țările de Jos trebuiau să fie tratate ca făcând parte din teritoriul țării respective ( 13 ). S‑a considerat că membrii echipajului locuiesc la bordul navei în măsura în care nu s‑a putut stabili că au domiciliul pe uscat. În aceste împrejurări, membrii echipajului au fost considerați rezidenți ai Țărilor de Jos.
15.
Totuși, un resortisant al unei țări terțe care a făcut parte din echipajul unei nave maritime al cărei port de origine era în Țările de Jos nu era considerat o persoană asigurată întrucât locuia la bordul navei respective în sensul AOW ( 14 ).
Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare
16.
Domnul Wieland s‑a născut la 20 martie 1943 în Austria. Între 11 octombrie 1962 și 7 martie 1966, acesta a fost angajat la Holland‑Amerika Lijn (denumită în continuare „HAL”). În mai 1966, s‑a mutat în Statele Unite ale Americii, unde, la 29 august 1969, a obținut cetățenia americană și în acest fel a pierdut cetățenia austriacă. În aprilie 2008, domnul Wieland a solicitat pensionarea pentru limită de vârstă. Prin decizia din 15 aprilie 2008, Raad van bestuur van de Sociale verzekeringsbank (Consiliul de administrație al Casei de Securitate Socială; denumit în continuare „RSvb”) a respins cererea sa. La data de 3 octombrie 2008, domnul Wieland a comunicat RSvb că reședința sa principală este în Austria.
17.
Domnul Rothwangl s‑a născut la 7 decembrie 1943. El este cetățean austriac. Între 6 noiembrie 1962 și 23 aprilie 1963, a fost angajat la HAL. Începând cu 1 martie 1998, el a beneficiat de o pensie pentru incapacitate de muncă din Austria (Erwerbsunfähigkeitspension), iar începând cu 1 septembrie 1998 de o pensie de invaliditate din Elveția (Invalidenrente). În perioada 29 noiembrie 1998-1 decembrie 2008, domnul Rothwangl a beneficiat și de prestații pentru incapacitate de muncă din partea autorităților olandeze în temeiul Legii privind asigurarea pentru incapacitate de muncă (Wet op arbeidsongeschiktheidsverzekering). La 12 ianuarie 2009, el a solicitat o pensie pentru limită de vârstă cu efect de la 1 decembrie 2008. Prin decizia din 26 mai 2009, RSvb a respins această cerere.
18.
Atât domnul Wieland, cât și domnul Rothwangl au atacat deciziile adoptate de RSvb înaintea Rechtbank Amsterdam (Curtea Districtuală din Amsterdam) și au obținut câștig de cauză. RSvb a formulat recurs împotriva hotărârilor respective la instanța de trimitere.
19.
Centrale Raad van Beroep (Curtea Superioară pentru Litigii de Securitate Socială) precizează mai întâi în decizia sa de trimitere că a ținut cont de Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Curtea de la Strasbourg”) în cauza Wessels‑Bergervoet împotriva Țărilor de Jos ( 15 ). Cauza menționată privește o cerere formulată în temeiul articolului 14 din Convenția europeană a drepturilor omului (denumită în continuare „CEDO”) care interzice discriminarea, coroborat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1 anexat la aceasta (care protejează dreptul de proprietate). Reclamantul din cauza respectivă, care putea să beneficieze de prestații de pensie pentru limită de vârstă potrivit AOW, a susținut că decizia de reducere a pensiei sale emisă de instituția olandeză competentă a constituit o discriminare împotriva sa pe criteriul sexului, întrucât motivul acestei reduceri a fost că la data faptelor o femeie căsătorită era asigurată doar pentru perioadele în care soțul său era asigurat, fără să existe o restricție echivalentă pentru bărbații căsătoriți. Instanța de trimitere a arătat că raționamentul Curții de la Strasbourg în cauza menționată a fost aplicat de instanțele olandeze în alte cauze care implică dreptul la pensie al navigatorilor. Ea consideră că situația domnului Wieland și a domnului Rothwangl este diferită de cele care au făcut obiectul acestor cauze și că distincția realizată în cazul de față în funcție de cetățenie este justificată în sensul articolului 14 din CEDO. Totuși, instanța de trimitere se întreabă dacă Regulamentul nr. 1408/71 coroborat cu Regulamentul nr. 859/2003 și/sau articolele 18 TFUE și 45 TFUE pot să îi sprijine în prezenta cauză.
20.
În consecință, Centrale Raad van Beroep (Curtea Superioară pentru Litigii de Securitate Socială) solicită o decizie preliminară cu privire la următoarele întrebări:
„1)
Articolul 3 și articolul 94 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1408/71 trebuie interpretate în sensul că se opun ca unui fost navigator maritim, care a făcut parte din echipajul unei nave maritime cu portul de origine într‑un stat membru, care nu a avut reședința pe uscat și nu a fost resortisantul niciunui stat membru, să i se refuze (în parte) acordarea unei pensii pentru limită de vârstă după aderarea statului a cărui cetățenie o deține la Uniune (respectiv la predecesoarea legală a Uniunii) sau după intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1408/71 în privința acestui stat, pentru simplul motiv că la data asigurării (pretinse) respectivul fost navigator maritim nu avea cetățenia statului membru (primului stat membru)?
2)
Articolele 18 TFUE și 45 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări a unui stat membru potrivit căreia un navigator maritim, care aparținea echipajului unei nave maritime cu portul de origine în acest stat membru, care nu avea nicio reședință pe uscat și nu era resortisantul niciunui stat membru, era exclus de la asigurarea de pensie pentru limită de vârstă, în timp ce potrivit acestei reglementări un navigator maritim este considerat asigurat dacă este resortisant al statului membru în care se află portul de origine al navei maritime și care în rest se află în aceeași situație, atunci când statul al cărui resortisant este primul navigator maritim, între timp – la data stabilirii pensiei – a aderat la Uniune (o predecesoare legală a acesteia) sau dacă, între timp, Regulamentul nr. 1408/71 a intrat în vigoare în privința acestui stat?
3)
Întrebările 1 și 2 vor primi același răspuns în cazul unui (fost) navigator maritim care la data desfășurării activității avea cetățenia unui stat care ulterior a aderat la Uniune (un predecesor legal al Uniunii), dar care la data aderării sau a intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1408/71 în privința statului respectiv și la data invocării dreptului la pensie pentru limită de vârstă nu era resortisant al unui stat membru, dar în cazul căruia se aplica totuși regulamentul menționat, în temeiul articolului 1 din Regulamentul nr. 859/2003?”
21.
Au depus observații scrise RSvb, guvernul olandez și Comisia Europeană. Toate cele trei părți, precum și Regatul Spaniei au prezentat observații orale în cadrul ședinței din 16 septembrie 2015. Domnul Wieland și domnul Rothwangl nu au prezentat observații scrise sau orale în prezenta procedură.
Analiză
Observații introductive
22.
În perioada în care domnul Wieland și domnul Rothwangl lucrau pentru HAL în Țările de Jos, navigatorii maritimi erau excluși din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 3/58 ( 16 ). Acest fapt nu era incompatibil cu normele internaționale aplicabile în acea perioadă în privința pensiilor navigatorilor ( 17 ). Prin urmare, apartenența navigatorilor la sistemele de securitate socială era reglementată exclusiv de normele naționale.
23.
În 2008, când domnul Wieland și domnul Rothwangl au depus fiecare cererea de pensie pentru limită de vârstă, era aplicabil Regulamentul nr. 1408/71. Acest regulament nu urmărește să înlocuiască diferitele sisteme naționale de securitate socială ( 18 ). Scopul său principal este mai degrabă acela de a coordona sistemele naționale în vederea aplicării principiului liberei circulații a persoanelor pe teritoriul actualei Uniuni Europene ( 19 ). Potrivit acestor norme, instituția competentă austriacă este obligată să colaboreze cu instituția corespunzătoare din Țările de Jos pentru a stabili dacă drepturile la pensie ale reclamanților vor fi cumulate în conformitate cu titlul III capitolul 3 din regulamentul în cauză.
24.
Deși este adevărat că statele membre păstrează competența de a organiza condițiile de afiliere la sistemele lor de securitate socială, în exercitarea acestei competențe, acestea trebuie să respecte dreptul Uniunii și în special dispozițiile tratatului referitoare la libera circulație a lucrătorilor. Prin urmare, aceste condiții nu pot avea ca efect să excludă din domeniul de aplicare al unei legislații naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, persoanele cărora, în temeiul Regulamentului nr. 1408/71, le este aplicabilă aceeași legislație, iar regimurile de afiliere la asigurările obligatorii trebuie să fie compatibile cu dispozițiile articolului 18 TFUE și ale articolului 45 TFUE ( 20 ). Întrebările preliminare trebuie să fie analizate în acest context.
Prima întrebare
25.
Instanța de trimitere urmărește să afle prin intermediul primei întrebări dacă este posibil ca unui navigator maritim austriac pensionat care era resortisant al unei țări terțe în perioada când a fost angajat pe o navă al cărei port de origine era în Țările de Jos să i se refuze acordarea unei pensii după aderarea statului a cărui cetățenie o deține la Uniunea Europeană. Regulamentul nr. 1408/71 se opune normelor din Țările de Jos care l‑au exclus pe domnul Rothwangl de la asigurarea pentru prestații de pensie pentru limită de vârstă potrivit sistemului olandez de securitate socială la momentul angajării sale pe motive de cetățenie?
26.
Potrivit RSvb, cauza în care domnul Rothwangl este parte nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1408/71. Guvernul olandez susține că articolul 3 din Regulamentul nr. 1408/71 nu se aplică întrucât domnul Rothwangl nu îndeplinește condițiile de la articolul 2. În schimb, guvernul spaniol afirmă că trebuie să se analizeze situația domnului Rothwangl la 1 decembrie 2008, când a depus cererea de pensie. La momentul respectiv el se încadra în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1408/71 și, prin urmare, articolul 3 se opune normei naționale în discuție.
27.
Comisia susține că aspectul decisiv este dacă articolul 94 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/71 se aplică pentru perioada în care domnul Rothwangl a lucrat pentru HAL. Împrejurarea dacă domnul Rothwangl a finalizat sau nu a finalizat o perioadă de asigurare trebuie să fie stabilită potrivit dreptului național. Atunci când a lucrat pentru HAL, domnul Rothwangl era considerat rezident în Țările de Jos în conformitate cu normele naționale. Acest fapt generează o legătură suficient de strânsă cu Țările de Jos pentru ca perioada în cauză să fie calificată ca fiind o perioadă de asigurare în temeiul normelor naționale aflate în discuție. Mai mult, normele referitoare la navigatori de la articolul 13 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1408/71 nu guvernează doar stabilirea legislației aplicabile, ci și aspectul dacă o persoană care se încadrează în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1408/71 are dreptul la o prestație de securitate socială.
28.
Nu suntem de acord cu interpretarea articolului 2 din Regulamentul nr. 1408/71 care a fost adoptată de RSvb și de guvernul olandez.
29.
Este clar că atunci când a solicitat acordarea pensiei la 1 decembrie 2008, domnul Rothwangl era resortisant al unui stat membru. El era asigurat în sistemul austriac pentru prestații de pensie pentru limită de vârstă, care se încadrează în domeniul de aplicare material al Regulamentului nr. 1408/71 ( 21 ). El solicită prestații prorata din partea instituției olandeze competente în funcție de perioada în care a lucrat pentru HAL, iar situația sa era reglementată, în Țările de Jos, de normele naționale în discuție. Prin urmare, el se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 2 alineatul (1).
30.
Într‑adevăr, considerăm că poziția adoptată de guvernul olandez este confuză având în vedere că domnul Rothwangl a primit prestație de invaliditate din partea autorităților olandeze. Prestația respectivă intră în domeniul de aplicare material al Regulamentului nr. 1408/71 ( 22 ). Ni se pare că există o inconsecvență în măsura în care s‑a considerat că el se încadrează în domeniul de aplicare personal al regulamentului menționat în cazul cererii sale de prestații de invaliditate, dar se susține că trebuie să fie exclus din acesta în cazul cererii sale de prestații de pensie pentru limită de vârstă.
31.
Instanța de trimitere întreabă în special dacă jurisprudența Curții privind interpretarea articolului 2 din Regulamentul nr. 1408/71, în special Hotărârea Belbouab ( 23 ), clarifică acest aspect.
32.
Domnul Belbouab era un cetățean francez de origine algeriană, născut în 1924. El a lucrat ca miner în Franța și ulterior a emigrat în Germania, unde a fost angajat pe același post. El a plătit contribuțiile necesare pe toată perioada angajării sale în ambele țări. A pierdut cetățenia franceză atunci când Algeria a devenit independentă în 1962. Cererea sa de acordare a pensiei pentru mineri din 1964 a fost respinsă de autoritățile germane. Curtea a afirmat că premisa care a stat la baza întrebărilor instanței naționale privind interpretarea articolului 2 din Regulamentul nr. 1408/71 era faptul că domnul Belbouab trebuia să fie resortisant al unui stat membru atunci când a depus cererea. Această premisă contravenea principiului securității juridice. Curtea a statuat că cerința privind calitatea de resortisant al unuia dintre statele membre se referă la perioada de angajare, de plată a contribuțiilor aferente perioadelor de asigurare și de dobândire a drepturilor corespunzătoare ( 24 ).
33.
În prezenta cauză, este îndeobște admis faptul că domnul Rothwangl era resortisant al unui stat membru la 1 decembrie 2008, când a solicitat pensia pentru limită de vârstă în Țările de Jos, dar nu și în perioada de referință. A dobândit totuși drepturi în timpul perioadei de referință? Acest aspect nu a fost discutat în Hotărârea Belbouab. Domnul Belbouab plătise contribuțiile necesare și dobândise drepturi în perioada relevantă. Prin urmare, ni se pare că Hotărârea Belbouab nu ne ajută la soluționarea prezentei cauze.
34.
De asemenea, instanța de trimitere întreabă dacă Hotărârea Buhari Haji ( 25 ) este relevantă. Această cauză privește un resortisant nigerian care a deținut cetățenia britanică până când Nigeria a devenit independentă în 1960. Între 1937 și 1986, domnul Buhari Haji a lucrat în Congo belgian (care la 1 iulie 1960 a devenit Zair) și a plătit contribuții la sistemul de securitate socială belgian până la independența statului Zair. Curtea a statuat că nu există nicio legătură între situația lucrătorilor care au deținut cândva cetățenia unui stat care a devenit ulterior membru al (fostei) Comunități Europene, dar care au pierdut această cetățenie înainte de aderarea statului respectiv și realizarea liberei circulații a lucrătorilor salariați și a lucrătorilor care desfășoară activități independente în cadrul Comunității. Situația ar fi diferită numai în cazul persoanelor din această categorie care și‑au păstrat cetățenia statului în cauză după aderarea sa la Comunitate și ale căror drepturi au fost recunoscute și protejate, în cadrul reglementării comunitare privind securitatea socială, prin intermediul dispozițiilor tranzitorii de la articolele 94 și 95 din Regulamentul nr. 1408/71, care permit să fie luate în considerare, pentru stabilirea dreptului la prestații în temeiul prevederilor acestui regulament, toate perioadele de asigurare, perioadele de încadrare în muncă sau de reședință realizate înainte de aderare.
35.
Poziția domnului Rothwangl este foarte diferită de cea a domnului Buhari Haji. El nu a plătit contribuții și nu a fost asigurat potrivit normelor olandeze care erau aplicabile în perioada de referință. A dobândit totuși în temeiul articolului 94 alineatele (1)-(3) din Regulamentul nr. 1408/71 drepturi care ar trebui să fie cumulate cu prestațiile de pensie pentru limită de vârstă la care are dreptul în Austria?
36.
Articolul 94 alineatul (1) prevede că Regulamentul nr. 1408/71 nu dă naștere niciunui drept înainte de intrarea sa în vigoare pe teritoriul statului membru în cauză ( 26 ).
37.
Pentru a permite aplicarea Regulamentului nr. 1408/71 în privința efectelor viitoare ale situațiilor trecute, articolul 94 alineatul (2) impune apoi obligația de a lua în considerare, pentru stabilirea drepturilor la prestații, toate perioadele de asigurare, toate perioadele de activitate salariată sau de rezidență realizate în temeiul legislației unui stat membru anterior datei de 1 octombrie 1972 sau anterior datei punerii sale în aplicare pe teritoriul acelui stat membru. Prin urmare, din dispoziția menționată rezultă că un stat membru nu are dreptul de a refuza să țină cont de perioadele de asigurare realizate pe teritoriul altui stat membru, în vederea stabilirii pensiei pentru limită de vârstă a unui solicitant, exclusiv pentru motivul că aceste perioade au fost finalizate înainte de intrarea în vigoare a regulamentului în cauză ( 27 ).
38.
Un solicitant trebuie să poată demonstra că a realizat o perioadă de asigurare și, după caz, perioade de activitate salariată sau de rezidență în temeiul legislației unui stat membru anterior datei de 1 octombrie 1972 ( 28 ) pentru a invoca articolul 94 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/71 cu succes.
39.
În opinia noastră, aceste condiții nu sunt în mod invariabil cumulative. Expresia „și, după caz” sugerează că nu este întotdeauna necesar să se demonstreze că toate cele trei condiții sunt îndeplinite. Trebuie să avem în vedere faptul că articolul 94 alineatul (2) se aplică în cazul tuturor prestațiilor de securitate socială care se încadrează în domeniul de aplicare material al Regulamentului nr. 1408/71. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un solicitant pot varia în funcție de statul membru și/sau de tipul de prestație în discuție. Regimul de securitate socială din Țările de Jos (așa cum îl înțelegem) nu impune solicitantului să dovedească faptul că a realizat o perioadă de rezidență sau de activitate salariată, deși nu se contestă aspectul că domnul Rothwangl îndeplinește ambele condiții. Dar solicitantul trebuie să poată demonstra că a realizat o perioadă de asigurare în temeiul legislației unui stat membru.
40.
Poate domnul Rothwangl să îndeplinească această condiție?
41.
Normele naționale în discuție intră în sfera noțiunii de legislație astfel cum este definită la articolul 1 litera (j) din Regulamentul nr. 1408/71. Potrivit articolului 1 litera (r), perioade de asigurare înseamnă perioadele de contribuție, perioada de angajare sau de activitate independentă definite sau recunoscute ca perioade de asigurare de legislația în temeiul căreia au fost realizate sau au fost considerate realizate. Această referire specială la legislația internă arată în mod clar că Regulamentul nr. 1408/71, îndeosebi în vederea cumulării perioadelor de asigurare, are în vedere condițiile impuse de dreptul intern pentru recunoașterea unei anumite perioade ca fiind echivalentă cu perioadele de asigurare propriu‑zise ( 29 ).
42.
Instanța de trimitere precizează că, potrivit normelor naționale aplicabile în perioada de referință, domnul Rothwangl nu a fost asigurat, întrucât resortisanții țărilor terțe care făceau parte din echipajul unei nave maritime erau excluși de la asigurarea pentru prestații de pensie pentru limită de vârstă. De asemenea, ea a afirmat în mod inechivoc că normele naționale în discuție constituie o discriminare pe motiv de cetățenie ( 30 ). O asemenea discriminare este interzisă de articolul 3 din Regulamentul nr. 1408/71? În caz afirmativ, domnul Rothwangl ar putea susține că ar trebui să fie tratat ca și cum ar fi realizat o perioadă de asigurare în Țările de Jos chiar dacă în fapt nu îndeplinește condiția legată de acest element component esențial al articolului 94 alineatul (2).
43.
Curtea a analizat aspecte similare în Hotărârea Kauer și Hotărârea Duchon.
44.
Doamna Kauer, un resortisant austriac, a solicitat acordarea pensiei pentru limită de vârstă în Austria. Ea a lucrat și a realizat perioade de asigurare obligatorie potrivit legislației austriece. Atunci când stabilit perioadele care pot fi luate în calcul pentru asigurarea de pensie pentru limită de vârstă, instituția competentă a ținut cont de perioada petrecută în Austria când ea nu a lucrat, ci și‑a crescut copiii. Asemenea perioade erau considerate ca fiind „perioade asimilate”. Totuși, perioadele echivalente în care doamna Kauer s‑a ocupat de creșterea copiilor în Belgia nu au fost luate în calcul. Perioadele de creștere a copiilor (atât în Austria, cât și în Belgia) au fost anterioare aderării Austriei la (fosta) Comunitate Europeană. Instanța de trimitere a solicitat orientări cu privire la aspectul dacă articolul 94 alineatele (1)-(3) din Regulamentul nr. 1408/71 se opune legislației naționale care exclude tratarea perioadei de creștere a copiilor în Belgia ca perioadă asimilată în vederea calculării prestațiilor de pensie pentru limită de vârstă care se cuvin doamnei Kauer.
45.
Domnul Duchon era un resortisant austriac care lucrase în Germania înainte de aderarea Austriei la Comunitate. În această perioadă a fost victima unui accident de muncă. În consecință, a primit prestații de accident de muncă din partea autorităților germane. Cererea sa privind acordarea pensiei de invaliditate de către autoritățile austriece cu efect de la 1 ianuarie 1998 a fost respinsă pentru următoarele motive: (i) nu a finalizat perioada de vechime în muncă și (ii) întrucât evenimentele legate de accident au avut loc în Germania înainte de aderarea Austriei, nu poate invoca principiul liberei circulații a lucrătorilor.
46.
În ambele cauze, Curtea a decis că solicitanții respectivi pot invoca dispozițiile tranzitorii de la articolul 94 din Regulamentul nr. 1408/71 și că normele austriece aplicabile doamnei Kauer și domnului Duchon sunt interzise de principiul nediscriminării. Anumite principii comune pot fi deduse din hotărârile respective.
47.
Curtea a statuat că, pentru a conferi efecte normelor tranzitorii de la articolul 94 alineatele (1)-(3) din Regulamentul nr. 1408/71, este necesar să se țină cont de perioadele de asigurare realizate înainte de intrarea în vigoare a regulamentului menționat ( 31 ). În ambele cauze, solicitanții au fost asigurați potrivit normelor naționale relevante. Era necesar atunci ca normele naționale în discuție să fie analizate din perspectiva normelor comunitare astfel cum se aplicau după aderarea Austriei ( 32 ). Prin urmare, instituția competentă trebuia să aplice principiile legate de libera circulație a lucrătorilor și normele tranzitorii de la articolul 94 alineatele (1)-(3) ( 33 ).
48.
Rezultă cu claritate din Hotărârea Kauer și din Hotărârea Duchon că situația domnului Rothwangl trebuie să fie analizată în funcție de dreptul Uniunii după aderarea Austriei la Uniunea Europeană. Care este consecința unei asemenea analize?
49.
Ni se pare că (din nefericire) situația domnului Rothwangl diferă de cea a solicitanților din cele două cauze sub două aspecte importante.
50.
În primul rând, interdicția privind discriminarea impune ca situații comparabile să nu fie tratate diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv ( 34 ). În Hotărârea Kauer, Curtea a constatat că dispozițiile legale naționale în discuție au introdus un tratament diferit, prin faptul că prevăd luarea în considerare în mod automat a perioadelor de creștere a copiilor realizate în Austria, dar condiționează luarea în calcul a unor asemenea perioade petrecute în alt stat parte la Acordul SEE de primirea unei alocații de maternitate în numerar sau a unor alocații echivalente în temeiul legislației federale austriece. Atunci când aceste reglementări diferite au fost aplicate, după aderarea Austriei la Uniunea Europeană, în privința perioadelor de creștere a copiilor petrecute atât în Austria, cât și în alt stat membru, normele legale în cauză au generat dezavantaje pentru resortisanții Comunității care au avut reședința sau au lucrat în Austria, iar apoi și‑au exercitat dreptul de liberă circulație ( 35 ). În Hotărârea Duchon, Curtea a identificat o diferență de tratament clară în detrimentul lucrătorilor austrieci care și‑au exercitat libertatea de circulație în comparație cu cei care au rămas în Austria, întrucât posibilitatea de a îndeplini condițiile impuse de normele naționale în discuție și de a obține prestațiile era mai redusă în cazul celor dintâi ( 36 ).
51.
Este crucial faptul că, în ambele cauze, Curtea a fost dispusă în mod implicit să considere că solicitanții și‑au exercitat dreptul la liberă circulație prevăzut de legislația Uniunii Europene, deși această „circulație” a avut loc înainte de aderarea Austriei la Uniune. Astfel, deși Belgia putea să considere în mod legitim că doamna Kauer este resortisant al unei țări terțe din perspectiva dreptului Uniunii atunci când și‑a crescut copiii pe teritoriul său între 1970 și 1975, iar Germania putea de asemenea să considere în mod legitim că domnul Duchon este resortisant al unei țări terțe atunci când a suferit accidentul de muncă în timp ce lucra acolo în 1968, după aderarea sa la Uniune, Austria trebuia să considere aceste perioade de timp petrecute „în străinătate” ca fiind petrecute în alt stat membru al Uniunii în urma exercitării dreptului la liberă circulație.
52.
Rezultă că în prezenta cauză Austria trebuie să considere că domnul Rothwangl și‑a exercitat dreptul la liberă circulație chiar înainte de aderarea Austriei la Uniunea Europeană atunci când a lucrat pentru HAL pe nave al căror port de origine era în Țările de Jos. Dar, în sine, acest fapt nu este suficient pentru ca domnul Rothwangl să obțină o majorare „olandeză” a pensiei sale. Spre deosebire de doamna Kauer și de domnul Duchon, domnul Rothwangl nu se confruntă cu dificultăți generate exclusiv (sau în primul rând) de normele austriece. Ele sunt generate de normele Țărilor de Jos care l‑au exclus de la asigurare în timp ce lucra pentru HAL în virtutea faptului că era resortisant al unei țări terțe. Iar o asemenea excludere, deși este în mod evident discriminatorie pe criterii de cetățenie, era la momentul respectiv pe deplin permisă de dreptul Uniunii, întrucât Austria nu era încă stat membru al Uniunii Europene.
53.
În al doilea rând, în cauzele Kauer și Duchon nu s‑a contestat faptul că solicitanții respectivi au contribuit la sistemul național de securitate socială în discuție (ambele cauze privesc sistemul austriac). În linii mari, întrebarea era dacă perioadele petrecute în afara Austriei ar trebui să fie luate în considerare atunci când autoritățile competente din Austria calculează prestațiile la care au dreptul solicitanții ( 37 ). Dimpotrivă, Curtea nu are nicio informație privind aspectul dacă domnul Rothwangl a contribuit la sistemul austriac de securitate socială în perioada de referință; totuși este clar că el nu a dobândit drepturi potrivit normelor olandeze aplicabile în perioada de referință atunci când lucra pentru HAL. Prin urmare, pur și simplu nu există drepturi dobândite pe care să le poată afecta dispozițiile tranzitorii de la articolul 94 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/71. De asemenea, conferirea unor asemenea drepturi în mod retroactiv ar fi incompatibilă cu principiul securității juridice și cu formularea expresă a articolului 94 alineatul (1).
54.
Spre deosebire de Comisie, considerăm că aspectul dacă domnul Rothwangl a avut o legătură suficient de strânsă cu Țările de Jos în perioada de referință nu este un criteriu relevant. O asemenea condiție nu rezultă din formularea articolului 94 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/71. De asemenea, în opinia noastră, nici articolul 13 alineatul (2) litera (c) nu este relevant. Această dispoziție are ca unic obiect stabilirea legislației naționale aplicabile persoanelor care desfășoară o activitate salariată la bordul unei nave sub pavilionul unui stat membru. Ca atare, articolul 13 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1408/71 nu stabilește condițiile existenței dreptului sau a obligației de afiliere la un regim de securitate socială sau la o ramură sau alta a unui asemenea regim. Legislația fiecărui stat membru este cea care trebuie să stabilească aceste condiții ( 38 ). În prezenta cauză, nu se contestă faptul că domnul Rothwangl intra sub incidența normelor olandeze atunci când lucra pentru HAL și că nu a fost asigurat potrivit normelor menționate. Astfel, el nu a realizat o perioadă de asigurare în sensul articolului 94 alineatul (2).
55.
Prin urmare, concluzionăm că o persoană care solicită prestații de pensie pentru limită de vârstă și care nu era resortisant al unui stat membru în perioada pentru care invocă dreptul nu dobândește drepturi în sensul dispozițiilor tranzitorii de la articolul 94 alineatele (1)-(3) din Regulamentul nr. 1408/71, în situația în care nu a realizat o perioadă de asigurare potrivit legislației unui stat membru înainte ca statul său membru să adere la Uniunea Europeană, întrucât perioada în cauză nu constituie o perioadă de asigurare potrivit legislației statului membru respectiv. Aceasta este situația chiar dacă în perioada menționată a avut reședința și a desfășurat o activitate salariată în statul membru care trebuie să stabilească dreptul său la prestații în conformitate cu dispozițiile Regulamentului nr. 1408/71. Normele naționale care excludeau un asemenea solicitant de la asigurare în cadrul sistemului de securitate socială al statului membru în cauză în perioada sa de ședere și de angajare nu sunt interzise de articolul 3 din regulamentul menționat.
A doua întrebare
56.
Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle dacă, în conformitate cu articolul 18 TFUE (interzicerea discriminării) și cu articolul 45 TFUE (garantarea liberei circulații a lucrătorilor), autoritățile olandeze sunt obligate, la calcularea pensiei domnului Rothwangl, să nu aplice normele naționale în discuție, care excludeau navigatorii care erau resortisanți ai unor țări terțe de la asigurarea pentru prestații de pensie pentru limită de vârstă în perioada de referință.
57.
În opinia noastră, răspunsul la această întrebare este negativ.
58.
Articolul 2 din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Austria, a Republicii Finlanda și a Regatului Suediei și adaptările tratatelor care stau la baza Uniunii Europene (denumit în continuare „actul de aderare”) prevede că, începând de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare sunt obligatorii pentru noile state membre și trebuie să fie aplicate în aceste state în condițiile prevăzute de tratatele respective și de actul de aderare. Actul de aderare nu conține dispoziții tranzitorii cu privire la aplicarea actualelor articole 18 TFUE și 45 TFUE. Prin urmare, aceste dispoziții trebuie să fie considerate imediat aplicabile și obligatorii pentru Austria începând de la data aderării sale, și anume la 1 ianuarie 1995. Corolarul este că, de la această dată, celelalte state membre trebuie să trateze resortisanții austrieci ca fiind cetățeni ai Uniunii.
59.
Totuși, nu există nimic în actul de aderare care să impună statelor membre existente să trateze resortisanții austrieci în același mod în care tratau resortisanții altor state membre înainte de aderare ( 39 ). Domnul Rothwangl putea să insiste ca Țările de Jos să îl trateze ca și cum ar fi fost asigurat pentru prestații de pensie pentru limită de vârstă doar dacă ar fi avut drepturile care decurg din dispozițiile care reglementează libera circulație a lucrătorilor în perioada de referință ( 40 ). Dar el nu avea acele drepturi. Drepturile conferite de dreptul Uniunii nu pot fi dobândite înainte de aderare și, în consecință, nu pot fi recunoscute după aderare atunci când condițiile pentru dobândirea sau existența lor nu sunt îndeplinite ( 41 ).
60.
Prin urmare, concluzionăm că articolul 18 TFUE și articolul 45 TFUE nu se opun, în contextul aderării Austriei la Uniunea Europeană, normelor naționale cum sunt cele în discuție în cazul domnului Rothwangl.
A treia întrebare
61.
A treia întrebare se referă în esență la domnul Wieland. Instanța de trimitere întreabă dacă un solicitant care este cetățean al unui stat terț la momentul când solicită acordarea pensiei, dar care în perioada de referință era cetățean al unui stat care a aderat la Uniunea Europeană după ce el a realizat o perioadă de rezidență și de activitate salariată într‑un stat membru, poate să beneficieze de Regulamentul nr. 1408/71 deoarece se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 1 din Regulamentul nr. 859/2003 și poate îndeplini dispozițiile tranzitorii de la articolul 2 alineatele (1)-(3) din regulamentul menționat.
62.
Din raționamentul nostru în cazul domnului Rothwangl rezultă că, în opinia noastră, răspunsul este negativ.
63.
Domnul Wieland îndeplinește condițiile de la articolul 1 din Regulamentul nr. 859/2003, în măsura în care este cetățean american rezident în mod legal în Austria, iar împrejurările legate de cererea sa nu se limitează la teritoriul unui singur stat membru, iar el nu este deja vizat de aceste dispoziții exclusiv pe baza cetățeniei sale. Prin urmare, el se încadrează în domeniul de aplicare al regulamentului amintit.
64.
Articolul 2 alineatele (1)-(3) din Regulamentul nr. 859/2003 reflectă formularea articolului 94 alineatele (1)-(3) din Regulamentul nr. 1408/71. Deși a fost rezident în Țările de Jos în perioada de referință, domnul Wieland – la fel ca domnul Rothwangl – nu a fost asigurat potrivit normelor acestui stat pentru prestații de pensie pentru limită de vârstă. Astfel, el nu a îndeplinit prima condiție de la articolul 2 alineatul (2) și nu a dobândit drepturi în sensul dispoziției menționate. Prin urmare, cererea sa este sortită eșecului pentru aceleași motive pe care le‑am prezentat la punctele 35-55 de mai sus în cazul domnului Rothwangl.
65.
În consecință, răspunsul la a treia întrebare trebuie să fie acela că o persoană care se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 1 din Regulamentul nr. 859/2003 și care invocă dreptul la prestații de pensie pentru limită de vârstă pe baza unei perioade anterioare datei de 1 iunie 2003 nu are dreptul să invoce dispozițiile tranzitorii de la articolul 2 alineatele (1)-(3) din acest regulament atunci când perioada în cauză nu constituie o perioadă de asigurare potrivit legislației unui stat membru, chiar dacă în perioada respectivă a avut reședința și a desfășurat o activitate salariată în statul membru care trebuie să stabilească dreptul său la prestații în conformitate cu dispozițiile Regulamentului nr. 1408/71.
Concluzie
66.
În lumina considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Centrale Raad van Beroep (Curtea Superioară pentru Litigii de Securitate Socială) din Țările de Jos după cum urmează:
„–
O persoană care solicită prestații de pensie pentru limită de vârstă și care nu era resortisant al unui stat membru în perioada pe baza căreia invocă dreptul nu dobândește drepturi în sensul dispozițiilor tranzitorii prevăzute la articolul 94 alineatele (1)-(3) din Regulamentul (CE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 de aplicare a regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în situația în care nu a realizat o perioadă de asigurare potrivit legislației unui stat membru înainte de aderarea statului său membru la Uniunea Europeană, întrucât perioada în cauză nu constituie o perioadă de asigurare potrivit legislației statului membru respectiv. Aceasta este situația chiar dacă în perioada menționată a avut reședința și a desfășurat o activitate salariată în statul membru care trebuie să stabilească dreptul său la prestații în conformitate cu dispozițiile Regulamentului nr. 1408/71. Normele naționale care exclud un asemenea solicitant de la asigurare în cadrul sistemului de securitate socială al statului membru în cauză în perioada sa de rezidență și de activitate salariată nu sunt interzise de articolul 3 din regulamentul menționat.
–
Articolul 18 TFUE și articolul 45 TFUE nu se opun, în contextul aderării Austriei la Uniunea Europeană, normelor naționale cum sunt cele în discuție în procedura principală.
–
O persoană care se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 859/2003 al Consiliului din 14 mai 2003 de extindere a dispozițiilor Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 și Regulamentului (CEE) nr. 574/72 la resortisanții unor țări terțe care nu fac obiectul dispozițiilor respective exclusiv pe motive de cetățenie și care invocă dreptul la prestații de pensie pentru limită de vârstă pe baza unei perioade anterioare datei de 1 iunie 2003 nu are dreptul să invoce dispozițiile tranzitorii de la articolul 2 alineatele (1)-(3) din acest regulament atunci când perioada în cauză nu constituie o perioadă de asigurare potrivit legislației unui stat membru, chiar dacă în perioada respectivă a avut reședința și a desfășurat o activitate salariată în statul membru care trebuie să stabilească dreptul său la prestații în conformitate cu dispozițiile Regulamentului nr. 1408/71.”
( 1 ) Limba originală: engleza.
( 2 ) Regulamentul (CE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 de aplicare a regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității (versiunea consolidată – JO 1997, L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 35). Acest regulament a fost modificat de multe ori; la momentul când domnul Wieland și domnul Rothwangl au formulat cererile era aplicabilă versiunea modificată de Regulamentul (CE) nr. 1992/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 (JO 2006, L 392, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 288). Regulamentul nr. 1408/71 a fost abrogat și înlocuit de Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82) cu efect de la 1 mai 2010.
( 3 ) Regulamentul (CE) nr. 859/2003 al Consiliului din 14 mai 2003 de extindere a dispozițiilor Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 și Regulamentului (CEE) nr. 574/72 la resortisanții unor țări terțe care nu fac obiectul dispozițiilor respective exclusiv pe motive de cetățenie (JO 2003, L 124, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 186).
( 4 ) Denumită în continuare „perioada de referință”; a se vedea și punctele 16 și 17 de mai jos.
( 5 ) Règlement no 3 concernant la sécurité sociale des travailleurs migrants, du 25 septembre 1958 (Journal officiel des communautés européennes 1958, p. 561). Nu este disponibilă o versiune în limba engleză a regulamentului în cauză.
( 6 ) Articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 3/58.
( 7 ) Règlement no 47/67/CEE du Conseil, du 7 mars 1967, modifiant et complétant certaines dispositions des règlements no 3 et 4 concernant la sécurité sociale des travailleurs migrants (gens de mer), (JO 44, 10.3.1967, p. 641). Din nou, nu este disponibilă o versiune în limba engleză a regulamentului în cauză.
( 8 ) Articolul 1 litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71.
( 9 ) Articolul 1 litera (j) din Regulamentul nr. 1408/71.
( 10 ) Articolul 1 litera (r) din Regulamentul nr. 1408/71.
( 11 ) Articolul 1 litera (sa) din Regulamentul nr. 1408/71.
( 12 ) În 1981, articolul 14b din Regulamentul nr. 1408/71, introdus prin Regulamentul (CEE) nr. 1390/81 al Consiliului din 12 mai 1981 de extindere în raport cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii de familie ai acestora a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 (JO 1981, L 143, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 202), a introdus norme speciale pentru stabilirea legislației aplicabile navigatorilor. Aceste norme, care conțin excepții de la articolul 13 alineatul (2) litera (c) în anumite împrejurări, nu sunt relevante pentru prezenta cauză.
( 13 ) Regulamentul nr. 1408/71 face referire la legislația statului de pavilion ca fiind criteriul relevant pentru stabilirea legislației aplicabile. Statul de pavilion al unei nave comerciale este statul în conformitate cu dreptul căruia nava este înregistrată sau autorizată. Totuși, articolul 3 alineatul 3 din AOW face referire la un „port de origine a navei”, noțiune care, în opinia noastră, înseamnă portul în care o navă își are centrul operațional. Este posibil ca acesta să nu fie în mod necesar același cu portul unde nava este înregistrată.
( 14 ) Potrivit Decretului privind extinderea și limitarea categoriei de persoane care datorează contribuții obligatorii la asigurările sociale (Besluit uitbreiding en beperking kring verzekerden volksverzekeringen, denumit în continuare „BUB”), care a fost modificat de mai multe ori între 1959 și 1968. Vom face referire la aceste norme împreună cu AOW astfel cum s‑a aplicat în perioada de referință utilizând expresia „reglementările naționale în discuție”. Dispozițiile relevante ale BUB au fost abrogate cu efect de la 1 ianuarie 1999.
( 15 ) Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nr. 34462/97, CEDO 2002-IV.
( 16 ) A se vedea punctul 2 de mai sus.
( 17 ) Trebuie să menționăm aici Convenția privind pensiile personalului navigant a Organizației Internaționale a Muncii (denumită în continuare „OIM”), 1946 (nr. 71), care a intrat în vigoare la 10 octombrie 1962. Țările de Jos au ratificat această convenție la 27 august 1957. Potrivit articolului 1, fiecărui stat membru al OIM îi revine obligația în conformitate cu actele naționale cu putere de lege să stabilească sau să asigure stabilirea sistemelor de pensii pentru navigatori. Totuși, nerezidenții și persoanele care nu sunt cetățeni ai statului membru în cauză pot fi excluși din aceste sisteme.
( 18 ) A se vedea propunerea Comisiei de regulament (CE) al Consiliului privind coordonarea sistemelor de securitate socială, COM(1998) 779 final, p. 1.
( 19 ) A se vedea considerentul (1) al Regulamentului nr. 1408/71.
( 20 ) Hotărârea Salemink (C‑347/10, EU:C:2012:17, punctele 39 și 40).
( 21 ) Articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 1408/71.
( 22 ) Articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1408/71.
( 23 ) Cauza 10/78, EU:C:1978:181.
( 24 ) Hotărârea Belbouab (10/78, EU:C:1978:181, punctul 7).
( 25 ) C‑105/89, EU:C:1990:402 (denumită în continuare „Hotărârea Buhari Haji”).
( 26 ) Hotărârea Duchon, C‑290/00, EU:C:2002:234, punctul 22 (denumită în continuare „Hotărârea Duchon”).
( 27 ) Hotărârea Duchon, punctul 23 și jurisprudența citată. A se vedea și Hotărârea Somova, (C‑103/13, EU:C:2014:2334, punctele 52-54).
( 28 ) Pentru acele state membre care au aderat la Uniunea Europeană ulterior adoptării Regulamentului nr. 1408/71, momentul relevant nu este 1 octombrie 1972, ci în primul rând momentul punerii în aplicare a regulamentului amintit în statul membru respectiv. Pentru Austria, data relevantă este 1 ianuarie 1995.
( 29 ) Hotărârea Kauer (C‑28/00, EU:C:2002:82, punctul 26 și jurisprudența citată, denumită în continuare „Hotărârea Kauer”).
( 30 ) A se vedea punctul 15 de mai sus.
( 31 ) Hotărârea Duchon, punctul 23. În Hotărârea Kauer Curtea a statuat că aspectul dacă perioada de creștere a copiilor în Belgia constituie o perioadă de asigurare care trebuie să fie luată în calcul la stabilirea prestațiilor de pensie pentru limită de vârstă trebuie să fie analizat în conformitate cu dreptul austriac (punctele 33 și 34 din hotărâre). Restricția prevăzută de normele respective care a împiedicat considerarea acestei perioade ca fiind o perioadă de asigurare (spre deosebire de perioada echivalentă petrecută în același mod în Austria) este incompatibilă cu Regulamentul nr. 1408/71 (punctele 42-45 din hotărâre).
( 32 ) Hotărârea Duchon, punctul 28.
( 33 ) Hotărârea Duchon, punctul 32. A se vedea și Hotărârea Kauer, punctele 45 și 50.
( 34 ) A se vedea, pentru una dintre multiplele formulări ale acestui principiu, Hotărârea Eman și Sevinger (C‑300/04, EU:C:2006:545, punctul 57).
( 35 ) Hotărârea Kauer, punctele 43 și 44.
( 36 ) Hotărârea Duchon, punctul 29.
( 37 ) A se vedea punctele 44-47 de mai sus.
( 38 ) Hotărârea Bakker (C‑106/11, EU:C:2012:328, punctul 32 și jurisprudența citată).
( 39 ) A se vedea prin analogie Hotărârile Tsiotras (C‑171/91, EU:C:1993:215, punctul 12) și Andersson și Wåkerås‑Andersson (C‑321/97, EU:C:1999:307, punctul 46).
( 40 ) În cadrul ședinței, guvernul olandez și RSvb au confirmat că în perioada de referință navigatorii care erau resortisanți ai altor state membre ale Comunității la data respectivă, cum este Italia, au fost asigurați pentru prestații de pensie pentru limită de vârstă întrucât beneficiau de dispozițiile din tratat privind libera circulație.
( 41 ) A se vedea și Concluziile avocatului general Jacobs prezentate în cauza Österreichischer Gewerkschaftsbund (C‑195/98, EU:C:2000:50, punctele 148 și 149, prima teză), în care se face referire la Hotărârile Tsiotras (C‑171/91, EU:C:1993:215) și Andersson și Wåkerås‑Andersson (C‑321/97, EU:C:1999:307).
Full & Egal Universal Law Academy