28.4.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 129/9
Cerere de decizie preliminară introdusă de Hoge Raad der Nederlanden (Țările de Jos) la 13 ianuarie 2014 – J.B.G.T. Miljoen/Staatssecretaris van Financiën
(Cauza C-10/14)
2014/C 129/11
Limba de procedură: neerlandeza
Instanța de trimitere
Hoge Raad der Nederlanden
Părțile din procedura principală
Recurent: J.B.G.T. Miljoen
Intimat: Staatssecretaris van Financiën
Întrebările preliminare
1)
În scopul aplicării articolului 63 TFUE, comparaţia între un nerezident şi un rezident, într-o situație precum cea din prezenta cauză, în care un impozit pe dividende este reținut de statul-sursă la distribuirea dividendelor, trebuie să se extindă şi în privința impozitului pe venit aplicat asupra veniturilor rezultate din dividende, din care, în cazul rezidenţilor, este dedus impozitul pe dividende?
2)
În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, pentru a se stabili dacă sarcina fiscală efectivă asupra unui nerezident este mai mare decât sarcina fiscală asupra unui rezident, este necesar să se efectueze o comparaţie între impozitul olandez pe dividende reţinut de la un nerezident şi impozitul olandez pe venit datorat de un rezident, calculat pe o bază forfetară de venit, care poate fi dedus, în anul primirii dividendelor, din totalul acțiunilor deținute la societăţile olandeze sau, conform dreptului Uniunii Europene, trebuie aplicat un alt criteriu de comparaţie?
Full & Egal Universal Law Academy