2.2.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 34/10
Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunale civile di Bologna (Italia) la 14 noiembrie 2014 – Pebros Servizi srl/Aston Martin Lagonda Limited
(Cauza C-511/14)
(2015/C 034/10)
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Tribunale civile di Bologna
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Pebros Servizi srl
Pârâtă: Aston Martin Lagonda Limited
Întrebarea preliminară
În cazul unei hotărâri pronunțate în lipsă (în absență), împotriva unui pârât care nu s-a înfățișat/lipsă, fără a exista însă nicio recunoaștere expresă a dreptului în litigiu de către pârâtul care nu s-a înfățișat/lipsă:
revine dreptului național sarcina de a stabili dacă o asemenea conduită procesuală are valoare de necontestare, în sensul Regulamentului (CE) nr. 805/2004 (1) din 21 aprilie 2004, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 30 aprilie 2004, eventual, conform dreptului național, negând natura de credit necontestat,
sau
o hotărâre pronunțată împotriva pârâtului care nu s-a înfățișat/lipsă implică, prin însăși natura sa, în temeiul drept european, o necontestare, care determină aplicarea Regulamentului (CE) nr. 805/2004 independent de aprecierea instanței naționale?
(1) Regulamentului (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate (JO L 143, p. 15).
Full & Egal Universal Law Academy