8.12.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 439/21
Cerere de decizie preliminară introdusă de Szekszárdi Közigazgatási és Munkaügyi Bíróság (Ungaria) la 15 septembrie 2014 – Balogh Jácint Gábor/Nemzeti Adó- és Vámhivatal Dél-dunántúli Regionális Adó Főigazgatósága
(Cauza C-424/14)
(2014/C 439/27)
Limba de procedură: maghiara
Instanța de trimitere
Szekszárdi Közigazgatási és Munkaügyi Bíróság
Părțile din procedura principală
Reclamant: Balogh Jácint Gábor
Pârâtă: Nemzeti Adó- és Vámhivatal Dél-dunántúli Regionális Adó Főigazgatósága
Întrebările preliminare
1)
Este compatibilă cu obligația de a depune o declarație privind desfășurarea unei activități prevăzută la articolul 213 alineatul (1) și la articolul 214 alineatul (1) din Directiva privind TVA-ul (1) practica națională maghiară constând în solicitarea înregistrării în mod obligatoriu a particularilor care, fără a depăși limita prevăzută pentru scutirea subiectivă, nu doresc să desfășoare o activitate supusă taxei pe valoarea adăugată?
2)
Autoritatea fiscală, cu ocazia unei verificări a posteriori, poate sancționa nedepunerea declarației privind desfășurarea unei activități în cazul în care limita prevăzută pentru scutirea subiectivă nu este depășită?
3)
Autoritatea fiscală poate să se subroge cu ocazia unei verificări a posteriori în dreptul particularului de a opta și, ignorând principiul echității procedurii, poate exclude posibilitatea particularului de a opta pentru scutirea subiectivă?
(1) Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7).
Full & Egal Universal Law Academy