10.6.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 175/31
Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunal Supremo (Spania) la 7 aprilie 2014 – Grupo Itevelesa S.L. şi alţii/Oca Inspección Técnica de Vehículos SA şi alţii
(Cauza C-168/14)
2014/C 175/39
Limba de procedură: spaniola
Instanța de trimitere
Tribunal Supremo, Sala de lo Contencioso Administrativo, Sección Tercera
Părțile din procedura principală
Recurente: Grupo Itevelesa S.L., Applus Iteuve Technology, Certio ITV S.L. şi Asistencia Técnica Industrial SAE
Intimate: Oca Inspección Técnica de Vehículos SA şi Generalidad de Cataluña
Întrebările preliminare
1)
Articolul 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2006/123/CE (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne exclude din domeniul de aplicare al respectivei directive activitățile de inspecţie tehnică a vehiculelor (ITV), atunci când acestea sunt efectuate, în conformitate cu normele naționale, de entităţi comerciale private sub supravegherea administraţiei dintr-un stat membru?
2)
În cazul unui răspuns negativ la întrebarea anterioară (și anume, dacă activităţile de ITV intră, în principiu, în domeniul de aplicare al Directivei 2006/123/CE), s-ar putea aplica motivul de excludere prevăzut la articolul 2 alineatul (2) litera (i) din directiva respectivă, ca urmare a faptului că entitățile private care prestează serviciul au competența de a imobiliza, ca măsură de siguranță, vehiculele care prezintă deficienţe de siguranţă în asemenea măsură încât circulaţia acestora ar presupune un pericol iminent?
3)
Dacă Directiva 2006/123/CE ar fi aplicabilă activităților de ITV, interpretarea acesteia coroborată cu cea a articolului 2 din Directiva 2009/40/CE (2) a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 privind inspecția tehnică auto pentru autovehicule și remorcile acestora (sau cu dispoziția similară din Directiva 96/96/CE menționată anterior) permite, în orice situație, supunerea acestor activități autorizării administrative prealabile? Răspunsul este influențat de constatările prevăzute la punctul 26 din Hotărârea Curţii din 22 octombrie 2009 (cauza C-438/08) (3)?
4)
Este compatibilă cu articolele 10 și 14 din Directiva 2006/123/CE şi, dacă este cazul – în măsura în care nu s-ar aplica directiva respectivă – cu articolul 43 din Tratatul CE (în prezent, articolul 49 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene), o legislație naţională care supune numărul de autorizaţii pentru stabilirea ITV-urilor unui plan teritorial care prevede drept motive pentru justificarea restricției cantitative garantarea acoperirii teritoriale adecvate, asigurarea calității serviciilor şi promovarea concurenţei între operatori, incluzând în acest sens elemente de programare economică?
(1) JO L 376, p. 36, Ediție specială, 13/vol. 58, p. 50.
(2) JO L 141, p. 12.
(3) EU:C:2099:651.
Full & Egal Universal Law Academy