6.10.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 351/7
Cerere de decizie preliminară introdusă de Supreme Court (Irlanda) la 7 august 2014 – C/M
(Cauza C-376/14)
2014/C 351/09
Limba de procedură: engleza
Instanța de trimitere
Supreme Court
Părțile din procedura principală
Apelant: C
Intimată: M
Întrebările preliminare
1)
Existența în Franța a unor proceduri privind încredințarea copilului împiedică, în împrejurările cauzei de față, stabilirea reședinței obișnuite a acestuia în Irlanda?
2)
Tatăl rămâne titularul dreptului privind încredințarea sau instanțele franceze rămân competente în ceea ce privește încredințarea copilului, astfel încât reținerea acestuia în Irlanda să dobândească un caracter ilicit?
3)
Instanțele irlandeze au dreptul să examineze problema reședinței obișnuite a copilului în împrejurările în care acesta locuiește în Irlanda din iulie 2012, moment la care deplasarea sa în Irlanda nu încălca reglementarea franceză?
Full & Egal Universal Law Academy